Cuvant inainte.                 Scopul acestui dosar e de a inculpa la curtile internationale sefii DIICOT, DNA, MP/SIIJ, prin proba faptului ca au luat cunostinta si au refuzat sa-si faca datoria privind Infractiunile impotriva umanitatii savarsite la nivel national prin lobotomizarea chimica si uciderea orfanilor in gulagurile sarlataniei “psihiatrice”, peste 10000 estimat notoriu de IICCMER doar intre 1980-1989, zeci de mii intre 1989 si 2019 conform multiple investigatii de presa, 5700 doar in 2019, 229 doar in Vrancea, zeci de mii de oameni omorati cu premeditare din randurile membrilor minoritatii Rrome si a membrilor altor sectoare sociale defavorizate si lipsite de aparare, precum si a dizidentilor si aparatorilor drepturilor omului, pana in prezent, 1447 doar in anul 2017 conform CRJ - George Soros, statistica ce omite faptul ca multe institutii ocupate de mafie au refuzat sa dea informatii ilegal, precum si faptul ca drogurile sarlataniei psihiatrice reduc durata cu vietii cu 15-25 ani, ceea ce escrocii mint cum ca metaforicele boli mintale ar fi cauza, nu suprimarea sistemului imunitar prin otravire cu fluor de exemplu si omorarea cu premeditare prin infectii ale sistemului respirator fara acordarea de tratament, respectiv omite faptul ca distrugerea identitatii unei persoane prin lobotomizare chimica adica distrugerea creierului, constituie infractiunea de Omorul Calificat, integritatea fizica si psihica fiind un drept fundamental cf. art. 22 din CR, art. 2 din CEDO, art. 11 din DUDO si art. 2-3 din CDFUE. Statisticile evident nu includ datele ascunse si raportate intentionat eronat de mafia de “stat” care ocupa toate institutiile publice, cifra reala a atrocitatilor mafiei drogurilor si traficului de persoane constituita din “magistratii” capi de regim mafiot, soldatii mafiei din Ministerul Afacerilor Interne si asociatii mafiei din Ministerul Sanatatii, fiind catastrofal mai mare in realitate. Mafia de “stat” care acrediteaza sarlatania psihiatrica mintind ca ar fi medicina si stiinta bineinteles nu denunta contrariul, si faptul ca abuzand de aceasta urmareste obtinerea de profit ilicit prin sacrificarea de vieti umane, sau ca abuzeaza de aceasta ca arma de terorism de stat si represiune politica impotriva dizidentilor si aparatorilor drepturilor omului, precum am demonstrat dezvoltat in chemarea in judecata a Romaniei pentru abolirea acreditatii sarlataniei psihiatrice, condamnarea sa publica pentru a stopa atrocitatea psihiatrica sa opereze clandestin, si plata a 2,2 miliarde de dolari fiecarei victime sau familiei victimelor, publicand aceasta la adresa: http://truthjustice.x10host.com/romanian%20dossiers/chemare%20in%20judecata%20pentru%20retragerea%20acreditarii%20sarlataniei%20psihiatrice.htm

 

 

 

                Raneti Tudor Andrei, aparator al drepturilor omului din 2009, refugiat politic din 1 Septembrie 2017 in contextul celei de-a 8-a Infractiune impotriva umanitatii savarsita in forma continuata pana in prezent de mafia de “stat” roman impotriva mea, inregistrat la UNHCR nr 245-17C19171, cu domiciliul legal in Bucuresti, bd. Theodor Pallady, nr. 2, bl. M2A, sc. B, et. 6, apt. 61, sectorul 3, unde nu locuiesc din 2009, identificat cu B.I./C.I. seria RT nr. 654712 emis de SPCEP S3 biroul nr. 4 la data de 04.09.2009 si avand C.N.P. 1801010394508, cu adresa de corespondenta electronica aleasa cf. art. 257 (5), art. 259 (1)si art. 289 (5) din CPP modificat si completat prin OUG nr. 3/2014: hrd.tudor.raneti@gmail.com

 

formulez cf. art. 288-289 din Codul de procedura penala,

 

                organizat astfel:

                pagina 54 -  I. In fapt privind descrierea cazului in fapt si de drept

                                de la data aproximativa de 18 Mai 2016 pana la data de 27 Mai 2017 cand mafia de “stat” romana a savarsit a 7-a fapta penala impotriva mea de Infractiuni impotriva umanitatii cf. art. 439 Cod Penal sub forma complicitatii si instigarii, in scopul musamalizarii primelor 6 Infractiuni impotriva umanitatii pe care le-a comis impotriva mea din 2014 pentru a ma impiedica sa-i denunt public si penal activitatea criminala, Infractiuni impotriva umanitatii constituite incidental din Tortura cf. art. 282 Cod Penal, Vatamare corporala cf. art. 194 Cod Penal in scopul savarsirii infractiunii de Omor calificat cf. art. 189 Cod Penal, urmata de a 8-a comitere impotriva mea de Infractiuni impotriva umanitatii cf. art. 439 Cod Penal in perioada August 2017 - prezent adica in forma continuata si perpetua, printr-un ordin ilegal de incarcerare nedeterminata sau pe viata, Tortura, Vatamare corporala si Omor calificat pentru infractiunile si diagnosticul unei persoane necunoscute mie pe nume Vasilache Daniel, dat fiind ca n-am fost vreodata condamnat sau diagnosticat, neexistand nici macar un rechizitoriu impotriva mea, precum am demonstrat in anexele 17-21 din dosarul privind masuri intermediare de urgenta conform regulii 39 din CEDO - ECHR (European Court for Human Rights) publicat la adresa: https://www.scribd.com/document/352597506/Raneti-vs-Romania-at-ECHR, paragraful 0.1.1 din demonstratia falsificarii documentelor la CEDO de catre mafia de “stat” roman ce se ocupa cu traficul de droguri si persoane, publicata la adresa: https://www.scribd.com/document/477726345/Demonstration-of-the-Falsified-Romanian-Drug-and-Human-Trafficking-Mafia-Documents-At- ECHR-From-September-2020 precum si sectiunile I.A.II.1.3.1^7-8 si I.B.2-13 din dosarul penal de la Curtea Penala Internationala - ICC (International Criminal Court) publicat la adresa: https://www.scribd.com/document/383381894/Raneti-vs-Romania-at-ICC-for-Crimes-Against-Humanity, cu precizarea ca acest dosar reprezinta adevarul absolut verificat de aceste institutii precum si de INTERPOL , comisii ale Natiunilor Unite, Uniunea Europeana, Consiliul Europei si alte institutii si organizatii, precum si de mafia de “stat” romana, fara sa fiu acuzat vreodata de infractiunile de Falsul in declaratii pentru falsificarea de declaratii, Inducerea in eroare a organelor judiciare pentru falsificarea de probe sau Diseminarea de informatii false pentru publicarea acestor adevaruri, in concluzie si conform principiului universal al tertului exclus nu exista nici o justificare posibila pentru Infractiunile impotriva umanitatii dovedite mai presus de orice dubiu rezonabil, impunandu-se arestarea imediata a inculpatilor acestui dosar si trimiterea in judecata cu propunerea de condamnare;

                                descrierea cazului in fapt si de drept dupa data de 27 Mai 2017 privind complicitatea, instigarea si autoratul la cea de-a 7-a fapta penala impotriva mea de Infractiuni impotriva umanitatii  fiind conform dosarelor CEDO si CPI indicate mai sus de care ma folosesc sa sesizez toate institutiile enumerate mai sus conform investigatiei in curs pe care am intreprins-o pentru a prinde toti tortionarii mafiei de “stat” romane implicati in cele 8 Crime impotriva umanitatii savarsite impotriva mea, precum si cele savarsite impotriva orfanilor, minoritatii Rrome si a altor categorii sociale lipsite de aparare sau puse in afara protectiei de legii de mafia de “stat” romana ca dizidentii si aparatorii drepturilor omului impotriva “statului” roman mafiot

                                prin urmare drept rezumat al celor 8 Crime impotriva umanitatii indic paginile dosarului CEDO - ECHR care serveste acestui scop, pe cand dosarul penal CPI - ICC serveste expunerii exhaustive a terorismului de stat si represiunii politice savarsite de mafia de “stat” romana impotriva mea si la nivel national, impotriva poporului roman pe care-l percepe ca victima, precum si impotriva oponentilor sai in diverse ipostaze exemplificative:

                1. exproprierea ilegala a d-lui Hassan Awdi pentru eliminarea presei libere prin monopolizarea mediului de distributie a presei, ceea ce expune mafia lichidatorilor, un sector al mafiei “de stat” romane care se ocupa cu falimentarea si delapidarea cadavrului economic comunist si a intreprinzatorilor locali sau investitorilor straini fara conexiuni puternice cu mafia de “stat” romana, sau cum spune d-l Hassan Awdi pe intelesul tuturor: “Romania e o tara bananiera (fara justitie), unde doar afacerile mafiei functioneaza”. D-l Hassan Awdi a castigat deja la ICSID peste 10 milioane de dolari si a introdus alt proces pentru restul sutelor de proprietati expropriate ilegal, in valoare de sute de milioane de dolari

                2. asasinarea lui Dan Adamescu prin refuzul ilegal al ingrijirilor medicale in detentie, si falsificarea unui mandat de arest fiului sau Alexandru Adamescu, pentru a-i elimina intreaga familie. ICSID a recomandat retragerea mandatului falsificat, si a fost retras de mafia de “stat” romana, ceea ce dovedeste ca tupeul ucigas al acesteia se termina la granitele Romaniei

                3. asasinarea notorie a “judecatorului” mafiot Stan Mustata pentru ca s-a opus ordinelor mafiei in favoarea altei factiuni a statului “mafiot” roman, imediat dupa ce a dovedit ca dosarul impotriva sa este falsificat

                4. lobotomizarea chimica la nivel national a zeci de mii de orfani in perioada 1989-2019, 5700 doar in anul 2019 conform multiple investigatii de presa, 229 doar in Vrancea - 64% peste media nationala conform raspunsului “protectiei copilului” la cererea mea de informare, si omorarea cu premeditare a zeci de mii de persoane - membrii ai minoritatii Rrome si altor categorii sociale lipsite de aparare, 1447 doar in anul 2017 conform CRJ - George Soros, precum si a celor pusi inafara protectiei legii cum ar fi dizidentii si aparatorii drepturilor omului impotriva regimului totalitar al mafiei de “stat” roman, pentru profit ilicit de la mafia farmaceutica prin experimente ilegale pe oameni si piata libera pentru otravurile mafiei farmaceutice comercializate sub false pretentii de medicamente, pentru care dealtfel mafia farmaceutica a fost amendata in Statele Unite ale Americii miliarde de dolari, gasind insa ca profitul depaseste penalizarea precum si sprijin din partea SUA care nu i-a condamnat pentru Crime impotriva umanitatii. Aceasta a fost raportata oficial de SRI catre Ministerul Public in 2016, unde tortionarul comunist Augustin Lazar a musamalizat dosarul nerezolvandu-l nici pe acela nici pe al meu care e atasat la acela. In schimb seful corupt al DIICOT Daniel Horodniceanu a fost instigat sa-si trimita soldatii mafioti sa musamalizeze probele in intreaga tara, precum a si procedat

                etc.

                                Nici un procuror roman nu are competenta legala de a solutiona acest dosar cf. art. 11 din OG 27/2002, si conform principiului nemo iudex in causa sua deoarece nu doar ca toti “procurorii” mafiei de “stat” romane au fost subordonati tortionarului comunist notoriu Augustin Lazar, dar nici un singur “procuror” mafiot roman nu s-a sesizat conform atributiilor de serviciu denuntand pe Augustin Lazar sau oricare alt membru al mafiei de “stat” romane, complici si instigatori la Infractiuni impotriva umanitatii la nivel national prin falsificarea Deciziei Curtii Contitutionale nr. 25 din 19 Ianuarie 2017 prin care mafia de “stat” roman a declarat ca fara sa se fi savarsit o fapta, fara ca aceasta fapta sa fie demonstrata ca este penala, si ca acuzatul a savarsit-o, si fara ca sa fie acuzatul condamnat definitiv, si fara demontratia faptului ca acest condamnat este pericol public, oricine poate fi arestat de pe strada sau din casa si asasinat de mafia de “stat” romana sub pretextul masurilor de siguranta penale, ceea ce demonstreaza  mai presus de orice dubii rezonabile ca guvernul, parlamentul si judiciarul Romaniei sunt sub controlul mafiei de “stat” romane, precum am infatisat in articolul: http://truthjustice.x10host.com/main%20articles/Constitutional%20Court%20of%20Romania.html

                                In concluzie competenta o poate avea doar o ierarhie de comisii special intrunite in urma instalarii starii de urgenta pentru lustrarea exhaustiva a aparatului de stat de membrii mafiei de “stat“ roman, constituita in realitate securitatea comunista si restul nomenclaturii comuniste controlata de aceasta, grupare instalata prin lovitura de stat din 1989 de CIA si aliatii sai in cardasie cu tradatori locali, si intretinuta de atrocitatile ce-au urmat in 1990 la ordinul securitatii comuniste impotriva adevaratilor revolutionari din 1989 si 1990

                                Toate probele sunt in posesia dvs., mai multe decat cele folosite de mine pentru a demonstra Infractiunile impotriva umanitatii demonstrate in dosarul CPI - ICC

                                Daunele solicitate doare pentru cele 8 Crime impotriva umanitatii si alte infractiuni savarsite impotriva mea de mafia de “stat” romana sunt de 24,2 miliarde de dolari conform sectiunii V din anexa 23 a dosarului CEDO

                pagina 156 - II. De drept privind individualizarea infractiunilor in fapt si de drept,

                pagina 164 - III. In dovedire continand OPIS-ul probatoriului si indicarea probelor,

                pagina 168 - IV. Ma constitui parte civila,

 

                facand derogare de la competenta curtii de apel cf. art. 38 (1) f) din CPP, “infractiunile savarsite de magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante”,

                invocand art. 11 din OUG 27/2002 “În cazul în care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana în cauza sau de catre un subordonat al acesteia“, si cf. art. 4 (8), 14 (1) si art. 77 z) din Regulamentul de ordine interioara a parchetelor, si

                invocand principiul de drept nemo esse judex in sua causa potest, nimeni nu poate fi judecator in propria cauza, in acest caz organ judiciar, si

                in temeiul art. 325 (1) din CPP, “Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, in vederea efectuarii sau supravegherii urmaririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, prin dispozitia motivata a conducatorului parchetului ierarhic superior”, in interesul justitiei coroboract cu art. 326 din CPP “Cand exista o suspiciune rezonabila ca activitatea de urmarire penala este afectata din pricina imprejurarilor cauzei sau calitatii partilor ori a subiectilor procesuali principali ori exista pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea partilor, a unui subiect procesual principal sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal in grad, dispozitiile art. 73 si 74 fiind aplicabile in mod corespunzator”, deoarece precum indica probele de fapt cf. art. 97 (1) din CPP, asa-zisii magistrati din circumscriptia Curtii de Apel Galati sunt vinovati de Constituirea unui grup infractional organizat, protejandu-se reciproc in mod evident de tragerea la raspundere penala prin musamalizarea si netrimiterea in judecata a dosarelor penale, precum si alte actiuni ilicite impotriva celor care-i reclama penal,

                asa cum au procedat impotriva mea savarsind tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala de patru ori, fapt pe care l-am detaliat in plangerile penale prealabile cu privire la dosarul 2417/P/2014 de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, si dosarele 11224/231/2015 avand obiectul internarea nevoluntara la psihiatrie – anulat ca nefondat in dosarul 11224/231/2015 in faza de contestatie la Tribunalul Vrancea, 14277/231/2014 avand obiectul obligarea la tratament medical provizoriu – declarat inadmisibil in fond dupa care asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani a declarat contestatie fara calitate procesuala activa si deopotriva nelegal si netemeinic din 7 (sapte) motive de inadmisibilitate, precum si 15730/231/2014 avand obiectul punerea sub interdictie  – anulat prin renuntarea la judecata deoarece este nefondat, prin care grupul infractional organizat local a incercat sa ma puna intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama fizic si psihic sau a ma ucide prin injectarea cu substante toxice, lovire sau in alte moduri, asa cum au incercat in noaptea de 05-06.12.2014 cand l-au instigat pe interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea, interlop pe care ulterior l-au protejat de tragerea la raspunderea penala in 246/P/2015 de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea refuzand sa administreze in jur de 20 (doua zeci) de probe ale acestor infractiuni flagrante, si sustragand si refuzand sa administreze peste 40 (patru zeci) de probe din dosarul 1863/P/2015 (829/P/2015) in care am dovedit in flagrant ca asa-zisii medici legisti de la SML Vrancea au falsificat certificatul medico-legal Favorizand faptuitorul, interlopul Herghelegiu Danut,

                cu declaratia pe propria raspundere ca

                am inculpat in alte dosare penale pe asa-zisii procurori Petrache Gabriel, Enciu Daniela, Enciu Gabriel, Luparu Carmen Eugenia, Luparu Virgil, Galca Ionel, Predescu Mihaela, Danaila Didina si altii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati, asa-zisii procurori Popescu Gabriela si Alexandru Diana de la Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Galati, si urmeaza sa deschid dosare penale altor asa-zisi procurori din Galati, si

                i-am chemat in judecata in raspunderea civila delictuala pentru falsificrea cheltuielilor judiciare in flagrant, si

                am deschis dosare de punerea sub interdictie impotriva acestora deoarece sunt               schizofrenici – persoane care au pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopati – persoane care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoane ce nu pot fi convinse pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoane ca mint obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale paratilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta, si

                am deschis sau voi deschide dosar penal, civil si de punerea sub interdictie impotirva mai multor asa-zisi judecatori de camera preliminara de la Curtea de Apel Galati pentru Constituirea unui grup infractional organizat cu asa-zisii procurori numiti, asa-zisi judecatori dintre care numesc conform cererii de recuzare generalizata actualizata 16.05.2016 si depusa in dosarele mele de pe rolul Curtii de apel Galati pe:

1.       Neagu Daniela * (~3 hotarari falsificate consecutiv), cu mentiunea ca aceasta dovedeste ca d-na Neagu Daniela a sustras dosarele sistemului de distributie aleatorie, dovada acestui fapt fiind inductiva, adica sansa ca asa-zisul judecator Neagu Daniela sa primeasca spre solutionare 3 dosare consecutiv fiind de 1/13 (judecatori ai sectiei penale ai Curtii de Apel Galati) * (1/13) * (1/13) = 1/2197 sau 0,045%, adica exista 99,955% sanse ca asa-zisul judecator Neagu Daniela a sustras dosarele sistemului de distributie aleatorie

2.       presedintii completelor de judecata a dosarelor 971/44/2015, 548/44/2015, 516/44/2015, 425/44/2015

3.       DRAGOŞ-IULIAN BELIGAN (1 hotarare falsificata – 424/44/2015)

4.       * presedintele completului de judecata a dosarului 1674/91/2015 deoarece nu sunt sigur ca este tot Neagu Daniela,

5.       presedintele completului de judecata a dosarului 305/44/2016 care cel mai probabil a falsificat hotararea declarand actiunea inadmsibila incalcand DECIZIA nr.486 din 2 decembrie 1997 a CCR, art. 21 din CR si art. 6 din Legea 304/2004 precum si art. 4 (2) din Legea 303/2004 privind mai multe contradictii ale legii cu art. 21 din CR si art. 6 din Legea 304/2004. Avocatul poporului deasemenea mi-a comunicat ca actiunea este de competenta instantei. In realitatea judiciara atacand orice act de la baza ordonantei de neurmarire sau netrimitere in judecata care atrage nulitatea relativa a ordonantei de neurmarire sau netrimitere in judecata, si evident este o cale de atac impotriva ordonantei de neurmarire sau netrimitere in judecata

6.       presedintele completului de judecata a dosarului 190/44/2016 care a falsificat hotararea refuzand sa intre in cercetarea cauzei, sa administreze probele propuse, sa solutioneze cererile si exceptiile invocate si sa motiveze in fapt si de drept hotararea judecatoreasca in conditiile legii, inculpandu-se in flagrant pentru complicitatea la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala in cardasie cu asa-zisul judecator Comanescu Carmen de la Tribunalul Vrancea prins in flagrant refuzand sa administreze peste 20 (doua zeci) de probe, si la fel sa motiveze hotararea in fapt si de drept in conditiile legii, Favorizand faptuitorul tentativei de Omor calificat si Vatamarea corporala, interlopul Herghelegiu Danut din Galati

7.        presedintele completului de judecata a dosarului 366/44/2016 care a falsificat hotararea refuzand sa intre in cercetarea cauzei, sa administreze probele propuse, sa solutioneze cererile si exceptiile invocate si sa motiveze in fapt si de drept hotararea judecatoreasca in conditiile legii, inculpandu-se in flagrant pentru complicitatea la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala in cardasie cu mai multi asa-zisi magistrati Constituiti intr-un grup infractional utilizand sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune drept dovada stand in cazul meu dosarele 15730/231/2015 avand obiectul punerea sub interdictie – anulat ca nefondat, 11224/231/2015 avand obiectul internarea nevoluntara la psihiatrie – anulat ca nefondat in faza de contestatie la Tribunalul Vrancea si 14277/231/2015 avand obiectul obligarea la tratament medical - anulat ca inadmisibil, precum atesta hotararea CEDO din data de 22.03.2016 pronuntata in dosarul nr.60113/12 care-i da castig de cauza d-lui Ulise Grosu care a fost dus la psihiatrie cu forta netemeinic de asa-zisele forte de ordine din Vrancea sau mai bine zis gangsterii grupului infractional organizat din Vrancea, precum atesta evidenta publica a instantelor din Vrancea ca acestia drogheaza oameni nevinovati deoarece obliga la tratament medical persoane necondamnate penal,

 

lista pe care o voi actualiza precum obiectivez exemplificativ faptele penale savarsite de:

1.       Mircea Aur Marian care in apelul 593/91/2016 de la Curtea de apel Galati a mintit ca actiunea e contestatie pentru a declara aceasta inadmsibila. Apelul 593/91/2016 de la Curtea de apel Galati provine din cauza 246/P/2015 de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea avand obiectul tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala la care asa-zisul judecator Mircea Aur Marian este astfel complice

2.       Dumitru Petrus, Cristache Mariana care au falsificat hotarari de respingerea cererilor de stramutare desi in alte dosare 446/44/2016 si 588/44/2016 aceste cereri au fost admise pentru aceleasi motive in esenta, drept proba scurta a falsificarii hotararilor lor din 366/44/2016 respectiv 345/44/2016 privind chiar stramutarea dosarului 593/91/2016 de la Tribunalul Vrancea, ceea ce demonstreaza ca si acestia sunt complici la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsita de grupul infractional organizat din care fac parte

3.       si alti falsificatori de hotarari judecatoresti prinsi in flagrant in acelasi fel ca si “colegii” lor de crima organizata: Meleaca Florin, Beligan Dragos Iulian, Carcota Constantin, Mihaila Cosmin (presedintele Curtii de apel Galati) si altii

 

                cu rezerva de a modifica si completa prezenta,

 

 

 

Plangere penala prealabila de exercitarea actiunii penale si trimiterea in judecata

 

A. impotriva

 

1.       inculpatului Paun Ionel Iulian care a falsificat incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 de inceperea urmaririi penale sau punerea in miscare a actiunii penale impotriva mea cf. art. 360 din CPP si art. 278 din CP in scopul Hartuirii, Amenintatii si Santajarii mele sa renunt la dreptate, fapta incidenta Razbunarii pentru ajutorul dat justitiei deoarece am denuntat in permanenta infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si infractiunile grupului infractional organizat din care face parte asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, un fost politist corupt din Piatra-Neamt. Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit in flagrant Falsul in declaratii, Inducerea in eroare a organelor judiciare, implicit Abuzul in serviciu, Delapidarea si Uzurparea Functiei, infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de serviciu, infractiunile de impiedicarea infaptuirii justitiei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni, precum asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit Lipsirea de libertate in mod ilegal si Represiunea nedreapta, ceea ce oricum a savarsit cf. art. 283 (2) din CP prin retinerea mea nelegala si netemeinica la data de 18.05.2016 in sala 2 in incinta Judecatoriei Focsani,

                a se cita la locul de munca, Judecatoria Focsani, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: jud-focsani@just.ro

 

 

 

B. si a complicilor si instigatorilor acestuia

 

2.       inculpatului Dinu Murgulet Ana, un asa-zis judecator de la Judecatoria Focsani care a falsificat un mandat sa fiu arestat in mod ilegal fiindca am refuzat sa fiu expertizat psihiatric fara motiv, adica fara motivare in fapt si de drept, si fara sa savarsesc nici o infractiune sau macar fapta imorala. In fapt asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a falsificat mandatul de aducere din 05.04.2017 din 4791/231/2017 falsificand premiza universala a silogismului motivarii hotararii judecatorest adica motivarea de drept sau legea, mintind ca “...prezenta acestuia este necesara pentru a fi expertizat medico-legal psihiatric, avand in vedere ca acesta a declarat in scris ca nu este de acord cu expertizarea sa medico-legala psihiatrica...” prin care a savarsit infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal precum si alte infractiuni deoarece asa-zisul judecator a incalcat in flagrant

2.1.  art. 184 (1) din CPP conform caruia expertiza medico-legala psihiatrica se dispune doar privind infractiunile de omor sau pruncucidere

2.2.  art. 184 (3) din CPP conform caruia expertiza medico-legala psihiatrica se dispune doar dupa obtinerea consimtamantului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei. Coroborat cu art. 11 din Legea 487/2002

2.3.  art. 184 (4) din CPP conform caruia aducerea cu forta la expertiza medico-legala psihiatrica se dispune doar daca persoana a consimtit sa fie supusa expertizei apoi a refuzat sa se prezinte in cursul urmaririi penale in vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica. Deoarece nu am consimtit cf. art. 184 (3) din CPC si cf. art. 11 din Legea 487/2002, ceea ce asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana recunoaste in incheierea falsificata din 05.04.2017 4791/231/2017, este dovedit prin urmare mai presus de orice dubii rezonabile ca asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana cu rea-credinta a incalcat legea deoarece invocarea necunoasterii legii este inadmisibila conform doctrinei judiciare cu atat mai mult inadmisibila unui magistrat care prin examen a absolvit facultatea de drept, a fost admis in magistratura, si fiecare dosar solutionat este un veritabil examen. Asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana este un infractor recidivist deoarece a falsificat in mod identic mandatul de aducere din 10.09.2015 din 10547/231/2015 cu care mi-a spart apartamentul cu 4 mascati si 2 politisti arestandu-ma fara sa savarsesc nici o infractiune, a savarsit infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal precum si alte infractiuni

2.4.  art. 22 (1-2), 23 (1-2), 26 (2), art. 27 si art. 29 din CR, respectiv art. 20 din CR si art. 12 din “Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.” implicit art. 9 din Declaratia universala a drepturilor omului “Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

2.5.  art. 20 din CR si art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului “Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala ... nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale

                Mai mult, asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a mintit ca “...Raneti Tudor Andrei, domiciliat fara forme legale...” contrazicandu-se in acelasi mandat prin declaratia ca “fiind facute programari ( 15.12.2016,   19.01.2017 si 23.02.2017), dar inculpatul nu a fost gasit”, ceea ce este in sine o minciuna deoarece orice badaran ma poate gasi sa ma injure pe contul de facebook ceea ce face neverosimila afirmatia ca n-am putut fi contactat, cu atat mai mult cu cat asa-zisele organe judiciare au la cunostinta adresa mea de email pentru comunicarea actelor de procedura,

                ceea ce demontreaza ca asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana  este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale paratilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana de la Judecatoria Focsani manifestand “productie verbala si comportamentala dezorganizata” prin falsificarea incheierii din 05.04.2017 din 4791/231/2017 de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestuia sau “disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum si sectiunea I.H. in care obiectivez utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisului judecator Dinu Murgulet Ana pentru vadita alienare si debilitate mintala in scopul sigurantei publice

                In dovedire anexez proba 29 reprezentand mandatul de aducere vadit falsificat adica in contradictie cu legea precum am demonstrat mai sus

                Falsificarea incheierii din 05.04.2017 din 4791/231/2017 constituie infractiunile de falsurile in inscrisuri in flagrant precum si infractiunile contra libertatii persoanei, infractiunile de serviciu, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni

                Deoarece infractiunile celorlalti inculpati sunt flagrante, dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 fiind vadit falsificate, asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP prin refuzul de a intocmi un proces verbal si a sesiza autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP

                a se cita la locul de munca, Judecatoria Focsani, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: jud-focsani@just.ro

 

3.       inculpatului Batranu Iuliana, un asa-zis procuror de sedinta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani care a savarsit in flagrant infractiunea de Omisiunea sesizarii prin faptul ca nu a intocmit un proces verbal cf. art. 61 si art. 291 din CPP si n-a sesizat autoritatile penale cu privire la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana de la Judecatoria Focsani prin incalcarea legii si falsificarea incheierii din 05.04.2017 din 4791/231/2017, prin care si-a demonstrat in flagrant  complicitatea la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana

                                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe lângă Judecatoria Focsani, Str. Cuza Vodă nr. 43, Focşani, jud. Vrancea, email: pj_focsani@just.ro

 

4.       inculpatului Dogaru Luminita Georgeta, asa-zisul procuror de sedinta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani (in prezent la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea) care a falsificat ordonanta de inceperea urmaririi penale in rem din 18.05.2016 din 2845/P/2016 pentru fapte care vadit nu exista material impunandu-se clasarea dosarului cf. art. 314 (1) a) si art. 16 (1) a) din CPP deoarece faptele nu exista material precum am demonstrat la sectiunile I.A si I.B, sau clasarea dosarului cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP deoarece sesizarea nu indeplineste conditia de forma a descrierii faptelor penale care sunt descrise generic tipic mincinosilor de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani, un fost politist corupt din Piatra Neamt care falsifica hotarari judecatoresti la ordinele ilicite ale grupului infractional organizat din Vrancea, si de asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta, precum am demonstrat la sectiunea I. In fapt la sectiunea I.C.

        a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: pt_vrancea@just.ro

 

5.       inculpatului Petrescu Auras Ionut, asa-zisul prim-procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani din data de 15.07.2016 care

                1. a refuzat sa solutioneze cererea de consultarea dosarului depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani prin emailul din data de 20 iunie 2016 08:39 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI”, in sensul dreptului de a face fotocopii de pe actele din dosar cf. art. 94 (2) din CPP “Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului”.

                2. a refuzat sa intocmeasca proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale cf. art. 61, art. 291 din CPP cu privire la infractiunile subordonatului sau Lupu Mihai Cristian si colegului sau Dogaru Luminita Georgeta savarsite prin falsificarea ordonantelor de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale din dosarele falsificate 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, prin aceasta savarsind infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP deoarece este responsabil pentru legalitatea solutiilor subordonatilor sai cf. art. 132 din CR si cf. art. 4 din OUG 27/2002

                In dovedire anexez proba 9 reprezentand memoriul inaintat asa-zisului procuror Petrescu Auras Ionut prin emailul din data de 13.09.2016 06:44 intitulat “MEMORIU DESCHIS PUBLICULUI ADRESAT D-LUI PETRESCU AURAS IONUT PRIVIND REFUZUL DE A SOLUTIONA CEREREA DE COMUNICAREA INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN FOTOCOPIE SCANATA”, impreuna cu cererea de consultarea dosarului depusa prin emailul din data de 20 iunie 2016 08:39 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI”

                3. Asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut a falsificat ordonanta de clasare din 27.09.2016 din 1565/VIII/1/2016 cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP mintind in flagrant ca, citez: “nu este descrisa fapta”.

                In dovedirea existentei citatului prin care asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut a falsificat ordonanta de clasare din 27.09.2016 din 1565/VIII/1/2016 cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP, anexez proba 17

                In dovedirea infractiunilor de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite prin minciuna “nu este descrisa fapta”, in realitate faptele sunt descrise faptele la sectiunea I. In fapt si deopotriva in aceasta sectiune prealabila din prezenta, precum a fost trimisa inca de prima oara pe 18.05.2016 si ulterior modificata si completata in masura in care am deconspirat reteaua crimei organizate din Vrancea si Galati care au falsificat in flagrant cauza 2845/P/2016

                In realitate prezenta a fost anexata cu titlul de concluzie in dosarul 2845/P/2016 de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani care n-are competenta materiala sa se ocupe de aceasta cauza deoarece sunt inculpati asa-zisi procurori de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani motiv pentru care aplicabil este art. 11 din OUG 27/2002 “În cazul în care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana în cauza sau de catre un subordonat al acesteia“, precum PJF este necompetent material avand inculpati de exemplu pe asa-zisul inspector judiciar sef Netejoru Lucian motiv pentru care competenta materiala revine PICCJ cf. art. 40 din CPP. Prezenta am trimis-o de fapt la PICCJ de unde a fost deturnata si la PCAG cel mai probabil de asa-zisul procuror Bradisteanu Simona de la Sectia de documentare si resurse umane la ordinul asa-zisului procuror Augustin Lazar, ambii inculpati in prezenta dealtfel pentru Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri ori de probe cf. art. 275 din CP

                4. cererea inregistrata pe data de 22.12.2016 precum atesta ordonanta falsificata si tardiva din 01.02.2017 din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 anexata drept proba 28, a fost depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani prin emailul din data de 20.11.2016 04:57 intitulat “CERERE DE RECUZAREA AVOCATULUI DIN OFICIU IN 2845/P/2016 3992/P/2016 SI 4329/P/2016 SI PROBE”, ceea ce constituie infractiunea de Abuzul in serviciu cf. art. 297 din CP savarsita in flagrant de asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut prin incalcarea dreptului la petitionare cf. art. 51 din CR, dreptului la aparare cf. art. 24 din CR si dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 21 (3) din CR si a actului normativ cf. art. 8 din OUG 27/2002 privind faptul ca petitiile se inregistreaza si solutioneaza in maxim 30 de zile cu o derogare de 15 zile cf. art. 9 din OUG 27/2002 prin care se poate prelungi acest termen in mod justificat ceea ce nu este cazul, deoarece cf. art. 4 si 2 din OUG 27/2002 asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut este direct responsabil de solutionarea legala si in termen rezonabil a petitiilor, precum si cf. art. 132 din CR privind principiul controlului ierarhic al Ministerului public

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe lângă Judecatoria Focsani, Str. Cuza Vodă nr. 43, Focşani, jud. Vrancea, email: pj_focsani@just.ro

 

6.       inculpatului Lupu Mihai Cristian, asa-zisul procuror de sedinta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani care a falsificat ordonantele de inceperea si continuarea urmaririi penale cf. art. 305 din CPP in sensul ca a aprobat aceasta ordonanta falsificata de asa-zisul organ judiciar Popescu Lacramioara de la IPJV pe data de 16.06.2016 in dosarul 2845/P/2016 precum am observat pe 12.09.2016 consultand dosarul penal,

        apoi a falsificat ordonanta de punerea in miscare a actiunii penale constituind flagrantul infractiunii de Represiunea nedreapta si alte infractiuni, in toate cazurile nu doar neexistand nici o dovada, ci existand proba materiala a inregistrarii de sedinta din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani care demonstreaza mai presus de orice dubii fapta nu exista si prin urmare asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 s-au Constituit intr-un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni

                Demonstrez infractiunile asa-zisului procuror Lupu Mihai Cristian la sectiunea I.D. respectiv I.O. precum si I.Q.

                Asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian deasemenea a falsificat propunerea de emiterea mandatului falsificat din 05.04.2017 din 4791/231/2017, demonstrat in acelasi mod ca falsificarea incheierii din 05.04.2017 din 4791/231/2017 de catre asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe lângă Judecatoria Focsani, Str. Cuza Vodă nr. 43, Focşani, jud. Vrancea, email: pj_focsani@just.ro

 

7.       inculpatului Diaconescu Cristinel,

8.       inculpatului Popescu Lacramioara, asa-zisii politisti de la IPJV care au falsificat toate actele de procedura cum ar fi ordonantele de inceperea si continuarea urmaririi penale si nu mi-au acordat dreptul de a consulta dosarul la cerere in sensul de a efectua fotocopii de pe inscrisurile din acesta precum si de fiecare data cand m-au audiat netemeinic, nu mi-au acordat dreptul de a consulta propriile notite in cursul audierii, nu s-au sesizat in privinta infractiunilor savarsite in flagrant de reclamant, martorii mincinosi prinsi in flagrant si alte infractiuni savarsite in legatura cu aceasta cauza deoarece acestia s-au Constituit intr-un grup infractional organizat si au falsificat dosarul in scopul Hartuirii, Amenintatii si Santajarii mele sa renunt la dreptate in legatura cu cauza 2417/P/2014 deasemenea inventata de acest grup infractional organizat in scopul Hartuirii, Amenintatii si Santajarii mele si de a savarsit tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea de 3 (trei) ori precum explicitez in proba 3, pentru a ma impiedica sa continui urmarirea penala si acest grup infractional organizat sa musamalizeze dosarele in care i-am prins ca au instigat interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea pe 05.12.2014 lovindu-ma in cap si aruncandu-ma in stare de inconstienta pe treptele scarii blocului pentru care necesit peste 90 de zile de ingrijiri medicale pentru infirmitatile suferite

                Demonstrez infractiunile savarsite de Diaconescu Cristinel si Popescu Lacramioara la sectiunea I.E.

                a se cita la locul de munca, Inspectoratul de Politie a Judetului Vrancea, str. Cezar Bolliac nr. 12, Focşani, Vrancea, 620167, email: cabinet@vn.politiaromana.ro

 

9.       inculpatului Manta Mihaela, un asa-zis politist de la IPJV delegat in locul lui asa-zisul polist Popescu Lacramioara care m-a audiat in calitate de suspect pe data de 22.06.2016 in baza ordonantei falsificate de continuarea urmaririi penale din 2845/P/2016, si a refuzat explicit
        1. sa-mi acorde dreptul la asistenta judiciara prin avocat in situatia exceptionala in care nu am bani sa angajez avocat, si cf. art. 24 din CR si art. 10 din CPP, si

                2. dreptul de a consulta dosarul cf. art. 78 si art. 83 (1) b) din CPP, si

                3. dreptul de a-mi consulta notitele in timpul audierii in calitate de suspect cf. art. 109 (2) din CPP

                Complicitatea acestui asa-zis organ judiciar consta in faptul ca a savarsit in flagrant Omisiunea sesizarii prin faptul ca n-a intocmit un proces verbal si n-a sesizat autoritatile penale cu privire la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisii procurori Dogaru Luminita Georgeta si Lupu Mihai Cristian, cf. art. 61, art. 291, art. 310 din CPP,

                Aceasta deasemenea a savarsit infractiunile de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa precum obiectivez la sectiunea privind infractiunile savarsite de asa-zisii procurori Galca Ionel si Danaila Didina

                a se cita la locul de munca, Inspectoratul de Politie a Judetului Vrancea, str. Cezar Bolliac nr. 12, Focşani, Vrancea, 620167, email: cabinet@vn.politiaromana.ro

 

10.   inculpatului Popescu Ionel, asa-zisul inspector sef la IPJV si superiorul ierarhic al asa-ziselor organe judiciare inculpate in prezenta, fata de care a refuzat sa exercite actiunea disciplinara pentru falsificarea ordonantelor de inceperea si continuarea urmaririi penale desi are la cunostinta activitatea ilicita a acestora ceea ce demonstreaza complicitatea sa la infractiunile savarsite de asa-zisii politisti inculpati in prezenta

        Raspunderea penala a asa-zisului politist Popescu Ionel se angajeaza cf. art. 4 din OUG 27/2002, cf. art. 61, art. 291 din CPP privind obligatia organelor judiciare in special cele cu rol de conducere sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale raspunzand penal in caz contrar cf. art. 267 din CP privind Omisiunea sesizarii

        Asa-zisul politist Popescu Ionel este vadit schizofrenic – persoana care a pierdut contactul cu realitatea profesionala, sociala si juridica, deoarece la cererea de informare privind legea si regulamentul care normeaza activitatea lui Diaconescu Cristinel si Apostu Adrian in cadrul IPJV a raspuns ca acestea sunt secretizate ceea ce e o aberatie juridica si prin urmare raspunsul este falsificat. MAI evident angajeaza schizofrenici in functie deoarece sunt labili psihic si astfel pot fi manipulati sa savarseasca infractiuni la comanda, realitate atestata de intretinerea asa-zisului politist schizofrenic Popescu Ionel in functie dupa ce a savarsit numeroase abuzuri grave impotriva mea cum ar fi intereventiile repetate si mincinoase in scopul protejarii asa-zisului politist Simiz George din clanul interlop de tigani din parchete ca Tarlea Florin Cristinel, Mihaila Paul, Mihaila Gheorghe, Castu Vasile si altii, care pe 27.10.2014 a stat la panda in timp ce interlopul Herghelegiu Danut a lovit cu picioarele in usa mamei mele crezand ca sunt un animal de teapa lor si sar la bataie daca sunt provocat pentru ca asa-zisul politist Simiz George sa ma insceneze penal sau contraventional. Aceasta este probat prin 6 (sase) marturii si proba materiala audio-video. Interlopul Herghelegiu Danut pentru a savarsit apoi pe data de 05.12.2014 tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea lovindu-ma in cap si aruncandu-ma pe treptele scarii blocului in stare de inconstienta iar IPJV a refuzat de 3 (trei) ori sa sesizeze organul de urmarire penala la sesizarea mea si la sesizarea serviciului de urgenta a Spitalului “Sf. Pantelimon” din Focsani, asa-zisul politist Popescu Ionel musamalizand si aceasta stare de fapt foarte grava ce demonstreaza precum am constatat ulterior ca asa-zisele organe judiciare vrancene sunt Constituite intr-un grup infractional organizat si ca au instigat pe interlopul Herghelegiu Danut  sa ma omoare apoi au incercat sa musamalizeze cauza sustragand probele din dosare si falsificand acte de procedura

        In dovedirea raspunsului aberant  al asa-zisului politist Popescu Ionel anexez proba 23, la care anexez si faptul ca am solicitat explicit si dat indicatii asa-zisului politist Popescu Ionel sa sesizeze comisia de disciplina, si acesta a refuzat tacit,

        cu mentiunea ca asa-zisului politist Popescu Ionel a deturnat repetat concluziile depuse in acest dosar catre alte institutii unde n-au ce cauta motiv pentru care am sesizat parchetul local privind infractiunea de Sustragerea sau distrugerea de probe ori de inscrisuri

        Deasemenea anexez prob 25reprezentand un raspuns falsificat al asa-zisului sefului politiei din Vrancea Popescu Ionel, prin care desi MAI i-a facut adresa deoarece este competent a exercita actiunea disciplinara impotriva subordonatilor sai, minte ca nu este competent fiind evident ca daca MAI nu se considera competent isi declina competenta in favoarea Ministerului Public

        a se cita la locul de munca, Inspectoratul de Politie a Judetului Vrancea, str. Cezar Bolliac nr. 12, Focşani, Vrancea, 620167, email: cabinet@vn.politiaromana.ro

 

11.   inculpatului Andone Ionel,

12.   inculpatului Petrea Narcis,

                asa-zisi politisti de la IPJV care desi au stiut ca hotararea din 05.04.2017 din 4791/231/2017 e falsificata deoarece este ilegala precum reiese din incheierea din 05.04.2017 din 4791/231/2017 pe care acestia au avut-o la dispozitie, m-au arestat si retinut in mod ilegal indiferent pe data de 06.04.2017, si n-au sesizat autoritatile penale privind infractiunile asa-zisului judecator Dinu Murgulet Ana ceea ce demonstreaza ca-I sunt complici si au savarsit infractiunile de Omisiunea sesizarii, Lipsirea de libertate in mod ilegal si alte infractiuni

13.   inculpatului < si <,

        asa-zisii politisti mascati care i-au insotit pe asa-zisii politisti Andone Ionel, Petrea Narcis si au savarsit aceleasi infractiuni ca acestia,

                        a se cita la locul de munca, Inspectoratul de Politie a Judetului Vrancea, str. Cezar Bolliac nr. 12, Focşani, Vrancea, 620167, email: cabinet@vn.politiaromana.ro

 

 

 

14.   inculpatului <,

15.   inculpatului <,

16.   inculpatului <,

17.   inculpatului <,

18.   inculpatului <,

19.   inculpatului <,

20.   inculpatului <,

21.   inculpatului <,

22.   inculpatului <,

9 asa-zisi jandarmi care m-au arestat ilegal, fara mandat, pe data de 10.04.2017, si m-au retinut in scopul de a-mi impiedica dreptul la aparare in dosarul falsificat 4909/231/2017

 

 

23.   inculpatului <,

24.   inculpatului <,

25.   inculpatului <,

        2 soldati ai mafiei care au incercat sa ma aresteze ilegal, fara mandat, pe data de 13 si 14 Aprilie 2017

 

26.   inculpatului <,

27.   inculpatului <,

        alti 2 soldati ai mafiei care au incercat sa ma aresteze ilegal, fara mandat, pe data de 27 Aprilie 2017

 

28.   inculpatului Berzvehnii Igor si asa-zisii psihiatri din Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul SML din data de 06.04.2017, care desi l-am somat de la prima vedere explicit ca a incalcat legea si prin faptul ca nu declara ca sunt liber asa-zisilor politisti Andone Ionel, Petrea Narcis savarseste infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal, a refuzat sa procedeze astfel pana la intrunirea ilegala a Comisiei de expertiza medico-legala psihiatrica. Demonstratia ilegalitatii activitatii comisiei este aceeasi ca demonstratia incalcarii legii de catre asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana caare a falsificat hotararea din 05.04.2017 din 4791/231/2017. Membrii Comisiei de expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul SML deasemenea au savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii, demonstrandu-si complicitatea la infractiunile celorlalti asa-zisi functionari publici, cu mentiunea ca acesti asa-zisi psihiatri au falsificat cel putin 3 acte de procedura impotriva mea in toamna 2015, pentru care i-am inculpat penal si disciplinar, si publicat plangerea si sesizarile catre comisia de malpraxis si colegiul medicilor la aceasta adresa: http://militia.freeforums.net/board/10/serviciul-de-medicina-legala-vrancea

        a se cita la locul de munca, Serviciul de medicina legala Vrancea, str. Alecu Sihleanu 14, Focsani, Vrancea, 620165, email: sml@spitalvn.ro

 

29.   inculpatului Puiu ?, de garza in perioada 27.05.2017-29.05.2017 cand am fost bagat in soc anafilactic sa fiu omorat prin injectii zilnice cu substante mortale neurotoxice pe baza de fluor si clor, combinate deoarece sporesc rata mortalitatii precum am demonstrat in anexa 16 si anexa 21 din dosarul CEDO antementionat, si sectiunea I.A.II.1.3.1^7 din dosarul de la Curtea Penala Internationala mentionat anterior

30.   inculpatului Dutescu Mircea, de garza in perioada 27.05.2017-29.05.2017 cand am fost bagat in soc anafilactic sa fiu omorat

31.   inculpatului Gabriela Florea, seful inchisorii de tortura din Focsani care a aranjat si incercat sa musamalizeze Infractiunile impotriva umanitatii savarsite impotriva mea in perioada 27.05.2017-08.06.2017, si care a luat parte la intrunirea comisiei din 29.05.2017 care ar fi trebuit sa ma elibereze din inchisoarea de tortura, observand atat ilegalitatea incarcerarii mele precum si savarsirea infractiunilor de Tortura, Vatamare corporala grava cauzatoare de moarte prin otravire, si tentativele de Omor calificat zilnice, dat fiind ca pe data de 29.05.2017 eram inca in soc anafilactic, tremurand incontrolabil vizibil din tot corpul, abia putand sa vorbesc si sa gandesc, semnificand ca toti cei 3 membri ai acestei comisii au fost perfect constienti de starea mea de sanatate vizibila, si Crimele impotriva umanitatii savarsite impotriva mea, atat cele savarsite in ultimele 3 zile, precum si cele ce-au urmat 9 zile dupa pana pe data de 8.5.2017. Acestea sunt demontrate in anexa 16 din dosaul CEDO mentionat anterior, si anexa 3 si sectiunile I.A.II.1.3.1^2 si I.A.II.1.3.1^7 din dosarul de la Curtea Penala Internationala mentionat anterior

32.   inculpatul Barbarosie Carmen, tortionar care dupa ce am supravietuit primelor 3 zile de Tortura si Vatamare corporala grava cauzatoare de moarte prin otravire, m-a otravit fortat inca 9 zile cu alta combinatie de substante neurotoxice mortale pe baza de fluor si clor, combinatie repet care sporeste rata mortalitatii, precizand faptul ca otrava pe baza de fluor este aceeasi cu care am fost otravit clandestin in noaptea de 5 spre 6 Decembrie 2014 la sectia de urgente a spitalului judetean, dupa ce interlopul Herghelegiu Danut instigat de mafie m-a lovit in cap si aruncat pe treptele scarii blocului in stare de inconstienta pentru a-mi face eventuala moarte sa para un accident, cu o injectie in cotul mainii drepte de un soldat al mafiei care credea ca n-am sa simt. Acestea sunt demontrate in anexa 16 din dosaul CEDO mentionat anterior, si anexa 3 si sectiunile I.A.II.1.3.1^2 si I.A.II.1.3.1^7 din dosarul de la Curtea Penala Internationala mentionat anterior

33.   inculpatul Mihai Oana, alt tortionar care executa ordinele lui Barbarosie Carmen, si care a luat parte la comisia din 29.05.2017, fiind asadar complice si instigator la a 7-a instanta de Crime impotriva umanitatii

                                a se cita la locul de munca, str. Comisia Centrala nr. 15B, Focsani, Vrancea, email: relatii.publice@spitalvn.ro

 

34.   inculpatul <, membru al Directiei de Sanatate Publica Vrancea, care a luat parte la comisia din 29.05.2017, fiind asadar complice si instigator la a 7-a instanta de Crime impotriva umanitatii

        a se cita la locul de munca, Bd. Garii nr. 14, 620083 Focsani jud. Vrancea, Romania, email: dspvn@gmx.net

       

 

35.   inculpatului Victor Costache,

36.   inculpatului Sorina Pintea,

37.   inculpatului Florian Dorel Bodog,

38.   inculpatului Vlad Voiculescu,

39.   inculpatului Patriciu Achimaș-Cadariu,

        asa-zisi ministri ai sanatatii, sesizati in perioada 2015-prezent de activitatea criminala a sarlataniei psihiatrice, constienti de zecile de mii de oameni omorati cu premeditare in perioada 1989-2019, 1447 doar in anul 2017 conform CRJ - George Soros, si zecile de mii de orfani drogati cu forta, lobotomizati chimic si distrusi pe viata in aceeasi perioada, 5700 doar in anul 2019 conform multiple investigatii de presa, 229 doar in Vrancea conform raspunsului “protectiei copilului” la cererea mea de informare, insemnand 64% peste media nationala, reprezentand intensitatea mafiei drogurilor si traficului de persoane din Vrancea. Am demonstrat aceasta situatie pe portalul http://truthjustice.x10host.com/, mai precis in dosarul deschis impotriva Romaniei pentru a revoca acreditarea ca medicina si stiinta a sarlataniei psihiatrice, si pentru a fi condamnata atat public pentru zecile de mii de omorati cu premeditare din ultimele 3 decenii, cu mentiunea ca sarlatania psihiatrica savarseste crime cu premeditare din anii 1880 cand l-a asasinat pe patriotul si poetul national Mihai Eminescu, si pentru a plati 2,2 miliarde fiecarei victime, sau familiei victimei, dosar publicat la adresa: http://truthjustice.x10host.com/romanian%20dossiers/chemare%20in%20judecata%20pentru%20retragerea%20acreditarii%20sarlataniei%20psihiatrice.htm

        Oricare dintre acestia si-ar fi facut datoria denuntand sarlatania psihiatrica de care au stiinta ca si mine fiindca stiu legea, stiu ce este medicina si stiinta, si prin urmare sunt perfect constienti de Crimele impotriva umanitatii savarsite de sarlatania psihiatrica in ultimii 30 de ani cel putin. Evident toti ministrii sanatatii din ultimii 30 de ani sunt complici si instigatori la Crime impotriva umanitatii, incurajand activitatea criminala a sarlatanilor psihiatrici, a acestor distribuitori cu forta a drogurilor mafiei farmaceutice internationale, inclusiv mafiotul Victor Ponta care n-are nici o tangenta cu medicina sau guvernarea statului de drept, si Raed Arafat, membru al unei organizatii criminale din Orientul Mijlociu, ruda cu Omar Hayssam, implicat in musamalizarea traficului de organe prin doborarea unui avion in Muntii Apuseni s.a.m.d.

                                a se cita la locul de munca, Strada Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti, relatii.publice@ms.ro

 

40.   inculpatului <,

41.   inculpatului <,

        asa-zisi membri ai colegiului de conducere a IML Iasi si INML “Mina Minovici” Bucuresti din perioada 2015-prezent, cu atributii administrative referitoare la documentele falsificate de SML Vrancea in scopul musamalizarii si crearii unui pretext pseudolegal de savarsire de Infractiuni impotriva umanitatii impotriva mea, dovedit prin primele anexe ale dosarului CEDO antementionat

                                (IML Iasi) a se cita la locul de munca: Str. Buna Vestire Nr. 4 cod 700455 IASI Romania, email : imliasi@yahoo.com

                (INML Bucuresti “Mina Minovici”) a se cita la locul de munca: Soseaua Vitan-Barzesti nr.9 sector 4 042122 - BUCURESTI

 

42.   inculpatului Crintea Valerica vadit martor mincinos in slujba grupului infractional organizat care a falsificat dosarul 2845/P/2016 a savarsit Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii deoarece a fost numit de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian martor ocular al declaratiilor sale contradictorii cu realitatea de notorietate a faptului ca ascultand la casti o carte audio de pe telefonul mobil nu poti tulbura linistea nimanui, ridiculozitatea acuzatiei ce mi se aduce demonstrand in flagrant Marturie mincinoasa a acestei persoane. Crintea Valerica a recunoscut ca este “agent special” al MAI in declaratia falsa, recunoscand implicit ca a fost instigat sa depuna marturie mincinoasa, respectiv ca ministrul MAI ii este complice, fiiind sesizat si refuzand sa initieze actiunea disciplinara si penala impotriva lui Crintea Valerica

                Demonstrez Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii savarsite de acesta la sectiunea I.F.

                a se cita conform adresei consemnate in incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, mun. Focsani, Aleea 1 Iunie, nr. 29, bl. G1, ap. 19, judetul Vrancea, CNP 1810117394428, tel. 0740.257353

 

43.   inculpatului Lepadatu Toni,

44.   inculpatului Butuc Paul-Manuel, asa-zisi jandarmi de la IJJV utilizati de mafia magistratilor din instantele Judecatoria Focsani si Tribunalul Vrancea ca martori mincinosi, autorii infractiunilor de Marturia mincinoasa, Falsul in declaratii,  alte infractiuni de falsurile in inscrisuri, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni in dosarul 2845/P/2016 precum si complicitatea la toate faptele penale savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisele organe judiciare complice savarsind infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP deoarece nu au intocmit un proces verbal si n-au sesizat autoritatile penale privind infractiunile savarsite de asa-zisele organel judiciare pe data de 18.05.2016, cf. art. 61 si art. 291 si art. 293 din CPP

                Demonstrez Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii savarsite de acesta la sectiunea I.F.

                a se cita la locul de munca, Inspectoratul de jandarmi a judetului Vrancea, str. Republicii nr. 14, Focsani, judetul Vrancea, email: relatiipublice@jandarmeriavrancea.ro

 

45.   inculpatului Nicolau Adrian, asa-zisul procuror general de la Parchetul militar de pe langa Curtea militara de apel Bucuresti care a falsificat raspunsul la cererea de informare privind stadiul urmaririi penale in dosarul penal avand subiect aceasta plangere penala prealabila mintind ca nu am facut dovada semnaturii electronice, demonstrand astfel ca incearca sa musamalizeze acest dosar penal impotriva asa-zisilor jandarmi Lepadatu Toni, Butuc Paul-Manuel si activitatea ilicita a IJJV si IGJR

                Demonstrez infractiunile asa-zisului procuror Nicolau Adrian la sectiunea I.L.

                a se cita la locul de munca, Parchetul militar de pe langa Curtea militara de apel Bucuresti, Str.George Georgescu nr.3, sector 4, Bucuresti, email: pm_apel@mpublic.ro

 

 

 

46.   inculpatului Gradinescu Mariana care a refuzat tacit sa raspunda la cererea administrativa de comunicarea inregistrarii audio din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani precum am solicitat prin cererea anexata drept proba 8, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptelor penale savarsite prin falsificarea dosarului 2845/P/2016. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”,

                a se cita la locul de munca, Judecatoria Focsani, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: jud-focsani@just.ro

 

47.   inculpatului Gradinescu Mariana, asa-zisul presedinte al Judecatoriei Focsani, si

48.   inculpatului Trofin Anca Mihaela, un asa-zis judecator membru al colegiului de conducere a Judecatoriei Focsani,

49.   inculpatului Manescu Alina Gabriela, un asa-zis judecator membru al colegiului de conducere a Judecatoriei Focsani,

50.   inculpatului Mihalache Frasina, un asa-zis judecator membru al colegiului de conducere a Judecatoriei Focsani,

51.   inculpatului Paun Ionel Iulian, un asa-zis judecator membru al colegiului de conducere a Judecatoriei Focsani,

        care desi au aflat de faptul ca

                1. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a declarat ca ascultatul la casti tulbura linistea

                2. asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a falsificat un mandat sa fiu arestat in mod ilegal fiindca am refuzat sa fiu expertizat psihiatric fara motiv, adica fara motivare in fapt si de drept, si fara sa savarsesc nici o infractiune sau macar fapta imorala. In fapt asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a falsificat mandatul de aducere din 05.04.2017 din 4791/231/2017 falsificand premiza universala a silogismului motivarii hotararii judecatorest adica motivarea de drept sau legea, mintind ca “...prezenta acestuia este necesara pentru a fi expertizat medico-legal psihiatric, avand in vedere ca acesta a declarat in scris ca nu este de acord cu expertizarea sa medico-legala psihiatrica...” prin care a savarsit infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal precum si alte infractiuni deoarece asa-zisul judecator a incalcat in flagrant

                2.1. art. 184 (1) din CPP conform caruia expertiza medico-legala psihiatrica se dispune doar privind infractiunile de omor sau pruncucidere

                2.2. art. 184 (3) din CPP conform caruia expertiza medico-legala psihiatrica se dispune doar dupa obtinerea consimtamantului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei. Coroborat cu art. 11 din Legea 487/2002

                2.3. art. 184 (4) din CPP conform caruia aducerea cu forta la expertiza medico-legala psihiatrica se dispune doar daca persoana a consimtit sa fie supusa expertizei apoi a refuzat sa se prezinte in cursul urmaririi penale in vederea examinarii la comisia medico-legala psihiatrica. Deoarece nu am consimtit cf. art. 184 (3) din CPC si cf. art. 11 din Legea 487/2002, ceea ce asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana recunoaste in incheierea falsificata din 05.04.2017 4791/231/2017, este dovedit prin urmare mai presus de orice dubii rezonabile ca asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana cu rea-credinta a incalcat legea deoarece invocarea necunoasterii legii este inadmisibila conform doctrinei judiciare cu atat mai mult inadmisibila unui magistrat care prin examen a absolvit facultatea de drept, a fost admis in magistratura, si fiecare dosar solutionat este un veritabil examen. Asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana este un infractor recidivist deoarece a falsificat in mod identic mandatul de aducere din 10.09.2015 din 10547/231/2015 cu care mi-a spart apartamentul cu 4 mascati si 2 politisti arestandu-ma fara sa savarsesc nici o infractiune, a savarsit infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal precum si alte infractiuni

                2.4. art. 22 (1-2), 23 (1-2), 26 (2), art. 27 si art. 29 din CR, respectiv art. 20 din CR si art. 12 din “Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.” implicit art. 9 din Declaratia universala a drepturilor omului “Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

                2.5. art. 20 din CR si art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului “Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala ... nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale

                Mai mult, asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a mintit ca “...Raneti Tudor Andrei, domiciliat fara forme legale...” contrazicandu-se in acelasi mandat prin declaratia ca “fiind facute programari ( 15.12.2016,   19.01.2017 si 23.02.2017), dar inculpatul nu a fost gasit”, ceea ce este in sine o minciuna deoarece orice badaran ma poate gasi sa ma injure pe contul de facebook ceea ce face neverosimila afirmatia ca n-am putut fi contactat, cu atat mai mult cu cat asa-zisele organe judiciare au la cunostinta adresa mea de email pentru comunicarea actelor de procedura,

                ceea ce demontreaza ca asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana  este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale paratilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana de la Judecatoria Focsani manifestand “productie verbala si comportamentala dezorganizata” prin falsificarea incheierii din 05.04.2017 din 4791/231/2017 de natura a-i incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestuia sau “disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum si sectiunea I.H. in care obiectivez utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisilor procurori Enciu Marcel Gabriel si Racovita Silvia pentru vadita alienare si debilitate mintala in scopul sigurantei publice

 

                n-au sesizat imediat Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica deoarece conform logicii juridice si principiului non-contradictiei nu se poate declara ca dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 sunt fondate adice veridice si ca hotararea din 4791/231/2017 este fondata adica veridica in timp ce am demonstrat mai presus de orice dubii rezonabile ca acestea sunt falsificate, si conform principiului tertului exclus nu exista o alta varianta inafara de cele doua ceea ce demonstreaza mai presus de orice dubii rezonabile ca actele de procedura din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 si 4791/231/2017 sunt falsificate iar asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana a sustras dosarul 4791/231/2017 sistemului de distributie aleatorie pentru a falsifica hotararea la fel ca-n 10547/231/2015 precum am demonstrat in plangerile penale prealabile impotriva sa pentru a falsifica hotararile judecatoresti, dosare penale pe care le-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/11/judecatoria-focsani, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                deoarece in lipsa unei justificari asa-zisul presedinte al instantei Gradinescu Mariana si colegiul de conducere alcatuit din Trofin Anca Mihaela, Manescu Alina Gabriela, Mihalache Frasina si Paun Ionel Iulian sunt complici la toate infractiunile savarsite de asa-zisii judecatori Paun Ionel Iulian si Dinu Murgulet Ana, precum acestia au savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP prin refuzul de a intocmi un proces verbal si a sesiza autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP

                In dovedirea obligatiei presedintelui instantei si a colegiului de conducere de a sesiza comisia

medicală de specialitate invoc legea:

 

                Art. 64 din Legea 303/2004(1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate, numită în condiţiile art. 14 alin. (2) lit. e).

 

                a se cita la locul de munca, Judecatoria Focsani, str. Republicii, nr. 96, Focsani, jud. Vrancea, email: jud-focsani@just.ro

                                        

 

 

52.   inculpatului Galca Ionel, un asa-zis procuror schizofrenic de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati prins in flagrant falsificand ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 prin faptul ca

                1. a refuzat sa intre in cercetarea cauzei conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP

                2. a refuzat sa administreze probele propuse si sa ma audieze cf. art. 5 si art. 97-103 din CPP,

                3. a refuzat sa efectueze orice act de procedura in conditiile legii cum ar fi sa solutioneze exceptiile invocate si sa-mi acorde dreptul de a studia dosarul si a efectua fotocopii dupa actele din dosar prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 10 (5) si art. 81 din CPP,

                4. a refuzat sa motiveze ordonanta falsificata de clasare in fapt si de drept cf. art. 286 d) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica,

                5. a savarsit mai multe infractiuni de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni in scopul falsificarii ordonantei de clasare precum demonstrez detaliat la sectiunea I. In fapt

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati, str. Basarabiei nr.47, Galati, email: pca_galati@mpublic.ro

 

53.   inculpatului Luparu Virgil, un asa-zis procuror schizofrenic de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati prins in flagrant falsificand ordonanta din 08.09.2016 din 137/II/2/2016 de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului adica a ordonantei falsificate de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016,

                In ordonanta falsificate din 08.09.2016 din 137/II/2/2016 asa-zisul procuror Luparu Virgil a proferat aceleasi aberatii schizofrenice ca asa-zisul procuror Galca Ionel motiv pentru care nu este necesara abordarea individualizata a acesteia adica pledoaria privind infractiunile zisul procuror Galca Ionel este aceesi si pentru infractiunile asa-zisului procuror Luparu Virgil

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati, str. Basarabiei nr.47, Galati, email: pca_galati@mpublic.ro

 

 

54.   inculpatului Danaila Didina,

55.   inculpatului Enciu Marcel-Gabriel,

                si subordonatii acestora de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati care au falsificat in prealabil ordonantele de clasare din cauzele 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 si alte abuzuri in legatura cu aceasta, precum si-n alte dosare in care am incriminat activitatea ilicita a grupului infractional organizat din care acestia fac parte cum ar fi 2222/P/2014, 995/P/2015, 246/P/2015, 1863/P/2015 (829/P/2015) si alte dosare din asa-zisele parchete vrancene,

                                asigurand sau determinand prin urmare pe membrii grupului infractional organizat care a falsificat cauza 2417/P/2014 ca nu va fi tras la raspundere penala daca falsifica ordonantele si hotararile judecatoresti in continuare

                Mentionez ca am publicat dosarele penale impotriva acestor asa-zisi procurori generali si subordonatii lor la adresa: http://militia.freeforums.net/board/20/parchetul-langa-curtea-apel-galati, si tin un jurnal public al activitatii criminale a acestui grup infractional organizat protejat de acesti asa-zisi procurori la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                Raspunderea penala a acestor asa-zisi procurori generali se angajeaza conform principiului controlului ierarhic cf. art. 132 din CR, cf. art. 4 din OUG 27/2002, cf. art. 61, art. 291, art. 292 din CPP privind obligatia organelor judiciare in special cele cu rol de conducere sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale raspunzand penal in caz contrar cf. art. 267 din CP privind Omisiunea sesizarii,

                Asa-zisul procuror Danaila Didina a falsificat ordonanta de clasare din 27.09.2016 din 511/VIII/1/2016 cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP mintind in flagrant ca, citez: “nu este descrisa fapta

                In dovedirea existentei citatului prin care asa-zisul procuror Danaila Didina a falsificat ordonanta de clasare din 27.09.2016 din 1565/VIII/1/2016 cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP, anexez proba 18

                In dovedirea infractiunilor de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite prin minciuna “nu este descrisa fapta”, in realitate faptele sunt descrise la sectiunea I. In fapt si deopotriva in aceasta sectiune prealabila din prezenta, precum a fost trimisa inca de prima oara pe 18.05.2016 si ulterior modificata si completata in masura in care am deconspirat reteaua crimei organizate din Vrancea si Galati care au falsificat in flagrant cauza 2845/P/2016

                In realitate prezenta n-avea ce cauta la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati care n-are competenta materiala sa se ocupe de aceasta cauza deoarece sunt inculpati asa-zisi procurori de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati motiv pentru care aplicabil este art. 11 din OUG 27/2002 “În cazul în care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana în cauza sau de catre un subordonat al acesteia“, precum este necompetent material avand inculpati de exemplu pe asa-zisul inspector judiciar sef Netejoru Lucian motiv pentru care competenta materiala revine PICCJ cf. art. 40 din CPP. Prezenta am trimis-o de fapt la PICCJ de unde a fost deturnata cel mai probabil de asa-zisul procuror Bradisteanu Simona de la Sectia de documentare si resurse umane la ordinul asa-zisului procuror Augustin Lazar, ambii inculpati in prezenta dealtfel pentru Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri ori de probe cf. art. 275 din CP

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati, str. Basarabiei nr.47, Galati, email: pca_galati@mpublic.ro

 

 

 

56.   inculpatului Bradisteanu Simona (cel mai probabil, dat fiind ca “cazemata” generalului Augustin Lazar refuza sa raspunda la cererile de informare), asa-zisul procuror sef al Sectiei de documentare si resurse umane de la PICCJ, a deturnat aceasta plangere ilegal la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati care n-are nici competenta materiala nici competenta teritoriala, deoarece prezenta avea inculpat pe asa-zisul inspector sef Netejoru Lucian de la Inspectia Judiciara, motiv pentru care competenta materiala revine PICCJ cf. art. 40 din CPP, competenta teritoriala fiind irelevanta deoarece exista un singur parchet general in Romania, respectiv PCAG nu poate instrumenta acest dosar cf. art. 11 din OUG 27/2002 deoarece are ca inculpati procurorul general Danaila Didina si subordonatii sai care au incercat sa musamalizeze acest dosar

                In dovedire anexez proba 15

               

                In trecut asa-zisul procuror sef al Sectiei de resurse umane si documentare a PICCJ a fost prins in flagrant
                1. sustragand probe din dosarele penale savarsind infractiunea de Sustragerea si distrugerea de probe ori de inscrisuri cf. art. 275 din CP, sau a deturnat plangeri si alte petitii in mod ilegal. Am publicat dosarul penal si de punerea sub interdictie pentru schizofrenie al acestui asa-zis procuror la adresa: http://militia.freeforums.net/board/6/parchetul-langa-inalta-casatie-justitie, si

                2. inregistrand dosar 2288/91/2016 in materie penala in numele meu vadit ilegal
http://militia.freeforums.net/thread/116/interzis-schizofrenic-bradiceanu-simona-sustragerea si

http://militia.freeforums.net/thread/114/dosar-bradisteanu-simona-sustragerea-inscrisuri

                3. incalcand art. 339 (2) din CPP prin deturnarea plangerii impotriva actelor procurorului general al PCAG la procurorul general al PCAG sa si le musamalizeze, precum a deturnat cererea de recuzare a procurorului general al PCAG inapoi la procurorul general sa si-o musamalizeze incalcand art. 70 (2) din CPP, si

                4. deturnand in permanenta plangerile penale prealabile avand inculpat pe procurorul general al PCAG sa si le musamalizeze, incalcand in flagrant art. 11 din OUG 27/2002 “În cazul în care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana în cauza sau de catre un subordonat al acesteia

                s.a.m.d.

                Declar pe propria raspundere cunoscand legea dar si fiind specialist in informatica ca pentru redirectionarea unui email integral si in copie se executa functionalitatea forward a clientului de email nu efectuarea de transcrisuri neconforme cu originalul pe hartie. Daca oricare dintre transcrisurile neconforme cu originalul ale emailurilor mele sunt deturnate de la PICCJ, asa-zisii procurori ai Sectiei de resurse umane si documentare a PICCJ au savarsit Frauda informatica si Falsul informatic, precum atesta cheltuielile judiciare falsificate si inscrisurile distruse prin tiparirea de text aleatoriu facand inscrisul ilizibil precum este neconform cu originalul astfel,

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, b-dul Libertăţii nr.12, Sector 5 – Bucureşti, Cod postal: 050706, email: sesizare@mpublic.ro

 

57.   inculpatului Augustin Lazar,

58.   inculpatului Gabriela Scutea,

asa-zisul procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, superiorul ierarhic al asa-zisilor procurori de la Sectia de resurse umane si documentare a PICCJ care este responsabil de legalitatea actelor de procedura efectuate de acestia, si care n-a intocmit un proces verbal si n-a sesizat autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP savarsind infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CPP, precum n-a pus in miscare actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor procurori de la Sectia de resurse umane si documentare a PICCJ cf. art. 44 din Legea 317/2004,

                cu mentiunea ca Augustin Lazar a fost sesizat despre activitatea ilicita a asa-zisilor procurori ai Sectiei de resurse umane si documentare a PICCJ prin memoriul inaintat prin emailul din data de 09.09.2016 19:58 intitulat “MEMORIU PUBLIC ADRESAT D-LUI AUGUSTIN LAZAR” pe care-l anexez drept proba 16 si pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/80/memoriu-deschis-catre-augustin-lazar, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, b-dul Libertăţii nr.12, Sector 5 – Bucureşti, Cod postal: 050706, email: sesizare@mpublic.ro

 

 

 

59.   inculpatului Ban Cristian Mihai, asa-zisul procuror general de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Bucuresti care a falsificat ordonanta din nedatat.12.2016 din 3097/VIII-1/2016, comunicata prin emailul din data de 28.12.2016 14:32 intitulat “3097-8-1-2016”,

                                In rezumat, asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai

                1. a refuzat sa intre in cercetarea cauzei conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP

                2. a refuzat sa administreze probele propuse si sa ma audieze in conditiile legii cf. art. 5 si art. 97-103 din CPP,

                3. a refuzat sa efectueze orice act de procedura in conditiile legii cum ar fi sa solutioneze cererile si exceptiile invocate si sa-mi acorde dreptul de a studia dosarul si de a efectua fotocopii dupa actele din dosar prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 10 (5) si art. 81 din CPP, precum nu a sustinut dezbaterile in contradictoriu cf. art. 131 din CPP privind confruntarea dat fiind ca declaratiile mele si ale inculpatilor sunt contradictorii dar ale mele sunt probate, motiv pentru care a sustras si distrus probele din dosarul penal halucinand schizofrenic ca astfel musamalizeaza dosarul, mintind ca nu contine descrierea faptelor si indicarea probelor

                4. a refuzat sa motiveze ordonanta falsificata de clasare in fapt si de drept cf. art. 286 d) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

                5. a mintit in flagrant ca prezenta, citez: “nu contine ... descrierea faptei si mijloacele de proba”, faptele penale fiind vadit demonstrate in prezenta la sectiunea I. In fapt si in rezumat in aceasta sectiune prealabila, iar mijloacele de proba sunt indicate la sectiunea III. In dovedire, respectiv anexate conform OPIS-ului.

                Mai mult, asa-zisul procuror schizofrenic Ban Cristian Mihai a anexat la ordonanta falsificata plangerea penala care contine descrierea faptelor si mijloacele de proba ceea ce demonstreaza ca asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai este schizofrenic si sociopat cu aspect delirant si caracter mitomaniac.

                Asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai deasemenea minte ca plangerea penala prealabila n-a fost semnata electronic. In realitate declar pe propria raspundere ca plangerea penala a fost semnata deopotriva electronic si olograf digital precum este semnata prezenta

                In dovedire anexez proba 26 reprezentand ordonanta de clasare falsificata din nedatat.12.2016 din 3097/VIII-1/2016, comunicata prin emailul din data de 28.12.2016 14:32 intitulat “3097-8-1-2016”

                Asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai abuzeaza in mod pervaziv de art. 10 din OUG 27/2002 interpretand acest articol in contradictoriu cu dreptul la petitionare si dreptul accesului la justitie, deoarece plangerile penale returnate prin ordonanta de clasare cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP pot fi reintroduse ori de cate ori sunt respinse pe motiv ca nu indeplinesc conditiile de forma si de fond

                Asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai evident habar n-are sa motiveze in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) din CPP ordonanta de clasare cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP precum demonstreaza proba 26 din care lipseste motivarea de drept, ceea ce demonstreaza ca asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai este schizofrenic

                Asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai si subordonatii sai de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Bucuresti care au falsificat in prealabil ordonantele de clasare privind activitatea criminala a grupului infractional organizat care au falsificat cauzele 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 impotriva mea si au instigat membrii acestui grup infractional organizat sa falsifice actele de procedura pentru a musamaliza infractiunile pe care le-au savarsit impotriva mea precum demonstrez si in prezenta,

                au asigurat si determinat prin urmare pe membrii acestui grup infractional organizat ca nu vor fi trasi la raspundere penala daca falsifica actele de procedura in continuare prin refuzul de a exercita activitatea de urmarire penala in conditiile legii, a consemna probele si a trimite inculpatii in judecata conform demonstratiei infractiunilor si probatoriului din plangerea penala prealabile care necesita doar verificare si transpunerea in rechizitoriu pentru trimiterea in judecata ceea ce demonstreaza in schimb flagrantul relei credinte a inculpatului Ban Cristian Mihai si apartenenta sa la acest grup infractional organizat

                Mentionez ca public dosarele penale impotriva Ban Cristian Mihai si subordonatii sai la adresa: http://militia.freeforums.net/board/8/parchetul-de-langa-curtea-apel, si tin un jurnal public al activitatii criminale a acestui grup infractional organizat protejat de asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai si subordonatii sai la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                Deoarece asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai a refuzat sa efectueze actele de procedura ale urmaririi penale in conditiile legii impreuna cu subordonatii sai pentru a caror activitate ilicita raspunde direct conform principiului controlului ierarhic cf. art. 132 din CR si cf. art. 4 din OUG 27/2002, m-a pus in imposibilitatea de a-mi exercita dreptul la petitionare cf. art. 51 din CR, dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 21 (3) din CR si dreptul accesului la justitie cf. art. 21 (2) din CR motiv pentru care se angajeaza raspunderea sa civila delictuala solidara cu a inculpatilor prezentei Constituiti intr-un grup infractional organizat,

                ceea ce demonstreaza ca asa-zisul judecator Ban Cristian Mihai este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale paratilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Curtea de apel Bucuresti, Bucureşti, Str. Scaune nr.1-3 Sector 3, email: pca_bucuresti@mpublic.ro

 

60.   inculpatului Netejoru Lucian, asa-zisul inspector judiciar sef al Inspectiei Judiciare care desi stie de abaterile disciplinare savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, Dogaru Luminita Georgeta si complicii acestora si refuza sa exercite actiunea disciplinara,

                a se cita la locul de munca, sectia Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 40, sector 5, București, email: ij@csm1909.ro

 

61.   inculpatului Aron Mircea, asa-zisul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii

62.   inculpatului Ghena Mariana, asa-zisul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii din 06.01.2017,

63.   inculpatului Ban Cristian Mihai, asa-zisul vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii din 06.01.2017,

64.   inculpatului Palade Luminita, asa-zisul vicepresedinte al Consiliului Superior al Magistraturii,

        care desi au stiut de abaterile disciplinare savarsite de asa-zisul inspector sef Netejoru Lucian prin musamalizarea dosarelor disciplinare, au refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva acestora expulzandu-l din CSM cf. art. 55 (1) si art. 67 (5) din Legea 317/2004

                                Drept proba simpla a temeiniciei acestei demonstratii, acesti asa-zisi functionari CSM nu se vor sesiza din oficiu vreodata dupa ce voi publica prezenta pe internet sau aduce la cunostinta pe cale judiciara, fapt ce va fi observabil imediat dupa comunicarea prezentei in copie daca exista orice dubiu ca acesti asa-zisi functionari CSM nu au la cunostinta de aceasta situatiei ilicita la care sunt partasi, iar aceasta stare de fapt constituie inca o proba a complicitatii acestora la infractiunile savarsite de asa-zisii magistrati inculpati in prezenta

        Cu mentiunea ca Palade Luminita in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de apel Bucuresti a musamalizat dosarul penal al asa-zisilor avocati de la firma Volonciu pe care i-am prins in flagrant savarsind Falsul in declaratii in dosarul 43961/3/2009 in recurs la Curtea de apel Bucuresti, pentru angajatorul lor administratia hipermarchetului francez CORA adica firma SC ROMANIA HYPERMARCHE SA

                                Cu mentiunea ca asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai a falsificat toate rezolutiile si ordonantele impotriva plangerilor penale pe care le-am facut din 2010 privind activitatea ilicita a unui grup infractional organizat de la SC ROMANIA HYPERMARCHE SA care m-a inscenat in scopul de a ma concedia disciplinar, utilizand bineinteles martori mincinosi si mituind asa-zisele organe judiciare din sectorul 2 Bucuresti si ulterior asa-zisele organe judiciare de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Bucuresti subordonatii asa-zisului procuror Ban Cristian Mihai pe care i-am dovedit a fi infractori si publicat dosarele penale impotriva acestora la adresa: http://militia.freeforums.net/board/8/parchetul-de-langa-curtea-apel, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                In dovedire ca am dreptate am anulat concedierea disciplinara in dosarul 43961/3/2009 gratie lui Dumnezeu, impotriva martorilor mincinosi, spagilor si crimei organizate din parchete si instante, iar numarul imens de infractiuni savarsite de asa-zisul procuror general Ban Cristian Mihai demonstreaza mai presus de orice dubii rezonabile ca este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,        

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul procuror general Ban Cristian Mihai prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea ordonantelor de clasare pentru care i-am deschis dosarele penale facute publice la adresa de mai sus, de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum obiectivez la sectiunea I.H. utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie necesitatea punerii sub interdictie a paratilor pentru vadita alienare si debilitate mintala in scopul sigurantei publice               

                a se cita la locul de munca, Consiliul Superior al Magistraturii, Bucureşti, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6, cod poştal: 060011, email: secretar_general@csm1909.ro

 

65.   inculpatului Cornel Ioana, un asa-zis inspector judiciar din cadrul Inspectiei Judiciare care in cardasie cu asa-zisul inspector sef Netejoru Lucian care este responsabil de legalitatea solutiilor Inspectiei Judiciare cf. art. 4 din OUG 27/2002, a falsificat rezolutia 7170/IJ/1621/DIP/2016 crezand ca astfel a musamalizat toate abaterile disciplinare ale asa-zisilor procurori inculpati in prezenta

        In dovedirea falsificarii rezolutiei 7170/IJ/1621/DIP/2016 invoc faptul ca asa-zisul  inspector judiciar Cornel Ioana a mintit ca, citez: “Inspectia Judiciara nu are competenta de a verifica nici masurile luate si nici solutiile adoptate de procuror, intrucat s-ar incalca principiul independentei magistratului, consacrat in art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004

        In dovedire ca asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana minte ca procurorul este independent invoc legea adica art. “În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în

adoptarea soluţiei.”, coroborat cu art. 132 din CR care defineste “independenta” procurorilor astfel “Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.” si coroborat cu art. 94 din Legea 303/2004 privind raspunderea disciplinara a procurorilor: “Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii.” si demonstrez pe scurt in fapt si de drept ca procurorii raspund disciplinar pentru incalcarea cu rea-credinta a dreptului material si procesual astfel:

        1. de drept, cf. art. 99 din Legea 303/2004 “Constituie abateri disciplinare ... t) exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta” si art. 99^1 din Legea 303/2004 “Exista rea-credinta atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane.”

        2. in fapt, Inspectia Judiciara a exercitat actiunea disciplinara exact pentru hotararea si modul cum au luat hotararea asa-zisii magistrati Risantea Gagescu si Damian Dolache de la Curtea de apel Bucuresti, prin care au achitat pe doamna Mariana Rarinca in cazul cunoscut de notorietate care demonstreaza ca asa-zisul judecator Stanciu Livia membru CSM a savarsit Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare

        In dovedire anexez proba inscris drept proba 22 din care citez:


        “Inspectorii judiciari (...) au dispus, prin rezolutia din 29 octombrie 2015, exercitarea actiunii disciplinare fata de Risantea Gagescu si Damian Dolache, judecatori la Curtea de Apel Bucuresti, pentru abaterile disciplinare prevazute de art. 99 lit. s) si art. 99 lit. t), raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare” , se arata intr-un comunicat al IJ transmis marti si citat de Agerpres.

        In motivarea actiunii disciplinare s-a retinut ca judecatorii au utilizat expresii inadecvate in cuprinsul deciziei penale 733/ A/ 20.05.2015, motivarea fiind in mod vadit contrara rationamentului juridic si de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea functiei de magistrat.

        "Raportat la abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. t) - au fost nesocotite normele de drept procesual, prevazute de art. 342, 344-347 din Codul de Procedura Penala, care reglementeaza procedura camerei preliminare", mai precizeaza IJ.

        Actiunea a fost inaintata Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la raspunderea judecatorilor in cauza.

“ conform articolului prelevat de la adresa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20553308-inspectia-judiciara-actiune-disciplinara-fata-judecatorii-gagescu-dolache-care-achitat-mariana-rarinca.htm

 

        Fiindca restul retinerilor asa-zisului  inspector judiciar Cornel Ioana sunt vadit elucubratiile unui schizofrenic – persoana care a pierdut contactul cu realitatea profesionala, sociala si juridica precum obiectivez invocand manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei, nu ma adresez acestora deoarece sunt proverbiala piatra din lac.

        Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,     

        precum in fapt a demonstrat asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea rezolutiei 7170/IJ/1621/DIP/2016 de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala

 

        Deoarece inspectorii judiciari sunt magistrati in cadrul instantei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii deoarece Inspectia Judiciara este instanta disciplinara cf. art. 44 din Legea 317/2004, acestia se supun in consecinta numai legii cf. art. 124 din Constitutia Romaniei “Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.”, si hotararile acestora trebuie sa fie obligatoriu motivate in fapt si de drept, cf. art. 49 din Legea 317/2004 “Dispozitiile din prezenta lege ce reglementeaza procedura de solutionare a actiunii disciplinare se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila”, respectiv cf. art. 425 (1) b) din Codul de procedura civila “Hotararea va cuprinde...motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia...”, respectiv cf. art. 22 din CPC privind rolul magistratului in aflarea adevarului, “...Judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii...”.  Fiind evident ca asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana a staruit prin toate mijloacele nelegale care i-au trecut prin cap sa musamalizeze cauza,  si mintind obsesiv si evident este in mod convers evident ca a lucrat doar sa ascunda adevarul, minciunile asa-zisului inspector judiciar Cornel Ioana nu se pot retine ca fiind corespunzatoare realitatii dosarelor si legii, constituind infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni, precum si abaterile disciplinare corespunzatoare cf. art. 99 si art. 99^1 din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor

        Solutia de clasare falsificata de asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana este nelegala si neintemeiata fiindca este dovedita a fi in flagrant mincinoasa si de rea-credinta definita cf. art. 99 t) si art. 99^1(1) din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor. Magistratul este obligat sa motiveze in fapt si de drept hotararea in conditiile legii, adica cf. art. 425 (1) b) si cf. art. 22 din Codul de procedura civila, altfel hotararea este lovita de nulitate de drept cf. art. 174-179 din Codul de procedura civila. Mai mult, autoritatile publice sunt obligate sa solutioneze petitiile cf. art. 51 (4) din Constitutia Romaniei si conform OUG 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, nu sa minta in scopul de a refuza sa le solutioneze, ceea ce constituie in flagrant infractiunile de serviciu, infractiunile de falsurile in inscrisuri, dupa caz infractiunile de impiedicarea infaptuirii justitiei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni in caz ca functionarul public nu este alienat mintal, ceea ce nu se poate retine in acest caz fiindca asa-zisul inspector judiciar Lucian Netejoru a fost declarat apt de munca si sanatos psihic de medicina muncii, fiind dovedit mai presus de orice dubii rezonabile ca mobilul infractiunilor asa-zisului inspector judiciari este constituirea intr-un grup infractional organizat cu persoanele pe care le-a favorizat incalcand legea, luarea de mita, darea de mita, cumpararea de influenta si traficul de influenta.

        Refuzul de a solutiona o petitie in cazul magistratilor constituie abatere disciplinara grava cf. art. 99 f) din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor “refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu”, cu precizarea ca savarsirea infractiunilor de falsurile in inscrisuri de catre asa-zisii inspectori judiciari nu constituie un refuz justificat, ci alta abatere disciplinara grava cf. art. 99 r) din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor “lipsa totala a motivarii hotararilor judecatoresti sau a actelor judiciare ale procurorului, in conditiile legii

 

        Nu in ultimul rand asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana a fost incompatibil sa se adreseze acestei sesizari sub forma unei plangeri penale prealabile datorita conflictului de interese si cf. art. 11 din OUG 27/2002 “In cazul in care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana in cauza sau de catre un subordonat al acesteia.”, deoarece asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana este subordonatul asa-zisului inspector sef Netejoru Lucian care este inculpat in prezenta pentru propriile infractiuni si abateri disciplinare deopotriva autorate sau in complicitate cu alti infractori carora in mod pervaziv de musamalizeaza dosarele disciplinare

 

        Raspunderea penala a superiorului sau ierarhic Netejoru Lucian se angajeaza de drept cf. art. 4 din OUG 27/2002 “Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal.”,

        raportat la art. 2 din OUG 27/2002 “În sensul prezentei ordonanţe, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris sau prin e-mail, pe care un cetăţean ori o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.”,

        precum se angajeaza si in temeiul art. 64^1-15 din Legea 317/2004 modificata si completata prin Legea 24/2012 privind organizarea Inspectiei Judiciare si statutul inspectorilor judiciari, si conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare

        a se cita la locul de munca, sectia Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 40, sector 5, București, email: ij@csm1909.ro

 

 

 

66.   inculpatului Cristache Mariana, presedintele completului de judecata a dosarului 316/44/2016 avand obiectul cererea de stramutare a dosarului 1560/231/2016 fiindca a refuzat:

1.       sa intre in cercetarea dosarului deoarece are atributii procesuale din oficiu cum ar fi verificarea competentei, constatarea calitatii procesuale a partilor pentru a lua act de cererile si exceptiile invocate de parti, trimiterea cererii de stramutare instantei superioare in grad, precum are atributii deopotriva in fond privind administrarea probelor, supunerea dezbaterii contradictorii a cererilor si exceptiilor si solutionarea motivata a acestora

2.       sa solutioneze motivat cererile si exceptiile invocate de mine pe care mai intai este obligat sa le supuna dezbaterilor in contradictoriu

3.       sa administreze probele si sa motiveze admiterea sau respingerea acestora cf. art. 103 (2) din CPP

4.       sa motiveze hotararea in fapt si de drept cf. art. 403 (1) c)d) din CPP in conditiile legii cf. art. 2 si art. 5 din CPP privind principiul legalitatii si principiul adevarului. In fapt hotararea din 10.05.2016 din 366/44/2016 este vadit falsificata fiindca presedintele completului 366/44/2016 a refuzat:

5.       sa judece sau sa trimita in judecata cererea de recuzare incalcandu-mi in flagrant dreptul la un proces echitabil cf. art. 21 (3) din CR. Dovada flagranta este lipsa evidentei publice a acestui fapt pe saitul Curtii de Apel Galati

6.       (cel probabil fiindca intreaga sa activitate judiciara este ilicita) sa trimita cererea de stramutare depusa in dosarul 366/44/2016 la Inalta Curte de Casatie si Justitie

7.       a falsificat hotararea judecatoreasca neputandu-se retine ca falsificarea motivarii in fapt si de drept poate constitui o motivare in fapt si de drept cf. art. 403 (1) c)d) din CPP in conditiile legii adica cf. art. 2 din CPP privind principiul legalitatii si cf. art. 5 din CPP privind principiul adevarului. Dovada flagranta este faptul ca cererea de stramutare a fost probata flagrant demonstrand mai presus de orice dubii lipsa de impartialitate a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian dar si a celorlalti judecatori ai sectiei penale a Judecatoriei Focsani si alti asa-zisi magistrati din Vrancea, prin incalcarea cu rea-credinta a legii, supunerea fata de lege fiind unicul garant real al impartialitatii si independentei judecatorului cf. art. 124 din CR. Alta dovada ce nu necesita o demonstratie explicita este faptul ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian este vadit incompatibil cf. art. 64 (3)5) din CPP sa judece dosarul 1560/231/2016 avand obiectul plangerea impotriva actelor procurorului, deoarece deja a judecat dosarul 13761/231/2015 avand acelasi obiect din aceeasi cauza 2417/P/2014, si deoarece deasemenea cu eludarae sistemului de distributie aleatorie i s-a plasat pentru a fi musamalizat dosarul 2220/91/2015 avand acelasi obiect, in toate atacand ordonanta falsificata de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) si art. 318 (1-2) din CPP din 10.12.2015 din 2417/P/2014 prin exceptia nulitatii relative a actelor ce stau la baza  acestei ordonante, iar in 1560/231/2016 am cerut preschimbarea acesteia in ordonanta de clasare cf. art. 16 (1) a) din CPP deoarece fapta nu exista material, ceea ce demonstreaza in flagrant motivul disperarii grupului infractional organizat local de a ma inscena astfel deoarece pot adauga la dosarele lor penale astfel si o hotarare judecatoreasca prin care arat si altfel ca dosarul 2417/P/2014 a fost falsificat in scopul savarsirii de grave abuzuri impotriva mea, prin folosirea sistemului judiciar si a psihiatriei ca arme de represiune impotriva mea pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse si pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni

8.       a stabilit netemeinic si prin urmare ilegal cheltuieli judiciare care nu pot fi justificate deoarece cererea principala si probele au fost depuse in intregime prin posta electronica si cu siguranta asa-zisul judecator a motivat cheltuielile judiciare facand transcrisuri neconforme cu originalul de pe inscrisurile electronice, inlaturand semnatura si masurile de securitate electronice, iar in dovedire instanta nu are nici o obligatie sa faca transcrisuri neconforme cu originalul ca sa inventeze cheltuieli judiciare

 

                Concluzie. Din aceste motive inculp pe asa-zisul judecator Cristache Mariana pentru complicitate la infractiunile asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani pe care i le-am adus la cunostinta prin cererea de stramutare, si anexez la dosarul 316/44/2016 plangerea penala prealabila curenta pentru a servi drept concluzie si proba in contestatia in anulare ce o voi formula impotriva acestei sentinte definitive falsificate

                Evident daca asa cum era legal previzibil asa-zisul judecator Cristache Mariana stramuta dosarul 1560/231/2016 prezenta cauza nu mai exista, deci prin falsificarea hotararii din 316/44/2016 asa-zisul judecator Cristache Mariana mi-a provocat daunele pentru care ma constitui parte vatamata in prezenta

                Cu mentiunea faptului ca pentru aceleasi motive in esenta pentru care a fost repinsa cererea de stramutare a dosarului 1560/231/2016 in 316/44/2016, a fost admisa cererea de stramutare a dosarului 4081/231/2016 avand acelasi obiect si fond in dosarul 588/44/2016, si cererea de stramutare a dosarului 2220/91/2015 in dosarul 446/44/2016

                a se cita la locul de munca, Curtea de apel Galati, Str. Brăilei, Nr. 153, Cod poştal: 800319, Localitatea: Galaţi, Judeţul: Galaţi, email: cagalati@just.ro

 

 

 

67.   inculpatului Stefan Cristina, un asa-zis judecator de la Judecatoria sectorului 3 Bucuresti care a falsificat incheierea din 24.10.2016 din 27612/301/2016 avand obiectul punerea sub interdictie a unora din inculpatii din prezenta mintind precum citez din proba 19 anexata la prezenta ca:

                1. “reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor instantei cu privire depunerea actelor medicale

                In realitate am depus acte medicale sub forma de probe inscrisuri indicand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie si am raspuns la adresa instantei din 12.10.2016 din 27612/301/2016 prin emailul din 13.10.2016 20:35 intitulat “raspuns la adresa din 12.10.2016 din 27612/301/2016 - RE: Dosar nr. 27612/301/2016 - Judecatoria Sector 3 Bucuresti” din care citez:

                va aduc la cunostinta faptul ca am depus la dosar o cerere de efectuarea unei expertize care nu este obligatorie sau necesara in speta punerii sub interdictie. Actiunea este probata in baza faptelor ilicite savarsite de parati si a literaturii de specialitate in psihologie si psihiatrie care obiectiveaza faptul ca paratii sunt schizofrenici, sociopati cu aspect delirant si caracter mitomaniac. Paratii se pot opune acestor probe cu rea-credinta bineinteles, si vor suferi consecintele

                Deoarece nu este prima oara cand se sustrag documente dintr-un dosar in care sunt parte, reatasez cererea de efectuarea expertizei si la prezentul raspuns

                P.S. Intimati sunt partile intr-o cale de atac nu in fond

                2. “reclamantul nu s-a conformat dispozitiilor instantei ... cu privire la indicarea domiciliilor intimatilor

                In realitate indicarea domiciliului paratilor nu este obligatoriu ci facultativ in functie de situatia in care reclamantul stie sau nu domiciliul paratilor cf. art. 194 din CPC “Cererea de chemare in judecata va cuprinde: a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoane juridice, denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar ale reclamantului, precum si ale paratului, daca partile poseda ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, in masura in care acestea sunt cunoscute de reclamant...” coroborat cu procedura citarii la sediul instantei ceea ce nu a fost necesar deoarece am cerut citarea paratilor la adresa electronica a locului de munca cf. art. 155 6. din CPC

 

                Mentionez ca am raspuns la adresa instantei din 12.10.2016 din 27612/301/2016 prin emailul din 13.10.2016 20:35 intitulat “raspuns la adresa din 12.10.2016 din 27612/301/2016 - RE: Dosar nr. 27612/301/2016 - Judecatoria Sector 3 Bucuresti” din care citez:

                va aduc la cunostinta faptul ca v-am indicat adresa de comunicare a actelor de procedura a paratilor in sectiunea prealabila a cererii principale cf. art. 155 6. din CPC, si declar pe propria raspundere ca DGEP nu elibereaza domiciliul paratilor dupa nume si locul de munca precum am solicitat deja si dovedesc prin proba 1 anexata la prezenta

 

                Adresa de comunicare a actelor de procedura a partilor este indicata in sectiunea prealabila a cererii principale conform modelului intocmit de Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, cu sprijinul generos al Confederaţiei Elveţiene, publicat pe saiturile INM, CSM si pe portalul fiecarei instante

 

                In concluzie deoarece asa-zisul judecator Stefan Cristina a falsificat in flagrant incheierea din 24.10.2016 din 27612/301/2016, a savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni, si complicitatea la infractiunile savarsite de paratii dosarului 27612/301/2016 care sunt inculpati in prezenta pentru aceasta motiv pentru care solicit trimiterea in judecata a asa-zisului judecator Stefan Cristina cu propunerea de condamnare la inchisoare cu executare

 

 

 

68.   inculpatului Nicolau-Grosu Marilena, un asa-zis judecator de la Judecatoria Focsani care a falsificat hotararea din 14.10.2016 13124/231/2016, precum obiectivez la sectiunea I.M.

                a se cita la locul de munca, Judecatoria Focsani, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: jud-focsani@just.ro

 

69.   inculpatului Mihalache Cristina, un asa-zis procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani care a instigat la falsificarea hotararii din 14.10.2016 13124/231/2016 prin savarsirea Falsului in declaratii precum nu s-a conformat legii, precum obiectivez la sectiunea I.M.

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe lângă Judecatoria Focsani, Str. Cuza Vodă nr. 43, Focşani, jud. Vrancea, email: pj_focsani@just.ro

 

 

 

70.   inculpatului Dragos Tudorache,

71.   inculpatului Gabriel Oprea,

72.   inculpatului Sorin Cîmpeanu,

73.   inculpatului Dragoș Tudorache,

74.   inculpatului Nicolae Moga,

75.   inculpatului Ion Marcel Vela,

76.   inculpatului Dan Carmen Daniela,

77.   inculpatului Despescu Bogdan, care in calitate de ministri MAI respectiv inspector sef al IGPR au refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor politisti si jandarmi inculpati in prezenta ceea ce determina necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisilor ministri MAI Dragos Tudorache si Dan Daniela precum si asa-zisului inspector sef IGPR Despescu Bogdan pentru constituirea unui anturaj sociopat adica a Constituirii unui grup infractional organizat in cardasie cu alti alienati mintal, desi au fost sesizat ca inculpatii au savarsit abaterile disciplinare demonstrate la sectiunea I. In fapt, de drept constituind abaterile disciplinare cf. art. 57 a)d) din Legea 360/2002, precum obiectivez la sectiunea I.N. privind infractiunile asa-zisului fost ministru al MAI Toba Petre, infractiuni savarsite in mod identic de asa-zisii ministrii MAI Dragos Tudorache si Dan Daniela precum si de asa-zisul inspector sef IGPR Despescu Bogdan

78.   inculpatului Toba Petre, care in calitate de fost ministru MAI si fost sef al IGPR a refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor politisti si jandarmi inculpati in prezenta ceea ce determina necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisul ministru Toba Petre pentru constituirea unui anturaj sociopat adica a Constituirii unui grup infractional organizat in cardasie cu alti alienati mintal, desi a fost sesizat ca inculpatii au savarsit abaterile disciplinare demonstrate la sectiunea I. In fapt, de drept constituind abaterile disciplinare cf. art. 57 a)d) din Legea 360/2002, precum obiectivez la sectiunea I.N.

                Cu mentiunea ca am publicat memoriul prin care am sesizat pe asa-zisii ministru ai MAI Dragos Tudorache si Dan Daniela precum si pe asa-zisul inspector sef IGPR Despescu Bogdan prin emailul din data de 9 septembrie 2016 21:41, actualizat pe 9 septembrie 2016 22:00, 10 septembrie 2016 17:28, 15.09.2016 07:46 si 27.01.2017 17:52 intitulat “FW: MEMORIU PUBLIC MINISTRULUI MAI DRAGOS TUDORACHE SI INSPECTORULUI GENERAL IGPR BOGDAN DESPESCU, NR. 117882/12.09.2016” respectiv “MEMORIU PUBLIC MINISTRULUI MAI DAN DANIELA IN COMPLETAREA SESIZARII ORIGINALE NR. 117882/12.09.2016”, la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/81/memoriu-public-dragos-tudorache-despescu, respectiv mentionez ca am sesizat cel mai devreme despre activitatea ilicita a asa-ziselor organe de cercetare penal in 2845/P/2016 prin emailul din 28.06.2016 15:22 intitulat “FW: PLANGERE PENALA PREALABILA PAUN IONEL IULIAN PENTRU INFRACTIUNILE SAVARSITE PE DATA DE 18.05.2016 PRIN FALSIFICAREA UNEI INCHEIERI DE INCEPEREA URMARIRII PENALE IMPOTRIVA MEA NELEGAL SI NETEMEINIC” catre adresele “petitii@politiaromana.ro; petitii@mai.gov.ro; relpub.dga@mai.gov.ro; dga_interne@yahoo.com” in care am inculpat si asa-zisele organe de cercetare penala care au falsificat acte de procedura in cauza 2845/P/2016 la care au fost conexate cauzele 3992/P/2016 si 4329/P/2016,

                a se cita la locul de munca, Ministerul afacerilor interne, Piaţa Revoluţiei nr.1 A, sector 1, Bucureşti, email: petitii@mai.gov.ro

 

79.   inculpatului Sandu Tudor-Dorel, asa-zisul director general Chestor de Poliţie al Corpului de control al Ministerului afacerilor interne care desi stie de activitatea ilicita a asa-ziselor organe judiciare vrancene refuza sa declanşeze demersurile necesare pentru tragerea la răspundere disciplinară a asa-zisilor politisti si jandarmi inculpati in prezenta, precum refuza sa efectueze cercetari, sa stranga probele si sa sesizeze autoritatile penale competente cu privire la infractiunile flagrante savarsite de asa-zisii politisti si jandarmi inculpati in prezenta

                Cu mentiunea ca am publicat memoriul prin care am sesizat inclusiv pe asa-zisul director general Chestor de Poliţie Sandu Tudor-Dorel al ministrului Ministerului afacerilor interne prin emailul din data de 9 septembrie 2016 21:41, actualizat pe 9 septembrie 2016 22:00, 10 septembrie 2016 17:28 si 15.09.2016 07:46 intitulat “FW: MEMORIU PUBLIC MINISTRULUI MAI DRAGOS TUDORACHE SI INSPECTORULUI GENERAL IGPR BOGDAN DESPESCU, NR. 117882/12.09.2016”, la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/81/memoriu-public-dragos-tudorache-despescu

                Conform saitului public al Corpului de control al ministrului Ministerului afacerilor interne: http://www.mai.gov.ro/index03_2_01.html

Corpul de Control al Ministrului are următoarele atribuţii:

...

înştiinţează organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare a săvârşirii infracţiunilor abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, şi procedează la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală;

efectuează cercetări în legătură cu infracţiunile şi abaterile disciplinare săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne aflat în misiuni de menţinere a păcii, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei române şi ale dreptului internaţional;

verifică petiţiile cetăţenilor, precum şi rapoartele şi memoriile personalului Ministerului Afacerilor Interne, repartizate spre soluţionare;

efectuează cercetările prealabile ale faptelor ce constituie abateri disciplinare, săvârşite de personalul din structurile Ministerului Afacerilor Interne;

propune declanşarea demersurilor necesare pentru tragerea la răspundere disciplinară a personalului Ministerului Afacerilor Interne pentru faptele ce constituie abateri disciplinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, constatate în urma activităţilor de control, precum şi a verificărilor efectuate în legătură cu sesizările la adresa personalului;

...“

                a se cita la locul de munca, Ministerul afacerilor interne, Piaţa Revoluţiei nr.1 A, sector 1, Bucureşti, email: petitii@mai.gov.ro

 

80.   inculpatului Popescu Ion, functionarul cu rol de conducere a Direcției Control Intern a IGPR care desi stie de activitatea ilicita a asa-ziselor organe judiciare vrancene refuza sa declanşeze demersurile necesare pentru tragerea la răspundere disciplinară a asa-zisilor politisti inculpati in prezenta, precum refuza sa efectueze cercetari, sa stranga probele si sa sesizeze autoritatile penale competente cu privire la infractiunile flagrante savarsite de asa-zisii politisti si jandarmi inculpati in prezenta

                Cu mentiunea ca am publicat memoriul prin care am sesizat inclusiv pe functionarul cu rol de conducere a Direcției Control Intern a IGPR prin emailul din data de 9 septembrie 2016 21:41, actualizat pe 9 septembrie 2016 22:00, 10 septembrie 2016 17:28 si 15.09.2016 07:46 intitulat “FW: MEMORIU PUBLIC MINISTRULUI MAI DRAGOS TUDORACHE SI INSPECTORULUI GENERAL IGPR BOGDAN DESPESCU, NR. 117882/12.09.2016”, la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/81/memoriu-public-dragos-tudorache-despescu

Conform saitului public al Direcției Control Intern a IGPR de la adresa: http://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/directia-control-intern

Direcţia Control Intern este unitatea operativă centrală a Poliţiei Române, fără personalitate juridică, cu competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor şi verificărilor la unităţile Poliţiei Române.

Atribuţii principale:

Pentru îndeplinirea atribuţiilor menţionate, Direcţia Control Intern are în componenţă servicii şi compartimente.

                a se cita la locul de munca, Inspectoratul general al politiei romane, Str. Mihai Voda, nr. 6, sector 5, Bucureşti, România, email: petitii@politiaromana.ro

 

 

 

81.   inculpatului Marin Andreiana, asa-zisul inspector sef al Inspectoratului general al jandarmeriei romane care a refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor jandarmi inculpati in prezenta ceea ce determina necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisului inspector sef al IGJR pentru constituirea unui anturaj sociopat adica a Constituirii unui grup infractional organizat in cardasie cu alti alienati mintal

                Cu mentiunea ca am sesizat IGJR care a inregitrat sesizarea cu nr. 18196 din 23.04.2016 prin emailul din data de 23 mai 2016 00:48 actualizat pe 24.05.2016 01:25 actualizat pe 20.06.2016 04:18  intitulat “FW: COMPLETARE #2 DECLARATIE 3166784/18.05.2016 DE LA IJJV si 18196/23.04.2016 DE LA IGJR”, prin care am adus la cunostinta activitatea ilicita a IJJV demonstrata in prezenta privind cauza 2845/P/2016

                Cauza 2845/P/2016 am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/47/ionel-iulian-ascultatul-casti-infractiune

                Cu mentiunea ca am sesizat IGJR prin emailul din 8 august 2016 08:12 actualizat 08.08.2016 09:18 si intitulat “COMPLETARE #4 DECLARATIE 3166784/18.05.2016 DE LA IJJV si 18196/23.04.2016 DE LA IGJR” privind activitatea ilicita a IJJV in legatura cu cauzele 3992/P/2016 si 4329/P/2016 deasemenea falsificate impotriva mea in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele

                Cauza 3992/P/2016 si 4329/P/2016 am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/143/dosar-penal-popa-mariana-3992

                Cu mentiunea ca am primit doua raspunsuri falsificate de la IGJR cu nr. 33597/16.06.2016 si de la IJJV nr. 3172347/15.06.2016, care la modul generic in esenta m-au asigurat ca ~“totul e in regula si nu s-a savarsit nici o infractiune sau abatere disciplinara” ceea ce nu pot retine conform dovezilor prezentate in aceasta plangere penala prealabila motiv pentru care inculpt pe asa-zisul inspector sef al Inspectoratului general al jandarmeriei romane Marin Andreiana pentru complicitatea la infractiunile asa-zisilor jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de la IJJV

                a se cita la locul de munca, Inspectoratului general al jandarmeriei romane, Str. Jandarmeriei nr. 9 -11, sector 1, Bucureşti, cod poștal 013894, email: jandarmerie@mai.gov.ro sau petitii@jandarmeriaromana.ro

 

82.   inculpatului Borcan Alexandru, functionarul cu rol de conducere a Direcției control si verificari interne a IGJR care desi stie de activitatea ilicita a asa-zisilor jandarmi din Vrancea refuza sa declanşeze demersurile necesare pentru tragerea la răspundere disciplinară a asa-zisilor jandarmi inculpati in prezenta, precum refuza sa efectueze cercetari, sa stranga probele si sa sesizeze autoritatile penale competente cu privire la infractiunile flagrante savarsite de asa-zisii jandarmi inculpati in prezenta

                Cu mentiunea ca am sesizat IGJR care a inregitrat sesizarea cu nr. 18196 din 23.04.2016 prin emailul din data de 23 mai 2016 00:48 actualizat pe 24.05.2016 01:25 actualizat pe 20.06.2016 04:18  intitulat “FW: COMPLETARE #2 DECLARATIE 3166784/18.05.2016 DE LA IJJV si 18196/23.04.2016 DE LA IGJR”, prin care am adus la cunostinta activitatea ilicita a IJJV demonstrata in prezenta privind cauza 2845/P/2016

                Cauza 2845/P/2016 am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/47/ionel-iulian-ascultatul-casti-infractiune

                Cu mentiunea ca am sesizat IGJR prin emailul din 8 august 2016 08:12 actualizat 08.08.2016 09:18 si intitulat “COMPLETARE #4 DECLARATIE 3166784/18.05.2016 DE LA IJJV si 18196/23.04.2016 DE LA IGJR” privind activitatea ilicita a IJJV in legatura cu cauzele 3992/P/2016 si 4329/P/2016 deasemenea falsificate impotriva mea in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele

                Cauza 3992/P/2016 si 4329/P/2016 am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/143/dosar-penal-popa-mariana-3992

                Cu mentiunea ca am primit doua raspunsuri falsificate de la IGJR cu nr. 33597/16.06.2016 si de la IJJV nr. 3172347/15.06.2016, care la modul generic in esenta m-au asigurat ca ~“totul e in regula si nu s-a savarsit nici o infractiune sau abatere disciplinara” ceea ce nu pot retine conform dovezilor prezentate in aceasta plangere penala prealabila motiv pentru care inculp pe functionarul cu rol de conducere a Direcției control si verificari interne a IGJR pentru complicitatea la infractiunile asa-zisilor jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de la IJJV

                a se cita la locul de munca, Inspectoratul general al jandarmeriei romane, Str. Jandarmeriei nr. 9 -11, sector 1, Bucureşti, cod poștal 013894, email: jandarmerie@mai.gov.ro sau petitii@jandarmeriaromana.ro

 

 

 

83.   inculpatului Calarasu Valina un asa-zis procuror de la Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti care a asigurat pe asa-zisele organe judiciare care au falsificat cauza 2845/P/2016 ca nu vor fi trase la raspundere penala, falsificand ordonanta de clasare din 852/P/2015 avand inculpat pe asa-zisul procuror Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea cu privire la gravele abuzuri savarsite in legatura cu cauza 2417/P/2014, fara sa administreze probele motiv pentru care ordonanta este lovita de nulitate cf. art. 5 si art. 280 din CPP ceea ce demonstreaza suplimentar schizofrenia asa-zisului procuror Calarasu Valina si a complicilor sai prin superficialitatea cu care s-au incriminat penal

                Deoarece asa-zisele organe judiciare inculpate pentru falsificarea cauzei 2845/P/2016 si asa-zisele organe judiciare inculpate pentru falsificarea cauzei 2417/P/2014 sunt Constituite intr-un grup infractional organizat de criminali, santajisti si spagari, asigurand pe oricare dintre acestia ca nu va fi tras la raspundere penala si disciplinara pentru Luarea de mita, Darea de mita si Traficul de influenta si alte infractiuni constituite pentru falsificarea actelor de procedura din dosare in scopul Hartuirii, Amenintarii, Santajului si tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala, este asigurat tot grupul infractional organizat ceea ce incrimineaza penal pe asa-zisul procuror Calarasu Valina pentru complicitate la infractiunile inculpatilor pentru falsificarea cauzei 2845/P/2016 precum si a inculpatilor pentru falsificarea cauzei 2417/P/2014 precum si pentru instigarea conform textului de lege “o persoana determina, cu intentie, pe o alta persoana sa savarseasca o infractiune” cel putin in legatura cu cauzele 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 falsificate in flagrant in scopul Hartuirii, Amenintarii, Santajului si posibil ca in cauza 2417/P/2014 pentru tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsita deja de acest grup infractional organizat de 3 (trei) ori, dovedit in flagrant prin proba pozitiv-negativa sau principiul tertului exclus la fel ca in cazul ICA neputandu-se retine grava neglijenta a asa-ziselor organe judiciare care evident premeditat au falsificat toate actele de procedura in scopul  punerii mele intr-o situatie de vulnerabilitate in scopul de a ma vatama grav sau ucide pentru a ma reduce la tacere, si fiindca nu ma cunosc din prealabil cu aceste asa-zise organe judiciare nu se poate retine motivul razbunarii, singurul motiv posibil ramas fiind incalcarea legii si falsificarea realitatii dosarelor cu rea-credinta din interes material si delapidarea atributiilor de serviciu in scopul favorizarii intereselor ilicite ale grupului infractional organizat in care s-au constituit, in caz contrar trebuind sa admitem ca toate aceste asa-zise organe judiciare au savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni din considerente telepatice sau prostie ceea ce este prezumat inadmisibil

                a se cita la locul de munca, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Str. Știrbei Vodă nr. 79-81, cod 010106, sector 1, Bucuresti, email: anticoruptie@pna.ro

 

84.   inculpatului Mirea Liviu, un asa-zis organ de cercetare penala din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti, care este complice infractiunilor savarsite de asa-zisul procuror Calarasu Valina fiindca nu a intocmit proces verbal si sesizat autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP desi are la cunostinta activitatea ilicita a asa-zisului procuror Calarasu Valina privind aceasta cauza, prin care a savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP,

                a se cita la locul de munca, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Str. Știrbei Vodă nr. 79-81, cod 010106, sector 1, Bucuresti, email: anticoruptie@pna.ro

 

85.   inculpatului Popovici Gheorghe, superiorul ierarhic al asa-zisului procuror Calarasu Valina din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti, a carei raspundere penala in calitate de procuror de supraveghere se angajeaza cf. art. 132 din CR privind principiul controlului ierarhic deoarece procurorii spre diferenta de judecatori nu sunt independenti, si fiindca nu a intocmit proces verbal si sesizat autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP desi are la cunostinta activitatea ilicita a asa-zisului procuror Calarasu Valina care-i este subordonat, fapt prin care a savarsit in flagrant infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP, si cf. art. 4 din OUG 27/2002 “Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art. 2 sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatii de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si comunicarea acestora in termenul legal.”,

                a se cita la locul de munca, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Str. Știrbei Vodă nr. 79-81, cod 010106, sector 1, Bucuresti, email: anticoruptie@pna.ro

 

86.   inculpatului Kovesi Laura Codruta,

87.   inculpatului Crin-Nicu Bologa, superiorul ierarhic al asa-zisilor procurori inculpati in prezenta din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, a carui raspundere penala in calitate de procuror de supraveghere se angajeaza cf. art. 132 din CR privind principiul controlului ierarhic deoarece procurorii spre diferenta de judecatori nu sunt independenti, si fiindca nu a intocmit proces verbal si sesizat autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP desi are la cunostinta activitatea ilicita a asa-zisilor procurori inculpati in prezenta refuzand tacit sa ia masuri pentru asanarea institutiei de crima organizata, fapt prin care a savarsit in flagrant infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP, si cf. art. 4 din OUG 27/2002 “Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art. 2 sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatii de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si comunicarea acestora in termenul legal.”

                In dovedire invoc art. 7 a)b)c)g)h)i)j)k)q)s)aa) si cc) din Regulamentul de ordine interioara al Directiei Nationala Anticoruptie aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 1643/C/15.05.2015, si art. art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004

                Mentionez ca am sesizat DNA Bucuresti prima oara despre aceasta cauza prin emailul din data de 18.05.2016 19:38 intitulat “PLANGERE PENALA PREALABILA PAUN IONEL IULIAN PENTRU INFRACTIUNILE SAVARSITE PE DATA DE 18.05.2016 PRIN FALSIFICAREA UNEI INCHEIERI DE INCEPEREA URMARIRII PENALE IMPOTRIVA MEA NELEGAL SI NETEMEINIC”, si nu am primit nici un raspuns de la DNA Bucuresti pana in prezent

                a se cita la locul de munca, Directia Nationala Anticoruptie serviciul teritorial Bucuresti, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Str. Știrbei Vodă nr. 79-81, cod 010106, sector 1, Bucuresti, email: anticoruptie@pna.ro

 

 

 

88.   inculpatului Horodniceanu Daniel,

89.   inculpatului Elena-Giorgiana Hosu,

        asa-zisi sefi ai DIICOT care au refuzat sa efectueze orice act de procedura in acest mega-dosar rechizitoriu al crimei organizate, mafia de “stat” din Romania

        Elena-Giorgiana Hosu este implicata in exproprierea illegala si falsificarea de dosare penale impotriva investitorului Hassan Awdi, care a castigat drept dovada 12 milioane de dolari la ICSID, si care a anulat in Liban atat dosarele penale falsificate de mafia de “stat” roman, precum si mandatul international de extradare, ca fiind falsificate

 

 

 

90.   inculpatului Nicolae Marin

        asa-zis porcuror sef-adjunct al SIIJ care a refuzat sa efectueze orice act de procedura in acest mega-dosar rechizitoriu al crimei organizate, mafia de “stat” din Romania

        Condamn penal pe Nicolae Marin, mafiotul tortionar care ocupa functia de adjunct al SIIJ, pentru incercarea de a musamaliza dosarul penal mintind prin comunicatul falsificat 5987 VIII 1 2019 SIIJ ca nu descrie fapta. Desi dobitocul penal Nicolae Marin a refuzat sa se semneze in clar sau olograf in credinta sa oligofrena ca e de negasit ascunzandu-se sub pat, din multiple referinte incrucisate din presa reiese clar ca uzurpa functia de adjunct al SIIJ
https://www.luju.ro/sistemul-pune-mana-pe-siij-procuroarea-adina-florea-le-a-facut-pe-plac-membrilor-csm-si-magistratilor-care-au-lucrat-impotriva-numirii-sale-la-conducerea-sectiei-pentru-investigarea-infractiunilor-din-justitie-desi-avea-posibilitatea-de-a-actiona-in-insta

                                a se cita la locul de munca, Aleea Modrogan, nr. 16, sector 1, București, email: siij@mpublic.ro

 

91.   inculpatului Dumbrava Daniel Cornel, un asa-zis avocat de la Baroul Vrancea acordat din oficiu abuziv de asa-zisul politist Popescu Lacramioara in sensul ca l-a numit pe motivul ca sunt lipsit de discernamant fara sa demonstreze in nici un fel aceasta si asa-zisul avocat Dumbrava Daniel Cornel este vadit instigat sa lucreze impotriva intereselor mele de grupul interlop de “procurori” tigani care au falsificat cauzele 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 impotriva mea in scopul savarsirii infractiunilor de Omorul calificat, Vatamarea corporala, Hartuirea, Amenintarea, Santajul, Lipsirea de libertate in mod ilegal, Supunerea la rele tratamente, Represiunea nedreapta, Cercetarea abuziva si alte infractiuni precum  precum am obiectivat in acest jurnal public: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                caruia i-am deschis dosar penal separat pentru a nu incarca prezenta si l-am publicat la adresa:

http://militia.freeforums.net/thread/239/dosar-penal-dumbrava-daniel-cornel pentru refuzul de a-mi acorda orice asistenta juridica in conditiile legii, pentru ca a incercat sa ma induca in eroare si pentru ca a participat la abuzuri in cardasie cu asa-zisul politist Popescu Lacramioara,

                cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale,

                a se cita la locul de munca, Baroul Vrancea, Focşani, Strada Cuza Vodă nr. 6, cod 620034, email: baroulvrancea@yahoo.com

 

 

 

92.   inculpatului Miron Doina, un asa-zis judecator de la Judecatoria Focsani care a savarsit impotriva mea  infractiunile de Amenintarea, Santajul si Influentarea declaratiilor deoarece in sedinta din 14.11.2016 din 1560/231/2016 m-a amenintat verbal cu spargerea apartamentului cu mascatii impropriu intrebandu-ma fara motiv real unde locuiesc adica fara nici o legatura cu dosarul 1560/231/2016 sau procedura din dosar, si drept dovada suplimentara mi-a cerut sa nu mai declar ca asa-zisele organe judiciare au falsificat actele de procedura ceea ce consituie mobilul infractiunile savarsite relativ identic de reclamantul din acest dosar, asa-zisul judecator Popa Mariana care pe data de 24.06.2016 din 14277/231/2015 a proferat aceeasi conditie de santaj ~“sa nu mai demonstrez ca organele judiciare falsifica actele de procedura”, motiv pentru care m-a Hartuit, Amenintat si Santajat prin falsificarea dosarelor 3992/P/2016 si 4329/P/2016 impotriva mea precum si falsificarea a cel putin doua amenzi judiciare. Drept dovada flagranta a apartenentei asa-zisului judecator Miron Doina la grupul infractional organizat alcatuit din persoanele inculpate in prezenta, a falsificat in flagrant hotararea din 15.11.2016 din 1560/231/2016 pentru care i-am deschis dosar penal si publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/236/dosar-penal-miron-doina-1560

                In dovedirea proferarii verbal a Amenintarii si Santajului invoc inregistrarea din 14.11.2016 din sala 3 a Judecatoriei Focsani din dosarul 1560/231/2016

                In dovedire deasemenea mentionez ca la audierea imediat urmatoare din 18.11.2016 din dosarele falsificate de acest grup infractional organizat impotriva mea 2845/P/2016, 3992/P/2016, 4329/P/2016 la fel ca 2417/P/2014 in care au falsificat actele de procedura sa-mi sparga apartamentul cu mascatii arestandu-ma fara sa savarsesc nici o infractiune, si cu un mandat de aducere vadit falsificat,

                asa-zisele organe judiciare au falsificat din nou un referat cu propunera de expertizarea medico-legala psihiatrica in scopul de a abuza prin art. 184 (4) din CPP sa-mi sparga apartamentul si sa ma retina abuziv deoarece nu pot fi expertizat fara consimtamantul meu cf. art. 184 (3) din CPP si art. 11 din Legea 487/2002 care nu-l dau deoarece grupul infractional organizat are nevoie de consimtamantul meu sa falsifice un certificat medico-legal psihiatric in conditii de aparenta legalitate, precum dovedesc prin faptul ca au falsificat un certificat medico-legal deja in perioada 30.10.2015 – 03.12.2015 si nu pe data de 17.09.2015 asa cum au antedatat acest document cu care au incercat sa ma puna intr-o situatie de vulnerabilitate in dosarul 14277/231/2015 gasit de instanta inadmisibil si nefondat drept dovada, pentru a ma vatama grav sau ucide prin injectarea cu substante toxice pentru a ma impiedica sa continui urmarirea penala impotriva lor pentru tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsita de interlopul Herghelegiu Danut impotriva mea pe 05.12.2014 la instigarea acestui grup infractional organizat, fapt pe care l-am demonstrat prin inscrisuri, martori, probe materiale audio-video si alte probe precum am obiectivat in dosarul penal publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/41/plangere-penala-tarlea-cristinel-mihaila

                Deoarece asa-zisul judecator Miron Doina a savarsit in esenta acelasi santaj material ca si reclamantul mincinos din dosarele 3992/P/2016 si 4329/P/2016 adica asa-zisul judecator Popa Mariana,  constat ca acesti asa-zisi judecatori sunt Constituiti in acelasi grup infractional organizat care a falsificat si cauzele 2417/P/2014 si 2845/P/2016, coroborat cu faptul ca asa-zisul judecator Miron Doina a falsificat hotararea din 15.11.2016 din 1560/231/2016 avand obiectul cererea de schimbarea ordonantei falsificate de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 318 (2) din CPP si art. 314 (1) b) din CPP din 2417/P/2014 in ordonanta de clasare deoarece fapta nu exista material, nu poate fi incadrata ca Ultrajul judiciar deoarece nu exista infractiunea constituenta sub care sa fie incadrata fapta care nu exista material si nu mai exista institutia renuntarii la urmarirea penala in 2417/P/2014 datorita Deciziei nr. 23 din 20.01.2016 a CCR care a constatat art. 318 din CPP neconstitutional. Pentru falsificarea hotararii din 15.11.2016 din 1560/231/2016 am deschis dosar penal asa-zisului judecator Miron Doina pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/236/dosar-penal-miron-doina-1560, respectiv am formulat revizuirea in care am demonstrat si mai explicit cum a falsificat asa-zisul judecator Miron Doina hotararea din 15.11.2016 din 1560/231/2016 pe care am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/237/revizuire-plangerea-impotriva-actelor-procurorului

                a se cita la locul de munca, Judecatoria Focsani, Strada Republicii 96, Focșani, România, email: jud-focsani@just.ro

 

 

 

93.   inculpatului Stanciu Livia,

94.   inculpatului Tarcea Cristina,

95.   inculpatului Alina Corina Corbu, asa-zisi titulari ai actiunii disciplinare in calitate de presedinti ai ICCJ care desi au stiut de abaterile disciplinare savarsite de asa-zisii magistrati inculpati in prezenta precum si de complicii si instigatorii acestor asa-zisi magistrati, a refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva acestora cf. art. 44 din Legea 317/2004 si art. 132 din Constitutia Romaniei adica in calitate de titular al actiunii disciplinare. Abrogarea de catre mafia de “stat” a articolului 44 din Legea 317/2004 in scopul de a ma impiedica sa incriminez pe sefii mafiei ce toate institutiile statului, este irelevanta deoarece legea continua sa produca efecte de drept comun, presedintele curtii supreme continuand sa fie membru de drept al CSM si prin urmare titular al actiunii disciplinare, in consecinta complice si instigator la toate abaterile disciplinare constituind implicit infractiuni, denuntate prin acest mega-dosar penal

 

                Asa-zisul presedinte al ICCJ Tarcea Cristina a fost sesizat de activitatea criminala a asa-zisilor magistrati vranceni prin emailul din 18.02.2017 14:24 intitulat “Sesizare in atentia titularilor actiunii disciplinare a "magistratilor". VA ROG URGENT”, sesizare pe care am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                impreuna cu jurnalul public al gravelor abuzuri comise impotriva mea de grupul infractional organizat al asa-zisilor magistrati din circumscriptia Curtii de apel Galati,

                sesizare pe care o anexez la prezenta drept proba 1.

                Asa-zisul presedinte al ICCJ Tarcea Cristina a fost sesizat de sustragerea a 8 (opt) dosare consecutiv pentru falsficarea hotararilor de asa-zisul judecator Craciun Constantin Catalin de la Judecatoria Focsani, un fost politist corupt din Vaslui, prin emailul din data de 17.02.2017 18:38 actualizat 18.02.2017 12:24 actualizat 23.02.2017 17:12 actualizat 15.03.2017 15:35 intitulat “memoriu titularilor actiunii disciplinare - FW: raspuns curtea de apel galati”

                Asa-zisul presedinte al ICCJ Tarcea Cristina a fost sesizat de delapidarea postului de functionar cu rolul de difuzare a informatiilor de interes public de catre asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani, un fost politist corupt din Piatra Neamt, prin emailul din data de 18.02.2017 12:24 intitulat “memoriu titularilor actiunii disciplinare - FW: raspuns CERERE DE INFORMARE #31  și #32”

        Asa-zisul titular al actiunii disciplinare Tarcea Cristina deasemenea a fost sesizat in mod constant de infractiunile si abaterile disciplinare ale asa-zisilor magistrati din Vrancea, Galati si Bucuresti pe care le-am publicat dealtfel pe saitul http://militia.freeforums.net, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

        Tarcea Cristina e o alienata mintal notorie care a aberat drept dovada ca Romania a pierdut un numar imens de procese la CEDO unde au fost anulate hotararile falsificate de asa-zisii judecatori Romania din cauza legii si nu din vina asa-zisilor judecatori infractori care au incalcat de fapt legea

                                           

        Asa-zisul judecator Stanciu Livia a fost chemat in judecata de mai multe ori pentru refuzul de a exercita actiunea disciplinara impotriva grupului infractional organizat de asa-zisi magistrati din Vrancea implicit Galati de unde de altfel provine, fapt prin care a fost sesizat despre activitatea ilicita a acestora precum a fost sesizat si prin memorii atat despre aceasta cat si despre grupul infractional organizat de “judecatori” spagari de la Tribunalul Bucuresti precum si grupul infractional de asa-zisi judecatori din subordinea sa de la ICCJ care a musamalizat prin falsificarea hotararii peste 30 (trei zeci) de cereri de stramutare contrazicandu-se cu legea

        Asa-zisul judecator Stanciu Livia este infamul “judecator”  care a instigat la “arestarea preventiva” vadit ilegala a d-nei Rarina Mariana timp de 6 (sase) luni, despre care stia ca este nevinovata, precum si pentru condamnarea a cel putin un nevinovat precum atesta o hotarare CEDO privind pe d-l Mircia Gutau, demonstrand ca este in cardasie deopotriva cu mafia magistratilor in care s-a folosit de relatii ilicite pentru a comite gravul abuz impotriva d-nei Rarinca, precum si cu mafia politica pentru care a condamnat

                a se cita la  locul de munca, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Str. Batiştei, nr. 25, sector 2, cod postal 020934, Bucureşti, email: relatii.publice@scj.ro

                a se cita la  locul de munca, Curtea Constitutionala, Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr.2, sector 5, cod postal 050725, Bucureşti, email: ccr@ccr.ro

 

96.   inculpatului Bodeanu Stelian, un asa-zis grefier care uzurpa postul de functionar cu rolul de difuzare a informatiilor de interes public din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care a falsificat adresa din 22.02.2017 pentru a musamaliza o sesizare adresata titularului actiunii disciplinare presedintele ICCJ Tarcea Cristina

                Am publicat dosarul penal impotriva asa-zisului grefier Bodeanu Stelian la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/587/dosar-penal-bodeanu-stelian-2417, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                a se cita la  locul de munca, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Str. Batiştei, nr. 25, sector 2, cod postal 020934, Bucureşti, email: relatii.publice@scj.ro

 

97.   inculpatului Ciobanu Viorel, un asa-zis magistrat asistent din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie

                care a falsificat raspunsul din 27.02.2017 la cererea de informare privind daca sesizarea musamalizata de Bodeanu Stelian a ajuns la destinatarul Tarcea Cristina, mintind ca “din interpretarea dispozitiilor art. 44 si 45 din Legea 317/2004 ... presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie este titularul actiunii disciplinare numai pentru judecatorii sau magistratii asistenti care isi desfasoara activitatea in cadrul instantei supreme” ceea ce n-are nici o legatura cu intrebarea pusa in cererea de informare si prin urmare constituie un raspuns falsificat in scopul de a musamaliza si refuzul de a raspunde la cererea de informare precum si deturnarea petitiei, si aberand ca "presedintele instantei neavand atributii in sensul de a purta corespondenta directa cu petentii" deoarece in realitatea juridica cf. art. 4 din OUG 27/2002 "Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art. 2 sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatii de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si comunicarea acestora in termenul legal."

                Am publicat dosarul penal impotriva asa-zisului grefier Bodeanu Stelian la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/588/dosar-penal-ciobanu-viorel-2417, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

                a se cita la  locul de munca, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Str. Batiştei, nr. 25, sector 2, cod postal 020934, Bucureşti, email: relatii.publice@scj.ro

 

 

 

98.   inculpatului Toader Tudorel,

99.   inculpatului Birchall Ana,

100.            inculpatului Pruna Raluca,

101.            inculpatului Iordache Florin,

102.            inculpatului Catalin-Marian Predoiu,

103.            inculpatului Robert Marius Cazanciuc,

asa-zisi ministri al justitiei care desi stiu de abaterile disciplinare savarsite de asa-zisii magistrati Dogaru Luminita Georgeta, Petrescu Auras Ionut, Lupu Mihai Cristian si complicii si instigatorii acestor asa-zisi procurori adica alti asa-zisi procurori, au refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva acestora cf. art. 44 din Legea 317/2004 si art. 132 din Constitutia Romaniei adica in calitate de titular al actiunii disciplinare

                Asa-zisii ministri ai justitiei Pruna Raluca si Iordache Florin au fost sesizati de activitatea criminala a asa-zisilor procurori vranceni prin emailul din 01.02.2016 03:05 actualizat pe 01.02.2016 04:23 actualizat pe 29.04.2016 20:55 actualizat pe 13.11.2016 01:31 actualizat 27.01.2017 17:31 intitulat “Sesizare in atentia ministrului justitiei. VA ROG URGENT”, sesizare pe care am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                impreuna cu jurnalul public al gravelor abuzuri comise impotriva mea de grupul infractional organizat al asa-zisilor magistrati din circumscriptia Curtii de apel Galati,

                sesizare pe care o anexez la prezenta drept proba 4.

                Cu mentiunea ca am adus la cunostinta asa-zisilor ministri ai justitiei Pruna Raluca si Iordache Florin faptul ca “justitia” din Vrancea drogheaza oameni nevinovati, printr-un memoriu sub forma unei cereri de informare deschise si pe care am adus-o la cunostinta mai multor institutii prin emailul din data de 26.04.2016 09:12 actualizat 26.04.2016 09:12 actualizat 04.05.2016 07:48 actualizat 09.02.2017 01:47 intitulat “FW: MEMORIU PRIVIND FAPTUL CA "JUSTITIA" DIN VRANCEA DROGHEAZA OAMENI NEVINOVATI”, si am publicat aceasta la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/45/justitia-vrancea-drogheaza-oameni-nevinovati unde am actualizat acest raport cu alte informatii si dovezi

                Asa-zisii ministri ai justitiei Pruna Raluca si Iordache Florin sunt obligati sa inainteze sesizarile privind abaterile disciplinare ale procurorilor si judecatorilor catre Comisia pentru analizarea sesizărilor formulate în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor cf. art. 47^1 din Regulamentul de de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei

 

                Asa-zisul ministru al justitiei Pruna Raluca drept dovada a relei sale credinte a introdus articole abuzive prin OUG 18/2016 de natura a ingradi dreptul accesului la jusitie si de a facilita abuzurile savarsite de mafia magistratilor intitulata “republica procurorilor” si lacheii lor “judecatorii” si “politistii”, uneori si “jandarmii” romani precum atesta prezenta plangere, facand o grava atingere prezumtiei de nevinovatie in mai multe articole modificate ceea ce-mi demonstreaza ca asa-zisul ministru al justitiei Pruna Raluca lucreaza de fapt pentru mafia poreclita "republica procurorilor" din Romania care se declara in ultimul timp suverani ca asa-zisii procurori schizofrenici de la DNA Galati precum am obiectivat in acest dosar penal facut public: http://militia.freeforums.net/board/19/directia-nationala-anticoruptie, cu mentiunea ca sectiunea in fapt a actiunii de punerea acestora sub interdictie pentru schizofrenie este similara sectiunii in fapt a plangerii penale prealabile inaintata autoritatilor penale pe care urmeaza s-o fac publica

                Pruna Raluca deasemenea a refuzat sa-mi comunice inregistrarea audio de sedinta din 24.06.2016 din 14277/231/2015 din sala 1 a Tribunalului Vrancea dupa ce am aratat ca asa-zisa administratie a Tribunalului Vrancea a falsificat 4 (patru) raspunsuri diferite in scopul refuzului de a comunica aceasta proba, membrii acestei administratii adica asa-zisii judecatori Popa Mariana presedintele sectiei penale si Matache Daniela presedintele Tribunalului Vrancea devenind astfel incompatibili cf. art. 11 din OUG 27/2002 sa se mai adreseze cererii de comunicarea inregistrarii de sedinta dupa ce i-am inculpat pe acestia in acest dosar penal pentru ca au falsificat cele 4(patru) raspunsuri. Ulterior acestei situatii cererea am comunicat-o direct Ministerului Justitiei prin emailul din data de 27.10.2016 06:35 intitulat “FW: CERERE #7-4 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO DIN SEDINTA DIN 24.06.2016 DIN 14277/231/2015”, si asa-zisul ministru al justitiei Pruna Raluca care a ignorat-o – orice petitie in realitatea juridica se admite sau se respinge motivat, sau se inainteaza altei institutii competente daca a fost gresit indreptata

                In dovedirea existentei emailului din data de 27.10.2016 06:35 intitulat “FW: CERERE #7-4 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO DIN SEDINTA DIN 24.06.2016 DIN 14277/231/2015” anexez proba 13

                In dovedirea aberatiilor juridice din OUG 18/2016 care atesta rea-credinta asa-zisului ministru al justitiei Pruna Raluca in cardasie cu mafia magistratilor poreclinta “republica procurorilor” enumar o parte dintre acestea imediat relevanta mie precum atesta prezenta:

                1. Pruna Raluca prin OUG 18/2016 a permis politistilor sa intocmeasca ordonante si prin urmare este responsabil de faptul ca asa-zisii politisti Popescu Lacramioara si Diaconescu Cristinel de la IPJV au falsificat ordonantele de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale impotriva mea precum am obiectivat in prezenta, demonstrand concomitent prin usurinta cu care s-au incriminat penal ca habar n-au drept, falsificand aceste ordonante declarand ca exista probe fara sa le consemneze si sa obiectiveze conform art. 97-103 din CPP cum asa-zisele probe invocate care de fapt nu exista ca si fapta  demonstreaza ca am savarsit infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei ascultand la casti carti audio adica cum este aceasta de natura a tulbura linistea precum sustin reclamantii schizofrenici Dogaru Luminita Georgeta si Paun Ionel Iulian, si cum exista gesturile si cuvintele de ocara de care sunt acuzat daca inregistrarea audio din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani atesta ca nu exista, precum nici macar reclamantul si martorii sai nu coroboreaza precizand care sunt gesturile si cuvintele de ocara ci se exprima generic tipic mincinosilor, si cum pledoaria apararii si termenii juridic constituie Incalcarea solemnitatii sedintei ceea ce evident este imposibil de demonstrat, toate acestea demonstrand ca asa-zisii politisti care au falsificat ordonantele impotriva mea sunt schizofrenici si sociopati cu aspect delirant si caracter mitomaniac iar pentru aceasta stare de fapt responsabil este asa-zisul ministru al justitiei Pruna Raluca care le-a permis sa savarseasca aceste abuzuri prin OUG 18/2016

                2. Pruna Raluca prin OUG 18/2016 a incalcat in flagrant principiul prezumtiei de nevinovatie cf. art. 23 (11) din CR si art. 4 si 99 din CPP reintroducand art. 318 din CPP si modificand art. 274 din CPP astfel incat asa-zisele organe judiciare sa falsifice cheltuieli judiciare in sarcina suspectului nu doar a inculpatului precum era in mod aberant d.p.d.v. juridic posibil anterior chiar prin ordonanta de renuntarea la urmarirea penala in timp ce confirmarea ordonantei falsificate a procurorului nu constituie o judecata pe fond a cauzei in care sa se stabileasca existenta sau inexistenta faptei, vinovatia sau nevinovatia, deoarece se judeca asa-zisa oportunitate a renuntarii la urmarirea penala nu vinovatia sau nevinovatia suspectului sau inculpatului permitand astfel procurorului efectiv sa trimita suspectii si inculpatii in “judecata” cu incalcarea scopului  justitiei penale cf. art. 8 din CPP privind caracterul echitabil si termenul rezonabil al procesului penal "Organele judiciare au obligatia de a desfasura urmarirea penala si judecata cu respectarea garantiilor procesuale si a drepturilor partilor si ale subiectilor procesuali, astfel incat sa fie constatate la timp si in mod complet faptele care constituie infractiuni, nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala, iar orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit legii, intr-un termen rezonabil.", renuntarea la urmarirea penala neavand nici o ratiune judiciara ci in realitate mafia magistratilor se foloseste de acest tertip sa Favorizeze faptuitorul negociind spaga in schimbul musamalizarii dosarelor penale pe aceasta cale, sau ca in cazul meu se foloseste de aceasta procedura ca dupa ce a savarsit Hartuirea, Amenintarea, Santajul, tentativa de Omorul calificat si Vatamarea corporala, Supunerea la rele tratamente, Lipsirea de libertate in mod ilegal, Represiunea nedreapta, Cercetarea abuziva si alte infractiuni, sa inchida dosarul fara sa-l trimita in judecata adica abuzeaza de aceasta procedura a renuntarii la urmarirea penala ceea ce n-ar fi posibil daca singurele optiuni dupa deschiderea unui dosar penal sa fie ordonanta de clasare sau trimiterea in judecata conform dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 8 din CPP si art. 21 (3) din CR

                3. Pruna Raluca prin OUG 18/2016 a incalcat in flagrant principiul accesului neingradit la justitie cf. art. 21 (2) din CR, modificand art. 426 d) din CPP cu conditia “instanta de apel”, facand insa prostia sa lase un “ori” intre cele doua conditii din art. 426 d) din CPP motiv pentru care pot introduce in continuare contestatia in anulare ceea ce este posibil inclusiv fiindca nu este interzis in coroborare cu art. 4 (2) din Legea 303/2004 “Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă” in caz contrar incalcandu-se art. 21 (2) din CR in baza caruia as fi putut face oricum derogare, precum nici n-a eliminat conditia “Impotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare...” precum nu putea elimina aceasta conditie datorita principiul aplicarii unitare a legii cf. art. 124 din CR adica jurisprudenta privind contestatia in anulare privind faptul ca se poate formula impotriva oricarei hotarari penale definitive cf. art. 426 din CPP, si prin introducerea in art art. 428 a conditiei “instanta de apel” rezulta faptul ca pot introduce contestatia in anulare la orice termen deoarece nu mai este precizat decat daca hotararea este emisa de instanta de apel, text ce nu precizeaza daca este vorba de instanta de apel intr-o hotarare privind un dosar in care instanta a fost sesizata prin rechizitoriu precum abereaza adesea mafia magistratilor ca ar fi o conditie esentiala inexistenta in realitate in drept unde unicul izvor de drept este legea si analogia la lege adica tot legea, sau instanta de apel in prima instanta adica prima oara cand este judecat un anumit fond, ceea ce demonstreaza ca cine a propus aceste modificari ale legii este schizofrenic neavand nici cunostinte de drept temeinice nici de logica juridica si nici de logica conventionala, adica deopotriva autorii, proponentii, sustinatorii si votantii acestei ordonante de urgenta aberante din foarte multe puncte de vedere juridice

 

                Asa-zisul ministru al justitiei Iordache Florin drept dovada a relei sale credinte a incercat sa uzurpe statul de drept prin ordonanta de notorietate 13/2017 prin care a incercat sa abroge neglijenta in serviciu, conflictul de interese si sa uzurpe infractiunea de abuzul in serviciu pentru a facilita delapidarea bugetarilor criminali colaboratori cu crima organizata “partidul social democrat” declarand ca e nu e fapta penala producerea de pagube pana in pragul de 200.000 de lei ceea ce elimina orice consecinta a abuzurilor deoarece spre exemplu tiganii de notorietate dupa ce talharesc nu platesc civil deoarece instraineaza bunurile furate si nu platesc daune pe motiv ca n-au bani, consecinta penala fiind singura consecinta in calea subculturii tiganesti a “partidului social democrat” ” care precum atesta atat puciul din 1989 cat si recent OUG 13/2017, militeaza impotriva statului de drept ceea ce este ilegal cf. art. 40 din Constitutia Romaniei

                a se cita la locul de munca, Ministerul Justitiei, Str. Apolodor Nr.17, sector 5, București, email: relatiipublice@just.ro

 

 

 

104.            inculpatului Ciolos Dacian,

105.            inculpatului Victor Ponta,

106.            inculpatului Gabriel Oprea - securistul “garda de corp” a lui Miron Cozma,

107.            inculpatului Grindeanu Sorin,

108.            inculpatului Sorin Campeanu,

109.            inculpatului Mihai Tudose,

110.            inculpatului Mihai Fifor,

111.            inculpatului Viorica Dancila - denuntata public de Birchall ca a mintit in Parlamentul European ca exista justitie in Romania,

112.            inculpatului Ludovic Orban,

asa-zisi prim ministri ai Romaniei care desi stiu de activitatea ilicita a asa-ziselor organe judiciare vrancene si stiu faptul ca asa-zisii ministri ai justitiei Pruna Raluca si Iordache Florin au refuzat sa exercite actiunea disciplinara cf. art. 44 din Legea 317/2004 si art. 132 din CR impotriva asa-ziselor organe judiciare din 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, au refuzat sa demita pe asa-zisii ministri ai justitiei Pruna Raluca si Iordache Florin .

                Asa-zisii prim ministri ai Romaniei Ciolos Dacian si Grindeanu Sorin au fost sesizat de activitatea criminala a asa-zisilor procurori vranceni prin emailul din 01.02.2016 03:05 actualizat pe 01.02.2016 04:23 actualizat pe 29.04.2016 20:55 actualizat pe 13.11.2016 01:31 actualizat 27.01.2017 17:31 intitulat “Sesizare in atentia ministrului justitiei. VA ROG URGENT”, sesizare pe care am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                impreuna cu jurnalul public al gravelor abuzuri comise impotriva mea de grupul infractional organizat al asa-zisilor magistrati din circumscriptia Curtii de apel Galati,

                sesizare pe care o anexez la prezenta drept proba 4.

                Cu mentiunea ca am adus la cunostinta asa-zisilor prim-ministri Ciolos Dacian si Grindeanu Sorin faptul ca  “justitia” din Vrancea drogheaza oameni nevinovati, printr-un memoriu sub forma unei cereri de informare deschise si pe care am adus-o la cunostinta mai multor institutii prin emailul din data de 26.04.2016 09:12 actualizat 26.04.2016 09:12 actualizat 04.05.2016 07:48 actualizat 09.02.2017 01:47 intitulat “FW: MEMORIU PRIVIND FAPTUL CA "JUSTITIA" DIN VRANCEA DROGHEAZA OAMENI NEVINOVATI”, si am publicat aceasta la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/45/justitia-vrancea-drogheaza-oameni-nevinovati unde am actualizat acest raport cu alte informatii si dovezi.

                Aceasta activitate ilicita implica Ministerul sanatatii deoarece actele de procedura medico-legale sunt falsificate de SML Vrancea precum am constatat personal si deschis dosar penal si de malpraxis acestor asa-zisi psihiatri si psihologi pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/10/serviciul-de-medicina-legala-vrancea

                respectiv am deschis dosar penal asa-zisilor membri ai Comisiei de malpraxis din cadrul Directiei de sanatate publica Vrancea pentru falsificarea unui raspuns la sesizarea privind malpraxis-ul si activitatea ilicita din SML Vrancea, pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/23/directia-de-sanatate-publica-vrancea

 

                Cu mentiunea ca asa-zisul prim ministru al Romaniei Ciolos Dacian a refuzat sa demita pe asa-zisul fost ministru al MAI si fost inspector sef al IGPR Toba Petre pe care l-a inlaturat printr-o forma improprie de santaj public amenintandu-l cu demiterea, numind in locul acestuia alt corupt din corpul de control al primului ministru Dragos Tudorache care la fel ca Toba Petre fiind sesizat a refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor politisti si asa-zisilor jandarmi inculpati in prezenta, fiind evident ca asa-zisul prim ministru al Romaniei Ciolos Dacian recidiveaza in favorizarea mafiei magistratilor si complicitatea la gravele abuzuri savarsite de acesti asa-zisi magistrati si complicii lor precum am obiectivat in jurnalul public de la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                Cu mentiunea ca asa-zisii prim ministru al Romaniei Grindeanu Sorin a refuzat sa demita pe asa-zisul fost ministru al MAI Dan Daniela care fiind sesizat a refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor politisti si asa-zisilor jandarmi inculpati in prezenta, fiind evident ca asa-zisul prim ministru al Romaniei Grindeanu Sorin favorizeaza mafia magistratilor si complicitatea la gravele abuzuri savarsite de acesti asa-zisi magistrati si complicii lor precum am obiectivat in jurnalul public de la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

 

                De drep pe scurt cf. art. 11 h)l) din Legea 90/2001 “In realizarea functiilor sale Guvernul indeplineste urmatoarele atributii principale: ... asigură apărarea  ordinii  de  drept,  a  liniştii  publice  şi  siguranţei cetăţeanului,  precum  şi  a  drepturilor  şi  libertăţilor  cetăţenilor,  în  condiţiile prevăzute de lege;” si “conduce  şi  controlează  activitatea  ministerelor  şi  a  celorlalte  organe

centrale de specialitate din subordinea sa”,

                a se cita la locul de munca, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti, cod postal 011791, email: pm@gov.ro

 

113.            inculpatului Mircea Valentin, asa-zisul secretar de stat al CCPM (Corpul de control al primului ministru) care desi stia de activitatea ilicita a asa-ziselor organe judiciare vrancene si stia faptul ca asa-zisul ministru al justitiei Pruna Raluca refuza sa exercite actiunea disciplinara cf. art. 44 din Legea 317/2004 si art. 132 din CR impotriva asa-ziselor organe judiciare din 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, a refuzat sa ordoneze efectuarea unui control pentru a confirma activitatea ilicita a asa-zisului ministru al justitiei si sa raporteze aceasta primului ministru cu propunerea de demitere a acestuia

                Asa-zisul secretar de stat al CCPM Mircea Valentin a fost sesizat de activitatea criminala a asa-zisilor procurori vranceni prin emailul din 01.02.2016 09:23 actualizat pe 29.04.2016 21:29 intitulat “Sesizare in atentia corpului de control al primului ministru. VA ROG URGENT”

                Cu mentiunea ca am adus la cunostinta asa-zisului secretar de stat al CCPM Mircea Valentin faptul ca  “justitia” din Vrancea drogheaza oameni nevinovati, printr-un memoriu sub forma unei cereri de informare deschise si pe care am adus-o la cunostinta mai multor institutii prin emailul din data de 26.04.2016 09:12 actualizat 26.04.2016 09:12 actualizat 04.05.2016 07:48 intitulat “FW: MEMORIU PRIVIND FAPTUL CA "JUSTITIA" DIN VRANCEA DROGHEAZA OAMENI NEVINOVATI”, si am publicat aceasta la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/45/justitia-vrancea-drogheaza-oameni-nevinovati unde am actualizat acest raport cu alte informatii si dovezi. Aceasta activitate ilicita implica Ministerul sanatatii deoarece actele de procedura medico-legale sunt falsificate de SML Vrancea precum am constatat personal si deschis dosar penal si de malpraxis acestor asa-zisi psihiatri si psihologi pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/10/serviciul-de-medicina-legala-vrancea

                respectiv am deschis dosar penal asa-zisilor membri ai Comisiei de malpraxis din cadrul Directiei de sanatate publica Vrancea pentru falsificarea unui raspuns la sesizarea privind malpraxis-ul si activitatea ilicita din SML Vrancea, pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/23/directia-de-sanatate-publica-vrancea

                De drep pe scurt cf. art. 33 din OUG 25/2007 - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 411/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

Art. 1.

 

(1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi sub autoritatea primului-ministru funcţionează Departamentul de Control al Guvernului, structură fără personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

 

(2) Secretariatul General al Guvernului preia bugetul, patrimoniul, numărul de posturi şi personalul Departamentului de Control al Guvernului."

 

3. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

Art. 3.

 

(1) Departamentul de Control al Guvernului îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) exercită controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în ministere, în celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi la regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale sau la societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat;

 

b) verifică eficienţa şi transparenţa activităţii administraţiei publice locale;

 

c) exercită controlul asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, stabilit prin sarcină de Guvern sau dispus de primul-ministru;

 

d) urmăreşte implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul controlului;

 

e) iniţiază şi avizează proiecte de acte normative în domeniul controlului;

 

f) face propuneri de reglementare şi armonizare a cadrului legislativ privind controlul specific al entităţilor cu atribuţii de control aflate în coordonarea sa, potrivit reglementărilor Uniunii Europene;

 

g) coordonează şi controlează aplicarea de către entităţile cu atribuţii de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul şi conduita personalului cu atribuţii de control;

 

h) promovează politica de dialog social pe probleme specifice activităţii de control;

 

i) verifică sesizările primite de la primul-ministru;

 

j) propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort;

 

k) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de actele normative în vigoare, cu excepţia Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.

 

(2) În realizarea atribuţiilor de control, instituţiile, autorităţile publice şi operatorii economici menţionaţi la alin. (1) au obligaţia să pună la dispoziţia reprezentanţilor Departamentului de Control al Guvernului documentele şi informaţiile solicitate.

 

(3) Departamentul de Control al Guvernului preia toate reprezentările şi competenţele fostei Autorităţi de control a Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare în instituţiile sau în organele de specialitate ale administraţiei publice centrale."

 

4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"

Art. 4.

 

(1) Pentru realizarea atribuţiilor sale, personalul Departamentului de Control al Guvernului efectuează controale directe, întocmind acte de control, respectiv rapoarte de control, procese-verbale, informări sau sinteze, care sunt prezentate spre aprobare şefului Departamentului de Control al Guvernului.

 

(2) Actele de control aprobate se transmit instituţiilor vizate care, în termen de 10 zile, au obligaţia de a comunica Departamentului de Control al Guvernului măsurile luate."

 

5. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"

Art. 5.

 

(1) Departamentul de Control al Guvernului este condus de un secretar de stat, şeful departamentului, numit prin decizie a primului-ministru.

...

 

                a se cita la locul de munca, Corpul de control al primului ministru, Palatul Victoria, Corp “C”, B-dul Iancu de Hunedoara nr. 3-5, sector 1, 011731 Bucuresti, email: contact@control.ro

 

114.            inculpatului Sorin Eugen Iasinovschi, un “procuror” cap de regim al mafiei de “stat” romane care a incercat musamalizarea acestui dosar privind Infractiuni impotriva umanitatii in principal, prin ordonanta comunicata in 30.01.2019 din 332/P/2018 in care halucineaza ca toti inculpatii sunt nevinovati declarand ca nu exista nici o fapta penala fara sa inventarieze si sa administreze o singura proba, halucinatie contrarie silogismului juridic obligatoriu oricarui act juridic emis de orice functionar public al oricarui stat de drept din lume, contrazicandu-se cu legea ca “magistratii” cap de regim ai mafiei nu raspund penal si alte aberatii, toate acestea demontrand ca Sorin Eugen Iasinovschi este schizofrenic conform celor 3 simptome principale de incoerenta logica, necorespundere profesionala si inabilitatea de a distinge ceea ce e real conform DSM-V, manualul de diagnosticare si statistica a sarlataniei “psihiatrice”, probat obiectiv prin faptul ca Sorin Eugen Iasinovschi a folosit o inferenta fara premize ceea ce este prin definitie o halucinatie, respectiv prin faptul ca Sorin Eugen Iasinovschi a declarat in esenta ca magistratii nu raspund penal contrazicandu-se cu legea si demonstrandu-si necorespunderea profesionala prin aceasta, coroborata dealtfel prin incoerenta logica, si intrinsec esecul de a recunoaste ceea ce e real, faptul ca atributiile de serviciu ale unui procuror includ ca ale oricarui cetatean dealtfel obedienta exclusiva fata de lege, sub sanctiunea legii. Schizofrenia lui Sorin Eugen Iasinovschi este deasemenea demonstrata de tentativa inutila de a musamaliza acest dosar penal, soldata cu incriminarea sa pentru Infractiuni impotriva umanitatii la nivel national, si cu demonstratia faptului ca Sorin Eugen Iasinovschi nu este doar un pericol public cf. art. 109 din CP ci si pentru propria persoana si trebuie inchis intr-o inchisoare “psihiatrica” si lobotomizat chimic spre binele sau si al celorlalti, impunandu-se trimiterea acestuia in judecata, condamnarea si luarea masurii de siguranta penale a incarcerarii “psihiatrice” pe viata, torturarea si vatamarea corporala  a acestuia prin “medicina psihiatrica” aplicata fara consimtamant pana cand Sorin Eugen Iasinovschi esta omorat, “medical” deci legal, si nu mai reprezinta un pericol public prin urmare,

         sau incarcerarea, torturarea, vatamarea corporala si omorarea lui Sorin Eugen Iasinovschi direct fara judecata sau rechizitoriu macar, conform jurisprudentei stabilite de mafia de “stat” romana prin cele 8 Infractiuni impotriva umanitatii savarsite impotriva mea, si prin Decizia Curtii Contitutionale nr. 25 din 19 Ianuarie 2017, pe care Sorin Eugen Iasinovschi insusi le-a declarat fapte legale, deci aplicabile propriei persoane. Actele schizofrenicului “procuror” cap de regim mafiot Sorin Eugen Iasinovschi sunt respinse ca nule de drept ca si nenumaratele acte falsificate asemenea de inculpatii acestui dosar

                                a se cita la locul de munca, Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, b-dul Libertăţii nr.12, Sector 5 – Bucureşti, Cod postal: 050706, email: siij@mpublic.ro

 

115.            inculpatului Bogdan Taicutu,

116.            inculpatului Cobzaru Claudiu,

117.            inculpatului <,

118.            inculpatului <,

119.            inculpatului <,

120.            inculpatului <,

121.            inculpatului <,

122.            inculpatului <,

 de la IPJ Vrancea este unul din cei 8 tortionari comunisti din 27 Mai 2017, 3 care m-au arestat ilegal de la examenele de la facultatea de drept fara mandat, care m-au predat altor 5 asistenti "psihiatrici" care m-au legat violent de o masa de operatii in inchisoarea de tortura a sarlataniei "psihiatrice" din Focsani fara alt motiv decat razbunare si ordin mafiot de asasinare, unde drept dovada am fost bagat in soc anafilactic 3 zile fara tratament ca sa fiu omorat sa nu denunt crimele mafiei de "stat" roman, prin injectare cu neuroparalitice mortale pe baza de clor si fluor precum am demonstrat in anexa 16 a dosarului CEDO indicat anterior, dupa care in stil tipic al mafiei comuniste as fi fost declarat "mort natural" prin infarct, fara sa se investigheze cauzele reale - otravirea si socul anafilactiv indus premeditat, fiind dovedit prin testul de sange involuntar al idiotilor mafiei trimisi la inaintare dar nepriceputi. Dupa aceste 3 zile, am fost otravit cu alte neuroparalitice mortale pe baza de fluor si clor ca sa fiu omorat, pana la 12 zile, dupa care tortionarii mafiei s-au dat batuti vazand ca Dumnezeu ma tine in viata. N-a existat nici macar un diagnostic falsificat, a fost o tentativa salbatica de Omor calificat, si incidental Tortura si Vatamare corporala grava, constituind a 7-a comitere impotriva mea de Infractiuni impotriva umanitatii, dovedit in sectiunea I.A.II.1.3.1^7 din dosarul penal de la Curtea Penala Internationala - ICC, deasemenea in atentia CEDO, INTERPOL si comisiilor Natiunilor Unite, EU si CoE. Mafia de "stat" romana a dat ordin sa fiu incarcerat pe viata, Torturat, Vatamat corporal si Omorat calificat indiferent de durata, printr-o hotarare judecatoreasca falsificata, pentru crimele si diagnosticul altui individ necunoscut mie Vasilache Daniel, fiindca eu n-am fost condamnat sau diagnosticat vreodata, deoarece prin rezistenta mea am intimidat o parte din membrii mafiei sa nu se implice in Crime impotriva umanitatii impotriva mea, ca "judecatoarea" care a dat aberatia de decizie din 12718/231/2017 si care poate zice ca a fost amenintata de mafie s-o dea
        Acesti tortionari comunisti, soldati ai mafiei de "stat" romane, urmasii securitatii comuniste, au spart apartamentul mamei mele aproape zilnic de Sfintele Pasti 2017, pe 6, 10, 13 si 14 Aprilie incercand sa ma omoare in batjocura chiar atunci, amenintand-o pe mama mea ca-i vor sparge apartamentul zilnic pana ma vor prinde si omora, imbolnavind-o pe maica-mea de zona Zoster pe fond de trauma
        4 dosare penale au fost falsificate impotriva mea, dar nu exista o singura condamnare, nici macar rechizitoriu. Securitatea comunista azi omoara oameni mai multi decat inainte de 1989, prin asasinate in puscarii, in spitale, pe strada sau chiar in scara blocului inde locuiesti. Pe mine au incercat sa ma omoare in spital si pe scara blocului unde am locuit inainte sa devin refugiat politic, de pe 1 Septembrie 2017 cand am fost prevenit de solutia finala a mafiei, omoratea mea cu orice pret
        Pentru aceasta desfasurare de crime, nomenclatura comunista din conducerea mafiei de "stat" romane, a falsificat Decizia Curtii Constitutionale 25 din 19 Ianuarie 2017, adica sunt complici si instigatori Augustin Lazar, Sorin Grindeanu, Victor Viorbea, sefii camerelor parlamentului, si autori membrii Curtii Constitutionale. Alti complici si implicit instigatori care stiau sunt Laura Codruta Kovesi (DNA), Tudorel Toader (MJ), Carmen Dan (MAI), Daniel Horodniceanu (DIICOT), Lucian Netejoru (IJ), Ban Cristian Mihai (CSM/PCAB), Klaus Iohannis si multi altii subordonati ai acestora
        Repet lista publicatiilor prin care demonstrez existenta si activitatea criminala a mafiei de “stat” romane, unde oricine poate gasit toate dovezile necesare condamnarii membrilor prinsi flagrant al acestei mafii:
        http://truthjustice.x10host.com
        ECHR
https://www.scribd.com/mobile/document/352597506/Raneti-vs-Romania-at-ECHR
        ICC
https://www.scribd.com/document/383381894/Raneti-vs-Romania-at-ICC-for-Crimes-Against-Humanity

        a se cita la locul de munca, Inspectoratul de Politie a Judetului Vrancea, str. Cezar Bolliac nr. 12, Focşani, Vrancea, 620167, email: cabinet@vn.politiaromana.ro

 

123.            inculpatului Iohannis Klaus, asa-zisul presedinte al Romaniei care desi stie de activitatea ilicita a asa-ziselor organe judiciare vrancene si stie faptul ca asa-zisul prim-ministru refuza sa demita pe asa-zisul ministru al justitiei care refuza sa exercite actiunea disciplinara cf. art. 44 din Legea 317/2004 si art. 132 din CR impotriva asa-ziselor organe judicaire vrancene, refuza sa demita primul-ministru pe motiv de vadita necorespundere profesionala si rea-credinta.

                Asa-zisul presedinte al Romaniei Klaus Iohannis a fost sesizat de activitatea criminala a asa-zisilor procurori vranceni prin emailul din 02.02.2016 13:16 actualizat 29.04.2016 21:03 actualizat 13.11.2016 00:17 intitulat “Sesizare in atentia Presedintelui Romaniei. VA ROG URGENT”, sesizare pe care am publicat-o la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                impreuna cu jurnalul public al gravelor abuzuri comise impotriva mea de grupul infractional organizat al asa-zisilor magistrati din circumscriptia Curtii de apel Galati,

sesizare pe care o anexez la prezenta drept proba 4.

                Cu mentiunea ca am adus la cunostinta asa-zisului presedinte al Romaniei Iohannis Klaus faptul ca  “justitia” din Vrancea drogheaza oameni nevinovati, printr-un memoriu sub forma unei cereri de informare deschise si pe care am adus-o la cunostinta mai multor institutii prin emailul din data de 26.04.2016 09:12 actualizat 26.04.2016 09:12 actualizat 04.05.2016 07:48 intitulat “FW: MEMORIU PRIVIND FAPTUL CA "JUSTITIA" DIN VRANCEA DROGHEAZA OAMENI NEVINOVATI”, si am publicat aceasta la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/45/justitia-vrancea-drogheaza-oameni-nevinovati unde am actualizat acest raport cu alte informatii si dovezi

                Nu in ultimul rand mentionez ca asa-zisul presedinte al Romaniei Klaus Iohannis a decorat la propunerea lui Toba Petre fostul ministru al MAI inculpat in prezenta, pe asa-zisul inspector sef al IPJV Popescu Ionel inculpat in prezenta cu ordinul “Barbatie si credinta”, probabil pentru felul cum a musamalizat faptul ca politistii vranceni fac orgii la sectie adica ca pe o gluma de prost gust a mafiei taranoilor, sau poate pentru multiplele interventii in activitatea criminala a grupului infractional organizat in scopul de a musamaliza abuzurile acestora impotriva mea

                De drept cf. art. 80 (2) din CR “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate

                a se cita la locul de munca, Palatul Cotroceni, Bulevardul Geniului nr. 1-3, Sector 6 - București - România, Cod poștal 060116, email: procetatean@presidency.ro

 

 

 

C. si a instigatorilor acestora in scopul falsificarii realitatii, a uzurparii justitiei si a vatamarii mele

 

124.            inculpatului Dita Mirela, autorul plangerii mincinoase de la baza dosarului 2417/P/2014 pentru care i-am deschis dosar penal pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare

                In dosarul 2417/P/2014 complicii asa-zisului judecator Dita Mirela, asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea au falsificat un mandat de aducere cu patrundere in cardasie cu asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana in 10547/231/2015 si mi-au spart casa pe 17.09.2015 arestandu-ma cu 4 (patru) mascati si 2 (doi) politisti fara sa savarsesc nici o infractiune, apoi in aceasi zi au falsificat mandatul de aducere din 17.09.2015 ora 10:16 a.m. pentru a ma duce cu mascatii la psihiatrie dupa ce am fost Lipsit de libertate in mod ilegal de la ora 6 a.m. si Supus la rele tratamente prin comportamentul irational de tigan a asa-zisului procuror Mihaila Paul si prin privare de odihna si hrana, unde am fost Lipsit de libertate in mod ilegal o ora fara sa fiu expertizat psihiatric. Impotriva mandatului din 17.09.2015 ora 10:16 a.m. am formulat plangerea impotriva actelor procurorului cf. art. 339-340 din CPP care a fost inregistrata in dosarul 2220/91/2015, si am deschis dosar penal asa-zisilor procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul, respectiv pentru ca au falsificat ordonanta de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) din CPP si art. 318 (1-2) din CPP mintind in mod aberant ca am savarsit Ultrajul judiciar deoarece Ultrajul judiciar nu este o infractiune autonoma sau o infractiune complexa ci o circumstanta agravanta a altei fapte penale care nu exista material in dosarul 2417/P/2014, am cerut in dosarul 1560/231/2016 preschimbarea in ordonanta de clasare cf. art. 16 (1) a) din CPP deoarece fapta nu exista, invocand Decizia nr. 33/2015 a ICCJ in dezlegarea unor chestiuni de drept. Deoarece am atacat ordonantele falsificate de mafia magistratilor din circumscriptia Curtii de apel Galati alcatuita din cel putin acesti asa-zisi magistrati, au falsificat impotriva mea dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele la fel cum au procedat prin falsificarea cauzei 2417/P/2014 in care au degenerat in 3 (trei) tentative de Omorul calificat si Vatamarea corporala, precum este evident faptul ca toate aceste dosare au element comun cauza 2417/P/2014

                Din 2417/P/2014 care a fost intentata de catre asa-zisii procuror Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul actiunea 14277/231/2015 de obligarea mea la tratament medical provizoriu constatata inadmisibila in fond la Judecatoria Focsani si nefondata in 14277/231/2015 la Tribunalul Vrancea la contestatia asa-zisului procuror Dogaru Luminita Georgeta fara calitate procesuala activa si in contradictoriu  cu alte 6 (sase) temeiuri de inadmisibilitate inclusiv autoritatea de lucru judecat din dosarul 11224/231/2015 de la Tribunalul Vrancea. Din cauza 2417/P/2014 din care asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul au falsificat referatul cu propunerea de obligarea la tratament medical provizoriu ce a fost inregistrata in dosarul 14277/231/2015, am intentat actiunea 14277/231/2015/a1 privind recursul impotriva incheierii falsificate din 28.12.2015 de respingerea ilegala a cererii de sesizarea Curtii Constitutionale, care a fost respinsa printr-o hotarare falsificata in 14277/231/2015/a1 de asa-zisul judecator Croitoru Sandina Mariana, hotarare impotriva careia am formulat contestatia in anulare 295/91/2016, impotriva careia am formulat contestatia in anulare 479/91/2016, impotriva careia am formulat contestatia in anulare 603/91/2016, impotriva careia am formulat contestatia in anulare 623/91/2016, impotriva careia am formulat contestatia in anulare 795/91/2016 care a fost respinsa printr-o hotarare falsificata de acelasi asa-zis judecator Croitoru Sandina Mariana, care ulterior a sustras sistemului de distributie aleatorie a dosarelor actiunile 1053/91/2016 si 14277/231/2015 in contestatie la Tribunalul Vrancea, in care este incompatibil de mai multe ori cf. art. 64 (3) din CPP deoarece a participat la judecata dosarului 14277/231/2015 in fond pronuntandu-se asupra incheierii interlocutorii din 28.12.2015 din 14277/231/2015 de la Judecatoria Focsani. Acelasi asa-zis judecator Croitoru Sandina Mariana de la Tribunalul Vrancea s-a implicat in falsificarea a doua incheieri de respingerea cererilor de recuzare din 79/91/2016 privind plangerea impotriva actelor procurorului adica ordonanta falsificata de clasare din 246/P/2015 in care mafia magistratilor din care fac parte acesti asa-zisi magistrati numiti si Casu Vasile, au falsificat o ordonanta de clasare dupa ce au tegiversat dosarul un an,  mintind ca nu exista cele peste 20 (doua zeci) de probe din dosar, apoi acelasi asa-zis judecator Croitoru Sandina Mariana a falsificat hotararea din contestatia in anulare 593/91/2016 impotriva hotararii falsificate din 79/91/2016, respectiv acelasi asa-zis judecator Croitoru Sandina Mariana a falsificat hotararea din contestatia in anulare din 1615/91/2016 prin care a musamalizat hotararea falsificata din contestatia in anulare 944/91/2016 formulata impotriva hotararii falsificate de Croitoru Sandina Mariana in 593/91/2016, adica asa-zisul judecator Croitoru Sandina Mariana in mod  repetat incalca legea sustragand dosarele sistemului de distributie aleatorie in scopul falsificarii hotararilor impotriva mea. Relevanta acestei situatii de fapt este demonstratia activitatii ilicite a grupului infractional organizat din circumscriptia Curtii de apel Galati care a savarsit tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea, apoi falsifica toate ordonantele si hotararile in scopul protejarii interlopului Herghelegiu Danut pe care l-au instigat sa savarseasca Omorul calificat si Vatamarea corporala impotriva mea lovindu-ma in cap si aruncadu-ma pe scarile blocului in stare de inconstienta, pentru care necesit peste 90 de zile de ingrijiri medicale pentru infirmitatile suferite

                In concluzie este evident ca asa-zisul judecator Dita Mirela care a instigat toate aceste abuzuri impotriva mea evident are interesul ilicit ca aceste acte abuzive sa nu fie anulate si prin urmare sa-i fie probate suplimentar dosarele penale si prin hotarari judecatoresti

                Dita Mirela deasemenea este instigatorul altor abuzuri grave cum ar fi dosarele: 15730/231/2014 avand obiectul punerea mea sub interdictie – anulat prin renuntarea la judecata deoarece dosarul este nefondat, 10547/231/2015 avand obiectul autorizarea mandatului de aducere cu patrundere executat pe data de 17.09.2015 impotriva mea cu patru mascati si doi politisti prin care asa-zisele organe judiciare au savarsit Lipsirea de liberatate in mod ilegal, Supunerea la rele tratamente, Cercetarea abuziva, Represiunea nedreapta si alte infractiuni – falsificat prin incalcarea legii si a motivarii in fapt a necesitatii mandatului de aducere cu patrundere, 11224/231/2015 avand obiectul internarea mea nevoluntara la psihiatrie – anulat ca nefondat in faza de contestatie in dosarul 11224/231/2015 la Tribunalul Vrancea, 14277/231/2015 avand obiectul obligarea mea la tratament medical provizoriu – anulat ca inadmisibil in fond si nefondat in contestatia lipsita de calitate procesuala activa a asa-zisului procuror Dogaru Luminita Georgeta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani,

                activitate criminala pe care o explicitez in fisierul “sesizare comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne si probe.pdf” anexat la prezenta reprezentand sesizarea mai multor institutii competente in solutionarea acestor grave abuzuri,

                Dovezile flagrante ale obsesiei criminale a asa-zisului judecator Dita Mirela de a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate si a ma vatama fizic si psihic sau ucide cu ajutorul complicilor sai din grupul infractional organizat local din care face parte, sunt

                - dosarul anulat 15730/231/2014 avand obiectul punerea sub interdictie pe care l-a intentat impotriva mea concomitent cu falsificarea dosarului 2417/P/2014 si instigarea tentativei de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsita de interlopul Herghelegiu Danut pe data de 05.12.2014

                - retinerea din ordonanta falsificata de renuntarea la urmarirea penala din 10.12.2015 din 2417/P/2014 sau referatul cu propunerea de obligarea la tratament medical din 2417/P/2014 inregistrat in actiunea 14277/231/2015 in care a fost declarat inadmibil de instanta, ca ~“s-a conturat ideea obligarii la tratament medical” a mea, evident prin intelegerea ilicita intre asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul si asa-zisul judecator Dita Mirela, deoarece “s-a conturat ideea” intre acestia la parchet precum au declarat sub semnatura privata, si

                - faptul ca a savarsit in flagrant Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judicare mintind ca am amenintat-o in 2417/P/2014, motiv pentru care i-am deschis alt dosar penal, si

                - faptul ca a sustras sistemului de distributie aleatorie dosarele civile ale interlopului Herghelegiu Danut pe care le-a musamalizat demontrand relatia ilicita pe care o are cu acesta pe care l-a instigat ulterior sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea asigurandu-l ca-i va fi musamalizat dosarul penal precum a fost musamalizat de acelasi asa-zis procuror Tarlea Florin Cristinel in cardasie cu alt asa-zis procuror Castu Vasile, si si-a instigat pe aceiasi complici asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul  sa sustraga nemotivat dosarele penale 2222/P/2014, 995/P/2015 si 1863/P/2015 (829/P/2015) competentei materiale a Parchetului de pe langa Judecatoria Focsani in scopul de a musamaliza infractiunile inculpatilor, in fapt asa-zisul politist Simiz George de la IPJV, asa-zisul politist Opincariu Stefan de la IPJV respectiv asa-zisii medici-legisti Dicu Serban Dan si Ionescu Natalia de la SML Vrancea, toti instigati de grupul infractional organizat sa savarseasca abuzuri impotriva mea si a familiei mele,

                a se cita la locul de munca, Tribunalul Vrancea, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: tr-vrancea@just.ro

 

 

 

125.            inculpatului Tarlea Florin Cristinel,

126.            inculpatului Mihaila Paul, deoarece acestia sunt autorii abuzurilor instigate de asa-zisul judecator Dita Mirela si deoarece acestia sunt falsificatorii efectivi ai actelor atacate prin plangerea impotriva actelor procurorului din dosarul 2220/91/2015 si 1560/231/2016, care evident au interesul ilicit ca aceste acte abuzive sa nu fie anulate si prin urmare sa le fie probate suplimentar dosarele penale si prin hotarari judecatoresti, si care instiga de regula presedintele completului in flagrant prin procurorii de sedinta de la parchetele locale care savarsesc Falsul in declaratii fara a se putea retine ca acestia sunt obligati sa savarseasca infractiuni in temeiul principiului controlului ierarhic cf. art. 132 din CR si neavand evident un motiv personal sa savarseasca infractiuni impotriva mea deoarece nu i-am cunoscut in prealabil ca sa se poate retine motivul razbunarii sau al vrasmasiei, precum nici asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu are un motiv personal sa urmareasca sa faca inchisoare degeaba falsificand hotarari in flagrant, mobilul infractiunilor sale fiind promisiunea de foloase necuvenite din partea grupului infractional organizat din care face parte precum am explicitat la sectiunea II privind individualizarea infractiunilor de coruptie si Constituirea unui grup infractional organizat,

                a se cita la locul de munca, Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, Focşani, Str.Cuza Vodă nr.43, judeţul Vrancea, email: pt_vrancea@just.ro

 

 

 

                si rog trimiterea in judecata cu propunerea de condamnare a acestui asa-zis magistrat, si a complicilor si instigatorilor sai cu care s-a Constituit intr-un grup infractional organizat, si care incearca sa falsifice realitatea dosarului 2220/91/2015 si dosarului 1560/231/2016 pentru a promova interesele ilicite ale grupului infractional organizat din care fac parte, de a musamaliza actele falsificate si faptul ca urmaresc sa ma puna intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama fizic si psihic sau ucide prin injectarea cu substante toxice, lovire sau alte moduri, asa cum au procedat in prealabil prin dosarul 11224/231/2015, dosarul 14277/231/2015 si in noaptea de 05-06.12.2014 instigand pe interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea,

                pentru savarsirea infractiunilor de complicitatea la Lipsirea de libertate in mod ilegal, Supunerea la rele tratamente, Cercetarea abuziva si Represiunea nedreapta, infractiunile de serviciu, infractiunile de impiedicarea infaptuirii justitiei, infractiunilor contra libertatii persoanei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractini savarsite de asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul precum si asa-zisul judecator Dita Mirela sub forma participativa a instigarii, si

                pentru savarsirea infractiunilor de Cercetarea abuziva si Represiunea nedreapta, infractiunile de serviciu, infractiunile de impiedicarea infaptuirii justitiei, infractiunilor contra libertatii persoanei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractini, savarsite sub forma participativa a instigarii si de asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul precum si asa-zisul judecator Dita Mirela,

                precum demonstrez in continuare

 

 

 

I. In fapt,

                descriu situatia in fapt si de drept organizat pe sectiuni:

1.       Pagina 55 - A. Privind falsificarea incheierii din 18.05.2016 de propunerea inceperii urmaririi penale in mod nelegal si netemeinic impotriva mea de catre asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani si falsificarea ordonantei de inceperea urmaririi penale din 2845/P/2016 de catre asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani

2.       Pagina 60 - B. Demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta prin discutie asupra incheierii din 18.05.2016 din 2220/91/2015

3.       Pagina 69 I.C. Demonstratia falsificarii ordonantei de inceperea urmaririi penale de catre asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta

4.       Pagina 72 I.D. Demonstratia falsificarii ordonantei de continuarea urmaririi penale de catre asa-zisul politist Popescu Lacramioara in cardasie cu asa-zisul politist Diaconescu Cristinel, admisa de asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian in cardasie cu asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta

5.       Pagina 74 I.E. Demonstratia falsificarii actelor de procedura de catre asa-zisele organe de cercetare penala Popescu Lacramioara, Manta Mihaela, Diaconescu Cristinel

6.       Pagina 87 I.F. Demonstratia infractiunilor de serviciu savarsite de asa-zisii jandarmi in calitate de organe de constatare prin incalcarea art. 61 (3) din CPP, si Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii savarsit in 2845/P/2016. In prezenta sectiune inculp si pe martorul mincinos Crintea Valerica

7.       Pagina 96I.G. Demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisii procurori Galca Ionel si Danaila Didina in calitate de organe de urmarire penala

8.       Pagina 109 – I.H. Privind alienarea mintala asa-ziselor organe judiciare inculpate utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie relevanta faptelor penale savarsite de inculpati

9.       Pagina 113 - I.J. Privind demonstratia infractiunilor inculpatilor prin discutie asupra probei materiale audio, inregistrarea de sedinta din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani

10.   Pagina 124 - I.K. Privind demonstratia infractiunilor asa-zisului procuror Tarlea Florin Cristinel prin falsificarea ordonantei din 25.07.2016 din 2845/P/2016 de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului fara sa aiba competenta sa se adreseze plangerii impotriva ordonantei falsificate de continuarea urmaririi penale

11.   Pagina 129 – I.L. Privind demonstratia infractiunilor asa-zisului procuror Nicolau Adrian prin falsificarea raspunsului la cererea de informare constituind incercarea de a musamaliza dosarul avand subiect aceasta plangere penala prealabila

12.   Pagina 134   - I.M. Privind demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena si asa-zisul procuror Mihalache Cristina

13.   Pagina 138 - I.N. Privind demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisul fost ministru al MAI si fost inspector general al IGPR Toba Petre

14.   Pagina 140 - I.O. Demonstratia falsificarii ordonantei de punerea in miscare a actiunii penale  de catre asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian in cardasie cu asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut

15.   Pagina 141 - I.P. Demonstratia infractiunii de Falsul in declaratii savarsite de asa-zisii jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel in intampinarea depusa in apelul din 13124/231/2016

16.   Pagina 151 - I.Q. Demonstratia infractiunilor de falsurile in inscrisuri savarsite de asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian prin falsificarea ordonantei tardive din 01.02.2017 privind respingerea renuntarii unilaterale de catre mine la “serviciile” asa-zisului avocat infractor Dumbrava Cornel pentru a continua savarsirea infractiunii de Asistenta si reprezentarea neloiala in favoarea grupului infractional organizat care a falsificat dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016

 

                si descriu detaliat motivele pentru prin care va rog sa constatati ca asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta a falsificat ordonanta de inceperea urmaririi penale din 18.05.2016 din 2845/P/2016, si

                asa-zisul politist Popescu Lacramioara si asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian au falsificat in cardasie cu asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta ordonanta de continuarea urmaririi penale din 16.06.2016 din 2845/P/2016, si

                asa-zisul organ de cercetare penala Popescu Lacramioara a falsfificat in cardasie cu Diaconescu Cristinel citatia in calitate de faptuitor ceea ce nu exista de drept precum au falsificat procedura audierii in calitate de martor,

                motiv pentru care invoc exceptia  nulitatii relative si absolute cf. art. 5, art. 280 si art. 282 din CPP a acestor acte falsificate impotriva mea precum am explicitat in prezenta fiindca sunt nelegale, netemeinice si falsificate cu rea-credinta precum se poate constata ca nu sunt motivate in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) si art. 306 din CPP si nu sunt consemnate probele cf. art. 5 din CPP,

                motiv pentru care va rog sa intocmiti rechizitoriul si sa-i trimiteti pe inculpati in judecata deoarece acestia au savarsit infractiunile de care-i acuz precum demonstrez in continuare:

 

 

 

                A. Privind falsificarea incheierii din 18.05.2016 de propunerea inceperii urmaririi penale in mod nelegal si netemeinic impotriva mea de catre asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani si falsificarea ordonantei de inceperea urmaririi penale din 2845/P/2016 de catre asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani

 

                Pe data de 18.05.2016 ora 10:30 a.m. cu aproximatie ma aflam in sala 2 in incinta Judecatoriei Focsani asteptand sa fie strigate dosarele 2220/91/2015 si 1560/231/2016 avand obiectul plangerea impotriva actelor procurorului in care am calitatea de petent dupa ce dosarul 2417/P/2014 in care am avut calitatea de suspect a fost inchis printr-o ordonanta de renuntarea la urmarirea penala. Mentionez ca ma aflam in sala 2 de la ora 9:00 a.m. cu aproximatie, cu o mica pauza in care am fost strigat la sala 3 pentru dosarul 4081/231/2016, unde am lasat la grefier informatia ca ma aflu in sala 2. In acest rastimp in care n-am avut ocupatie, am ascultat la telefonul mobil cu casti o carte audio

                Cu putin timp inainte de ora 10:30 a.m. cu aproximatie asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian tin minte ca a solicitat sa vina un jandarm, fapt caruia nu i-am dat importanta. Dupa ce jandarmul a sosit la sala 2, care s-a recomandat ulterior cu numele Lepadatu Toni, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian presedintele completului de judecata din sala 2 a cerut jandarmului sa verifice daca am aparatura de ascultare fiindca am castile in urechi. Am pus la dispozitia jandarmului telefonul mobil de pe care i-am aratat ca ascultam o carte audio si ca nu exista nici o tentativa de a inregistra sedinta de judecata, aceasta acuzatie fiind vadit absurda deoarece nu am nici un interes sa inregistrez sedinta nici daca ar fi fost vorba de dosarele mele, sedinta este oricum inregistrata audio-video, grefierul consemneaza ce se intampla in sedinta putand solicita notele grefierului cf. art. 369 (3) din CPP si judecatorul este obligat sa motiveze prin incheiere toate masurile luate ceea ce iarasi pot solicita cf. art. 369 (3) din CPP daca nu se comunica, ceea ce in cele din urma pot fotocopia la arhiva. Ridiculozitatea acuzatiei este deasemenea evidenta din faptul ca daca prin absurd as fi inregistrat sedinta de judecata nu as fi facut evident ca posed aparatura de ascultare, precum si acuzatia asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian este singulara, in realitate procedand la fel in alte sedinte de judecata in asteptarea strigarii dosarului meu deoarece nu sunt interesat de situatia de fapt din celelalte cauze. Mai mult, nu exista nici o acuzatie sau dovada din prealabil ca as fi inregistrat orice in vreo institutie publica vreodata deoarece nu am interes -  comunicarea institutionala efectuandu-se in scris.

                In dovedirea faptului ca nu exista interesul nimanui de a inregistra sedinta de judecata, invoc legea privind faptul ca prin lege pot cere inregistrarea deci n-am nevoie s-o fac eu, si evident n-am interesul sa inregistrez eu precum am declarat si demonstrat deja

 

ART. 231 din CPC Notele de şedinţă. Înregistrarea şedinţei
(5) La cerere, părţile, pe cheltuiala acestora, pot obţine o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza lor.

 

                Daca prin absurd as inregistra aceasta nu e infractiune cf. art. 119 din ROII, cel mult temei de contraventie daca as difuza asemenea inregistrari

 

    ART. 119 din ROII

 

    (1) Fotografierea si înregistrarea audiovideo în sala de sedinta se fac numai cu aprobarea presedintelui completului. Cererile se adreseaza în prealabil biroului de informare si relatii publice din cadrul instantei, cu indicarea dosarului pentru care se solicita fotografierea sau înregistrarea. Pentru desfasurarea normala a procedurilor, instanta poate acorda permisiunea doar unui numar limitat de solicitanti, în ordinea formularii cererilor.

    (2) Este interzisa difuzarea fotografiilor, a înregistrarilor sau a imaginilor captate fara acordul presedintelui completului de judecata. În cazul încalcarii acestei interdictii, va fi sesizat Consiliul National al Audiovizualului.

    (3) Pentru relatia cu mass-media se aplica Ghidul privind relatia dintre sistemul judiciar din România si mass-media, aprobat prin Hotarârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482/2012*), cu modificarile si completarile ulterioare.

 

                Din aceste motive voi cita literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie la sectiunea I.B. deoarece exista suspiciunea legitima a alienarii mintale a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian datorata acestor infractiuni pe care le-a savarsit, in concret schizofrenia paranoida sau tulburarea paranoida de personalitate cu aspect delirant. Deoarece insa de fapt asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian are motive si urmareste sa-mi faca rau nu se poate retine ca este paranoic, ci faptele sale se incadreaza la alt tip de schizofrenie – persoane care au pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, adica sociopatia sau tulburarea antisociala de personalitate - persoane care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant - persoane ce nu pot fi convinse pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, si caracter mitomaniac - persoane ca mint obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice. In dovedirea premeditatii sta evidenta faptului ca desi am folosit castile de la ora 9 pana la ora 10:30 ascultand cartea audio, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu a savarsit acest abuz grav decat la ora 10:30, observ imediat dupa ce au parasit sedinta de judecata trei persoane necunoscute care in rastimpul 9:00 – 10:30 a.m. au luat notite scrise pe caiete in timpul sedintei de judecata daca acesta ar fi motivul

                La solicitarea ulterioara a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian sa inchid telefonul am raspuns ca inchid telefonul si parasesc sala, solicitand jandarmului cu voce scazuta sa ma insoteasca fiindca doresc sa intocmeasca un proces verbal si sa declar cele intamplate, observand ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian urmareste sa-mi faca rau cu acuzatii netemeinice deoarece i-am deschis mai multe dosare penale pentru hotararile pe care le-a falsificat in prealabil in legatura cu mine. Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a dispus jandarmului care se afla in fata usii sa ma impiedice sa parasesc sala sub pretextul lipsit de relevanta ca exista dosare in judecata, motiv pentru care am atentionat acest jandarm ca fapta sa constituie infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal. Declar pe propria raspundere ca nu ma aflam in stare de retinere la Judecatoria Focsani precum nu sunt urmarit penal in dosarul 2417/P/2014 inventat de asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, din care am intentat plangerile impotriva actelor procurorului in dosarele 1560/231/2016 si 2220/91/2015, deci masura retinerii mele in sala de judecata este nejustificata, constituind infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal. Mentionez ca jandarmul care la ordinul asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian m-a impiedicat sa parasesc sala s-a recomandat ulterior cu numele Butuc Paul, pe care-l numesc a fi unul dintre martori

                Dupa aceasta asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian m-a chemat la boxa, mi-a cerut buletinul pe care i l-am dat, si cu datele mele personale in temeiul art. 360 din CPP a dispus inceperea urmaririi penale sau a punerii in miscare a actiunii penale acuzandu-ma de savarsirea infractiunii “art. 278 Cod penal”, precum citez din spusele asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian care mi-a adus la cunostinta aceasta acuzatie. In motivarea in fapt asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a mintit ca am intrebuintat cuvinte si gesturi insultatoare, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian savarsind in flagrant Falsul in declaratii, eventual savarsirea altor infractiuni de falsurile in inscrisuri daca aceste informatii au fost consemnate de grefier si contrasemnate de autori, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta18.05.2016. Prin inceperea urmaririi penale impotriva mea asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit Inducerea in eroare a organelor judiciare, Falsul in declaratii in forma sa materiala constituind probele ticluite mincinos in scopul inceperii urmaririi mele penale. Deoarece in realitate cf. art. 7 din CPP se impune punerea in miscare a actiunii penale cf. art. 360 din CPP cand infractiunea este flagranta, precum acuzatia ce mi-a fos adusa indiferent ca este nelegala si netemeinica, este intemeiata pe mai multe presupuse probe decat este necesar, adica proba cu martori constand in  cel putin doi jandarmi, grefier, avocati si alte parti din dosare precum si declaratiile reprezentantului  Ministerului Public si presedintelui completului de judecata, si mai ales proba materiala audio-video adica inregistrarea sedintei, fapta asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian constituie infractiunea de Represiunea nedreapta. Deoarece asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani, a fost de acord cu masurile luate de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, este complice faptelor penale savarsite de acesta, precum obiectivez in continuare. Aceste infractiuni constituie implicit Abuzul in serviciu, Delapidarea si Uzurparea functiei savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta

                Ulterior am cerut sa depun o concluzie, si am cerut asa-zisului procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta cf. art. 61, art. 291 si art. 310 din CPP, sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale cu privire la faptele penale savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian in flagrant. Deoarece asa-zisului procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta a refuzat tacit presupun, a savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii suplimentar demonstrarii in flagrant a complicitatii la faptele penale savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, mintind ca, citez din spusele asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian: “am intrebuintat gesturi si cuvinte jignitoare” si aceasta este o infractiune

                Mobilul infractiunilor asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian si al asa-zisului procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta, este ca in prealabil am deschis mai multe dosare penale impotriva acestora  pentru falsificarea unor hotarari din alte dosare, respectiv pentru tentativa de Omor calificat, Vatamarea corporala si alte infractiuni savarsite prin contestarea fara calitate procesuala activa a hotararii din fondul actiunii 14277/231/2015 avand obiectul obligarea la tratament medical provizoriu care a fost declarata inadmisibila de instanta de fond de catre asa-zisului procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta, si care a instigat pe doi subordonati ai sai sa falsifice motivarea contestatiei, adica pe asa-zisul procuror Batranu Iuliana care a sustinut obligarea mea la tratament medical provizoriu in fond unde a fost declarata inadmisibila, si asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta care a sustinut internarea mea nevoluntara in dosarul 11224/231/2015 unde a falsificat hotararea asa-zisul judecator Craciun Constantin Catalin, alt fost politist corupt ca Paun Ionel Iulian care falsifica hotararile judecatoresti la ordinul ilicit grupului infractional organizat local, insa Craciun Constantin Catalin este din Vaslui, si drept dovada am anulat ca nefondata hotararea din fond in dosarul 11224/231/2015 in faza de contestatie la Tribunalul Vrancea.

                Dogaru Luminita Georgeta este deasemenea complice in dosarul penal 246/P/2015 avand deasemenea obiectul tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsite de interlopul Herghelegiu Danut prin lovire pe data de 05.12.2014 la instigarea grupului infractional organizat din Vrancea din care face parte Dogaru Luminita Georgeta si alti asa-zisi magistrati. Dogaru Luminita Georgeta in dosarul 246/P/2015 a deturnat nemotivat cf. art. 325 din CPP mai multe plangeri penale prealabile la ordinul ilicit al asa-zisului procuror Tarlea Florin Cristinel in scopul de a le musamaliza, mobilul infractiunilor asa-zisului procuror lipsit de scrupule Dogaru Luminita Georgeta fiind evident sa savarseasca personal  tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala precum si Hartuirea, Amenintarea, Santajul si alte infractiuni impotriva mea “pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse”, “pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni” si pentru Razbunarea pentru ajutorul pe care l-am dat justitiei, deschizand dosar penal pentru toate infractiunile pe care grupul infractional organizat din Vrancea le-a savarsit impotriva mea

                Faptele penale savarsite de asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian fac obiectul infractiunilor de Amenintarea si Santajul, dar si Hartuirea conform Codului penal pentru dispunerea urmaririi penale in mod nelegal, netemeinic si prin urmare nejustificat, precum asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit in flagrant Lipsirea de libertate  in mod ilegal consumata deoarece nu se poate retine ca masurile asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian sunt justificate deoarece sunt contradictorii legii si realitatii de fapt. Deasemenea demonstrez la sectiunea II savarsirea infractiunilor de coruptie si Constituirea unui grup infractional organizat de catre asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta si asa-zisii procurori instigatori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, care fiindca au falsificat dosarul 2417/P/2014 au interesul vadit sa instige la musamalizarea infratiunilor lor pe alti membri ai grupului infractional organizat din Vrancea, prin musamalizarea plangerilor impotriva actelor procurorului din dosarele 2220/91/2015 si 1560/231/2016 in acest caz concret, existand si suspiciunea legitima ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a sustras sistemului de distributie aleatorie a dosarelor pe acestea pentru a le musamaliza, sansele ca in mod consecutiv sa i se repartizeze aleatoriu in mod consecutiv trei dosare din aceeasi cauza fiind intre (1/7) * (1/7) * (1/7) = 1/49 sau 99,7% sanse si (1/5) * (1/5) * (1/5) = 1/125 sau 99,2% ca sistemul de distributie aleatorie a dosarelor sa fi fost eludat in scopul plasarii dosarelor in legatura cu cauza 2417/P/2014 la asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, cifra 7 (sapte) semnificand numarul judecatorilor sectiei penale a Judecatoriei Focsani, si cifra 5 reprezentand faptul ca asa-zisii judecatori Craciun Constantin Catalin si Badiu Mandica sunt incompatibili cf. art. 64 (4) din CPP a judeca orice alte dosare in legatura cu cauza 2417/P/2014 deoarece au fost judecatori in cauzele

                - 11224/231/2015 avand obiectul internarea nevoluntara la psihiatrie unde asa-zisul judecator Craciun Constantin Catalin, un fost politist corupt din Vaslui a falsificat hotararea la ordinul ilicit al grupului infractional organizat din Vrancea, si drept demonstratie scurta invoc faptul ca in dosarul 11224/231/2015 in faza de contestatie la Tribunalul Vrancea am anulat hotararea din fond ca nefondata si prin urmare si propunerea de internarea nevoluntara la psihiatrie a asa-zisilor procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul care utilizeaza sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune, respectiv

                - 14277/231/2015 avand obiectul obligarea la tratament medical provizoriu, constatata inadmisibila de instanta precum este si netemeinica deoarece nu exista condamnare, nici macar punera in miscare a actiunii penale, nu exista diagnostic si exista autoritatea de lucru judecat din 11224/231/2015 asupra situatiei de fapt falsificate de asa-zisii procurori, ceea ce demonstreaza din nou faptul ca asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul utilizeaza sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune, precum si intentia criminala a acestora de a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate si a ma vatama fizic si psihic sau a ma ucide prin injectarea cu substante toxice, lovire sau alte moduri asa cum au procedat in prealabil atat in dosarul 11224/231/2015 precum si instigand pe interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca impotriva mea tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala prin lovire pe data de 05.12.2014.

                Calculul utilizat in obiectivarea suspiciunii legitime a eludarii sistemului de distributie aleatorie a dosarelor este evaluarea standard matematica a probabilitatii evenimentelor consecutive, cu mentinea ca inainte de dosarele 1560/231/2016, 2220/91/2015 si 13761/231/2015 distribuite vadit nealeatoriu asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, deasemenea i-a fost repartizat dosarul 8741/231/2015 avand la fel obiectul plangerea impotriva actelor procurorului impotriva dosarului 555/P/2015 avand ca inculpati pe Herghelegiu Danut si Simiz George, un asa-zis politist de la IPJV care pe data de 27.10.2014 a stat la panda in timp ce interlopul Herghelegiu Danut lovea cu picioarele in usa mamei mele pentru a ma provoca si asa-zisul politist Simiz George sa ma insceneze contraventional sau penal, crezand ca sunt un animal de teapa lor. Acestia au fost instigati de acelasi grup infractional organizat, de fapt de asa-zisul judecator Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea care este de fapt reclamantul dosarului inventat 2417/P/2014 si a multor altora falsificate sau musamalizate inclusiv in favoarea interlopului Herghelegiu Danut ceea ce demonstreaza relatia ilicita dintre acestia. Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a falsificat si hotararea din dosarul 8741/231/2015 pentru care urmeaza sa-i deschid dosar penal, precum a falsificat hotararea din 13761/231/2015 pentru care i-am deshis dosar penal, precum urmareste sa falsifice hotararile din dosarele 1560/231/2016 si 2220/91/2015, cu mentiunea ca i-am deshis dosar penal pentru falsificarea incheierii din 11.05.2016 din 2220/91/2015 si a unei amenzi judiciare vadit netemeinice de 2000 de lei pentru care m-am constituit parte civila pentru daune materiale suplimentar daunelor morale

                Aceasta declaratie am depus-o concomitent la Inspectoratul de jandarmi a judetului Vrancea pentru a preintampina frictiunea cu eventualele instigari ale grupului infractional organizat din Vrancea de a dispune in secret o amenda contraventionala pentru a-si musamaliza superficial gravul abuz savarsit prin punerea in miscare a actiunii penale impotriva mea pe data de 18.05.2016 la Judecatoria Focsani in sala 2 la ora 10:30 a.m. cu aproximatie, ceea ce demonstrez precizand numarul de inregistrare de la IJJV la care am depus proba 1 anexata la prezenta, a fi 3166784/18.05.2016

 

 

 

                B. Demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta prin discutie asupra incheierii din 18.05.2016 din 2220/91/2015

                Cu mentiunea ca au refuzat sa-mi dea cuvantul sa-mi exercit dreptul de a formula cereri, exceptii si pleda in contradictoriu asupra masurilor luate de complet, prin care mi-a fost incalcat in flagrant dreptul la aparare cf. art. 24 din CR ceea ce atrage nulitatea absoluta a incheierii din 18.05.2016 din 2220/91/2015 cf. art. 281 (1) e) din CPP, precum si art. 281 (1) f) din CPP deoarece daca un avocat mi-a fost acordat in cauza 2417/P/2014, este obligatoriu sa mi se acorde avocat in oricare faza a cauzei. Mai mult asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian este incompatibil cf. art. 64 (1)f)(3)(5) din CPP sa judece actiunile 2220/91/2015 si 1560/231/2015 din cauza 2417/P/2014, pe care vadit le-a sustras sistemului de distributie aleatorie pentru a le musamaliza, si prin urmare incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 este nula de drept cf. art. 281 (1) a), si fiindca in cauza 2417/P/2014 desi n-am fost acuzat de Omorul calificat procedura a fost intocmita ca si cum as fi fost acuzat de Omorul calificat, prin faptul ca s-a dispus ilegal expertizarea mea psihiatrica cf. art. 184 (1) din CPP conform caruia doar acuzatii de omor sau pruncucidere pot fi expertizati psihiatric, cu mentiunea ca desi expertiza psihiatrica n-a avut loc deoarece nu mi-am dat acordul scris, documentat si informat cf. art. 184 (3) din CPP si art. 11 din Legea 487/2002 precum atesta si dosarul 11224/231/2015 prin care am anulat ca nefondata hotararea din fond la Tribunalul Vrancea privind internarea mea nevoluntara in scopul pretins de grupul infractional organizat de a se efectua expertiza psihiatrica, insa in realitate precum atesta dosarul 14277/231/2015 scopul vadit criminal a fost punerea mea intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama fizic si psihic sau a ma ucide “pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse” si “pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni”, prin injectarea cu substante toxice, lovire sau alte moduri, cu mentiunea ca am demonstrat stiintific utilizand mai multe probe in dosarul 14277/231/2015 faptul ca nici macar nu exista boli psihiatrice si tratament psihiatric iar psihiatria ca stiinta medicala este o sarlatanie asa cum atesta mai multi psihiatri si psihologi si evidenta stiintifica si istorica, ceea ce probeaza flagrant intentia criminala a grupului infractional organizat din Vrancea

 

                1. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2:

presedintele completului de judecata P7M4C4, a observat in sala de judecata un barbat de sex masculin care avea introduse niste casti audio in ambele urechi, acestea fiind conectate la niste dispozitive electronice care nu se aflau la vedere, respectiv telefon mobil si tableta, de natura a tulbura linistea, spre uimirea justitiabililor din jurul acelei persoane

                In realitate pe data de 18.05.2016 in sala 2 in incinta Judecatoriei Focsani am ascultat o carte audio la casti de pe telefonul mobil in mod silentions de la ora 9 a.m. la ora 10:30 a.m. cu aproximatie de minute, adica o ora jumatate timp in care “presedintele completului de judecata P7M4C4” n-a observat nimic, fapt pe care-l retin drept proba flagrant de rea-credinta a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian. Motivul pentru care a asteptat o ora si jumatate este probabil faptul ca in sala de judecata 3 (trei) persoane tinere care luau notite pe caiete. Imediat ce au parasit sala aceste trei persoane asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian m-a inscenat conform celor relatate la punctul I.A. pentru savarsirea infractiunii de Incalcarea solemnitatii sedintei cf. art. 278 din CP precum am observat ulterior accidental in evidenta publica a dosarului 2220/91/2015 ulterior, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian neaducandu-mi la cunostinta infractiunea si fapta ilicita de care ma acuza pe loc incalcandu-mi in flagrant dreptul de a fi informat in termenul cel mai scurt despre natura si cauza acuzatiei impotriva sa, cf. art. 6 3. din CEDO.

                In realitatea juridica ascultarea unei carti audio cu casti de pe telefonul mobil in mod silentios nu este “de natura a tulbura linistea” si nici ordinea de drept, acestea fiind singurele conditii care incalcate pot fi invocate in demonstratia existentei materiale a infractiunii de Incalcarea solemnitatii sedintei cf. art. 278 din CP, fapt pe care-l retin drept proba flagranta de infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian in cardasie cu asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta

                Declar pe propria raspundere ca am ascultat o carte audio in acelasi mod ore in sir in multe alte sedinte de judecata asteptand spre exemplu sa fie strigate dosarele 14277/231/2015, 1053/231/2016, 3081/231/2016, 2711/231/2016, 2151/231/2016 si altele, de la inceputul sedintei de judecata la ora 9 a.m. pana la sfarsitul sedintei de judecata atunci cand imi striga dosarul in medie pe la ora 12 p.m., lasarea dosarului meu la urma fiind o practica aproape constanta la instantele din Vrancea ridicand suspiciunea tracasarii mele in acest mod, iar aberatia asa-zisilor magistrati Paun Ionel Iulian si Dogaru Luminita Georgeta care au inceput urmarirea mea penala pentru savarsirea infractiunii de Incalcarea solemnitatii sedintei cf. art. 278 din CP prin ascultarea unei carti audio cu casti de pe telefonul mobil in mod silentios ceea ce in opinia acestor asa-zisi magistrati care evident nu corespund profesional e “de natura a tulbura linistea” demonstreaza in flagrant intentia ilicita a acestora de a-mi face rau degenerand la a savarsi infractiuni impotriva mea ceea ce este inadmisibil in special din partea unor magistrati. In concluzie fiind mai multi asa-zisi judecatori din Vrancea nu au inceput urmarirea mea penala pentru savarsirea infractiunii de Incalcarea solemnitatii sedintei cf. art. 278 din CP prin ascultarea unei carti audio cu casti de pe telefonul mobil in mod silentios, retin aceasta drept alta proba flagranta prin situatii identice de fapt ca infractiunea nu exista material cu toate ca este fapt de notorietate ca ascultatul la casti de pe telefonul mobil nu este o infractiune, contraventie sau fapt imoral, si numesc drept martori presedintii completelor din aceste dosare, adica Popa Mariana de la Tribunalul Vrancea, Badiu Mandica de la Judecatoria Focsani, Miron Doina de la Judecatoria Focsani

 

 

 

                2. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “In vederea asigurarii ordinii si solemnitatii sedintei de judecata, pentru a stabili ce activitati desfasoara acea persoana (posibil inregistrari audio/video), presedintele completului a chemat in sala doi lucratori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vrancea, carora le-a indicat persoana in cauza si le-a solicitat sa efectueze verificari

                Precum am obiectivat la punctul I.A paragraful 2 incepand cu “Cu putin timp inainte de ora 10:30 a.m. ...”, nu este posibil existenta unui interes de a inregistra sedinta macar, fapt pe care-l retin drept proba flagrant de tulburarea paranoida de personalitate a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian. In realitate fiindca am demonstrat in plangerile penale prealabile ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice, nu se poate retine ca sufera si de tulburarea paranoida de personalitate deoarece comportamentul sau antisocial se datoreaza tulburarii antisociale de personalitate cu aspect delirant, si in dovedire invoc evidenta faptului ca in mod tipic infractorilor amatori asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian se distanteaza de victima infractiunilor sale in declaratii ca “un barbat de sex masculin”, persoana in cauza” si alte declaratii de gen, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian stiind foarte bine cine sunt din vedere si dupa nume deoarece m-a vazut inainte in dosarul 8741/231/2015 de la Judecatoria Focsani cel putin, si fiindca i-am deschis mai multe dosare penale pentru infractiunile pe care le-a savarsit impotriva mea evident imi poarta si vrasmasie

                Mentionez ca peste jumatate din sala utiliza telefonul mobil sau tableta jucand jocuri sau utilizand alte aplicatii ca sa treaca timpul mai usor, fapt pe care iarasi il retin drept proba flagranta asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit in flagrant si discriminarea, fapt pe care nu-l pot reclama la CNCD concomitent deoarece faptele asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian sunt de natura penala, contraventia CNCD fiind incompatibila cu pedeapsa penala, cel putin atat timp cat dosarul penal al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian nu este clasat, moment in care intentionez sa sesizez si CNCD

 

 

                3. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “La incercarea lucratorului de jandarmi de a verifica ce activitati desfasoara persoana in cauza, acesta a scos castile din urechi, a refuzat sa arate la ce dispozitive erau conectate, aratand doar un telefon mobil...

                In realitate i-am aratat jandarmului ca castile sunt conectate la telefonul mobil, pe telefonul mobil ascultam o carte audio, si i-am cerut jandarmului sa bage castile in urechi sa auda iar acesta a refuzat”. Acest jandarm s-a recomandat ulterior cu numele Lepadatu Toni si este unul din martori

                Retin aceasta drept proba flagranta de infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian

 

 

                                                  

                4. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “...si a inceput sa aduca acuze si sa faca comentarii cu vocea semijoasa, atat la adresa judecatorului pe care l-a persiflat, desconsiderat si i-a adresat cuvinte de ocara...

                In realitate in acest moment al evenimentelor nu am acuzat pe nimeni, ci am cerut jandarmului sa ma insoteasca fiindca doresc sa facem un proces verbal, ceea ce acesta ulterior a refuzat motivand ca din punctul sau de vedere nu s-a intamplat nimic, iar eu am intocmit o declaratie pe propria raspundere pe care jandarmii de la Judecatoria Focsani m-au indrumat s-o inregistrez la IJJV, precum am procedat obtinand numarul de inregistrare 3166784/18.05.2016. Am procedat la inregistrarea unei declaratii pe propria raspundere deoarece activitatea ilicita a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian din 18.05.2016 este vadit o inscenare, urmarind precum am indicat in declaratie sa preintampin abuzul grav premeditat de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian savarsit impotriva mea, si sa depun declaratia si la autoritatile penale competente

                Declar pe propria raspundere ca nu am “persiflat, desconsiderat si ... adresat cuvinte de ocara...” judecatorului, nici pe data de 18.05.2016 nici la vreo alta data in vreo sedinta de judecata, fiindca nu-mi sta in caracter aceasta precum pot chema martori toti ceilalti judecatori din instantele locale cu care am intretinut vreodata o relatie profesionala pe parcursul sedintelor de judecata. In dovedire invoc atat martorii numiti la sectiunea III. In dovedire, precum si proba materiala audio-video din sala, in realitate neavand nevoie sa-mi dovedesc nevinovatia, ci prin aceasta demonstrand infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian

               

 

 

                5. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “...la adresa lucratorilor de jandarmi pe care i-a acuzat ca il lipsesc ilegal de libertate si carora le solicita imperios sa intocmeasca proces verbal pentru a-l verifica.

                In realitate nu am acuzat nici un jandarm de savarsirea infractiunii de Lipsirea de libertate in mod ilegal, ci precum am declarat dupa ce asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian mi-a cerut sa parasesc sala, tot asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a ordonat jandarmilor sa fiu impiedicat sa parasesc sala, dupa care am avertizat jandarmul care nu ma lasa sa ies din sala ca este pasibil de raspundera penala pentru savarsirea infractiunii de Lipsirea de libertate in mod ilegal. Retin faptul ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian mi-a zis sa parasesc sala dupa care a ordonat sa fiu retinut nejustificat in sala ca un vadit act de tracasare, precum retin flagrantul savarsirii in flagrant a infractiunii de Lipsirea de libertate in mod ilegal. In dovedire daca acuz pe cineva ca a savarsit o infractiune impotriva mea, il inculp printr-o plangere penala prealabila. In realitate nu am formulat nici o plangere penala prealabila impotriva jandarmilor

                Deasemenea mentionez ca n-am solicitat “imperios” sa intocmeasca proces verbal, iar declaratia “sa intocmeasca proces verbal pentru a-l verifica” nu are nici o logica deoarece printr-un proces verbal nu se face nici o verificare ci se retin constatari ale autorului procesului verbal si eventual ale altor persoane de fata care contrasemneaza procesul verbal

 

 

 

                6. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “Acuzele aduse, gesturile si cuvintele de ocara (chiar daca au fost auzite partial de presedintele completului) au fost de natura as declanseze accese de ilaritate in partea din spate a salii unde s-au putut auzi integral comentariile (unde se aflau atat avocati cat si justitiabili), precum si rumoare si scandal intre participantii la judecata, care a determinat o trecere in derizoriu a sedintei de judecata, contribuind astfel la incalcarea solemnitatii sedintei”

                Declar pe propria raspundere ca toate aceste declaratii sunt false si constituie Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare. In realitate imi vedeam de treaba mea in liniste ascultand carti audio in timp ce jumatate de sala dealtfel folosea telefonul jucand jocuri sau altele. Evident cei care au tulburat sedinta de judecata sunt chiar asa-zisele organe judiciare si inscenarea lor ridicola ca tulbur linistea in mod silentios. In dovedire invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                In realitate singurele “Acuzele aduse...” care sunt omise material din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, sunt aceleasi pe care le aduc prin prezenta, iar acestea le-am adus oficial solicitand procurorului de sedinta Dogaru Luminita Georgeta sa intocmeasca un proces verbal cf. art. 61, art. 291 si art. 310 din CPP si sa sesizeze autoritatile penale cu privire la Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare de care am luat cunostinta in sensul ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a inceput urmarirea mea penala cf. art. 360 din CPP acuzandu-ma de infractiunea, citez: “art. 283 din CP”, dupa ce asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian m-a legitimat si a proferat alte aberatii la adresa mea decat cele inscrise in incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, din care am dedus desi nu le-am inteles ca nu poate fi vorba decat de o inscenare si prin urmare savarsirea infractiunilor de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare deoarece eu nu savarsesc niciodata infractiuni, cinstea si onoarea fiind filosofia mea de viata ceea ce nu instiga prima oara un sociopat sa incerce sa ma insceneze, precum demonstrez prin dosarul 43961/3/2012 prin care am anulat concedierea disciplinara a angajatorului SC ROMANIA HYPERMARCHE SA pe motiv ca as fi lovit o colega de serviciu cu martori, ceea ce s-a dovedit a fi o inscenare penibila prin contradictia dintre martori si imposibilitatea existentei materiale a faptei, iar in anul 2008 rudele unor politisti din Focsani carora le-am facut intemeiat mai multe plangeri contraventionale pentru ca faceau scandal deranjand linistea publica au incercat sa ma insceneze ca le-am lovit usa, ceea ce s-a dovedit a fi o alta tentativa penibila de a ma inscena, dosarul penal pe care l-au intentat impotriva mea primind NUP, apoi acestia au instigat pe asa-zisul procuror Barsan Victoria, subordonatul asa-zisului procuror Dogaru Luminita Georgeta, sa falsifice impotriva mea un dosar de Denuntul calomnios vadit nelegal si netemeinic deoarece nu se poate legal savarsi Denuntul calomnios prin introducerea unor plangeri contraventionale, motiv pentru care si acest dosar falsificat impotriva mea a primit NUP, dar nu inainte sa fiu tracasat printr-o audiere netemeinica de asa-zisul politist Avasiloaie Gicu de la IPJV, membru al grupului infractional organizat din Vrancea din care fac parte toti acesti asa-zisi magistrati in cardasie cu alti functionari si interlopi din zona. O alta dovada reprezentand cele mai multe abuzuri extrem de grave savarsite impotriva mea consta in falsficarea dosarului 2417/P/2014 impotriva mea de catre asa-zisul judecator Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea in cardasie cu asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul, despre care relatez anexand drept proba 3 sesizarea pe care am adus-o la cunostinta mai multe intitutii

 

 

 

                7. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “...gesturile si cuvintele de ocara (chiar daca au fost auzite partial de presedintele completului)...”

                In realitate nu au existat “gesturile si cuvintele de ocara”, iar in dovedire invoc urmatoarele probe flagrante:

                7.1. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta nu au obiectivat cel putin descriind in ce constau “gesturile si cuvintele de ocara”. Mincinosii amatori intotdeauna se exprima generic si chiar cei inveterati nu-si pot acoperi minciniunile motiv pentru care de notorietate exista proverbul: “Mincina are picioare scurte

                7.2. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta nu au obiectivat cel putin descriind in ce constau “gesturile si cuvintele de ocara” putand obtine descrierea presupuselor “gesturile si cuvintele de ocara” de la persoanele din jur, parti si avocati, precum si de la jandarmul Lepadatu Toni, care fiindca nu a intocmit un proces verbal si nu m-a sanctionat contraventional a demonstrat ca acestea nu exista, coroborat cu proba flagranta a faptului ca procedura logica standard este inlaturarea din sala a persoanelor care tulbura ordinea si linistea publica, ori pe data de 18.05.2016 asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a procedat exact invers, tracasandu-ma si incercand degeaba sa ma provoace sa savarsesc fapte penale sau contraventionale, tracasandu-ma mai intai cerandu-mi sa parasesc sala apoi impiedicandu-ma cu ajutorul jandarmilor sa parasesc sala

                7.3. nici unul din cei 3 (trei) martori mincinosi instigati de asa-zisele organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016 nu declara care sunt “gesturile si cuvintele de ocara” fiindca nu exista

                7.4. invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

 

 

 

                8. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “...au fost de natura sa declanseze accese de ilaritate in partea din spate a salii unde s-au putut auzi integral comentariile (unde se aflau atat avocati cat si justitiabili)...”

                Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta demonstreaza in flagrant ca sunt mincinosi precum am obiectivat la punctul 7.1., retinand ca “...s-au putut auzi integral comentariile (unde se aflau atat avocati cat si justitiabili)...” fara sa numeasca in ce constau exact “gesturile si cuvintele de ocara”, si fara sa numeasca pe nici unul din acesti “...avocati cat si justitiabili...” martori. Deasemenea faptul ca “...au fost de natura sa declanseze accese de ilaritate in partea din spate a salii...” si faptul ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian probabil nu realizeaza ca propriul circ pe care l-a facut tracasandu-ma l-a facut de ras in fata intregii audiente din sedinta de judecata, sau poate il enerveaza faptul ca nu i-a iesit inscenarea asa cum a planuit, demonstreaza ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian are un caracter pueril, despre care reamintesc ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian este un fost politist corupt din Piatra Neamt, si aceasta este adevaratul sau caracter pe care si l-a dat in vileag pe 18.05.2016, acela de a falsifica procese verbale pentru a hartui cetatenii pentru spaga, in aceasta situatie fiind vorba de instigarea grupului infractional organizat din care face parte si mita consta in continuarea relatiilor amiabile cu grupul infractional organizat care l-a propulsat evident prin relatii ilicite si fapte de coruptie pe asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian in functie, acesta in mod vadit necorespunzand profesiei de magistrat deoarece nu cunoaste drept si nu are demnitatea si integritatea unui magistrat, prin aceasta inscenare penibila asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian aducand o grava atingere imaginii profesionale de magistrat si prestigiului justitiei.
                Declar pe propria raspundere ca acuz pe asa-zisii martori in calitate de suspecti de Falsul in declaratii, Marturia mincinoasa si alte infractiuni dupa caz, iar dupa ce voi intra in posesia declaratiilor lor daca sunt contradictorii cu probatoriul prezentei, le voi anexa la acest dosar si voi cere trimiterea acestora in judecata cu propunerea de condamnare

                In dovedire ca declaratiile asa-ziselor organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016 sunt false invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

 

 

 

                9. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca, citez din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 anexata la prezenta drept proba 2: “...precum si rumoare si scandal intre participantii la judecata, care a determinat o trecere in derizoriu a sedintei de judecata, contribuind astfel la incalcarea solemnitatii sedintei

                Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta incearca sa ma inculpe pentru faptele lor prin care au tulburat ordinea si linistea publica si incalcat solemnitatea sedintei de judecata prin comportament ireverentios.

                In dovedire fiecare persoana raspunde pentru faptele sale, neputand fi acuzat de “scandal intre participantii la judecata” instigat de comportamentul aberant de hartuitor al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian. Precizez ca nu-mi aduc aminte de acest scandal care cel mai probabil s-a intamplat dupa ce am parasit sala daca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu minte cu privire la existenta unui scandal la fel ca in toate celelalte aspecte demonstrate a fi minciuni mai sus

                In dovedire ca declaratiile asa-ziselor organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016 sunt false invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

 

 

 

                10. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta au mintit ca exista martorul ocular Crintea Valerica in sensul ca este martor care coroboreaza la declaratiile lor, si care prin urmare il suspectez de Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii precum il acuz prin prezent cu mentiunea ca n-am luat cunostinta de declaratiile sale inca.

                Deasemenea am luat cunostinta intamplator de existenta unui proces verbal cand am vizionat evidenta publica a dosarului 2220/91/2015, care daca nu era falsificat mi se aducea la cunostinta presupun, motiv pentru care deasemenea urmare ii suspectez pe Lepadatu Toni si Butuc Paul Manuel de Marturia mincinoasa, Falsul in declaratii, alte infractiuni de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni precum si complicitatea la toate faptele penale savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, precum ii acuz prin prezenta cu mentiunea ca n-am luat cunostinta de continutul acestui proces verbal inca.

                Deoarece grupul infractional organizat din Vrancea a incercat mai intai sa ma omoare pe 05.12.2014 instigand pe interlopul Herghelegiu Danut care a savarsit impotriva mea tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala prin lovire, pentru care ulterior au ascuns peste 20 (doua zeci) de probe si musamalizat dosarul 246/P/2014 avand inculpat pe Herghelegiu Danut, si simultan au inventat dosarele 2417/P/2014 si 15730/231/2015 avand obiectul punerea sub interdictie – anulat prin renuntarea la judecata deoarece este nefondat, apoi din dosarul 2417/P/2014 au falsificat un mandat de aducere cu patrundere in motivarea in fapt a necesitatii si l-au autorizat instigand pe asa-zisul judecator Dinu Murgulet Ana sa falsifice hotararea din 10.09.2015 din 10547/231/2015 punandu-l ulterior in executie pe 17.09.2015 cand m-au Lipsit de libertate in mod ilegal si Supus la rele tratamente precum au savarsit Cercetarea abuziva si Represiunea nedreapta si alte infractiuni impotriva mea ducandu-ma cu mascatii la psihiatrie unde m-au retinut degeaba, apoi au Hartuit, Amenintat si Santajat si pe mama mea cu patru apeluri telefonice ca daca nu ma convinge sa ma internez la psihiatrie ma vor interna nevoluntar, apoi fiindca am refuzat fiindca trebuie sa fii intr-adevar alienat mintal sa te internezi intr-un spital romanesc daramite pe mana unor sarlatani ca psihiatrii, cu ajutorul asa-zisului judecator Craciun Constantin Catalin, un fost politist din Vaslui au falsificat hotararea din dosarul 11224/231/2015 pe care am anulat-o ulterior in faza de contestatie ca nefondata in dosarul 11224/231/2015 de la Tribunalul Vrancea, demonstrand ca atat hotararea din fond este falsificata precum si propunerea asa-zisilor procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila  Paul, si recomandarea asa-zisilor psihiatri. Ulterior ignorand autoritatea de lucru judecat din 11224/231/2015 asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila  Paul au falsificat propunerea de obligarea mea la tratament medical provizoriu iar psihiatrii un raport de expertiza medico-legal psihiatric fara sa ma examineze psihiatric si in contradictie cu legea cf. art. 184 (1)(3) din CPP si art. 10, 11, 14 si 17 din Legea 487/2002, si drept dovada instanta le-a declarat propunerea inadmisibila in dosarul 14277/231/2015, dupa care asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul au instigat pe asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta din grupul infractional organizat local sa formuleze fara calitate procesuala activa contestatie in dosarul 14277/231/2015, acelasi asa-zis procuror Dogaru Luminita Georgeta care a falsificat in cardasie cu asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015. Mentionez in mod relevant ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, un fost politist din Piatra Neamt, a sustras sistemului de distributie aleatorie dosarele 13761/231/2015, 2220/91/2015 si 1560/231/2016, toate fiind actiuni din aceeasi cauza 2417/P/2014 din care asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul au intentat toate abuzurile mentionate din dosarele 10547/231/2015, 11224/231/2015 si 14277/231/2015, iar acum fiindca fapta nu a existat material in dosarul 2417/P/2014 sunt disperati sa musamalizeze cererea mea de preschimbare in ordonanta de clasare cf. art. 16 (1) a) din CPP pentru ca fapta nu exista, ceea ce evident pot anexa la toate dosarele penale ce le-am deschis pentru infractiunile savarsite impotriva mea in dovedire, iar aceasta constituie mobilul infractiunilor acestora ca sa ma insceneze pe 18.05.2016, si prin urmare    deduc ca aceasta este inca o incercare premeditata de acestia de a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama fizic si psihic sau ucide pentru a ma reduce la tacere si nu continua urmarirea penala impotriva lor.

 

 

 

                11. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta consemneaza mincinos din nou in continuare o individualizare inutila a infractiunii care nu exista, pentru a justifica aberant acuzatia ca sunt “faptuitor”, adica deja am si fost condamnat incalcandu-mi-se in flagrant prezumtia de nevinovatie cf. art. 4 si art. 99 din CPP, ori stabilirea calitatii mele este de competenta procurorului care este controlat de acestia, iar individualizarea infractiunii este de competenta judecatorului nu de competenta procurorului, cu atat mai putin de competenta reclamantului, ceea ce demonstreaza din nou ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta nu corespund profesiei de magistrat, neintelegand diferenta dintre reclamant, procuror si judecator, sau diferenta dintre suspect, inculpat si faptuitor

                Deoarece comportamentul deviant al asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta prin care s-au incriminat penal demonstreaza ca reprezinta un pericol pentru propria lor persoana, obiectivez suspiciunea legitima a alienarii mintale a acestora citand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie in continuare, spre a se raporta cu faptele acestora si analiza oportunitatea expertizarii psihiatrice a inculpatilor

 

 

 

                C. Demonstratia falsificarii ordonantei de inceperea urmaririi penale de catre asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta

 

                Asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta a falsificat ordonanta de inceperea urmaririi penale in rem din 18.05.2016 din 2845/P/2016 pentru fapte care vadit nu exista material impunandu-se clasarea dosarului cf. art. 314 (1) a) si art. 16 (1) a) din CPP deoarece faptele nu exista material precum am demonstrat la sectiunile I.A si I.B, sau clasarea dosarului cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP deoarece sesizarea nu indeplineste conditia de forma a descrierii faptelor penale care sunt descrise generic tipic mincinosilor de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani, un fost politist corupt din Piatra Neamt care falsifica hotarari judecatoresti la ordinele ilicite ale grupului infractional organizat din Vrancea, si de asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta, precum am demonstrat la sectiunea I. In fapt

                In dovedire declar pe propria raspundere ca am observat aceasta personal pe data de 12.09.2016, data la care cel mai devreme mi s-a permis consultarea dosarului fara sa-mi fie acordat dreptul de a face fotocopii de pe actele din dosar cf. art. 94 (2) din CPP “Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului”. In fapt am depus o cerere de comunicarea in fotocopie scanata a inscrisurilor determinante din dosar adica declaratiile subiectilor procesuali si ordonantele prin emailul din data de 20 iunie 2016 08:39 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI” la care nu mi s-a raspuns pana in prezent, alt motiv pentru care am inculpat in prezenta pe asa-zisii procurori Dogaru Luminita Georgeta, Lupu Mihai Cristian si Petrescu Auras Ionut cf. art. 94 (1) din CPP “Avocatul partilor si al subiectilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrans in mod abuziv.

                Asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani a dispus urmarirea mea penala in calitate de “faptuitor" prin organele de cercetare penala desi fapta nu exista material. Deoarece doar instanta judecatoreasca stabileste aceasta calitate indiferent ca o falsifica in cazul meu deoarece sunt nevinovat, aceasta constituie o flagranta incalcare a prezumtiei de nevinovatie cf. art. 4 si art. 99 din CPP cu atat mai mult cu cat fapta vadit nu exista material impunandu-se clasarea cauzei cf. art. 314 (1) a) si art. 16 (1) a) din CPP. In realitatea judiciara la prima audiere in faza urmaririi penale in rem adica a faptei se citeaza persoanele in calitate de martori, determinandu-se ulterior ce infractiuni s-au savarsit din analiza probelor astfel obtinute

                Cu mentiunea ca am pus sub urmarire penala pe urmatorii asa-zisi procurori de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani: Dogaru Luminita Georgeta, Dragovici Anca Dorina, Batranu Iuliana, Barsan Victoria, Eduard Ghica, Dramba Ionut, Oprisan Liviu (apare in lista desi ar fi trebuit sa fi fost la DIICOT Vrancea), relevant fiind faptul ca acestia sunt vadit incompatibili cf. art. 64 (1) f) si art. 65 (1) din CPP sa instrumenteze cauza fiindca fac parte din acelasi grup infractional organizat local precum am demonstrat in respectivele plangeri penale prealabile de exercitarea actiunii penale si trimiterea in judecata a acestor infractori

                Aceasta acuzare ce mi se aduce este o inscenare vadita la fel ca-n dosarul 2417/P/2014 deasemenea falsificat de grupul infractional organizat din Vrancea unde am fost acuzat de amenintarea cu moartea a asa-zisului judecator Dita Mirela pe care l-am pus sub urmarire penala si control psihiatric  pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare precum si instigarea la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala de patru ori si la alte infractiuni, in urma plangerilor mele penale prealabile pentru aceste infractiuni si infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de serviciu, infractiunile de impiedicarea infaptuirii justitiei, infractiunile contra libertatii persoanei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni

                Motivul inscenarii prin falsificarea dosarului 2845/P/2016 impotriva mea de fapt cel mai probabil este manifestarea disperata  a grupului infractional organizat din Vrancea fata de dosarul 1560/231/2016 in care am cerut preschimbarea ordonantei falsificate de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) si art. 318 (1-2) din 10.12.2015 din 2417/P/2014 in ordonanta de clasare cf. art. 16 (1) a) din CPP deoarece fapta nu exista material in dosarul 2417/P/2014, pentru care am invocat Decizia nr. 33/2015 a ICCJ in dezlegarea unor chestiuni de drept. Drept demonstratie scurta privind inscenarea mea in dosarul 2417/P/2014, Ultrajul judiciar de care sunt acuzat in dosarul 2417/P/2014 nu poate exista de drept deoarece nu este o infractiune autonoma sau o infractiune complexa, ci o circumstanta agravanta a altei infractiuni care nu exista material. Mai mult, toate dosarele de natura a anula ordonanta falsificata de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) si art. 318 (1-2) din 10.12.2015 din 2417/P/2014 au fost sustrase sistemului de distributie aleatorie a dosarelor si plasate in mod consecutiv la acelasi asa-zis judecator Paun Ionel Iulian in scopul de a fi musamalizate, motiv pentru care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit impotriva mea infractiunile de care-l acuz in prezenta in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajului sa renunt la dreptate, iar acesti asa-zisi politisti sunt complice la aceasta activitate ilicita a grupului infractional organizat din Vrancea impotriva mea

                Cu mentiunea ca nu mi s-au adus la cunostinta drepturile de martor deoarece asa-zisele organe judiciare din Vrancea Constituite intr-un grup infractional organizat falsifica in mod pervaziv dosare penale folosind sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune, impotriva mea savarsind de 4 (patru) ori tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala precum obiectivez la proba 3, indicand faptul relevant ca inculpat pentru a 4-a tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala este asa-zisul procuror de supraveghere Dogaru Luminita Georgeta din cauza 2845/P/2016, aceasta inscenare avand acelasi mobil al infractiunilor si acelasi scop de a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama sau ucide, prin injectarea cu substante toxice sau lovire asa cum a procedat in prealabil grupul infractional organizat din Vrancea "pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la raspundere penala sau de la executarea unei pedepse" si "pentru a înlesni sau a ascunde savârsirea altei infractiuni", urmarind reducerea mea la tacere pentru a nu continua urmarirea penala si condamnarea acestora pentru infractiunile pe care le-au savarsit impotriva mea si a familiei mele

                In dovedire invoc proba 4 reprezentand citatia in care sunt numit faptuitor desi nu am savarsit nici o infractiune, calitate ce o poate constata doar instanta judecatoreasca fiindca cf. art. 4 si art. 99 din CPP precum si art. 23 (11) din CR orice persoana este considerata nevinovata de organele judiciare pana la emiterea unei hotarari definitive

 

                Asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta este deasemenea urmarit penal pentru tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsite prin contestarea fara calitate procesuala activa a hotararii din fondul actiunii 14277/231/2015 din cauza 2417/P/2014, avand obiectul obligarea la tratament medical provizoriu care a fost declarata inadmisibila de instanta de fond, si care a instigat pe doi subordonati ai sai sa falsifice motivarea contestatiei, adica pe asa-zisul procuror Batranu Iuliana a sustinut obligarea mea la tratament medical provizoriu in fond si asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta care a sustinut internarea mea nevoluntara in dosarul 11224/231/2015 unde a falsificat hotararea asa-zisul judecator Craciun Constantin Catalin, alt fost politist corupt ca Paun Ionel Iulian care falsifica hotararile judecatoresti la ordinul ilicit grupului infractional organizat local, insa Craciun Constantin Catalin este din Vaslui, si drept dovada am anulat ca nefondata hotararea din fond in dosarul 11224/231/2015 in faza de contestatie la Tribunalul Vrancea.

                Dogaru Luminita Georgeta este deasemenea complice in dosarul penal 246/P/2015 avand deasemenea obiectul tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsite de interlopul Herghelegiu Danut prin lovire pe data de 05.12.2014 la instigarea grupului infractional organizat din Vrancea din care face parte Dogaru Luminita Georgeta si alti asa-zisi magistrati. Dogaru Luminita Georgeta in dosarul 246/P/2015 a deturnat nemotivat cf. art. 325 din CPP mai multe plangeri penale prealabile la ordinul ilicit al asa-zisului procuror Tarlea Florin Cristinel in scopul de a le musamaliza, mobilul infractiunilor asa-zisului procuror lipsit de scrupule Dogaru Luminita Georgeta fiind evident sa savarseasca personal  tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala precum si Hartuirea, Amenintarea, Santajul si alte infractiuni impotriva mea “pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse”, “pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni” si pentru Razbunarea pentru ajutorul pe care l-am dat justitiei, deschizand dosar penal pentru toate infractiunile pe care grupul infractional organizat din Vrancea le-a savarsit impotriva mea

                Complicitatea asa-zisului procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian consta in faptul ca a fost de acord cu masurile nelegale si netemeinice ale asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, si care a savarsit in flagrant Omisiunea sesizarii prin faptul ca n-a intocmit un proces verbal si n-a sesizat autoritatile penale cu privire la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, cf. art. 61, art. 291, art. 310 din CPP

                Raspunderea penala a asa-zisului procuror Dogaru Luminita Georgeta se angajeaza conform principiului controlului ierarhic cf. art. 132 din CR, cf. art. 4 din OUG 27/2002, cf. art. 61, art. 291, art. 292 din CPP privind obligatia organelor judiciare in special cele cu rol de conducere sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale raspunzand penal in caz contrar cf. art. 267 din CP privind Omisiunea sesizarii,

 

 

 

                D. Demonstratia falsificarii ordonantei de continuarea urmaririi penale de catre asa-zisul politist Popescu Lacramioara in cardasie cu asa-zisul politist Diaconescu Cristinel, admisa de asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian in cardasie cu asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta

 

                Asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristin a falsificat ordonanta de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 (3) din CPP in sensul ca a aprobat aceasta ordonanta falsificata de asa-zisul organ judiciar Popescu Lacramioara de la IPJV pe data de 16.06.2016 in dosarul 2845/P/2016 precum am observat pe 12.09.2016 consultand dosarul penal,

                deoarece daca probele stranse de mine indica clar ca fapta nu exista material, si precum observ nici asa-zisii martori cu coroboreaza la acuzele ce mi se aduc ci se incrimineaza penal contrazicandu-se intre ei iar in cazul asa-zisului jandarm Lepadatu Toni care se contrazice singur, emiterea acestui tip  de ordonanta reprezinta automat savarsirea infractiunilor de falsurile in inscrisuri, datorita textului de lege “Cand din datele si probele existente in cauza rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala...”. Mai mult, asa-zisul politist Popescu Lacramioara a refuzat sa administreze probele mele motiv pentru care ordonanta falsificata de continuarea urmaririi penale este lovita de nulitate cf. art. 5 si art. 280 din CPP

                In realitate asa-zisul politist Popescu Lacramioara a falsificat ordonanta de continuarea urmaririi penale deoarece toti cei 3 (trei) martori adica asa-zisii jandarmi Lepadatu Toni, Butuc Paul-Manuel si Crintea Valerica au declarat in esenta ca n-am savarsit ~"gesturi, cuvinte de ocara si amenintari", motiv pentru care am deschis dosar penal de schizofrenie asa-ziselor organe judiciare pe care l-am publicat pe internet pentru a constata toata lumea ca la Ministerul Afacerilor Interne sunt angajati bolnavi mintal deoarece sunt manipulabili fiind labili psihic: http://militia.freeforums.net/thread/56/interdictie-toba-petre-pentru-schizofrenie

                Acesti martori mincinosi Lepadatu Toni, Butuc Paul-Manuel si Crintea Valerica sunt vadit instigati de asa-zisele organe judiciare sa-si potriveasca anumite declaratii vadit false cum ca persoanele din sala de judecata din 18.05.2016 erau indignate, fapt dovedit in contradictoriu ca nu au fost legitimate aceste “persoane indignate” si nu au fost puse sa semneze procesul verbal falsificat in secret de asa-zisul jandarm Lepadatu Toni cu incalcarea art. 61 (3)  din CPP privind dreptul de a consemna propriile declaratii in procesul verbal, precum aceasta declaratie falsa este probata flagrant prin inregistrarea audio a sedintei de judecata, mai precis refuzul grupului infractional organizat de a-mi comunica aceasta inregistrare pentru a-mi servi drept proba la cererea cf. art. 295 din CPC constituind dreptul comun privind refuzul de a prezenta inscrisul, ceea ce conform art. si art. 97 (1) din CPP constituie proba flagranta a recunoasterii tacite a infractiunilor de falsurile in inscrisuri, Marturia mincinoasa si alte infractiuni de catre asa-zisele organe judiciare privind propriile falsuri si ale martorilor mincinosi in slujba acestora precum dovedesc precizand ca asa-zisii jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel au participat la incercarea asa-zisului judecator Jelea sa-mi determina declaratiile prin tracasarea mea savarsind infractiunea de Influentarea declaratiilor incercand sa-mi dicteze ce sa raspund la propriul interogatoriu prin comisie rogatorie din dosarul 8585/231/2014, si dupa ce n-a reusit a mintit ca “e imposibil sa ma interogheze” provocandu-mi o paguba de 4000 de lei noi de mentionat

                Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                Martorii mincinosi s-au incriminat penal in flagrant facand in declaratii in contradictoriu unii cu altii demonstrand ca mint, motiv pentru care inculp pe acestia pentru Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa dupa ce i-am suspectat de aceasta de la inceput pe buna dreptate si am observat la consultarea dosarului din 12.09.2016 ca am avut dreptate precum am demonstrat inainte sa citesc declaratiile acestora

                In dovedirea faptului ca asa-zisele organe judiciare au refuzat sa-mi comunice inregistrarea audio din 18.05.2016 anexez proba 8, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptelor penale savarsite prin falsificarea dosarului 2845/P/2016. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                In dovedirea suplimentara a faptului ca asa-zisele organe judiciare recunosc tacit ca fapta nu exista, fiindca impotriva mea au existat presupus declaratiile a 5 (cinci) persoane adica asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta, doi jandarmi cel putin care au intocmit un proces verbal in lipsa mea care nu mi s-a comunicat deliberat si un martor numit de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a carui declaratie n-o am la cunostinta deoarece asa-zisele organe judiciare au refuzat ilegal sa-mi acorde dreptul de a consulta dosarul pentru a impiedica sa strang probe impotriva lor si a acuzatorilor mincinosi, se impunea punerea in miscare a actiunii penale cf. art. 7 din CPP privind obligativitatea punerii in miscare si a exercitarii actiunii penale din care citez: “Procurorul este obligat sa puna in miscare si sa exercite actiunea penala din oficiu atunci cand exista probe din care rezulta savarsirea unei infractiuni si nu exista vreo cauza legala de impiedicare...”. Faptul ca s-a falsificat o ordonanta de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 (3)  din CPP impotriva mea in loc de punerea in miscare a actiunii penale impotriva mea indiferent ca ar fi fost intemeiata pe probe false demonstreaza suplimentar ca fapta nu exista si asa-zisele organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016 impotriva mea stiu aceasta precum demonstez in continuare, impunandu-se prin urmare trimiterea acestora in judecata si condamnarea acestora cu interdictia de a ma ocupa o functie publica deoarece delapideaza atributiile de serviciu in scopuri ilicite si nu in scopul justitiei, ceea ce constituie infractiunile de Delapidarea si Uzurparea functiei,

                coroborat cu faptul ca asa-zisele organe judiciare deliberat nu au administrat probele mele in nici o ordonanta motiv pentru care actele acestora de procedura sunt lovite de nulitate relativa cf. art. 5, art. 280 si art. 282 din CPP,

                coroborat cu faptul ca asa-zisele organe judiciare nu m-au confruntat cu persoanele care ma acuza si celelalte persoane ale caror declaratii sunt presupus contradictorii cu ale mele cf. art. 131 din CPP “Cand se constata ca exista contraziceri intre declaratiile persoanelor audiate in aceeasi cauza, se procedeaza la confruntarea lor daca aceasta este necesara pentru lamurirea cauzei” ceea ce demonstreaza ca ordonanta de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 din CPP este falsificata fiindca temeiul “Cand din datele si probele existente in cauza rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala...” adica faptul ca asa-zisele si presupusele probe adunate de asa-zisele organe judiciare care atesta ca acestea exista prin emiterea ordonantei de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 din CPP, sunt in contradictie cu declaratiile si probele propuse de mine impunandu-se confruntarea cf. art. 131 din CPP. In mod convers prin omiterea procedurii confruntarii asa-zisele organe judiciare au recunoscut tacit ca au falsificat dosarul 2845/P/2016 stiind ca in urma confruntarii nu se pot obtine decat probe impotriva gravului abuz pe care l-au savarsit in mod schizofrenic adica halucinand ca nu vor fi prinsi in flagrant,

                coroborat cu faptul ca din acelasi motiv au refuzat sa-mi acorde dreptul de a consulta dosarul cf. art. 78 si art. 83 b) din CPP pentru a strange probe impotriva asa-ziselor organe judiciare precum si impotriva acuzatorilor mincinosi si complicilor lor. Aceasta constituie o grava incalcare a dreptului la aparare cf. art. 24 din CR

                Cu mentiunea ca asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta care l-a instigat pe asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian si pe asa-zisul politist Popescu Lacramioara sa falsifice ordonanta de continuarea urmaririi penale din 2845/P/2016, la randul sau a fost instigat de asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea care este superiorul ierarhic al asa-zisului procuror Dogaru Luminita Georgeta si care utilizeaza principiul controlului ierarhic pentru a-si indemna subordonatii sa savarseasca infractiuni, si asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel care a fost instigat de asa-zisul judecator Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea care a ordonat organizatiei criminale din care face parte sa savarseasca aceste abuzuri impotriva mea in scopul reducerii mele la tacere pentru a ma impiedica sa continui urmarirea sa penala pentru infractiunile pe care le-a savarsit impotriva mea, prin savarsirea impotriva mea a infractiunilor de Hartuirea prin urmarirea mea penala nejustificata, Amenintarea si Santajul, precum si de 4 (patru) ori tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala pentru demonstrez prin sesizarea anexata la prezenta drept proba 3

                In dovedire invoc proba 5 reprezentand citatia in care sunt chemat sa fiu audiat abuziv in calitate de suspect desi fapta nu exista precum am demonstrat in prezenta deci ordonanta de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 din CPP si referatul cu propunerea de continuarea urmaririi penale sunt falsificate evident deoarece fapta nu exista si ordonanta de inceperea urmaririi penale in rem este falsificata deoarece se impunea clasarea plangerii sau denuntului cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP deoarece nu indeplineste conditiile de forma adica descrierea faptelor penale

 

 

 

                E. Demonstratia falsificarii actelor de procedura de catre asa-zisele organe de cercetare penala Popescu Lacramioara si Diaconescu Cristinel

 

                1. Diaconescu Cristinel, Popescu Lacramioara, asa-zisi politisti de la IPJV delegati in dosarul 2845/P/2016 sa efectueze cercetarea penala m-au citat in mod ilegal in calitate de faptuitor in dosarul 2845/P/2016 incalcand prevederile art. 258 din CPP deoarece doar instanta judecatoreasca stabileste aceasta calitate indiferent ca ar falsifica-o in cazul meu deoarece sunt nevinovat, aceasta constituie o flagranta incalcare a prezumtiei de nevinovatie cf. art. 4 si art. 99 din CPP cu atat mai mult cu cat fapta vadit nu exista material impunand acestor asa-zisi politisti sa propuna clasarea cf. art. 16 (1) a) din CPP pentru ca fapta nu exista material. Aceasta acuzare ce mi se aduce este o inscenare vadita la fel ca-n dosarul 2417/P/2014 deasemenea falsificat de grupul infractional organizat din Vrancea unde am fost acuzat de amenintarea cu moartea a asa-zisului judecator Dita Mirela urmarit penal pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare precum si instigarea la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala de patru ori si la alte infractiuni, deoarece este urmarita penal in urma plangerilor mele penale prealabile pentru infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de serviciu, infractiunile de impiedicarea infaptuirii justitiei, infractiunile contra libertatii persoanei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni

                Motivul inscenarii in dosarul 2845/P/2016 de fapt cel mai probabil este manifestarea disperata  a grupului infractional organizat din Vrancea fata de dosarul 1560/231/2016 in care am cerut preschimbarea ordonantei falsificate de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) si art. 318 (1-2) din 10.12.2015 din 2417/P/2014 in ordonanta de clasare cf. art. 16 (1) a) din CPP deoarece fapta nu exista material in dosarul 2417/P/2014, pentru care am invocat Decizia nr. 33/2015 a ICCJ in dezlegarea unor chestiuni de drept. Drept demonstratie scurta privind inscenarea mea in dosarul 2417/P/2014, Ultrajul judiciar de care sunt acuzat in dosarul 2417/P/2014 nu poate exista de drept deoarece nu este o infractiune autonoma sau o infractiune complexa, ci o circumstanta agravanta a altei infractiuni care nu exista material. Mai mult, toate dosarele de natura a anula ordonanta falsificata de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) si art. 318 (1-2) din 10.12.2015 din 2417/P/2014 au fost sustrase sistemului de distributie aleatorie a dosarelor si plasate in mod consecutiv la acelasi asa-zis judecator Paun Ionel Iulian in scopul de a fi musamalizate, motiv pentru care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit impotriva mea infractiunile de care-l acuz in prezenta in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajului sa renunt la dreptate, iar acesti asa-zisi politisti sunt complice la aceasta activitate ilicita a grupului infractional organizat din Vrancea impotriva mea

                La audierea din 02.06.2016 am cerut sa consult dosarul si am fost refuzat nejustificat, asa-zisul organ de cercetare penala Popescu Lacramioara a mintit ca nu are dosarul desi l-am vazut pe masa si de la jandarmerie stiu ca jandarmii au fost audiati inaintea mea, motiv pentru care am solicitat sa consult dosarul pentru a luat cunostinta daca procesul verbal intocmit de jandarmi si declaratiile acestora constituie Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa, respectiv alte infractiuni de falsurile in inscrisuri ceea ce nu se poate determina din actele incoerente si lipsite de ratiune juridica a asa-ziselor organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016, fapte pe care le retin in dovedirea alienarii mintale a acestor asa-zise organe judiciare precum am obiectivat in raport cu faptele penale pe care acestea le-au savarsit prin literatura de specialitate in psihiatrie si psihologie relevanta

                In dovedirea faptului ca organul de cercetare penala a avut obligatia sa-mi acorde dreptul de a consulta dosarul si a face copii de pe actele din acestea sau a lua notite invoc legea:

 

CPP

Art. 94 - Consultarea dosarului

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului.

(3) In cursul urmaririi penale, procurorul stabileste data si durata consultarii intr-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de cercetare penala.

(8) Dispozitiile prezentului articol se aplica in mod corespunzator cu privire la dreptul partilor si al subiectilor procesuali principali de a consulta dosarul.

 

                In fapt, asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian a delegat infaptuirea cercetarii penale asa-zisului organ de cercetare penala Popescu Lacramioara, motiv pentru care drept dovada sunt citat de aceasta precum am demonstrat prin probele 4 si 5 reprezentand citatii. Asa-zisul organ de cercetare penala Popescu Lacramioara a refuzat sa dea curs cererii mele verbale de a consulta dosarul, mintind ca dosarul nu se afla la dansa si mintind ca trebuie sa fac cerere la procuror ceea ce evident este nelegal

                Mai mult, asa-zisul organ de cercetare penala Popescu Lacramioara de la IPJV a falsificat citatia in calitate de “faptuitor” ceea ce nu exista d.p.d.v. juridic deoarece incalca legea in privinta prezumtiei de nevinovatie cf. art. 4 si art. 99 din CPP precum incalca si ratiunea juridica deoarece o persoana nu poate fi faptuitor inainte de a fi suspect adica banuit sau inculpat adica acuzat.

                Asa-zisul organ de cercetare penala Popescu Lacramioara a incalcat procedura audierii in calitate de martor prin faptul ca nu mi-a adus la cunostinta drepturile si obligatiile in calitate de martor privind care in dovedire invoc legea:

 

CPP

Art. 120 - Comunicarea drepturilor si obligatiilor
(1) Organul judiciar comunica martorului calitatea in care este audiat si faptele sau imprejurarile de fapt pentru dovedirea carora a fost propus ca martor.
(2) Martorului i se aduc apoi la cunostinta urmatoarele drepturi si obligatii:
a) dreptul de a fi supus masurilor de protectie si de a beneficia de restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea in fata organelor judiciare, atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de lege;
b) obligatia de a se prezenta la chemarile organelor judiciare, atragandu-i-se atentia ca, in cazul neindeplinirii acestei obligatii, se poate emite mandat de aducere impotriva sa;
c) obligatia de a comunica in scris, in termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat, atragandu-i-se atentia ca, in cazul neindeplinirii acestei obligatii, se poate dispune impotriva sa sanctiunea prevazuta de art. 283 alin. (1);

d) obligatia de a da declaratii conforme cu realitatea, atragandu-i-se atentia ca legea pedepseste infractiunea de marturie mincinoasa.

 

                Deasemenea asa-zisul organ de cercetare penala nu a consemnat declaratiile mele in conditiile legii ci m-a obligat moral sa scriu de mana, obligatia morala fiind faptul ca sunt constient ca dosarul 2845/P/2016 este falsificat in scopul de a-mi face rau si prin urmare a trebuit sa consemnez realitatea acestui dosar in scris indiferent de rea-credinta asa-zisului organ de cercetare penala Popescu Lacramioara care ar fi trebuit sa intocmeasca proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale cu privire la adevaratii infractori, magistratii implicati in acest dosar si inculpati prin prezenta, cf. art. 61 si art. 291 din CPP.

                In dovedirea faptului ca organul judiciar scrie procesul verbal in care consemneaza declaratiile martorului, suspectului sau inculpatului invoc legea

 

CPP

Art. 123 - Consemnarea declaratiilor
(1) Consemnarea declaratiilor se face potrivit dispozitiilor art. 110, care se aplica in mod corespunzator.
(2) In cursul urmaririi penale, audierea martorului se inregistreaza prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, daca organul de urmarire penala considera necesar sau daca martorul solicita expres aceasta si inregistrarea este posibila.

 

CPP

Art. 110 - Consemnarea declaratiilor

(1) Declaratiile suspectului sau inculpatului se consemneaza in scris. In declaratie se consemneaza intrebarile adresate pe parcursul ascultarii, mentionandu-se cine le-a formulat, si se mentioneaza de fiecare data ora inceperii si ora incheierii ascultarii.

(2) Daca este de acord cu continutul declaratiei scrise, suspectul sau inculpatul o semneaza. Daca suspectul sau inculpatul are de facut completari, rectificari ori precizari, acestea sunt indicate in finalul declaratiei, fiind urmate de semnatura suspectului sau a inculpatului.

(3) Cand suspectul sau inculpatul nu poate sau refuza sa semneze, organul judiciar consemneaza acest lucru in declaratia scrisa.

(4) Declaratia scrisa este semnata si de organul de urmarire penala care a procedat la audierea suspectului sau a inculpatului, de judecatorul de drepturi si libertati ori de presedintele completului de judecata si de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vatamate, partii civile sau partii responsabile civilmente, daca acestia au fost prezenti, precum si de interpret cand declaratia a fost luata printr-un interpret.

(5) In cursul urmaririi penale, audierea suspectului sau inculpatului se inregistreaza cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Atunci cand inregistrarea nu este posibila, acest lucru se consemneaza in declaratia suspectului sau inculpatului, cu indicarea concreta a motivului pentru care inregistrarea nu a fost posibila.

 

                In fapt, prin impersonalul "se consemneaza" retin ca este datoria organului judiciar si nu a martorului, suspectului sau inculpatului sa scrie declaratia, altfel legiuitorul preciza aceasta. Ce se declara sau se refuza a se declara sau raspunde la intrebarile organului judiciar trebuie consemnat cf. art. 110 (1-3) din CPP, si aceasta o va face organul judiciar

                Deasemenea e evident ca organul judiciar are un rol activ in aflarea adevarului cf. art. 110 (1) din CPP, si din nou evident ca audierea se desfasoara cu respectarea procedurii intocmirii procesului verbal invoc si intelesul uzual al termenului a consemna

 

DEX

CONSEMNÁ, consemnez, vb. I. Tranz. 1. A trece anumite mențiuni în legătură cu un fapt juridic într-un proces-verbal, într-o minută etc.; p. gener. a înregistra, a însemna, a nota.

 

                Fiindca este vorba de un proces verbal cu care martorul, suspectul sau inculpatul poate sau nu poate fi de acord, este evident ca este intocmit de organul judiciar care deasemenea are obligatia sa stranga informatii pentru si impotriva suspectului sau inculpatului, si teoretic ar trebui sa stie drepturile celui audiat. Ca procesul verbal intocmit cu prilejul audierii unei parti sau subiect procesual sa constituie proba, acesta trebuie sa respecte conditiile de forma cf. art. 198-199 din CPP

 

CPP
Art. 198 - Mijloacele de proba scrise

(1) Inscrisurile pot servi ca mijloace de proba, daca, din continutul lor, rezulta fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.
(2) Procesul-verbal ce cuprinde constatarile personale ale organului de urmarire penala sau ale instantei de judecata este mijloc de proba. Procesele-verbale intocmite de organele prevazute la art. 61 alin. (1) lit. a) - c) constituie acte de sesizare a organului de urmarire penala si nu au valoarea unor constatari de specialitate in procesul penal.


CPP
Art. 199 - Cuprinsul si forma procesului-verbal
(1) Procesul-verbal cuprinde:
a) numele, prenumele si calitatea celui care il incheie;
b) locul unde este incheiat;
c) data la care s-a incheiat procesul-verbal;
d) data si ora la care a inceput si s-a sfarsit activitatea consemnata in procesul-verbal;
e) numele, prenumele, codul numeric personal si adresa persoanelor ce au fost prezente la intocmirea procesului-verbal, cu mentionarea calitatii acestora;
f) descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate;
g) numele, prenumele, codul numeric personal si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora;
h) mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.
(2) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina si la sfarsit de cel care il incheie, precum si de persoanele aratate la lit. e) si g). Daca vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune despre aceasta, precum si despre motivele imposibilitatii ori refuzului de a semna.

 

                Raspundere penala a asa-zisului politist Diaconescu Cristinel se angajeaza cf. art. 4 din OUG 27/2002, cf. art. 61, art. 291 din CPP privind obligatia organelor judiciare in special cele cu rol de conducere sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale raspunzand penal in caz contrar cf. art. 267 din CP privind Omisiunea sesizarii

                Complicitatea acestor asa-zise organe judiciare consta in faptul ca au savarsit in flagrant Omisiunea sesizarii prin faptul ca n-au intocmit un proces verbal si n-a sesizat autoritatile penale cu privire la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisii procurori Dogaru Luminita Georgeta si Lupu Mihai Cristian, cf. art. 61, art. 291, art. 310 din CPP

                In dovedire invoc proba 4 reprezentand citatia in care sunt numit faptuitor desi nu am savarsit nici o infractiune, calitate ce o poate constata doar instanta judecatoreasca fiindca cf. art. 4 si art. 99 din CPP precum si art. 23 (11) din CR orice persoana este considerata nevinovata de organele judiciare pana la emiterea unei hotarari definitive

 

 

 

                2. Diaconescu Cristinel, Popescu Lacramioara, asa-zisi politisti de la IPJV delegati in dosarul 2845/P/2016 sa efectueze cercetarea penala m-au citat in calitate de suspect in dosarul 2845/P/2016 precum demonstrez prin proba 5 anexata la prezenta desi fapta evident nu exista precum am demonstrat in prezenta la sectiunea I.A si I.B, prin urmare aceasta demonstrand ca asa-zisul organ de cercetare penala Popescu Lacramioara delegat sa infaptuiasca cercetarea penala de catre asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian a falsificat un referat cu propunerea de continuarea urmaririi penale care nu mi s-a comunicat mintind ca fapta exista, sau cel putin prin indeplinirea defectuasa a atributiilor de serviciu in mod premeditat a falsificat probatoriul existentei faptei determinand sau facilitand emiterea unei ordonante de continuarea urmaririi penale de catre asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian cf. art. 305 din CPP “Cand din datele si probele existente in cauza rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala, procurorul dispune ca urmarirea penala sa se efectueze in continuare fata de aceasta, care dobandeste calitatea de suspect

                In dovedirea faptului ca asa-zisele organe judiciare Diaconescu Cristinel si Popescu Lacramioara au savarsit infractiunile de serviciu si complicitatea la infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite de asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian, invoc faptul ca am demonstrat atat prin prezenta depusa la dosarul 2845/P/2016 cat si prin declaratia mea scrisa la audierea in calitate de martor din 02.06.2016 din 2845/P/2016 ca fapta  nu exista si adevaratii infractori sunt asa-zisii magistrati inculpati in prezenta, iar de drept invoc faptul ca asa-zisele organe judiciare Diaconescu Cristinel si Popescu Lacramioara au obligatia de a intocmi un proces verbal si a sesiza autoritatile penale cu privire la orice infractiune sesizata in timpul exercitarii serviciului cf. art. 61 si art. 291 din CPP sub sanctiunea penala a Omisiunii sesizarii cf. art. 267 din CP in caz contrar

                In dovedirea rea-credintei asa-zisele organe judiciare Diaconescu Cristinel si Popescu Lacramioara care participa constient la acest grav abuz savarsit impotriva mea invoc urmatoarea situatie de fapt care desi e evident abuziva prin faptul ca asa-zisele organe judiciare Diaconescu Cristinel si Popescu Lacramioara nu au intocmit un proces verbal si nu au sesizat autoritatile penale cu privire la infractiunile savarsite de magistratii inculpati in prezenta, s-au incriminat penal pentru complicitate la infractiunile savarsite de acestia precum si pentru propriile infractiuni:

                2.1. pe data de 02.06.2016 am fost citat nelegal in calitate de faptuitor ceea ce nu exista de drept si audiat de fapt in calitate de martor in dosarul 2845/P/2016 adica in timpul urmaririi penale in rem cu incalcarea deplina a procedurii audierii martorilor privind faptul ca as fi Incalcat solemnitatea sedintei de judecata cf. art. 278 din CP, motivat in fapt de reclamantul mincinos Paun Ionel Iulian prin faptul ca:

                2.1.1. ascultam in mod silentios la casti carti audio si obiectivat in mod vadit alienat mintal ca aceasta e de natura a tulbura linistea sedintei de judecata care prin reducere la aburd si drept dovada nu fusese tulburata desi ascultasem la casti carti audio de o ora si jumatate in sedinta din 18.05.2016 intre orele 09:00 a.m. si 10:30 a.m. si in alte sedinte de judecata in alte zile precum am indicat acei judecatori martori, si

                2.1.2. ordinea de drept prin presupuse gesturi si cuvinte de ocara pe care reclamantul mincinos Paun Ionel Iulian declara totodata ca nu le-a vazut si nu le-a auzit impreuna cu asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta deoarece nu le consemneaza in incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, si

                2.1.3. ca am acuzat jandarmii de savarsirea infractiunii de Lipsirea de libertate in mod ilegal dupa ce reclamantul mincinos Paun Ionel Iulian a ordonat jandarmilor sa ma retina degeaba dupa ce m-a invitat sa parasesc sala, adevarul fiind ca am avizat jandarmii ca sunt pasibili de savarsirea infractiunii de Lipsirea de libertate in mod ilegal daca nu-mi dau drumul sa parasesc sala

 

                2.2. deoarece am declarat in scris in fata organelor judiciare ca fapta nu exista, si am demonstrat ca fapta nu exista precum am demonstrat in prezenta asa si la audierea din 02.06.2016 din 2845/P/2016, insa asa-zisele organe judiciare prin faptul ca m-au declarat suspect cf. art. 305 din CPP au declarat ca fapta exista, ceea ce inseamna ca am savarsit Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii in fata organelor judiciare, motiv pentru care se impune trimiterea mea in judecata pentru Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii, altfel se impune trimiterea in judecata a asa-ziselor organe judiciare din 2845/P/2016 pentru falsificarea actelor de procedura si Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP

 

                2.3. deoarece nu am fost acuzat de Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii, inseamna ca nu exista declaratii in contradictoriu ale altor persoane cu ale mele adica ale presupusilor martori, cu exceptia reclamantului mincinos Paun Ionel Iulian care a facut declaratii contradictorii cu propria reclamatie, in caz contrar adica in cazul declaratiilor mai multor persoane care se contrazic impunandu-se confruntarea cf. art. 131 din CPP, ceea ce inseamna ca asa-zisele organe judiciare recunosc tacit ca fapta nu exista si ca au falsificat dosarul 2845/P/2016 savarsind in flagrant infractiunile de care-i acuz in prezenta plangere penala prealabila de punerea in miscare a actiunii penale pe care o anexez si in dosarul 2845/P/2016 cu titlul de concluzie, adica Hartuirea prin urmarirea nejustificata in scopul de a cauza o stare de temere constituind Amenintarea si Santajul, asa-zisele organe judiciare urmarind prin acest act de terorism sa ma determine sa renunt la dreptate in legatura cu dosarul 2417/P/2014 deasemenea falsificat de acelasi grup infractional organizat local constituit din aceleasi asa-zise organe judiciare care au savarsit de 4 (patru) ori tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea precum obiectivez in sesizarea ce-am trimis-o mai multor institutii, anexata la prezenta drept proba  3

                In concluzie deoarece nu am fost acuzat de Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii, asa-zisele organe judiciare recunosc tacit ca fapta de Incalcarea solemnitatii sedintei cf. art. 278 din CP nu exista precum este evident, si prin aceasta se incrimineaza penal pentru falsificarea ordontantei de continuarea urmaririi penale dar si pentru falsificarea ordonantei de inceperea urmaririi penale, precum demonstrez la sectiunea I.C si I.D explicit

                Raspundere penala a asa-zisului politist Diaconescu Cristinel se angajeaza cf. art. 4 din OUG 27/2002, cf. art. 61, art. 291 din CPP privind obligatia organelor judiciare in special cele cu rol de conducere sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale raspunzand penal in caz contrar cf. art. 267 din CP privind Omisiunea sesizarii

                In dovedire invoc proba 5 reprezentand citatia in care sunt chemat sa fiu audiat abuziv in calitate de suspect desi fapta nu exista precum am demonstrat in prezenta deci ordonanta de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 din CPP si referatul cu propunerea de continuarea urmaririi penale sunt falsificate evident deoarece fapta nu exista si ordonanta de inceperea urmaririi penale in rem este falsificata deoarece se impunea clasarea plangerii sau denuntului cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP deoarece nu indeplineste conditiile de forma adica descrierea faptelor penale

                Acestia deasemenea au savarsit infractiunile de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa precum obiectivez la sectiunea privind infractiunile savarsite de asa-zisii procurori Galca Ionel si Danaila Didina

 

                Pe data de 12.09.2016 asa-zisul politist Popescu Lacramioara in loc sa-mi dea dosarul la consultare a avut un episod psihiotic repetand obsesiv de vreo 5 (cinci) ori sa inchid telefonul mobil, demonstrand din nou ca e schizofrenica deoarece halucineaza ca aveam telefon. Productia verbala si comportamentul incoerent este unul din criteriile principale de diagnosticare a schizofreniei iar comportamentul irational in scopul hartuirii unei persoane constituie unul din criteriile de diagnosticare a psihopatilor si sociopatilor - persoane care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor

 

                3. Pe data de 16.09.2016 la audierea in calitate de suspect din 3992/P/2016 asa-zisul politist Popescu Lacramioara

                3.1. in loc sa consemneze faptul ca solicit avocat din oficiu a incercat in repetate randuri sa-mi influenteze declaratia, ba ca vreau avocat ales, ba sa motivez, ba alte aberatii. Mentionez ca in dosarele falsificate impotriva mea in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele 2845/P/2016, 3992/P/2016 di 4329/231/2016 nu mi s-a acordat dreptul la aparare garantat constitutional cf. art. 24 din CR si art. 10 din CPP

                3.2. in timpul audierii in loc sa infaptuiasca actele de procedura incearca sa-mi dicteze ce sa declar si cand refuz sa declar la dictare ma intreaba tendentios daca am tulburari psihice si intrerupe audierea interpelandu-l in batjocura pe “Mihai”, un coleg de birou care este organ de cercetare penala in dosarul tegiversat 5797/P/2016, daca “a mai vazut asa ceva”, comportament nepoliticos putin spus prin care demonstreaza productie verbala si comportamentala incoerenta,

                ceea ce demonstreaza din nou ca asa-zisul politist Popescu Lacramioara este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,        

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul politist Popescu Lacramioara prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea actelor de procedura de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala

                3.3. m-a intrerupt in permanenta tracasandu-ma in timpul depunerii de declaratii pentru a-mi influenta declaratiile,

                3.4. a refuzat sa-mi acorde dreptul de a studia dosarul, cf. art. 78 si art. 83 (1) b) din CPP prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare garantat cf. art. 24 din CR

                3.5. a refuzat sa-mi acorde dreptul de a consulta notitele cf. art. 109 (2) din CPP prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare garantat cf. art. 24 din CR

                3.6. rationalizeaza raul facut prin falsificarea ordonatelor de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale, amenintandu-ma ca “faceti plangere ca o sa fac si eu”, ceea ce demonstreaza ca asa-zisul politist Popescu Lacramioara este sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, rationalizarea raului facut fiind una din caracteristicile tulburarii antisociale de persoanalitate

                3.7. a refuzat sa-mi acorde dreptul de a face fotocopii de pe actele din dosar pentru care am facut cererea prin emailul din 20 iunie 2016 08:39 actualizat 12.09.2016 10:01 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI”

 

 

 

                4. Manta Mihaela, un asa-zis politist de la IPJV delegat in locul lui asa-zisul polist Popescu Lacramioara care m-a audiat in calitate de suspect pe data de 22.06.2016 in baza ordonantei falsificate de continuarea urmaririi penale din 2845/P/2016, si a refuzat explicit
                1. sa-mi acorde dreptul la asistenta judiciara prin avocat in situatia exceptionala in care nu am bani sa angajez avocat, si

                2. dreptul de a consulta dosarul, si

                3. dreptul de a-mi consulta notitele in timpul audierii in calitate de suspect

                Complicitatea acestui asa-zis organ judiciar consta in faptul ca a savarsit in flagrant Omisiunea sesizarii prin faptul ca n-a intocmit un proces verbal si n-a sesizat autoritatile penale cu privire la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisii procurori Dogaru Luminita Georgeta si Lupu Mihai Cristian, cf. art. 61, art. 291, art. 310 din CPP,

                Aceasta deasemenea a savarsit infractiunile de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa precum obiectivez la sectiunea privind infractiunile savarsite de asa-zisii procurori Galca Ionel si Danaila Didina

 

 

 

                5. Popescu Lacramioara, Manta Mihaela si Diaconescu Cristinel deasemenea au savarsit in flagrant infractiunile complicitatea lade Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa precum obiectivez la sectiunea  I.G. privind infractiunile savarsite de asa-zisii procurori Galca Ionel si Danaila Didina in dosarul 367/P/2016

 

 

 

                6. Pe data de 18.11.2016 la audierea in calitate de inculpat din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 asa-zisul politist Popescu Lacramioara

                1. in mod identic ca-n cauza 2417/P/2014 falsificata de instigatorii dosarelor falsificate 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, m-a fost acuzat arbitrar ca nu am discernamant si a falsificat propunerea de expertizarea mea psihiatrica deoarece nu a obiectivat in fapt si de drept cum pot savarsi o fapta care nu exista material si cum demonstreaza aceasta ca n-am discernamant, asa-zisul organ judiciar Popescu Lacramioara vadit alienat mintal urmarind a abuza de art. 184 (4) din CPP si savarsirea acelorasi grave abuzuri impotriva mea despre care am tinut acest jurnal pe care l-am facut public:

                http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                Aceasta constituie o grava incalcare a drepturilor fundamentale ale omului conform

Art. 20 din Conform Constitutia Romaniei
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.


Declaratia universala a drepturilor omului
Articolul 9

Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

 

                in fapt fiind evident prin utilizarea termenului arbitrar ca nici o persoana nu poate fi supusa oricaror acte de procedura penala fara o justificare prin motivarea in fapt si de drept a necesitatii efectuarii actului de procedura penala

                In realitate asa-zisele organe judiciare inculpate in prezenta urmaresc sa-mi sparga apartamentul ca pe data de 17.09.2015 arestandu-ma ilegal fara sa savarsesc nici o infractiune dupa care m-au Supus la rele tratamente prin comportament irational si privare de odihna si hrana ca sa ma destabilizeze psihic timp de 6 (sase) ore inainte sa fiu dus cu mascatii la psihiatrie unde am fost tinut inca o ora degeaba fiindca nu pot fi expertizat psihiatric fara acordul meu cf. art. 184 (3) din CPP si art. 11 din Legea 487/2002, motiv pentru care asa-zisul psihiatru Lucasievici Silviu in cardasie cu ceilalti membri ai Comisiei de expertiza medico-legala psihiatrica din cadrul SML Vrancea au falsificat un certificat medico-legal mintind ca sunt ~“(cel mai probabil) paranoic” fiindca ~“am studii superioare, gandire rapida, cultura generala si sunt lipsit de discernamant” ceea ce este evident o contradictie, si ca am “istoric judiciar” adica cazier penal ceea ce este o minciuna demonstrand ca asa-zisul psihiatru Lucasievici Silviu e schizofrenic si sociopat cu aspect delirant si caracter mitomaniac conform manualului de diagnosticare international DSM-V si literaturii de specialitate in psihologie si psihiatrie

                Mentionez ca este imposibil sa fiu expertizat psihiatric fara acordul meu deoarece cf. art. 11 din Legea 487/2002 nu pot fi expertizat decat printr-un interviu cu psihiatrul cu acordul meu documentat si informat, precum sunt constient ca acest grup infractional organizat are nevoie de consimtamantul meu pentru a falsifica in conditii aparent legale un certificat medico-legal cum ca sunt o persoana violenta si lipsita de discernamant asa cum au mintit in cauza 2417/P/2014 si in dosarele 11224/231/2015 si 14277/231/2015 in care am anulat ca nefondate si inadmisibile referatele falsificate cu propunerea de internarea nevoluntara la psihiatrie si de obligarea mea la tratament medical provizoriu drept dovada a obsesiei criminale a acestui grup infractional organizat de a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama grav sau ucide prin injectarea cu substante toxice, lovire sau alte moduri pentru a ma reduce la tacere si impiedica sa continui urmarirea penala a acestora pentru tentativa de Omor calificat si Vatamarea coporala savarsite pe 05.12.2014 de interlopul Herghelegiu Danut instigat de acest grup infractional organizat sa ma loveasca in cap si sa ma arunce in stare de inconstienta pe treptele scarii blocului, ambele situatii putandu-mi fi fatale, dupa care drept dovada au sustras dosarele, probele din dosare si au falsificat actele de procedura in dosarele penale si civile pentru a scapa interlopul Herghelegiu Danut de raspunderea penala si civila

                Prin aceasta asa-zisul politist Popescu Lacramioara a savarsit infractiunea de Influentarea declaratiilor implicit Hartuirea, Amenintarea, Santajul, Represiunea nedreapta, Cercetarea abuziva si alte infractiuni timpul audierii incercand sa ma intimideze in scopul influentarii declaratiilor mele in loc sa infaptuiasca actele de procedura in conditiile legii,

                ceea ce demonstreaza din nou ca asa-zisul politist Popescu Lacramioara este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,        

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul politist Popescu Lacramioara prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea actelor de procedura de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala

                2. a facut adresa la Baroul Vrancea aranjand sa fie numit drept avocatul meu din oficiu Dumbrava Daniel Cornel, un tigan – membru al unei subculturi al infractionalitatii inveterate fara specific etnic, din clanul interlop de tigani alcatuit din asa-zisele organe judiciare Tarlea Florin Cristinel, Mihaila Paul, Mihaila Gheorghe, Castu Vasile de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea impotriva carora am deschis dosar penal pentru complicitatea la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala si alte infractiuni o parte din care am publicat la aceasta adresa: http://militia.freeforums.net/board/9/parchetul-de-langa-tribunalul-vrancea, si altii ca asa-zisul sef al  politiei municipiului focsani Avasiloaie Gicu, Simiz George, in cardasie cu "dinastia" tiganeasca a "procurorilor" Galca din Galati si altii ca Mihaila Cosmin, presedintele Curtii de apel Galati, Codita Costel Maricel adjunct la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati, Mircea Aur-Marian judecator la Curtea de apel Galati, in care sunt implicati si tigani ca Lepadatu Toni din IJJV care e folosit de acest grup infractional organizat sa depuna marturie mincinoasa si sa falsifice procese verbale

                Asa-zisului avocat din oficiu Dumbrava Daniel Cornel i-am deschis dosar penal pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/239/dosar-penal-dumbrava-daniel-cornel pentru refuzul de a-mi acorda orice asistenta juridica in conditiile legii, pentru ca a incercat sa ma induca in eroare si pentru ca a participat la abuzuri in cardasie cu asa-zisul politist Popescu Lacramioara care vadit dupa fizionomie si versatilitatea infractioanala este deasemenea tigan adica alt membru al clanului tiganesc al asa-ziselor organe judiciare vrancene, deasemenea depunand ulterior cerere de recuzare impotriva acestui asa-zis avocat si de revocare a delegatiei la dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016

                3. a refuzat sa-mi acorde dreptul de a studia dosarul, cf. art. 78, art. 83 (1) b) si art. 94 din CPP prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare garantat constitutional cf. art. 24 din CR

                4. a refuzat sa-mi acorde dreptul de a face fotocopii de pe actele din dosar pentru care am facut cererea prin emailul din 20 iunie 2016 08:39 actualizat 12.09.2016 10:01 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI”, cu mentiunea ca dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 au fost reunite

                5. a refuzat sa-mi acorde dreptul de a consulta notitele cf. art. 109 (2) din CPP prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare garantat cf. art. 24 din CR

                6. a refuzat sa-mi aduca la cunostinta ca si-n prealabil probele impotriva mea despre care mentionez ca am sesizat ca nu exista in dosarele 3992/P/2016 si 4329/P/2016 motiv pentru care declar pe propria raspundere in prezenta ca nu exista dar in primul rand fiindca stiu ca nu pot exista, orice proba impotriva mea neputand fi decat falsificata iar in dosarul 2845/P/2016 am demonstrat ca declaratiile martorilor numiti de reclamantii mincinosi Dogaru Luminita Georgeta si Paun Ionel Iulian demonstreaza ca fapta nu exista precum am obiectivat in baza inregistrarii audio din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, precum demonstrez mai presus de orice dubii rezonabile prin inregistrarea audio din 24.06.2016 din sala 1 a Tribunalului Vrancea pentru care asa-zisul judecator Popa Mariana, reclamantul mincinos din 3992/P/2016 si 4329/P/2016 a falsificat 4 (patru) raspunsuri la cererea de comunicarea inregistrarii de sedinta demonstrand ca-si recunoaste infractiunile de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, precum de drept retin aceasta proba castigata de drept comun facand analogie la art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea tacita a faptelor penale savarsite prin falsificarea fondului dosarului 3992/P/2016 si 4329/P/2016. Martorilor mincinosi le-am deschis dosar penal pentru Marturia mincinoasa pentru faptul ca au refuzat sa declare infractiunile savarsite de reclamantii mincinosi, ceea ce in cazul asa-zisilor jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel este datoria de serviciu in calitate de organe de ordine publica de a sesiza infractiunile flagrante, a intocmi proces verbal si a sesiza autoritatile penale, in acest caz doar Lepadatu Toni fiind martor mincinos desi nu i-am gasit declaratia acesta a refuzat sa intocmeasca proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale privind infractiunile asa-zisului judecator Popa Mariana care pe 24.06.2016 a incercat sa ma provoace sa savarsesc infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei si cand n-a reusit mi-a falsificat indiferent dosarele penale 3992/P/2016 si 4329/P/2016 si doua amenzi judiciare simultan, fiind motivul pentru care asa-zisul judecator Popa Mariana a falsificat de 4 (patru) ori raspunsul la cererea de comunicarea inregistrarii de sedinta din 24.06.2016 din sala 1 a Tribunalului Vrancea adica in scopul de a-si ascunde infractiunea de Influentarea declaratiilor precum si Amenintarea si Santajul proferand inclusiv mobilul infractiunii cerandu-mi sa nu mai demonstrez ca asa-zisele organe judiciare au falsificat actele de procedura

                Fiindca in dosarele 3992/P/2016 si 4329/P/2016 sunt acuzat ca pledoaria apararii si folosirea termenilor juridici constituie infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei dealtfel folosite in prealabil in fata aceluiasi judecator precum si in alte sedinte de judecata fara sa fiu acuzat de Incalcarea solemnitatii sedintei deoarece este o aberatie, evident fapta nu exista iar reclamantului asa-zisul judecator Popa Mariana precum si asa-ziselor organe judiciare am deschis dosar de punerea sub interdictie pentru vadita schizofrenie pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/2/tribunalul-vrancea impreuna cu acest dosar penal

                7. m-a amenintat ca-mi face plangere penala prealabila netemeinic la fel cum a falsificat  ordonantele de inceperea urmaririi penale si de continuarea urmaririi penale rationalizand raul facut pe motivul ca astfel ~“face bani” ceea ce demonstreaza ca asa-zisul politist Popescu Lacramioara este sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, rationalizarea raului facut fiind una din caracteristicile tulburarii antisociale de persoanalitate precum o alta definitie a sociopatului este referinta la persoanele care sacrifica viata altora pentru a-si atince interesele ilicite ceea ce constituie si cel mai usor mod de a depista un sociopat

                8. m-a intrerupt tracasandu-ma in timpul depunerii de declaratii pentru a-mi influenta declaratiile la fel ca la audierile anterioare, tipand isteric si batand in masa, proferand verbal ca n-am dreptul sa consemnez comportamentul sau abuziv motivand ca ~“n-are timp” in timp ce are timp sa se comporte abuziv manifestand in concluzie productie verbala si comportamentala incoerenta si maniacala tipica schizofrenicului precum obiectivez in baza literaturii de specialitate in psihologie si psihiatrie privind schizofrenia la sectiunea I.H.,

                precum asa-zisul politist Popescu Lacramioara a demonstrat incoerenta in gandire apreciind ca n-am discernamant fiindca am comis o fapta care nu exista material adica d.p.d.v. al legislatiei penale sau nu exista fizic ca in cazul “gesturilor si cuvintelor de ocara” de care sunt acuzat in 2845/P/2016 in care am demonstrat ca nu exista cu declaratiile martorilor si inregistrarea audio din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani,

                iar cand am demonstrat ca asa-zisii psihiatri de la SML Vrancea sunt schizofrenici si sociopati cu aspect delirant si caracter mitomaniac fiindca in prealabil si in cardasie cu grupul infractional organizat inculpat in prezenta a falsificat acte de procedura utilizand psihiatria ca arma de represiune impotriva mea precum am obiectivat in acest jurnal public: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie deschizandu-le dosar penal pentru ca abuzurile acestora au degenerat pana la savarsirea tentativei de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea, dosar pe care deasemenea l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/41/plangere-penala-tarlea-cristinel-mihaila si carora le-am facut doua sesizari de malpraxis pe care deasememenea le-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/board/10/serviciul-de-medicina-legala-vrancea,

                asa-zisul politist Popescu Lacramioara mi-a respins declaratiile aberand ca n-am licenta in psihiatrie de parca dansa are licenta in psihiatrie ca sa declare ca n-am discernamant ceea ce e mai putin relevant decat faptul ca nu are nimeni nevoie de licenta ca sa citeasca si sa inteleaga manualul de diagnosticare DSM-V si literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie invocata la sectiunea I.H. adica efectiv declaratiile profesionale ale unor psihologi si psihiatri care evident sunt licentiati,

                asa-zisul politist Popescu Lacramioara intrand vadit intr-un episod maniacal crizand ca am acuzat-o ca este debila mintal imediat dupa ce am afirmat ca dansa crede ca oricine n-are licenta e automat debil mintal fiindca nu stie sa citeasca un manual, precum dealtfel a demonstrat acuzandu-ma ca n-am discernamant, evident nemaistiind cum sa se poarte ca sa-mi faca rau si contrazicandu-se intr-un rastimp foarte scurt fapt pe care-l retin iarasi drept dovada de schizofrenie adica incoerenta verbala si comportamentala.

                Mai mult prin neconsemnarea declaratiilor mele ca probe in calitate de organ de cercetare penala asa-zisul politist Popescu Lacramioara si-a demonstrat lipsa de impartialitate

 

                In dovedirea faptului ca asa-zisele organe de cercetare penala Diaconescu Cristinel, Popescu Lacramioara si Apostol Adrian sunt complice la toate infractiunile savarsite de asa-zisul procuror necunoscut de cauza, asa-zisul procuror de supraveghere Dogaru Luminita Georgeta, asa-zisul procuror de sedinta Barsan Victoria si asa-zisul judecator Popa Mariana,

                deoarece n-au intocmit un proces verbal si n-au sesizat autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP  desi au luat la cunostinta infractiunile savarsite ceilalti inculpati numiti in prezenta responsabili de falsificarea dosarului dosarul 3992/P/2016 savarsind prin aceasta infractiunea de Omisiunea sesizarii si

                deoarece participa la Hartuirea, Amenintarea si Santajarea mea prin inscenarea penala 3992/P/2016 si urmarirea penala nelegala si netemeinica.

                Raspundere penala a asa-zisului politist Diaconescu Cristinel se angajeaza cf. art. 4 din OUG 27/2002, cf. art. 61, art. 291 din CPP privind obligatia organelor judiciare in special cele cu rol de conducere sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale raspunzand penal in caz contrar cf. art. 267 din CP privind Omisiunea sesizarii

                In dovedire invoc proba 4 reprezentand citatia in care sunt numit “persoana reclamata ,in legatura cu savarsirea infractiunii de incalcare a solemnitatii sedintei..." adica faptuitor desi nu am savarsit nici o infractiune, calitate ce o poate constata doar instanta judecatoreasca fiindca cf. art. 4 si art. 99 din CPP precum si art. 23 (11) din CR orice persoana este considerata nevinovata de organele judiciare pana la emiterea unei hotarari definitive

 

 

 

                F. Demonstratia infractiunilor de serviciu savarsite de asa-zisii jandarmi in calitate de organe de constatare prin incalcarea art. 61 (3) din CPP, precum si Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii savarsite de acestia in calitate de martori in dosarul 2845/P/2016

 

                1. Asa-zisii jandarmi de la IJJV Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel sunt utilizati de mafia magistratilor din instantele Judecatoria Focsani si Tribunalul Vrancea ca martori mincinosi, precum demonstrez in continuare ca sunt autorii infractiunilor de Marturia mincinoasa, Falsul in declaratii,  alte infractiuni de falsurile in inscrisuri, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni in dosarul 2845/P/2016 precum si complicitatea la toate faptele penale savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisele organe judiciare complice savarsind infractiunea de Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP deoarece nu au intocmit un proces verbal si n-au sesizat autoritatile penale privind infractiunile savarsite de asa-zisele organel judiciare pe data de 18.05.2016, cf. art. 61 si art. 291 si art. 293 din CPP

 

                1^1 In fapt asa-zisul jandarm Lepadatu Toni a intocmit un proces verbal falsificat in secret care nu mi s-a adus la cunostinta desi am cerut explicit sa fie intocmit un proces verbal in prezenta mea, de care am aflat din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, ori intocmirea unui proces verbal despre mine fara prezenta mea dupa ce am fost prezent inseamna ca a fost evitata prezenta mea deliberat pentru ma impiedica sa sa consemnez faptul ca procesul verbal este falsificat de fapt cf. art. 61 (3) din CPP

                1.1. Asa-zisul jandarm Lepadatu Toni deasemenea a savarsit Marturia Mincinoasa si Falsul in declaratii in declaratia in calitate de martor din 2845/P/2016 precum am constatat la consultarea dosarului 2845/P/2016 in data de 12.09.2016 cel putin in privinta urmatoarelor situatii:

                1.1.1. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte in procesul verbal pe care l-a tinut secret, ca ma aflam cu un telefon in mana ascultand muzica cand a intrat in sala de judecata pe data de 18.05.2016. In dovedire: nimeni altcineva nu confirma pentru ca nu este adevarat. Ulterior asa-zisul jandarm Lepadatu Toni a recunoscut in calitate de martor in 2845/P/2016 ca am scos telefonul din buzunar de abia dupa ce a ajuns langa mine si l-a pus asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian sa tulbure solemnitatea sedintei facand circ sa ma controleze pentru aparatura de interceptare demonstrand ca e paranoic, dat fiind ca jumatate din persoanele din sala foloseau telefonul mobil, recunoscand totodata ca aveam casti si astfel era imposibil sa tulbur linistea publica in mod silentios precum s-a exprimat in esenta asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si complicii sai in actele de procedura vadit falsificate

                1.1.2. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca am avut o atitudine necuviincioasa. In dovedire tipic mincinosilor acesta nu precizeaza in ce consta atitudinea necuviincioasa motiv pentru care declar pe propria raspundere ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte si tot ce-am declarat in prealabil in aceasta plangere penala prealabila adica faptul ca am fost cooperant ca de obicei in ciuda abuzului vadit al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, si am solicitat asa-zisului jandarm Lepadatu Toni sa intocmeasca un proces verbal ceea ce acesta a refuzat. In dovedire celalalt martor mincinos Crintea Valerica a declarat ca m-am adresat necuviincios asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian adresandu-i-ma pe nume adica citez: “domnule Paun Ionel Iulian”, precum in dovedire invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care aceste asa-zise organe judiciare Constituite intr-un grup infractional organizat au refuzat sa comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative motiv pentru care retin aceasta drept proba flagranta a recunoasterii infractiunilor savarsite pe 18.05.2016. Prin declaratia sa Crintea Valerica a demonstrat ca e schizofrenic conform manualului de diagnosticare DSM-V, adica manifestand productie verbala incoerenta acuzandu-ma ca sunt necuviincios cand ma adresez cuiva politicos, precum in coroborare mentionez ca acesta a declarat ca eram “sfidator” pentru ca am fost chemat de un jandarm sa ma prezint la strigarea dosarului 4081/231/2015 in alta sala, motiv pentru care voi intenta impotriva acestui labil psihic vadit “angajat” de crima organizata din Vrancea ca martor mincinos, proces de punerea sub interdictie pentru schizofrenie

                1.1.3. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca am amenintat ca ma duc la parchet pentru a reclama. In realitate nu-mi sta in caracter sa amenint pe nimeni pentru ca formulez invariabil plangere penala prealabila oricui savarseste cu rea-credinta adica premeditat infractiuni impotriva mea ceea ce este un drept nu o amenintare. In dovedire nu sunt acuzat de infractiunea de Amenintarea fiindca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ceea ce in dovedire nimeni altcineva nu coroboreaza, nici macar asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta care au premeditat acest abuz si inscenare

                Deasemenea asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca ~“am reclamat in nenumarate randuri” demonstrand ca e schizofrenic prin declaratia sa ridicola:

                NENUMĂRÁT, -Ă, nenumărați, -te adj. Care este în cantitate atât de mare încât nu poate fi numărat; fără număr, imens. ◊ Loc. adv. De nenumărate ori sau în nenumărate rânduri = de foarte multe ori, foarte des. – Pref. ne- + numărat.

                In fapt, schizofrenicii au tendinta de a catastrofiza, fapt indicativ al tulburarii lor mintal

                1.1.4. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca minte ca am sfidat judecatorul raspunzandu-i la interpelarea sa pe nume cu “domnule Paun Ionel Iulian”, adica n-am vorbit neintrebat si mai ales m-am adresat politicos ceea ce demonstreaza faptul ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni si asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian mint in flagrant ca am savarsit “gesturi si cuvinte de ocara. Aceasta demonstreaza ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni este schizofrenic deoarece este incoerent in gandire si prin urmare prezinta productie verbala incoerenta, declarand ca cineva poate fi sfidat prin adresare politicoasa

                1.1.5. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca “eram incoerent”. In realitate incoerenta in gandire a asa-zisului jandarm Lepadatu Toni ii face sa para ca toti din jur sunt incoerenti. In dovedire la aceasta minciuna nu coroboreaza nimeni altcineva drept dovada

                1.1.6. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca am amenintat pe asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian ca-l reclam ceea ce in dovedire nici macar asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu declara drept dovada ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte. Asa-zisul jandarm Lepadatu Toni in aceasta declaratie are un episod psihotic halucinand si catastrofizand ca am amenintat ca reclam pe toata lumea

                1.1.7. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca erau ~“persoane indignate” in sala. In dovedire aceste “persoane indignate” n-au fost legitimate si nu li s-a luat declaratiile deoarece asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte. In realitate era prerogativa jandarmilor sa ia declaratiile celor de fata si sa le consemneze in procesul verbal pe care au refuzat sa-l intocmeasca de fata cu toata lumea deoarece s-ar fi consemnat faptul ca acestia mint de catre mine cel putin. In dovedire invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                Aceasta declaratie mincinoasa este vadit datorata unei intelegeri prealabile intre asa-zisii jandarmi si martorul mincinos Crintea Valerica, deoarece nimeni altcineva nu declara aceasta in aceeasi sintagma demonstrand faptul ca Marturia mincinoasa este aranjata cu premeditare intre acestia

                1.1.8. asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca as fi zis ca “nu trebuia sa ma amendeze” si in dovedire nimeni altcineva nu coroboreaza la aceasta declaratie mincinoasa, precum este evident ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu m-a amendat pe data de 18.05.2016 deci asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel halucineaza

                1.1.9. <cu rezerva de a completa prezenta in masura in care mi se acorda dreptul de a consulta dosarul in sensul comunicarii in fotocopie a inscrisurilor din dosar cf. art. 94 (2) din CPP

                Asa-zisul jandarm Lepadatu Toni recunoaste ca am fost Lipsit de libertate in mod ilegal prin declaratiile sale

                In concluzie asa-zisul jandarm Lepadatu Toni nu face nici o declaratie veridica privitoare la acuzatiile ce mi se aduc ca as fi savarsit “gesturi, amenintari si cuvinte de ocara” deoarece nu exista o singura precizare in ce constau acestea macar precum nu sunt urmarit penal pentru fapta penala de Amenintarea, in schimb retin drept flagrantul Marturiei mincinoase omisiunea asa-zisului jandarm Lepadatu Toni de a relata adevarul sau conform textului de lege “tot ce stie” fapt pe care-l pot demonstra ca asa-zisul Lepadatu Toni ascunde adevarul adica infractiunile flagrante savarsite de asa-zisele organe judiciare pe care oricum le-am prins si inculpat in prezenta

                Mentionez ca am auzit si o conversatie intre Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel cum ca se chinuie sa ma insceneze dar sunt eu “vaca” adica nu reactionez la provocari, ceea ce nu pot dovedi decat faptul ca evident Lepadatu Toni se comporta ca tiganul care este precum se poate observa din fizionomia si comportamentul sau de infractor inveterat

                                                                      

                1.2. Asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel deasemenea a savarsit Marturia Mincinoasa si Falsul in declaratii in declaratia in calitate de martor din 2845/P/2016 precum am constatat la consultarea dosarului 2845/P/2016 in data de 12.09.2016 cel putin in privinta urmatoarelor situatii:

                1.2.1. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca “eram intr-o polemica” cu asa-zisul jandarm Lepadatu Toni cand a intrat in sala pe data de 18.05.2016. In dovedire nimeni altcineva nu confirma aceasta deci asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte inca de la inceputul declaratiei demonstrand ca este instigat de grupul infractional organizat al asa-ziselor organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016, crezandu-se protejat de acestia cand in realitate plangerea sa penala este de competenta parchetului militar

                In realitate asa-zisii jandarmi Butuc Paul-Manuel si Lepadatu Toni au refuzat sa coopereze intocmind un proces verbal ceea ce nu era necesar sa le cer eu sa intocmeasca cf. art. 61, art. 291 si art. 293 din CPP. Reamintesc ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni a intocmit procesul verbal cu care s-a contrazis in declaratia de martor in secret deoarece le-a fost frica de faptul ca le voi consemna falsurile. Aceasta demonstreaza faptul ca eu am fost cel cooperant si jandarmii precum si asa-zisele organe judiciare au fost recalcitrante, urmarind sa ma provoace cel mai probabil

                1.2.2. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a motivat infractiunea de Lipsirea de liberatate in mod ilegal ordonand asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel sa ma retina ilegal in sala de judecata dupa ce ma invitase sa parasesc sala, cum ca ma strigase pentru a sustine dezbaterile in contradictoriu din dosarul meu. In realitate aceasta nu constituie o justificare pentru retinerea mea ilegala si asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu a sustinut nici o dezbatere ci a lasat dosarul meu la urma, cu mentiunea faptului ca asa zisul judceator Paun Ionel Iulian a fost incompatibil cf. art. 64 (1)f)(3)(5) din CPP sa judece oricare din dosarele 1560/231/2016 sau 2220/91/2015 pe care le-a sustras in flagrant sistemului de distributie aleatorie pentru a le musamaliza falsificand hotararea precum a procedat in 13761/231/2015 in care a mintit in flagrant ca plangerea impotriva actelor procurorului este inadmisibila adica n-am dreptul. Caracterul grobian al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian se datoreaza faptului ca e un fost politist corupt din Piatra Neamt si n-are nici o tangenta cu magistratura precum este incapabil sa se adapteze lumii civilizate si sa adopte legea ca pe o comanda sociala interioara, ceea ce in schimb demonstreaza ca a fost angajat in magistratura de INM si CSM deoarece este schizofrenic si prin urmare este manipulabil sa savarseasca infractiuni la comanda fiind labil psihic

                Asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel deasemenea minte ca l-am ignorat pe asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian intorcandu-i spatele. In dovedire asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a propus sa parasesc sala ceea ce am intentionat sa fac, dar de fapt asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a ordonat asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel sa ma impiedice sa parasesc sala demonstrand regia penibila prin care a incercat sa ma insceneze provocandu-ma si faptul ca este schizofrenic prin superficialitatea prin care s-a incriminat penal demonstrand ca reprezinta nu doar un pericol pentru siguranta publica ci si un pericol pentru propria persoana. In dovedire invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                1.2.3. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca ~”l-am amenintat razand ca savarseste Lipsirea de liberatate in mod ilegal”. In dovedire nimeni altcineva nu coroboreaza la aceasta minciuna ceea ce demonstreaza ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel este schizofrenic deoarece halucineaza ca este amenintat de propriile infractiuni, adica are mania de a savarsi infractiunile si concomitent ii este frica ca le-a savarsit, halucinatiile sale fiind modul in care creierul sau incearca sa rezolve acest conflict

                1.2.4. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca l-am sfidat pe asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, ceea ce in dovedire nici macar asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian n-a declarat. Aceasta in mod convers constituire proba instigarii asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel sa savarseasca Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa, de catre asa-zisele organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016, precum este evident interesul ilicit de a ma Hartui, Ameninta si Santaja in legatura cu cauza 2417/P/2014 sa renunt la dreptate deoarece este elementul comun in acest dosar, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 falsificate in aceeasi zi de 24.06.2016 intr-o incercare vadit psihotica a asa-zisului judecator Popa Mariana de a ma provoca si inscena, si care dealtfel a plasat dosarul 2220/91/2015 la Paun Ionel Iulian cel putin drept dovada a relatiei ilicite dintre acestia

                1.2.5. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca erau ~“persoane indignate” in sala. In dovedire aceste “persoane indignate” n-au fost legitimate si nu li s-a luat declaratiile deoarece asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte. In realitate era prerogativa jandarmilor sa ia declaratiile celor de fata si sa le consemneze in procesul verbal pe care au refuzat sa-l intocmeasca de fata cu toata lumea deoarece s-ar fi consemnat faptul ca acestia mint de catre mine cel putin.

                Aceasta declaratie mincinoasa este vadit datorata unei intelegeri prealabile intre asa-zisii jandarmi si martorul mincinos Crintea Valerica, deoarece nimeni altcineva nu declara aceasta in aceeasi sintagma demonstrand faptul ca Marturia mincinoasa este aranjata cu premeditare intre acestia

                Datorita faptului ca un individ recent a venit cu masina la film la mall si fiindca n-a fost lasat in sala a “sarit parleazul” ca microbistii la stadion cauzand tavanul sa se prabuseasca, si focsanenii au declarat in cor ca a fost un atac cu bomba, este evident ca cel putin majoritatea populatiei este schizofrenica adica catastrofizeaza orice situatie, dar mai mult de atat, urmareste sa faca rau altora adica este plauzibil ca cineva din sala sa fi facut circ din placerea psihopata de a face si asista la scandal ceea ce eu n-am observat deci declar ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte precum aceasta situatie este irelevanta deoarece asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a tulburat solemnitatea sedintei de judecata, eu in realitate asteptand linistit sa-mi fie strigat dosarul ascultand carti audio la casti fara sa deranjez pe nimeni evident

                1.2.6. <cu rezerva de a completa prezenta in masura in care mi se acorda dreptul de a consulta dosarul in sensul comunicarii in fotocopie a inscrisurilor din dosar cf. art. 94 (2) din CPP

                Asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel recunoaste ca am fost Lipsit de libertate in mod ilegal prin declaratiile sale

                In concluzie asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel nu face nici o declaratie veridica privitoare la acuzatiile ce mi se aduc ca as fi savarsit “gesturi, amenintari si cuvinte de ocara” deoarece nu exista o singura precizare in ce constau acestea macar precum nu sunt urmarit penal pentru fapta penala de Amenintarea, in schimb retin drept flagrantul Marturiei mincinoase omisiunea asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel de a relata adevarul sau conform textului de lege “tot ce stie” fapt pe care-l pot demonstra ca asa-zisul Butuc Paul-Manuel ascunde adevarul adica infractiunile flagrante savarsite de asa-zisele organe judiciare pe care oricum le-am prins si inculpat in prezenta

 

                Mai mult, realitatea de notorietate a faptului spre exemplu ca ascultand la casti o carte audio de pe telefonul mobil nu poti tulbura linistea nimanui, demonstreaza ridiculozitate acuzatiilor ce mi se aduc demonstrand in flagrant si posibila marturie mincinoasa a acestor persoane, iar lipsa individulizarii faptei materiale demonstreaza din nou faptul ca acuzatiile sunt minciuni deoarece sunt generice, nefiind specificat in ce constau ~“gesturile, amenintarile si cuvintele de ocara”.

                In dovedire, daca oricare din acuzatiile ce mi se aduc erau adevarate, se putea intocmi un proces verbal care putea fi semnat colectiv de 2-3 avocati, 2-3 justitiabili si 2-3 jandarmi. Fiindca numarul asa-zisilor martori e limitat demonstreaza in sine ascunderea infractiunilor de Falsul in declaratii, Inducerea in eroare a organelor judiciare si alte infractiuni, iar pe aceste persoane le invoc indiferent eu drept martori in prezenta

                In dovedire ca n-am avut nimic de ascuns si doream sa consemnez ce s-a intamplat in procesul verbal intocmit in lipsa mea, am depus declaratie pe propria raspundere la IJJV anexata drept proba 1 la prezenta, pe care intre timp am comunicat-o la IGJR iar in urma sesizarii degenerarii comportamentului jandarmilor in flagrantul de Marturia mincinoasa, Falsul in declaratii si alte infractiuni, voi inculpa pe acestia si cere trimiterea in judecata cu propunerea de condamnare

                In dovedirea rea-credintei jandarmilor, acestia au incalcat legea intocmind un proces verbal cf. art. 293 din CPP privind constatarea infractiunii flagrante,  pe care nu mi l-au adus la cunostinta cf. art. 61 (3) din CPP pentru a consemna propriile declaratii, si pe care asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016 au refuzat sa mi-l aduca la cunostinta prin acordarea dreptului de consultarea dosarului 2845/P/2016 la cererea mea verbala la audierea din data de 02.06.2016, cu mentiunea ca acest proces verbal a fost depus in dosarul 2845/P/2016 impreuna cu incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 in care este mentionat, incheiere de care am luat cunostinta si am anexat-o drept proba 2

                Pentru constatarea infractiunii flagrante in schimb mentionez ca se pune in miscare actiunea penala ceea ce in dosarul 2845/P/2016 nu s-a pus

 

 

 

                2. Asa-zisii jandarmi de la IJJV care au scris procesul verbal inaintat de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian impreuna cu incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 fara stirea mea desi m-am demonstrat cooperant fiindca le-am cerut verbal explicit sa consemneze ce s-a intamplat pe 18.05.2016 de fata cu mine intr-un proces verbal in care sa-mi expun declaratiile sub semnatura, au refuzat sa intocmeasca acest proces verbal in prezenta mea incalcand in flagrant art. 61 (3) din CPP, si au refuzat sa-mi inregistreze declaratia pe care am scris-o pe loc din proprie initiativa indrumandu-ma s-o inregistrez la IJJV

                In dovedirea faptului ca am intocmit o declaratie scrisa si am si inregistrat-o pe data de 18.05.2016 la IJJV deoarece jandarmii au refuzat sa intocmea proces verbal, anexez proba proba 1 la prezenta

                In dovedirea faptului ca asa-zisii jandarmi au incalcat legea intocmind un proces verbal cf. art. 293 din CPP privind constatarea infractiunii flagrante,  pe care nu mi l-au adus la cunostinta cf. art. 61 (3) din CPP pentru a consemna propriile declaratii, si pe care asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016 au refuzat sa mi-l aduca la cunostinta prin acordarea dreptului de consultarea dosarului 2845/P/2016 la cererea mea verbala la audierea din data de 02.06.2016, cu mentiunea ca acest proces verbal a fost depus in dosarul 2845/P/2016 impreuna cu incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 in care este mentionat, incheiere de care am luat cunostinta si am anexat-o drept proba 2, invoc legea

 

CPP

Art. 61 - Actele incheiate de unele organe de constatare

(3) Cand faptuitorul sau persoanele prezente la locul constatarii au de facut obiectii ori precizari sau au de dat explicatii cu privire la cele consemnate in procesul-verbal, organul de constatare are obligatia de a le consemna in procesul-verbal.

 

                In fapt, desi am cerut expres sa fie intocmit procesul verbal de fata cu mine pentru ca in acesta sa se consemneze declaratiile mele sub semnatura mea, jandarmii au refuzat spunand ca din punctul lor de vedere nu s-a intamplat nimic, ori evident chiar daca eu nu am savarsit nici o infractiune, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit infractiunile de care-l acuz in prezenta precum am consemnat in declaratia inregistrata la IJJV pe 18.05.2016 si anexata la prezenta drept proba 1

                Fiindca procesul verbal a fost intocmit de jandarmi fara a mi se aduce la cunostinta desi eram prezent in incinta Judecatoriei Focsani asteptand in continuare sa-mi fie strigate dosarele 1560/231/2016 si 2220/91/2015 in timp ce scriam declaratia anexata drept proba 1 intr-un birou la jandarmi, fapt prin care au incalcat in flagrant art. 61 (3) din CPP, si fiindca acest proces verbal a fost intocmit cf. art. 293 din CPP retin aceasta drept dovada de rea-credinta si inceput de dovada a suspiciunii legitime de savarsirea infractiunilor de falsurile in inscrisuri de catre asa-zisii jandarmi, precum constituie proba flagranta a infractiunilor de serviciu

 

CPP

Art. 293 - Constatarea infractiunii flagrante
(1) Este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire.

(3) In cazul infractiunii flagrante, organele de ordine publica si siguranta nationala intocmesc un proces-verbal, in care consemneaza toate aspectele constatate si activitatile desfasurate, pe care il inainteaza de indata organului de urmarire penala.

 

 

 

                3. Crintea Valerica vadit martor mincinos in slujba grupului infractional organizat care a falsificat dosarul 2845/P/2016 a savarsit Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii deoarece a fost numit de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian martor ocular al declaratiilor sale contradictorii cu realitatea de notorietate a faptului ca ascultand la casti o carte audio de pe telefonul mobil nu poti tulbura linistea nimanui, ridiculozitatea acuzatiei ce mi se aduce demonstrand in flagrant Marturie mincinoasa a acestei persoane

                In dovedire declar pe propria raspundere ca am observat aceasta personal pe data de 12.09.2016, data la care cel mai devreme mi s-a permis consultarea dosarului fara sa-mi fie acordat dreptul de a face fotocopii de pe actele din dosar cf. art. 94 (2) din CPP “Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului”. In fapt am depus o cerere de comunicarea in fotocopie scanata a inscrisurilor determinante din dosar adica declaratiile subiectilor procesuali si ordonantele prin emailul din data de 20 iunie 2016 08:39 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI” la care nu mi s-a raspuns pana in prezent motiv pentru care in cel mult o saptamana voi fi obligat sa formulez plangere penala impotriva responsabililor deoarece cf. art. 94 (1) din CPP “Avocatul partilor si al subiectilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrans in mod abuziv.

                Crintea Valerica a savarsit Marturia Mincinoasa si Falsul in declaratii in declaratia in calitate de martor din 2845/P/2016 precum am constatat la consultarea dosarului 2845/P/2016 in data de 12.09.2016 cel putin in privinta urmatoarelor situatii:

                1. Crintea Valerica minte ca am iesit de mai multe ori din sala. In realitate am fost chemat de un jandarm la alta sala deoarece am fost strigat in dosarul 4081/231/2016. Crintea Valerica demonstreaza ca este schizofrenic si martorul mincinos al grupului infractional organizat care a falsificat dosarul 2845/P/2016 deoarece a declarat ca iesind din sala la solicitarea jandarmului sa ma prezint la strigarea dosarului 4081/231/2016 este “atitudine sfidatoare”

                2. Crintea Valerica minte ca n-am precizat ce ascult la telefon. Inafara de faptul ca este irelevant ce ascult la telefon, in dovedire ca am precizat ce ascultam la telefon adica carti audio, invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptelor penale savarsite prin falsificarea dosarului 2845/P/2016. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                In dovedire indic si faptul ca Crintea Valerica se contrazice in aceeasi marturie fiindca declara ca ~“am incercat sa bag castile in urechile jandarmului” ceea ce este ilar precum este fals, insa demonstreaza ca faptul ca as fi refuzat sa cooperez este fals precum se minte in ordonantele si alte declaratii din 2845/P/2016, asa-zisii jandarmi care au depus Marturie mincinoasa in prezenta fiind cei care au refuzat sa coopereze spunand adevarul si refuzand sa sesizeze autoritatile penale cf. art. 61, art. 291 si art. 293 din CPP savarsind Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP, precum au intocmit un proces verbal in secret precum am constatat din incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, refuzand sa mi-l puna la dispozitie pe loc sa contrasemnez faptul ca e falsificat cf. art. 61 (3) din CPP. In dovedire invoc faptul ca ceilalti martori mincinosi nu coroboreaza la aceasta minciuna drept dovada

                3. Crintea Valerica a mintit ca as fi zis, citez din declaratia acestuia: “Asta nu ramane asa”. In dovedire nimeni altcineva nu declara aceasta minciuna adica nici ceilalti martori mincinosi nici asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, nici Dogaru Luminita Georgeta. In dovedire invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptelor penale savarsite prin falsificarea dosarului 2845/P/2016.          Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                4. Crintea Valerica deasemenea bate campii declarand ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a declarat lucruri pe care nu le-a declarat, ceea ce nu pot reda fiindca nu mi s-a acordat dreptul de a consulta dosarul in sensul comunicarii de fotocopii la cerere din acesta, precum aceste declaratii sunt relativ irelevante, demonstrand ca Crintea Valerica este schizofrenic datorita productiei verbale incoerente

                Crintea Valerica desi nu are nici un interes personal sa savarseasca Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii impotriva mea, dezvolta declaratia inutil in apararea asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian care a falsificat in flagrant reclamatia penala din 2845/P/2016 savarsind Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, incercand sa justifice faptul ca am fost Lipsit de libertate in mod ilegal prin retinerea mea de catre jandarmi in sala de judecata la ordinul asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, dupa ce mi-a propus sa parasesc sala demonstrand schizofrenie la randul sau

                5. Crintea Valerica minte ca erau ~“persoane indignate” in sala. In dovedire aceste “persoane indignate” n-au fost legitimate si nu li s-a luat declaratiile drept dovada ca Crintea Valerica minte. In realitate era prerogativa jandarmilor sa ia declaratiile celor de fata si sa le consemneze in procesul verbal pe care au refuzat sa-l intocmeasca de fata cu toata lumea deoarece s-ar fi consemnat faptul ca acestia mint de catre mine cel putin. In dovedire invoc inregistrarea audio din 18.05.2016 pe care asa-zisele organe judiciare refuza sa mi-o comunice la cerere cf. art. 231 din CPC fiind dreptul comun aplicabil unei cereri administrative, fapt prin care retin aceasta proba castigata de drept comun cf. art. 295 din CPC si cf. art. 97 (1) din CPP privind faptul ca refuzul de a comunica proba la cerere constituire recunoasterea faptei ilicite. Cu mentiunea faptului ca mi s-a comunicat tardiv proba materiala audio-video din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani, pe care am anexat-o la prezenta drept proba 10, si am demonstrat infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J., tardiv adica pe 19.09.2016 dupa falsificarea ordonantelor falsificte de inceperea si continuarea urmaririi penale in care dealtfel nu e administrata aceasta proba, fapt prin care mi s-a incalcat in flagrant dreptul la aparare, si dupa mai multe luni de zile dupa ce am facut cererea de comunicarea acestei probe prin emailul din data de 25 iunie 2016 00:41 actualizat pe 14.09.2016 08:56 intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

                6. Crintea Valerica n-a declarat fals ca ceilalti ca as fi refuzat sa dau telefonul mobil jandarmilor ci a exagerat declarand ca am incercat sa bag castile in urechi jandarmului, precum a batut campii ca eram sfidator iesind din sala la chemarea unui jandarm fiind strigat in dosarul 4081/231/2016, ceea ce in schimb ii incrimineaza pe ceilalti martori mincinosi si pe asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian

                Deasemenea Crintea Valerica a declarat ca jandarmul e cel care a refuzat sa controleze, precum am declarat ca jandarmii au refuzat sa fie cooperanti

                7. <cu rezerva de a completa prezenta in masura in care mi se acorda dreptul de a consulta dosarul in sensul comunicarii in fotocopie a inscrisurilor din dosar cf. art. 94 (2) din CPP

                In concluzie Crintea Valerica nu face nici o declaratie veridica privitoare la acuzatiile ce mi se aduc ca as fi savarsit “gesturi, amenintari si cuvinte de ocara” deoarece nu exista o singura precizare in ce constau acestea macar precum nu sunt urmarit penal pentru fapta penala de Amenintarea, in schimb retin drept flagrantul Marturiei mincinoase omisiunea lui Crintea Valerica de a relata adevarul sau conform textului de lege “tot ce stie” fapt pe care-l pot demonstra ca Crintea Valerica ascunde adevarul adica infractiunile flagrante savarsite de asa-zisele organe judiciare pe care oricum le-am prins si inculpat in prezenta

                Mai mult, realitatea de notorietate a faptului spre exemplu ca ascultand la casti o carte audio de pe telefonul mobil nu poti tulbura linistea nimanui, demonstreaza ridiculozitate acuzatiilor ce mi se aduc demonstrand in flagrant si posibila marturie mincinoasa a acestor persoane, iar lipsa individulizarii faptei materiale demonstreaza din nou faptul ca acuzatiile sunt minciuni deoarece sunt generice, nefiind specificat in ce constau ~“gesturile, amenintarile si cuvintele de ocara”.

                In dovedire suplimentar, daca oricare din acuzatiile ce mi se aduc erau adevarate, se putea intocmi un proces verbal care putea fi semnat colectiv de 2-3 avocati, 2-3 justitiabili si 2-3 jandarmi. Fiindca numarul asa-zisilor martori e limitat demonstreaza in sine ascunderea infractiunilor de Falsul in declaratii, Inducerea in eroare a organelor judiciare si alte infractiuni, iar pe aceste persoane care lipsesc le invoc indiferent eu drept martori in prezenta, persoane care pot fi contactate urmarind incheierile de sedinta din data de 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani,

 

 

 

                G. Demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisii procurori Galca Ionel si Danaila Didina in calitate de organe de urmarire penala

 

                In dovedirea infractiunilor de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni savarsite de asa-zisul procuror Galca Ionel anexez drept proba 6 ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016

 

                1. Asa-zisul procuror Galca Ionel a falsificat ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 prin faptul ca nu s-a sesizat la Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa savarsita in flagrant de Popescu Lacramioara, Manta Mihaela si Diaconescu Cristinel

                In dovedirea existentei materiale a infractiunilor de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa citez din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 incepand de la pagina 2: “Din continutul mijloacelor de proba administrate ... declaratiile lucratorilor de politie reclamati ... rezulta urmatoarea situatie de fapt: ... numitul Raneti Tudor Andrei, care a refuzat sa se supuna controlului dispus de catre judecator, adresand tot felul de comentarii la adresa judecatorului si a lucratorilor de jandarmi, prin cuvinte de desconsiderare, jignitoare, situatie de natura sa declanseze accese de ilaritate in partea din spate a salii, incalcandu-se astfel solemnitatea sedintei de judecata

                In dovedirea faptului ca declaratiile Popescu Lacramioara, Manta Mihaela si Diaconescu Cristinel constituie infractiunilor de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa, invoc din probatoriul plangerii penale prealabile originale impotriva acestora proba audio a inregistrarii de sedinta care atesta faptul ca declaratiile asa-zisilor politisti Popescu Lacramioara, Manta Mihaela si Diaconescu Cristinel sunt mincinoase, si in coroborare exemplificativ demonstrez aceasta imediat prin proba inscris incheierea din 18.05.2016 in care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian nu precizeaza care sunt “tot felul de comentarii la adresa judecatorului si a lucratorilor de jandarmi, prin cuvinte de desconsiderare, jignitoare” deoarece minte si tipic mitomaniaci – persoane care mint obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihice, se exprima generic declarand astfel ca am proferat cuvinte si am savarsit gesturi jignitoare pe care nu le-a vazut sau auzit nimeni in ciuda faptului ca sala era plina adica erau peste 20 (doua zeci) de martori, si se inregistra audio sedinta,

                cu dovada faptului ca mafia magistratilor de la Judecatoria Focsani recunoaste inscenarea din 2845/P/2016 deoarece am cerut sa mi se comunice inregistrarea audio a sedintei din 18.05.2016 in conditiile legii si am fost refuzat in mod aberant, prin emailul din data de 25.06.2016 00:41 intitulat “CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”,

                ceea ce demonstreaza ca asa-zisul procuror Galca Ionel este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale paratilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta

 

 

 

                2. Asa-zisul procuror Galca Ionel a falsificat ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 prin faptul ca nu s-a sesizat la Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa savarsita in flagrant de Popescu Lacramioara si Manta Mihaela

                In dovedirea infractiunilor flagrante de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa citez din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 incepand de la pagina 3: “Fiind audiati, cei doi lucratori de politie au mentionat ca Raneti Tudor Andrei a sustinut in permanenta ca este martor in dosarul penal si nu suspect, motiv pentru care a facut tot felul de comentarii jignitoare si sfidatoare la adresa magistratilor si lucratorilor de politie care i-au instrumentat dosarele ori diversele cereri

                In realitate precum declar pe propria raspundere, am declarat precum am si inculpat pe asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016 ca mi-au stabilit in mod ilegal calitatea de faptuitor in loc de calitatea de martor la prima audiere. In primul rand calitatea de faptuitor nu exista in procesul penal ceea ce demonstreaza ca asa-zisele organe judiciare inculpate din 2845/P/2015 nu corespund profesional fiindca habar n-au drept, si inaintea emiterii ordonantei de continuarea urmaririi penale si stabilirea persoanelor vatamate si a suspectilor prin aceasta, toate persoanele au calitatea de martori, si in al doilea rand doar instanta hotaraste calitatea de faptuitor adica de infractor printr-o hotarare penala definitiva, indiferent ca in cazul meu ar fi falsificata deoarece sunt nevinovat. Nu am declarat niciodata ca am calitatea de martor si nu suspect, insa m-am constituit parte vatamata in acelasi dosar inculpand asa-zisele organe judiciare care au falsificat dosarul penal 2845/P/2015

                In realitate deasemenea n-am formulat “comentarii jignitoare si sfidatoare” precum demonstrez prin lipsa precizarii care sunt acestea, iar prin lipsa precizarii care sunt “comentarii jignitoare si sfidatoare” si superficialitatea cu care se incrimineaza penal si urmaresc sa faca rau altora, demonstrez ca asa-zisele organe judiciare Popescu Lacramioara si Manta Mihaela sunt schizofrenice – persoane care au pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopate – persoane care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoane ce nu poate fi convinse pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoane care mint obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice

                In dovedire deasemenea indic faptul ca aceste declaratii mincinoase ale asa-ziselor organe judiciare inculpate n-au nici o legatura cu acuzatiile ce li se aduc, ori martorul este obligat sa declare tot ce stie altfel comite Marturia mincinoasa precum demonstrez astfel ca au savarsit asa-zisele organe judiciare inculpate Popescu Lacramioara si Manta Mihaela prin omisiunea de a declara adevarul inclusiv

 

 

 

                3. Asa-zisul procuror Galca Ionel a falsificat ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 prin faptul ca a savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni prin faptul ca a mintit in flagrant:

 

                3.1. ca faptele penale nu exista material...

                In dovedirea existentei acestei declaratii mincinoase citez din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 incepand de la pagina 3: “Analizand... se constata inexistenta faptelor reclamate

 

                3.2.  ...deoarece organul de urmarire penala nu are dreptul sa constate faptul ca asa-zisele organe judiciare au incalcat legea

                Evident din 3.1. si 3.2. asa-zisul procuror Galca Ionel prezinta productie verbala incoerenta ceea ce este simptoma schizofreniei de care sufera precum obiectivez invocand manualul de diagnosticare international la care trebuia sa faca referinta toti psihiatrii. Conform DSM-V "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”, precum in fapt a demonstrat asa-zisul procuror Galca Ionel si inculpatii acestui dosar penal prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea actelor de procedura de natura a-i incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria lor persoana, acestia fiind vadit lipsiti de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractori, precum calitatea de infractori sau de sociopati adica indivizi cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala”,

                In dovedirea existentei acestei declaratii mincinoase citez din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 incepand de la pagina 3: “...prezenta analiza nu poate avea ca obiect stabilirea legalitatii/temeiniciei actelor ori solutiilor date in dosarul penal...

                In dovedirea faptului ca aceasta declaratie este o aberatie judiciara ce demonstreaza concomitent ca asa-zisul procuror Galca Ionel este schizofrenic, invoc faptul ca asa-zisul procuror Galca Ionel nu a obiectivat in fapt si de drept de ce organul de urmarire penala nu poate trage la raspundere penala asa-zisele organe judiciare, motiv pentru care nu se poate retine ca fiind valida aceasta aberatie deoarece procurorul este obligat sa motiveze ordonantele in fapt si de drept cf. art. 286 (2) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CP si principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

                In coroborare invoc jurisprudenta care desi nu este izvor de drept in Romania, este obligatorie tocmai datorita faptului ca legea este unicul izvor de drept in Romania, conform principiului aplicarii unitare a legii cf. art. 124 din CR si in mod relevant invocand faptul ca Ministerul Public isi desfasoare activitatea conform principiului legalitatii cf. art. 132 din CR. Invoc proba de notorietate privind dosarul d-lui Traian Berbeceanu s-a constituit parte vatamata in acelasi dosar penal fata de infractiunile savarsite de acuzatorii sai adica tot niste asa-zise organe judiciare care au fost condamnate deoarece l-au inscenat si falsificat dosarul penal, precum citez din presa de la adresa: http://www.evz.ro/fostul-comandant-al-bcco-alba-iulia-traian-berbeceanu-achitat-in-dosarul-pentru-pentru-savarsirea-infractiunilor-de-sprijinire-a-unui-grup-infractional-organizat.html

 

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în cazul fostului comandant al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, acesta fiind achitat, iar fostul procuror şef de la DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan a primit 7 ani de închisoare cu exeutare. Decizia nu este definitivă.

Dosarul se judecă de doi ani din cauza complexității nemaîntâlnite a cazului, peste 100 de martori fiind audiaţi de instanţă. Berbeceanu a fost acuzat de foștii săi colegi din DIICOT Alba Iulia de favorizarea infractorului, în timp ce acuzatorii fostului șef al BCCO erau la rândul lor acuzați de DNA de ”represiune nedreaptă”, mai multe infracțiuni de fals și abuz în serviciu.

...

Astăzi, 30 iunie 2016, cel mai controversat dosar penal din România ultimilor ani a ajuns la finalul primei etape. Astfel, ÎCCJ a hotărât ca fostul procuror Ioan Mureşan să primească 7 ani de închisoare cu executare, ofiţerul de poliţie Alin Muntean a primit 4 ani cu executare, iar fostul procuror Nicolaie Cean este condamnat la 3 ani cu executare. 

Cei trei inculpați sunt trimiși în judecată pentru fabricarea unor probe împotriva lui Traian Berbeceanu, astfel încât, acesta să fie eliminat din board-ul de conducere al BCCO Alba Iulia.

 

                In concluzie fara a face intreaga polologhie a atributiilor de serviciu a procurorului pentru a nu incarca redundant prezenta deoarece organele judiciare sunt obligate sa-si cunoasca atributiile de serviciu, invoc si demonstrez pe scurt faptul procurorul este obligat sa traga la raspundere penala si asa-zisele organe judiciare care falsifica probele si ordonantele din dosarele penale precum atesta dealtfel legea nu doar jurisprudenta, adica cf. art. 16 din CR “(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.” si art. 94 din Legea 303/2004 privind statutul magistratului “Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii”, si fiindca abaterile disciplinare constituie infractiunea de Abuzul in serviciu conform Decizia CCR din 15.06.2016 atunci cand incalcarea legii produce vatamarea drepturilor unei persoane, invoc actul normativ privind definirea abaterilor disciplinare sau a infractiunilor cf. art. 99 r)s) “lipsa totala a motivarii hotararilor judecatoresti sau a actelor judiciare ale procurorului, in conditiile legii”, “utilizarea unor expresii inadecvate in cuprinsul hotararilor judecatoresti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea in mod vadit contrara rationamentului juridic, de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea functiei de magistrat”, “exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta” si “Exista rea-credinta atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane”, abateri disciplinare si infractiuni de serviciu pentru care dealtfel s-a inculpat asa-zisul procuror schizofrenic Galca Ionel

                In mod legal previzibil precum sunt flagrante adica evidente si demonstrate infractiunile inculpatilor acestui dosar penal, vor fi toti condamnati impreuna cu toti complicii care incearca sa musamalizeze acest dosar

                In dovedirea faptului ca inculpatii au savarsit infractiunea de Abuzul in serviciu invoc Decizia CCR din 15.06.2016 prin care s-a stabilit ca infractiunea de Abuzul in serviciu consta in incalcarea legii si vatamarea drepturilor unei persoane adica in mod relevant prezentei mi s-a incalcant dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil, dreptul accesului la justitie, dreptul la aparare, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică si alte drepturi conexe

 

                3.3. ca “Acuzele persoanei vatamate aduse magistratului-judecator ori lucratorilor de politie, prin sesizari pur speculative si subiective, fara sa aduca argumente coerente si solide in probarea afirmatiilor sale”. Aceasta declaratie mincinoasa a asa-zisului procuror Galca Ionel de la pagina 3 din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 constituie flagrantul infractiunilor de falsurile in inscrisuri, complicitatea la infractiunile inculpatilor dosarului penal 367/P/2016 implicit infractiunile de coruptie si Constituirea unui grup infractional organizat precum si alte infractiuni,

                deoarece pot demonstra contrariul in cel mai scurt mod posibil, prin faptul ca declar pe propria raspundere in rezumat ceea am demonstrat in plangerea penala prealabila de exercitarea actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor dosarului 367/P/2016 pe care o invoc in probarea declaratiei pe propria raspundere, urmatoarele:

 
                3.3.1. asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani, un fost politist corupt din Piatra Neamt care falsifica hotarari judecatoresti la ordinul ilicit al grupului infractional organizat din Vrancea, mi-a deschis dosar penal pentru infractiuni de audienta fiindca ascultam in mod silentios la telefonul mobil carti audio, motivand ca aceasta e de natura a tulbura linistea publica.

                Fiindca nu i s-a parut suficient aceasta demonstratie de schizofrenie, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a declarat ca i-am adresat cuvinte si gesturi de ocara pe care deasemenea a declarat ca nu le-a vazut sau auzit in incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015, apoi fiindca o minciuna nu e niciodata suficienta pentru un mitomaniac a mintit ca am amenintat jandarmii ca ma Lipsesc de libertate in mod ilegal dupa ce mi-a cerut sa parasesc sala si apoi a ordonat jandarmilor sa ma retina in sala

 

                3.3.2. asa-zisii procurori Dogaru Luminita Georgeta si Lupu Mihai Cristian au falsificat in flagrant ordonantele de inceperea urmarii penale si continuarea urmaririi penale deoarece precum este evident din actul de sesizare fapta nu poate exista material si indica alienarea mintala a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian urmarit penal si pus sub observatie psihiatrica prin chemarea in judecata avand drept obiect interzisul judecatoresc

 

                3.3.3. asa-zisii politisti Diaconescu Cristinel, Popescu Lacramioara si Manta Mihaela mi-au incalcat prezumtia de nevinovatie citandu-ma in calitate de faptuitor care nu doar ca nu exista in procedura penala prealabila deoarece doar instanta stabileste calitatea de faptuitor prin hotarare penala definitiva, indiferent ca in cazul meu ar fi falsificata deoarece sunt nevinovat

                Popescu Lacramioara m-a audiat in calitate de martor mintind ca am calitatea de faptuitor si prin urmare viciind procedura audierii martorului si a refuzat sa-mi acorde dreptul de a consulta dosarul si a efectua fotocopii din acesta, mintind ca nu se afla la dansa cand de fapt se afla pe masa sa precum stiam ca a audiat inaintea mea pe asa-zisii jandarmi Toni Lepadatu si Butuc Paul-Manuel de la IJJV, si mintind ca trebuie sa formulez cerere la procuror pentru consultarea dosarului penal cand in realitatea judiciara organul de cercetare penala delegat preia si atributia acordarii dreptului de a studia dosarul cf. art. 94 (2)(3)(8) din CPP, si a refuzat si sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale cu privire la ordonanta vadit falsificata de continuarea urmaririi penale, cf. art. 61 si art. 291 din CPP, savarsind infractiunea de Omisiunea sesizarii incriminandu-se complice la infractiunile savarsite de asa-zisele organe judiciare Dogaru Luminita Georgeta, Lupu Mihai Cristian si Paun Ionel Iulian demonstrand ca este Constituit intr-un grup infractional organizat cu acestia adica adica s-a inhaitat cu alti alienati mintal la savarsirea de infractiuni, precum s-a documentat in literatura de specialitate ca de regula sociopatii formeaza un anturaj

                Manta Mihaela m-a audiat in calitate de suspect refuzand sa-mi acorde dreptul de a consulta dosarul precum si dreptul de a-mi consulta notitele in timpul audierii in scopul de a-mi incalca dreptul la aparare, si a refuzat si sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale cu privire la ordonanta vadit falsificata de continuarea urmaririi penale, cf. art. 61 si art. 291 din CPP, savarsind infractiunea de Omisiunea sesizarii incriminandu-se complice la infractiunile savarsite de asa-zisele organe judiciare Dogaru Luminita Georgeta, Lupu Mihai Cristian si Paun Ionel Iulian demonstrand ca este Constituit intr-un grup infractional organizat cu acestia adica adica s-a inhaitat cu alti alienati mintal la savarsirea de infractiuni, precum s-a documentat in literatura de specialitate ca de regula sociopatii formeaza un anturaj

                Raspunderea asa-zisului politisti Diaconescu Cristinel se angajeaza in calitate de functionari cu rol de conducere care desi sesizati cu infractiunile si abaterile disciplinare ale subalternilor lor si ale procurorilor au refuzat sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 din CPP, precum au refuzat sa sesizeze comisia disciplinara pentru vadita necorespundere profesionala a asa-zisilor politisti Popescu Lacramioara si Manta Mihaela

 

                3.3.4. asa-zisul judecator Cristache Mariana de la Curtea de apel Galati a falsificat hotararea din 316/44/2016 avand obiectul cererea de stramutare a dosarului 1560/231/2016 care daca era admisa evident dosarul 2845/P/2016 nu mai exista deoarece am fost citat simultan in 1560/231/2016 si 2220/91/2015 pe data de 18.05.2015, ambele dosare avand acelasi obiect din aceeasi cauza 2417/P/2014 si prin urmare evident temeiul stramutarii dosarului 1560/231/2016 este si temeiul stramutarii dosarului 2220/91/2015,

                coroborat cu faptul ca in dosarul 446/44/2016 a fost admisa cererea de stramutare a dosarului 2220/91/2015 pentru aceleasi motive in esenta pe care le-am invocat in cererile de recuzare cf. art. 64 (1) f) din CPP pe care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian de la Judecatoria Focsani le-a declarat abuz de drept procesual si m-a amendat judiciar netemeinic cu 2000 de lei prin incheierea din 11.05.2015 din 2220/91/2015

 

                3.3.5. asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul precum si asa-zisul judecator Dita Mirela sunt instigatorii acestei stari de fapt infractionale, in calitate de falsificatori ai cauzei 2417/P/2014 din care provine actiunea 2220/91/2015 pe care acestia au interesul ilicit sa fie musamalizata

 

                3.4. ca judecatorii nu pot fi trasi la raspundere penala pentru falsificarea hotararilor judecatoresti

                In dovedirea existentei declaratiei mincinoase a asa-zisului procuror Galca Ionel citez din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 incepand de la pagina 4: “Cu ocazia cercetarii unui magistrat sub aspectul savarsirii unei infractiuni de serviciu, nu se poate analiza legalitatea/temeinicia solutiei data de acesta

                In dovedirea faptului ca asa-zisul procuror Galca Ionel a savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri, complicitatea la infractiunile inculpatilor implicit infractiunile de coruptie si Constituirea unui grup infractional precum si alte infractiuni invoc urmatoarele:

               

                3.4.1. asa-zisul procuror Galca Ionel nu a obiectivat in fapt si de drept de ce organul de urmarire penala nu poate trage la raspundere penala asa-zisele organe judiciare, motiv pentru care nu se poate retine ca fiind valida aceasta aberatie deoarece procurorul este obligat sa motiveze ordonantele in fapt si de drept cf. art. 286 (2) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CP si principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

 

                3.4.2. cf. art. 94 din Legea 303/2004 privind statutul magistratului “Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii”, si fiindca abaterile disciplinare constituie infractiunea de Abuzul in serviciu conform Decizia CCR din 15.06.2016 atunci cand incalcarea legii produce vatamarea drepturilor unei persoane, invoc actul normativ privind definirea abaterilor disciplinare sau a infractiunilor cf. art. 99 r)s) “lipsa totala a motivarii hotararilor judecatoresti sau a actelor judiciare ale procurorului, in conditiile legii”, “utilizarea unor expresii inadecvate in cuprinsul hotararilor judecatoresti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea in mod vadit contrara rationamentului juridic, de natura sa afecteze prestigiul justitiei sau demnitatea functiei de magistrat”, “exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta” si “Exista rea-credinta atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane”, abateri disciplinare si infractiuni de serviciu pentru care dealtfel s-a inculpat asa-zisul procuror schizofrenic Galca Ionel

                Coroborat cu faptul ca cf. art. 16 din CR “(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.”, adica toti cetatenii raspund penal, indiferent ca sunt romani sau straini, persoane private sau magistrati

 

                3.5. ca politistii nu mi-au incalcat dreptul la aparare si au administrat toate probele.

                In dovedirea existentei declaratiei mincinoase a asa-zisului procuror Galca Ionel citez din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 incepand de la pagina 4: “acestia nu au incalcat atributiile de serviciu ... au respectat intrutotul normele procesual penale care obliga organele de cercetare penala sa administreze probe intr-un dosar penal ... dreptul la aparare fiind respectat

                In dovedirea faptului ca asa-zisul procuror Galca Ionel a savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri, complicitatea la infractiunile inculpatilor implicit infractiunile de coruptie si Constituirea unui grup infractional precum si alte infractiuni declar pe propria raspundere ca toate declaratiile mele cu privire la inculpatii asa-zisi politisti din 367/P/2016 sunt adevarate precum am declarat pe propria raspundere prin plangerea penala prealabila de exercitarea actiunii penale si trimiterea acestora in judecata, cu mentiunea ca n-am fost audiat in dosarul 367/P/2016, si sumarizez exemplificativ modul prin care asa-zisii politisti inculpati in 367/P/2016 si-au incalcat atributiiile de serviciu adica prin faptul ca:

                3.5.1. nu mi-au acordat dreptul de a consulta dosarul

                3.5.2. mi-au incalcat prezumtia de nevinovatie declarandu-ma faptuitor si nu martor

                3.5.3. nu au administrat nici una din probele mele probat prin faptul ca nu au intocmit proces verbal si nu au sesizat autoritatile penale cu privire la falsificarea ordonantelor de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale, vadit falsificate deoarece

                3.5.4. nu mi-au permis sa consult notitele in timpul audierii in calitate de suspect

                3.5.5. nu au urmat procedura confruntarii cf. art. 131 din CPP dat fiind ca declaratiile mele si ale celorlalti sunt vadit contradictorii deci una din parti a savarsit Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa, aceasta constituind tot o dovada a faptului ca nu au fost administrate probele dar si a faptului ca a fost incalcata procedura cercetarii penale cu intentie de catre asa-zisele organe judiciare.

                Dovada existentei Falsului in declaratii si Marturia mincinoasa o constituie chiar ordonanta falsificata de continuarea urmaririi penale prin care asa-zisii procurori inculpati in 367/P/2016 care au falsificat-o recunosc ca exista aceste declaratii contradictorii, ori continuarea urmaririi penale demonstreaza faptul ca probele mele nu au fost administrate deoarece in mod legal previzibil nu se putea emite nici macar ordonanta de inceperea urmaririi penale in conditiile legii deoarece se impunea solutia de clasare cf. art. 315 (1) a) si art. 314 (1) a) din CPP adica faptul ca sesizarea nu contine “descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii” cf. art. 289 (2) din CPP, deoarece descrierea faptei este opera unui vadit alienat mintal care a declarat ca am tulburat linistea in mod silentios

                In dovedirea faptului ca asa-zisele organe judiciare inculpate in 367/P/2016 sunt alienate mintal si au falsificat ordonantele de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale si prin urmare au viciat toate actele de procedura ulterioare, situatie in care asa-zisele organe judiciare de la IPJV au savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii prin nedenuntarea asa-ziselor organe de urmarire penala pentru falsificarea ordonantelor, invoc legea cf. art. 305 (3) din CPP “Cand din datele si probele existente in cauza rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala, procurorul dispune ca urmarirea penala sa se efectueze in continuare fata de aceasta, care dobandeste calitatea de suspect.” si dovada faptului ca ordonantele de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale sunt falsificate prin declaratia mea pe propria raspundere ca asa-zisele probe de la baza ordonantelor de inceperea urmaririi penale si continuarea urmaririi penale sunt declaratia aberanta a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian ca am tulburat linistea in mod silentios si ca am savarsit gesturi, amenintari si cuvinte “de ocara” pe care nu le-a vazut si nu le-a auzit nimeni desi erau cel putin 20 (doua zeci) de martori in sala, si sedinta de judecata este inregistrata audio,

                cu dovada faptului ca mafia magistratilor de la Judecatoria Focsani recunoaste inscenarea din 2845/P/2016 deoarece am cerut sa mi se comunice inregistrarea audio a sedintei din 18.05.2016 in conditiile legii si am fost refuzat in mod aberant, prin emailul din data de 25.06.2016 00:41 intitulat “CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”,

                s.a.m.d.

 

                3.6. ca “Din aceasta analiza, se desprinde cu certitudine o concluzie clara si anume ca petentul Raneti Tudor Andrei a reclamat, fara un motiv obiectiv si justificat ... cum de altfel a reclamat intr-un mod tendentios toti magistratii – procurori/judecatori ori politisti care au solutionat dosarele formate in urma sesizarilor sale, dar si orice alte persoane publice care i-au solutionat diverse cereri/petitii, dovada fiind zecile de dosare inregistrate  pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati, Curtii de Apel Galati si a parchetelor/instantelor din raza teritoriala a acestora, dar si a altor organe judiciare”.

                Aceasta declaratie mincinoasa a asa-zisului procuror Galca Ionel de la pagina 4 din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 constituie flagrantul infractiunilor de falsurile in inscrisuri, complicitatea la infractiunile inculpatilor dosarului penal 367/P/2016 implicit infractiunile de coruptie si Constituirea unui grup infractional organizat precum si alte infractiuni,

                deoarece fac proba veritatii declaratiilor mele pe propria raspundere si a probatoriilor mele prin faptul ca asa-zisul procuror Galca Ionel nu m-a acuzat vreodata de Falsul in declaratii si Inducerera in eroare a organelor judiciare, precum nimeni nu m-a acuzat vreodata de aceste infractiuni deoarece intotdeauna am dreptate insa motivul real este faptul ca infractorii reclamati recunosc tacit faptul ca au savarsit infractiunile si faptul ca daca m-ar acuza de Falsul in declaratii si Inducerera in eroare a organelor judiciare risca sa ajunga in judecata, exact unde nu vor sa ajunga, si oricum garantez ca la randul meu voi introduce plangere penala prealabila pentru Falsul in declaratii si Inducerera in eroare a organelor judiciare impotriva acuzatiilor de Falsul in declaratii si Inducerera in eroare a organelor judiciare. Prin urmare restul declaratiilor asa-zisului procuror Galca Ionel sunt irelevante din orice punct de vedere precum sunt schizofrenice deoarece atrag atentia asupra existentei mafiei magistratilor din circumscriptia Curtii de apel Galati, asa-zisului procuror Galca Ionel fiind incompetent si in calitate de infractor

 

 

 

                4. Asa-zisul procuror Galca Ionel a falsificat cheltuielile judiciare din ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 prin faptul ca

                - a falsificat ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016, si

                - a falsificat cheltuielile judiciare din 367/P/2016 fiindca nu exista cheltuieli judiciare in 367/P/2016

               

                4.1. In demonstratia faptului ca asa-zisul procuror Galca Ionel a falsificat ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 invoc punctele precedente, si in coroborare invoc faptul ca a falsificat motivarea de in fapt si prin urmare de drept

                In dovedirea existentei falsificarii motivarii in fapt si de drept citez de la pagina 4 din ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016: “Prin urmare, exercitarea cu rea-credinta a dreptului constitutional de a formula petitii si a beneficia de accesul la justitie, de catre petentul Raneti Tudor Andrei, constitutie abuz de drept procesual...

                In dovedirea falsificarii motivarii in fapt si de drept invoc faptul ca:

                4.1.1. asa-zisul procuror Galca Ionel nu a obiectivat cum am exercitat cu rea-credinta dreptul constitutional de a formula petitii ci a mintind in flagrant, precum

                4.1.2. am demonstrat ca toti asa-zisii magistrati pe care i-am inculpat vreodata sunt infractori, flagrant prin faptul ca niciodata nu am fost acuzat macar de infractiunile de Falsul in declaratii sau Inducerea in eroare a organelor judiciare prin care fac proba veritatii declaratiilor si probelor mele pe scurt

                In concluzie am formulat plangeri penale in conditiile legii si nu in mod abuziv, fapt pe care-l retin deasemenea a constitui infractiunile de falsurile in inscrisuri savarsite in flagrant de asa-zisul procuror Galca Ionel, precum si dovada flagranta a dolului sau pe care o voi utiliza in tragerea sa la raspunderea civila delictuala si trimiterea in judecata pentru punerea sub interdictie pentru schizofrenie

 

                4.2. In demonstratia faptului ca asa-zisul procuror Galca Ionel a falsificat cheltuielile de judecata din 367/P/2016 invoc urmatoarele:

 

                Cheltuielile judiciare de 380 de lei inventate de asa-zisul procuror Galca Ionel sunt absolut nemotivate in fapt si prin urmare de drept, deoarece nu exista legea, hotararea, ordonanta, regulamentul sau baremul care stabileste ce reprezinta cheltuielile judiciare de 380 de lei,

                precum nu exista nici o lege care obliga instanta sau parchetul sa faca transcrisuri neconforme cu originalul pe hartie de pe inscrisurile electronice inlaturand semnatura si masurile de securitate electronice  pentru a inventa cheltuieli judiciare in sarcina petentului prin posta electronica,

                demonstrand ca asa-zisul procuror Galca Ionel a stabilit cheltuielile judiciare precum se spune colocvial “din burta” si cu rea-credinta in scopul de a ma pagubi. Procurorul este obligat a motiva in fapt si de drept orice ordonanta cf. art. 286 (2) d) si art. 306 din CPP in conditiile legii conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) si art. 124 (3) din CR, si cf. art. 2 din CPP si principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP

 

                In dovedirea falsificarii cheltuielilor judiciare in fapt prin inventarea sumei de bani fara motivare adica suport real invoc  faptul ca cheltuielile judiciare la fel ca si cheltuielile de judecata trebuie sa aiba suport real, adica sa constituie cheltuieli in primul rand sau achizitionarea unui bun sau serviciu, iar in al doilea rand aceste cheltuieli trebuie sa fie judiciare adica in legatura cu procesul si persoana care le solicita sau stabileste trebuie sa probeze existenta acestora mai presus de orice dubii rezonabile, adica magistratul trebuie sa probeze in fapt si de drept necesitatea achizitionarii  unui bun sau serviciu in interesul justitiei ceea ce in cazul de fata nu exista fiindca cheltuielile judiciare sunt nemotivate adica vadit inventate

                Procurorul este obligat sa motiveze ordonanta in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica conform principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

                Stabilirea cheltuielilor judiciare in materie penala cel putin, sunt o escrocherie la nivel national. Dovedesc aceasta prin infractiunile savarsite de asa-zisul procuror Galca Ionel prin falsificarea cheltuielilor judiciare in hotararile judecatoresti fara nici o motivare in fapt si de drept, desi procurorul se supune legii cf. art. 1 (5) si art. 132 din CR, fiind obligat sa motiveze toate hotararile in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) din CPP in conditiile legii

                Asa-zisul procuror Galca Ionel a stabilit "din burta" ca sunt obligat sa platesc cheltuieli judiciare deoarece in realitate nu exista legea, hotararea, ordonanta, regulamentul care obliga instanta sau parchetul sa faca transcrisuri neconforme cu originalul pe hartie de pe inscrisurile electronice inlaturand semnatura si masurile de securitate electronice  pentru a inventa cheltuieli judiciare in sarcina petentului prin posta electronica precum este logic conventional, presupunand ca aceasta ar putea fi motivarea cheltuielilor judiciare,

                si prin urmare n-am asemenea obligatie de a plati cheltuielile judiciare inventate de asa-zisele organe judiciare, instanta sau parchetul fiind obligate sa analizeze cererea in original adica inscrisurile electronice semnate electronic si securizate electronic, existand aceasta posibilitate deopotriva de drept fiindca actele normative prevad aceasta si in fapt deoarece instantele si parchetele dispun de calculatoare precum si functionarii publici au beneficiat de programul ECDL de competenta in utilizarea calculatoarelor.

                Mai mult, am constatat personal ca instantele judecatoresti precum si parchetele sunt dotate cu calculatoare neexistand nici o necesitate de a efectua transcrisuri de pe inscrisurile electronice, coroborat cu faptul ca functionarii publici au beneficiat de programul educational pentru utilizarea calculatorului ECDL, ceea ce demonstreaza ca efectuarea de transcrisuri neconforme cu originalul de pe inscrisurile electronice este deopotriva o escrocherie a mafiei magistratilor prin care vand la suprapret hartie tiparita justitiabililor si deopotriva Ameninta si Santajeaza tacit pe justibili sa renunte la dreptate prin falsificarea de cheltuieli judiciare netemeinice si prin urmare ilegale, precum escrocarea justitiabililor sa plateasca cheltuieli judiciare inventate prin transcrierea neconforma cu originalul pe hartie a inscrisurilor electronice constituie infractiunile de Falsul informatic si Frauda informatica

                In dovedire invoc Regulamentul de ordine interioara a parchetelor privind faptul ca petitiile electronice se arhiveaza in original precum este logic d.p.d.v. juridic si conventional ca instanta sau parchetul este obligata sa le analizeze in original nu sa efectueze transcrisuri neconforme cu originalul de pe inscrisurile electronice pentru a ma escroca vanzandu-mi hartie la suprapret prin cheltuieli judiciare falsificate atat prin falsificarea hotarilor cat si prin nemotivarea cheltuielilor judiciare si stabilirea acestora chiar si la 2000% fata de taxele uzitate in justitie conform OUG 80/2013, precum si incoerenta in stabilirea cheltuielilor judiciare intre instante si complete demonstreaza ca aceasta nu pot avea temei concret ci sunt dispuse “din burta” si cu rea-credinta

 

Art. 124 din Regulamentul de ordine interioara a parchetelor

(4) Grefierul arhivar au urmatoarele atributii:

f) realizeaza arhivarea electronica a dosarelor, în masura în care este posibil.     

 

                In fapt conducatorul parchetului este obligat sa faca posibila arhivarea electronica a dosarelor

 

ART. 10 din Regulamentul de ordine interioara a parchetelor privind Subordonarea categoriilor de personal din cadrul parchetelor, altele decât procurorii

(4) Specialistii IT din cadrul parchetelor au atributii legate exclusiv de activitatea specifica domeniului tehnologiei informatiei si comunicatiilor, precum si de implementare a Strategiei de informatizare a sistemului judiciar din România. Conducatorii parchetelor asigura sprijinul logistic necesar pentru desfasurarea în bune conditii a activitatii acestora. Specialistii IT se subordoneaza administrativ conducatorilor parchetelor din care fac parte, iar profesional Serviciului de tehnologia informatiei din Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

 

                Conform Ordin nr. 143C/2014 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioara al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 529/C/2007 , si

                citez din Strategia de informatizare a sistemului judiciar din România

"

Modernizarea, extinderea si, dupa caz, actualizarea functionalitatilor aplicatiei HiStore de arhivare electronica a dosarelor, pentru a îngloba date în arhiva istorica, prin preluarea de informatii din medii structurate cât si nestructurate va permite reducerea costurilor cu arhivarea, precum si un acces mai rapid la informatii;

"

 

                In fapt procuror Galca Ionel a stabilit "din burta" ca trebuie sa platesc cheltuieli judiciare deoarece nu exista nici o lege, ordonanta, hotarare sau regulament obligatoriu pentru procurori care demonstreaza ca trebuie sa platesc debitele falsificate cu rea-credinta de asa-zisul procuror Galca Ionel  cu titlu de cheltuieli judiciare deoarece desi cheltuielile judiciare se pun in sarcina partii careia ii este respinsa cererea conform legii, cheltuielile judiciare daca nu sunt obiectivate in fapt sunt prin urmare nelegale

                Procurorul este obligat sa motiveze ordonanta in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica conform principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica,

                ceea ce demonstreaza ca asa-zisul procuror Galca Ionel este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale paratilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum si sectiunea I.H. in care obiectivez utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisului procuror Galca Ionel pentru vadita alienare si debilitate mintala in scopul sigurantei publice

 

 

 

                5. In concluzie, asa-zisul procuror Galca Ionel

                1. a refuzat sa intre in cercetarea cauzei conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP

                2. a refuzat sa administreze probele propuse si sa ma audieze cf. art. 5 si art. 97-103 din CPP,

                3. a refuzat sa efectueze orice act de procedura in conditiile legii cum ar fi sa solutioneze exceptiile invocate si sa-mi acorde dreptul de a studia dosarul si a efectua fotocopii dupa actele din dosar prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 10 (5) si art. 81 din CPP,

                4. a refuzat sa motiveze ordonanta falsificata de clasare in fapt si de drept cf. art. 286 d) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

                Deoarece nu exista nici o pretentie, proba sau lege in contradictoriu in conditiile legii cu pretentiile mele, se impune trimiterea in judecata a inculpatilor deoarece acest proces penal este legal previzibil castigat de mine, ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 fiind vadit falsificata, precum am explicitez in prezenta

                Aceasta atitudine vadit inveterata sau versata in infractionalitate de incalcarea drepturilor procesuale si materiale demonstreaza punctual precum am descris la sectiunea I. In fapt a prezentei lipsa de impartialitate si alienarea mintala a asa-zisului procuror Galca Ionel deoarece supunerea fata de lege este unicul garant al impartialitatii procurorului cf. art. 132 din Constitutia Romaniei “Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii”, si fiindca asa-zisul procuror Galca Ionel a incalcat dreptul material si procesual falsificand ordonanta de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016, sunt dovedite mai presus de orice dubii infractiunile savarsite de inculpatii din 367/P/2016 impunandu-se trimiterea acestora in judecata cu propunerea de condamnare la inchisoare cu executare si obligarea la plata daunelor materiele si morale provocate

 

 

 

                H. Privind alienarea mintala asa-ziselor organe judiciare inculpate utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie relevanta faptelor penale savarsite de inculpati

                                                                                                                                        

                Inculpatii sunt vadit schizofrenici – persoane care au pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopati – persoane care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoane ce nu pot fi convinse pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoane ca mint obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                realitate pe care o obiectivez indicand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie din care am tras aceste concluzii raportat la faptele ilicite ale inculpatilor ce reprezinta deopotriva pericol social si pericol pentru propria lor persoana dat fiind ca acesti schizofrenici s-au incriminat penal trimitandu-mi dovezile infractiunilor halucinand concomitent ca savarsind infractiuni in flagrant nu vor fi prinsi in flagrant, ceea ce demonstreaza mai presus de orice dubii rezonabile ca sunt alienat mintal sau debili mintal chiar si in calitate de infractori

 

                1. Privind alienarea mintala sau sociopatia inculpatilor

 

            1. a. Citez din DEX

ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

 

            1. b. de la adresa

http://www.lapsiholog.com/tulburarea-de-personalitate-antisociala.html

                citez: “

Tulburarea de Personalitate Antisociala este caracterizata printr-un tipar comportamental stabil de violare si desconsiderare a drepturilor celorlalti. Acesta tulburare de personalitate a fost denumita, de asemenea Psihopatie, Sociopatie sau Tulburare de Personalitate Dissociala.

Psiholog Ionut Ghiugan

 

            1. c. privind

En. Antisocial Personality Disorder

Ro. Tulburarea antisociala de personalitate

                de la adresa

http://en.wikipedia.org/wiki/Antisocial_personality_disorder

citez “

Antisocial (or dissocial) personality disorder is characterized by a pervasive pattern of disregard for, or violation of, the rights of others.

Traducere in romana:

Tulburarea antisociala de personalitate este caracterizata e un tipar pervaziv de ignorare a, sau violare a drepturilor celorlalti.

 

                1. d. privind

En. How to Deal With a Psychopath

Ro. Cum sa relationezi cu un sociopat

                de la adresa

https://www.youtube.com/watch?v=1PNyVwA1ii4

 

                1. e. privind

En. Profile of the Sociopath

Ro. Profilul sociopatului

                de la adresa

http://www.mcafee.cc/Bin/sb.html

                citez: "

NOTE: In the 1830's this disorder was called "moral insanity." By 1900 it was changed to "psychopathic personality." More recently it has been termed "antisocial personality disorder" in the DSM-III and DSM-IV. Some critics have complained that, in the attempt to rely only on 'objective' criteria, the DSM has broadened the concept to include too many individuals. The APD category includes people who commit illegal, immoral or self-serving acts for a variety of reasons and are not necessarily psychopaths.

 

DSM-IV Definition

Antisocial personality disorder is characterized by a lack of regard for the moral or legal standards in the local culture. There is a marked inability to get along with others or abide by societal rules. Individuals with this disorder are sometimes called psychopaths or sociopaths.

 

Traducere in romana:

NOTA: in anii 1830 aceasta tulburare era denumita “nebunie morala”. In anii 1900 aceasta a fost redenumita in “personalitate psihopata”. Mai recent aceata a fost denumita “tulburare antisociala de personalitate” in categoriile DSM-III si DSM-IV (termenul provine din en. The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM), published by the American Psychiatric Association; ro. Manualul diagnostic si statistic al tulburarilor mintale, publicat de Asociatia Americana de Psihiatrie). Unii critici s-au plans ca, in incercarea de a se intemeia doar pe criterii “obiective”, DSM a largit conceptul pentru a include prea multi indivizi. Categoria sociopatilor include indivizi care au comis fapte ilegale, imorale sau egoiste pentru o varietate de motive si nu sunt neaparat psihopati.

Nota: criticile sunt declarate fara argumente stiintifice pe de o parte, pe de alta parte neavizate adica nedocumentate in raport cu DSM, pentru ca “varietatea de motive” invocate de raufacatori reprezinta rationalizarea raului facut, una din caracteristicile psihopatului/sociopatului

Definitia DSM-IV

Tulburarea de personalitate antisociala este caracterizata de o lipsa de observatie a standardelor morale si legale ale culturii locale. Este observabila o inabilitate marcanta de a relationa cu altii si a se supune regulilor societatii. Indivizii cu aceasta tulburare sunt uneori denumiti psihopati sau sociopati

 

 

 

                2. Privind alienarea mintala sau schizofrenia inculpatilor

 

                2. a. Citez din DEX

SCHIZOFRENÍE, schizofrenii, s. f. Boala mintala cronica caracterizata prin slabirea si destramarea progresiva a functiilor psihice si prin pierderea contactului cu realitatea.

 

                2. b. Citez din enciclopedia wikipedia

Schizophrenia [...] is a mental disorder often characterized by abnormal social behavior and failure to recognize what is real.

 

Traducere in romana:

                Schizofrenia este o tulburare mintala caracterizata prin comportament social anormal si esecul de a recunoaste ce este real.

 

                Conform DSM-V "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”, precum in fapt a demonstrat inculpatii acestui dosar penal prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea actelor de procedura de natura a-i incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria lor persoana, acestia fiind vadit lipsiti de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractori, precum calitatea de infractori sau de sociopati adica indivizi cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala

 

                In coroborare, precizez ca normalitatea comportamentului social civilizat este definita conventional prin lege, care reprezinta normele societatii civilizate, si care este filosofia de viata a oamenilor sanatosi mintal care se comporta normal sau moral din convingere spre diferenta de alienatii mintal care se conformeaza comportamentului normal din frica de consecintele incalcarii legii. Convers, incalcarea in mod pervaziv a legii si a drepturilor celorlalti constituie prin definitie sociopatia sau tulburarea mintala sau de personalitate antisociala, care este o alta forma de alienare / debilitate mintala ca schizofrenia

                Inculpatii au fost prinsi in flagrant mintind obsesiv, incalcand legea si drepturile persoanelor, in scopul promovarii intereselor ilicite ale crimei organizate din care fac parte, adica in cardasie si in apararea altor criminali si alienati mintal, precum s-a documentat in literatura de specialitate ca de regula sociopatii formeaza un anturaj. Prin definitie, incalcarea in mod pervaziv a legii si drepturilor altor persoane, constituie sociopatia sau tulburarea antisociala de personalitate, o forma de alienare mintala.

Inabilitatea de a rationa social si juridic, a se comporta civilizat adoptand legea ca pe o comanda sociala interioara constituie aspectul delirant al tulburarii antisociale de personalitate a inculpatilor. Proferarea obsesiva de minciuni constituie una din caracteristicile sociopatului sau psihopatului, si se numeste mitomania

                Fiindca inculpatii prinsi in flagrant incalcand legea si drepturile celorlalte persoane, nu corespund profesional probat flagrant prin lipsa de competenta profesionala si de bun simt chiar fiindca s-au incriminat penal singuri, adica inculpatii nu doar ca nu inteleg legea si obligatia de a o respecta, nu inteleg nici datoria de serviciu bineinteles, reprezentand acelasi set de reguli ce normeaza obligativitatea asumata in baza unui contract, ceea ce demonstreaza lipsa de responsabilitate patologica a inculpatilor. Inculpatilor le lipseste cu desavarsire si discernamantul sau intelegerea de bun simt a normelor societatii civilizate, respectiv halucineaza ca prin minciunile prin care s-a incriminat penal au reusit sa pacaleasca pe cineva pentru a proteja alti criminali cu care sunt in cardasie la savarsirea de infractiuni

                Fiindca prin definitie schizofrenicul este caracterizat prin pierderea contactului cu realitatea, este astfel dovedit in flagrant ca Inculpatii sunt schizofrenici, deoarece  au  demonstrat lipsa de discernamant prin incalcarea pervaziva a legii si a drepturilor persoanelor crezand ca nu vor fi prinsi  incalcand legea in flagrant, prin aceasta evident reprezentand un pericol atat pentru public cat si pentru propria lor persoana.

 

 

 

                3. Privind mintitul patologic al inculpatilor

De la adresa:

https://en.wikipedia.org/wiki/Pathological_lying

citez:

Pathological lying

Diagnosing pathological lying can be very difficult because it has not been recognized as a disorder in the Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. Many other disorders acknowledge pathological lying as a symptom of disorders such as psychopathy, and antisocial, borderline, narcissistic, and histrionic personality disorders, but people that are pathological liars may not possess characteristics of the other disorders.[4] Excessive lying is a common symptom of several mental illnesses.

 

Traducerea in romana:

Mintitul patologic

Diagnosticarea mintitului patologic poate fi dificil deoarece nu este recunoscut ca o tulburare de personalitate de sine statatoare in Manualul Diagnostic si Statistic al Bolilor Mintale. Multe dintre celelalte tulburari mintale recunosc mintitul patologic ca o simptoma a psihopatiei, si a tulburarilor de personalitate antisociale, borderline, narcisistica si histrionica, dar oamenii care sunt mincinosi patologici nu prezinta neaparat celelalte caracteristici ale tulburarilor mintale. Mintitul excesiv este o simptoma comuna a mai multor tulburari mintale.

 

De la adresa:

https://en.wikipedia.org/wiki/Pathological_lying

citez:

 “

If the disease continues to progress, lying could become so severe as to cause legal problems, including but not limited to fraud.

Traducerea in romana:

Daca boala mintala progreseaza, mintitul obsesiv poate cauza probleme cu legea, incluzand dar nefiind limitate la frauda

 

 

 

I.J. Privind demonstratia infractiunilor inculpatilor prin discutie asupra probei materiale audio, inregistrarea de sedinta din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani

 

                In baza inscenarii din 18.05.2016 s-a intocmit dosarul penal 2845/P/2016 si s-au falsificat ordonantele de inceperea si continuarea urmaririi penale

                Pentru aceasta discutie anexez drept proba 10 proba audio reprezentand inregistrarea de sedinta din 18.05.2016 din sala 2 a Judecatoriei Focsani prin care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit in flagrant Falsul in declaratii, Inducerea in eroare a organelor judiciare si alte infractiuni precizate in plangerea penala prealabila de exercitarea actiunii penale si trimiterea in judecata, in cardasie cu asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta

 

                In rezumat, pe 18.05.2016 in sala 2 a Judecatoriei Focsani in timp ce ascultam carti audio la casti asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian dupa o ora si jumatate adica pe la 10:30 a.m. timp in care am ascultat la fel la casti adica de la ora 9:00 a.m. cu aproximatie, a chemat un jandarm.

                In dovedire precum am declarat in prezenta in prealabil si conform inregistrarii audio anexate la prezenta, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a solicitat interventia unui jandarm precum demonstrez citand din inregistrarea audio anexata: "chemati un jandarm in sala va rog", ca sa ma tracaseze in scopul de a ma provoca si acuza de infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei, precum in flagrant a savarsit ulterior acuzandu-ma ca as fi manifestat "gesturi si cuvinte de ocara" pe care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian insusi declara ca nu le-a vazut sau auzit precum nici cei 3 (trei) martori audiati in 2845/P/2016 nu coroboreaza, si ca "tulbur linistea in mod silentios" ceea ce e vadit o aberatie demonstrand ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si complicii sai sunt schizofrenici manifestand “productie verbala si comportamentala dezorganizata”. Descrierea explicita a situatiei de fapt am facut-o in plangerea penala prealabila la sectiunea I.A. coroborata cu sectiunile I.B. si I.C. si ulterior cu celelalte sectiuni privind complicii acestei inscenari vadite

                De mentionat faptul ca erau 3 (trei) persoane tinere necunoscute in sala care luau notite pe caiet de la inceputul sesiunii de sedinte din 18.05.2016, si aceste 3 (trei) persoane au parasit sala exact inainte ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian sa inceapa inscenarea chemand jandarmii fapt ce ridica suspiciuna ca aceste stari de fapt sunt in legatura

                In dovedirea faptului ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian, repet - dupa o ora si jumatate adica pe la 10:30 a.m. timp in care am ascultat la fel la casti, a cerut jandarmului sa verifice "ce dispozitive de inregistrare are" si "ce ascultati la telefon acolo" precum citez din inregistrarea audio anexata drept proba 10, precizez urmatoarele - dupa ce in mod vadit deja vorbeam cu asa-zisul jandarm Lepadatu Toni punandu-i la dispozitie telefonul de pe care ascultam carti audio, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian incepe sa tipe fara motiv precum se aude in inregistrarea audio ca "va rog sa inchideti telefonul", fiindca nu-i convenea atitudinea mea cooperanta in timp ce asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian inca joaca rolul politistului corupt din Piatra Neamt care falsifica orice fara sa fie prins. Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian apoi demonstreaza comportament incoerent in flagrant declarand ca "puneti telefonul in buzunar sa pastram solemnitatea sedintei" in timp ce vadit vorbeam cu jandarmul adica asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian vorbea singur deoarece ceea ce zicea si ceea ce se intampla in sala n-avea nici o legatura, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian vadit incercand stangace sa falsifice realitatea prin comportamentul sau irational dovedit prin declaratii de genul "puneti telefonul in buzunar sa pastram solemnitatea sedintei" in timp ce jumatate din sala se juca pe telefonul mobil.

                Cu mentiunea faptului ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a mintit in cardasie cu asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta care a falsificat ordonanta de inceperea urmaririi penale ca am refuzat sa cooperez, ceea ce din declaratiile martorilor reiese ca am cooperat cu jandarmul precum d-l Crintea exagereaza ca "am incercat sa bag castile in urechi jandarmului", in realitate prezentand telefonul si castile jandarmului sa asculte de pe telefon fiindca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian precum se aude in inregistrarea audio a interpelat "ce dispozitive de inregistrare are" si "ce ascultati la telefon acolo"

                Cu mentiunea faptului ca desi asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian ma intreba cum ma numesc, acesta evident stie exact cum ma numesc insa evita aceasta pentru a nu se retine de martori si in inregistrarea audio

 

                Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian continua sa demonstreze productie verbala si comportamentala incoerenta declarand ca "incetati cu castile in urechi in sala de judecata".

                In dovedire invoc martorii judecatori precizati la sectiunea III. In dovedirea faptului evident mai putin pentru alienati mintal ca ascultand la casti in sala de judecata nu se "tulbura linistea in mod silentios" incalcandu-se solemnitatea sedintei, precum declar pe propria raspundere ca am ascultat la casti in mai multe alte sedinte de judecata fara sa fiu deranjat sau sa deranjez evident pe nimeni. Repet dovezile in legatura - asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian dupa o ora si jumatate adica pe la 10:30 a.m. timp in care am ascultat la fel la casti, a cerut jandarmului sa verifice "ce dispozitive de inregistrare are" si "ce ascultati la telefon acolo", adica o ora si jumatate n-am savarsit infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei ascultand la casti ci din senin la 10:30 a.m., imediat dupa ce cele 3 (trei) persoane tinere necunoscute din sala care luau notite pe caiet de la inceputul sesiunii de sedinte au parasit sala

 

                Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian continua sa demonstreze “productie verbala si comportamentala” incoerenta declarand ca "ori parasiti sala ori inchideti telefonul, puneti-l in telefon, in buzunar", cu mentiunea ca citatul nu este o greseala ci demonstreaza ca si-n toate celelalte randuri ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian este schizofrenic. Retin dovada faptului ca mi-a propus sa parasesc sala ceea ce am incercat sa fac dar am fost pus in imposibilitate de asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel care s-a pus in fata usii impiedicandu-ma sa parasesc sala, si care a mintit in flagrant deopotriva ca nu m-a Lipsit de libertate in mod ilegal si ca l-as fi amenintat ca savarseste Lipsirea de libertate in mod ilegal. Faptul ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel m-a impiedicat sa parasesc sala in timp ce asa-zisul jandarm Paun Ionel Iulian a propus sa parasesc sala inseamna ca aparent asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel nu s-a supus dispozitiilor asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, dar tocmai aceasta demonstreaza ca acestia au o intelegere ilicita prealabila deoarece evident asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel nu urmareste sa faca inchisoare degeaba ci are un motiv sa savarseasca infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal si anume interesul ilicit comun cu al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian de a ma provoca, tracasa si inscena in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele sa renunt la dreptate in cauza 2417/P/2014 si dosarele 1560/231/2016, 2220/91/2015 provenite din aceasta cauza precum si orice alte cauze privind activitatea ilicita a grupului infractional organizat din care face parte asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian. Mentionez precum obiectivez in continuare ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza “productie verbala si comportamentala” incoerenta adica simptomele schizofreniei si prin faptul ca dupa ce-mi propune sa parasesc sala, ma intreaba unde plec, aberand ca ma poate retine in sala cu jandarmii in calitate de reclamant imediat inainte sa-i aduc la cunostinta ca nu sunt in stare de retinere si prin urmare retinerea mea constituie infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala dezorganizata" tipic schizofrenica, deoarece dupa ce-mi propune sa parasesc sala sau sa inchid telefonul si optez sa parasesc sala ca sa ascult la casti in liniste, imi dicteaza repetat sa raman in sala precum se aude in inregistrarea audio, ceea ce deasemenea contituie o incalcare flagranta a legii deoarece judecatorul nu dicteaza persoanelor in libertate ce sa faca, precum aceasta constituie o aberatie judiciara demonstrand "disfunctia sociala si profesionala" deoarece cf. art. 353 (4) din CPP "Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu impiedica judecarea cauzei. Cand instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amanand in acest scop judecata", si nu exista nici o masura penala sa puna partea vatamata sau citata sub retinere precum asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian n-a invocat de drept vreo asemenea masura deoarece este juridic imposibil, in special fiind vorba de obiectul penal plangerea impotriva actelor procurorului si calitatea mea procesuala de reclamant, neavand calitate procesuala penala pe data de 18.05.2016

 

                Cu precizarea ca dupa ce ii raspund la interpelarea asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian ca am sa parasesc sala, m-am indreptat catre usa de iesire din sala a publicului unde am fost impiedicat sa parasesc sala de asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel. In momentul cand asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a zis "domnul Raneti... domnul Raneti..." deja ma aflam in fata usii de iesire si fusesem impiedicat sa parasesc sala de judecata de catre asa-zisul jandarm Butuc caruia m-am adresat precum se aude pe fundal aducandu-i la cunostinta ca retinerea mea ilegala il face pasibil de raspunderea penala pentru Lipsirea de libertate in mod ilegal

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, intrebandu-ma ca si cum ar avea vreo relevanta ca "este adevarat ca aveati castile in urechi si telefonul pornit" la care raspund "absolut".

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, intrebandu-ma "ce faceati cu telefonul", insa in loc sa astepte sa raspund precum se observa faptul ca ma intrerupe in timp ce raspund cu "ascultam un audio book" adica o carte audio, stiind ca nu faceam nimic ilegal sau marginal imoral, continua sa incerce sa ma insceneze punand o intrebare retorica adica in scopul acuzarii mele pentru a crea impresia ca am vreo vina, citez: "de ce amenintati jandarmii cu lipsirea de libertate, v-a lipsit cineva de libertate?", vadit batandu-si joc de mine dar si de sine demonstrand "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica adica faptul ca dupa ce mi-a propus sa parasesc sala, a ordonat sau a avut o intelegere prealabila cu asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel sa ma retina ilegal in sala de judecata, precum a asistat la impiedicarea mea sa parasesc sala asa cum au asistat toti din sala care-mi sunt martori precum i-am invocat la cererea de administrarea probelor ignorata de asa-zisele organe judiciare.

                In realitate starea de retinerea mea ilegala a inceput cu impiedicarea mea sa parasesc sala de catre asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel si a continuat prin comportamentu vadit irational al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian care mai intai a Incalcat solemnitatea sedintei precum am descris mai sus, si in continuare a savarsit infractiunile de Falsul in declaratii, Inducerea in eroare a organelor judiciare si alte infractiuni precum a savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri prin falsificarea incheierii din 18.05.2016 din 2220/91/2015 acuzandu-ma in esenta ca "tulbur linistea in mod silentios" si ca am savarsit "gesturi si cuvinte de ocara", pe care tot asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian declara ca nu le-a vazut sau auzit, precum nici martorii pe care i-a numit nu coroboreaza la aceasta declaratie mincinoasa decat in mod generic tipic mincinosilor

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, inganandu-ma la raspunsul meu "nu ma lasa sa parasesc sala" la intrebarea sa "retorica" ca "de ce amenintati jandarmii cu lipsirea de libertate, v-a lipsit cineva de libertate?" prin care insineaza minciuna ca as fi amenintat jandarmii, cu mentiunea ca aceasta este o aberatie deoarece infractiunea de Amenintarea se savarseste printr-o infractiune sau delict precum citez "Fapta de a ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane", nu prin avertizarea ca retinerea ilegala constituie infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal. Chiar daca asa-zisii jandarmi subinteleg ca prin retinerea mea ilegala ma obliga sa depun plangere penala prealabila pentru Lipsirea de libertate in mod ilegal si alte infractiuni, acestia vadit agraveaza starea de fapt ilicita refuzand sa ma lase sa circul liber dealtfel la propunerea asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, contrazicandu-se in flagrant in mai putin de un minut ca, citez: "aveti dosare si erati in sala si v-am rugat sa ramaneti in sala" dupa ce a declarat ca, citez: "ori parasiti sala ori inchideti telefonul, puneti-l in telefon, in buzunar". Este exclus rastimpul rezonabil in care ar putea apare o pierdere de memorie pe termen scurt ceea ce demonstreaza mintea putrezita de minciuni a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, dat fiind ca o persoana care minte in permanenta este imposibil sa mentina o versiune coerenta a realitatilor sale false motiv pentru care isi antreneaza mintea sa devina incoerenta sau schizofrenica, sau in termen stiintifici in mintea mincinosului se instaleaza schizofrenia de patogeneza psihologica, caracterizata prin mitomanie - proferarea obsesiva si pervaziva de minciuni, simptoma mai multor tulburari psihologice cum ar fi tulburarea antisociala de persoanalitate sau sociopatia - incalcarea legii si drepturilor persoanelor in mod pervaziv, cu aspect delirant - incapacitatea de a se integra social si a adopta legea ca pe o comanda sociala interioara demonstrand lipsa de discernamant medical si juridic, dovezi ale alienarii mintale a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian care demonstreaza ca acesta evident nu corespunde profesional sau in termeni psihiatrici infatiseaza "disfunctie sociala si profesionala". In termeni laici o persoana lipsita de judecata (discernamant) nu poate fi judecator

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,        

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea realitatii intr-o reclamatie penala de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala

 

                La aceste remarci aberante ale asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian "aveti dosare si erati in sala si v-am rugat sa ramaneti in sala" care s-a contrazis cu ce-a zis mai devreme, citez: "ori parasiti sala ori inchideti telefonul, puneti-l in telefon, in buzunar", am atras atentia asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian ca, citez: "nu sunt in stare de retinere si asta-i retinere" ceea ce este vadit adevarat, impotriva reclamantului neputandu-se institui fara motiv masuri de retinere precum masura de retinere nu se poate dispune legal nemotivat, in realitate sedinta de judecata putandu-se desfasura si in lipsa mea cf. art. 353 (4) din CPP

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza ca urmeaza o regie incepand sa dicteze grefierului ca "eu cred ca asta este infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei prin intrebuintarea de gesturi jignitoare la adresa jandarmilor de natura sa perturbe activitatea instantei si la a mea ca n-am inteles ce spune, da?"

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza alta simptoma a schizofreniei, halucinatiile, precum a halucinat ca am amenintat jandarmii si am obiectivat mai sus ca nu este real nici posibil, insultandu-ma cu proferarea de insinuari ca ma ocup cu tertipuri adica facandu-ma viclean sau necinstit precum obiectivez citand din DEX:

 

TERTÍP, tertipuri, s. n. ?iretlic, stratagema, truc, viclenie. – Din tc. tertib.

 

                In dovedire citez inregistrarea audio din care reiese ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian declara: "ce sunt toate tertipurile astea". Paun Ionel Iulian perturba solemnitatea sedintei cu insulte la adresa mea demonstrand ca e schizofrenic, paranoic, sociopat cu aspect delirant si caracter mitomaniac

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, declarand "ce sunt toate tertipurile astea dupa ce veniti cu  atatea cereri ... vroiam sa le punem in discutie, acum vreti sa plecati?" pe un ton acuzator vadit reprosandu-mi ca am facut cereri de parca aceasta ar fi o infractiune sau delict sau o fapta imorala macar. In realitatea judiciara prezenta mea in judecata este irelevanta, discutiile adica analiza cererilor mele in contradictoriu putandu-se desfasura in lipsa mea cf. art. 349 si art. 351 din CPP, prin simplul fapt ca facand o cerere am sustinut in fapt si de drept un act de procedura in exercitarea legitima a drepturilor mele, de la care evident nu ma abat indiferent ca sunt contrazis prin Falsuri in declaratii precum savarsesc de regula asa-zisii procurori de sedinta care se contrazic aproape in permanenta cu legea si drepturile persoanelor demonstrand ca criteriul de selectie al acestora este schizofrenia si sociopatia sau tulburarea antisociala de persoanalitate, motiv pentru care evident discutia in contradictoriu cu acestia este irelevanta deoarece acestia nu au argumente valide.

                In dovedire invoc legea privind faptul ca neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu impiedica judecarea cauzei cf. art. 353 (4) din CPP "Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu impiedica judecarea cauzei. Cand instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amanand in acest scop judecata". In fapt in dosarele 1560/231/2016 si 2220/91/2015 sustrase sismteului de distributie aleatorie a dosarelor de catre asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian in care este incompatibil cf. art. 64 (1)f)(3)(5) din CPP, am calitatea de reclamant nu de parte vatamata iar fata de "partile citate" nu pot fi stabilite masuri de retinere cand nu sunt subiecti procesuali in materie penala. Nu in ultimul rand prezenta mea in instanta este redundanta fiindca cererile formulate sunt explicite si probate, in realitate prezentandu-ma in instanta sa-mi sustin cererile pentru ca asa-zisii judecatori schizofrenici angajati de INM si CSM astfel deoarece schizofrenicii sunt manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda fiind labili psihic, refuza in mod pervaziv sa citeasca dosarele, sa administreze probele si precum atesta prezentul dosar si altele pe care le-am facut publice pe internet dealtfel, asa-zisii judecatori nu au alta ocupatie decat sa delapideze atributiile de serviciu in scopul atingerii unor interese personale ilicite, sau sa utilizeze sistemul judiciar ca sistem de represiune impotriva victimelor infractiunilor lor adica savarsind infractiunile de Hartuirea, Amenintarea, Santajul, Influentarea declaratiilor si alte infractiuni in acest scop. Prima definire a sociopatului de care am auzit vreodata este acea persoana care sacrifica viata altuia pentru a-si atinge interesele sale ilicite

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, "... spuneti-mi vreti sa plecati, ne-ati trimis niste cereri, trebuie sa le punem in discutie". Repet precum am obiectivat cf. art. 353 (4) din CPP, prezenta mea in instanta este in realitate redundanta si de buna credinta, adica indiferent ca asa-zisii judecatori nu citesc dosarele, ma prezint personal pentru a le prezenta ceea ce evident nu convine mafiei magistratilor care iau faptul ca nu studiaza dosarul ca pe o atributie normala de serviciu, nu motiv de excluderea acestora din magistratura.

                Deoarece nu sunt prima data victima unei hartuiri de tip mobbing, adica a unei hartuiri din partea unui anturaj de sociopati, precum reiese din inregistrarea audio am cerut un scurt rastimp avalansei de interpelari irationale a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian pentru a lua notite pentru  declaratia pe care am depus-o ulterior la IJJV pentru ca jandarmii au refuzat sa faca proces verbal de fata cu mine, si pe care am depus-o la parchet sub forma unei plangeri penale prealabile. Desi hartuirea de tip mobbing in general se manifesta la locul de munca adica intr-un mediu normat de drepturi si obligatii, evident aceasta se intampla in orice situatie normata de drepturi si obligatii ale actorilor in hartuirea de tip mobbing. Citez literatura de specialitate pentru a aduce la cunostinta ce este hartuirea de tip mobbing de la adresa: https://costelgilca.wordpress.com/2009/01/07/prima-actiune-privind-hartuirea-la-locul-de-munca/

"Hartuirea morala constituie este o violenta perversa cotidiana cu implicatii majora asupra starii de sanatate a persoanei hartuite. Violenta în raporturile de munca este un element confirmat. Fiecare dintre noi am suportat, cel putin o singura, violente la locul de munca. Hartuirea morala este o violenta continua care va avea un final sigur: distrugerea psihica a individului pâna la moartea psihica a acestuia. Sinuciderea ca urmarea a hartuirii morale este demonstrata astfel încât în legislatiile statelor europene hartuirea morala constituie infractiune."

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, prin "va rog sa-mi dati un buletin sa va identific", dupa ce am fost deja identificat de jandarmi si de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian care manifesta versatilitate criminala precum a procedat in calitatea de politist corupt dinainte sa fie judecator, folosindu-se de atributiile de serviciu in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele in scopul Influentarii declaratiilor mele si a pozitiei mele in dosarele 1560/231/2016 si 2220/91/2015, precum in acest scop a savarsit toate infractiunile de care-l acuz si pe care le demonstrez in plangerea penala prealabila

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, prin acuzatii vadit netemeinice la adresa mea precum citez din inregistarea audio si precum a consemnat in incheierea de sedinta din 18.05.2016 din 2220/91/2015: "constat ca Raneti Tudor Andrei a savarsit infractiunea de audienta prevazuta de articolul doua sute sapte zeci si opt, Incalcarea solemnitatii sedintei, da? ...prin intrebuintarea de cuvinte ori gesturi de natura sa perturbe activitatea instantei, pe care o sa le consemnam in incheiere, da?". Precizez ca in incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 nu sunt consemnate "cuvinte ori gesturi de natura sa perturbe activitatea instantei" dearece nu exista precizarea care sunt aceste cuvinte ori gesturi, si am fost acuzat aberant in esenta ca am tulburat linistea in mod silentios. Exprimarea generica de regula caracterizeaza declaratiile mincionoase ale mitomaniacului precum in intelepciunea populara a ramas empiric proverbul: "minciuna are picioare scurte"

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, prin declaratia "constat aceasta fapta il identificam pe faptuitor Raneti Tudor Andrei ... iar incheierea va fi trimisa procurorului pentru a stabili in consecinta". In realitatea judiciara nu exista calitatea de faptuitor care inseamna in materia penala conform vechiului Cod de procedura penala cineva care a savarsit o fapta penala, ceea ce in faza de acuzare adica de inculpare este o aberatie deoarece mai intai se constata existenta faptei prin ordonanta de inceperea urmaririi penale ceea ce asa-zisul prim-procuror Dogaru Luminita Georgeta declara mincinos falsificand ordonanta de inceperea urmaririi penale din 2845/P/2016 deoarece reclamatia asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian este vadit opera unui alienat mintal impunandu-se ori clasarea cf. art. 314 (1) a) si art. 16 (1) a) din CPP privind situatia ca fapta penala nu exista material, sau returnarea incheierii din 18.05.2016 din 2220/91/2015 asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian cu ordonanta de clasare cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP privind faptul ca plangerea nu indeplineste conditiile de forma si de fond, dat fiind ca nu exista descrierea faptei adica precizarea si dovedirea acuzatiei "cuvinte ori gesturi de natura sa perturbe activitatea instantei". Aceasta in schimb demonstreaza ca asa-zisul prim-procuror Dogaru Luminita Georgeta face parte din grupul infractional organizat care a pus la cale aceasta inscenare, cu mentiunea ca asa-zisul prim-procuror Dogaru Luminita Georgeta este complice la o tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea prin tentativa de a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate si a ma vatama sau ucide prin injectarea cu substante toxice, lovire sau alte moduri pentru a ma reduce la tacere, "pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse" si "pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni" intentand contestatie in dosarul 14277/231/2015 in fond la Judecatoria Focsani unde instanta a constatat inadmsibila propunerea de obligarea mea la tratament medical provizoriu falsificata de crima organizate a asa-zisilor magistrati de etnie rroma Tarlea FLorin Cristinel, Mihaila Paul, Castu Vasile, dinastia "Galca" de tigani din Galati si altii, asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta neavand calitate procesuala activa si formuand contestatia impotriva a 7 (sapte) cazuri de inadmisibilitate motiv pentru care aceasta a fost declarat nefondata in 14277/231/2015 in contestatie la Tribunalul Vrancea. Deasemenea remarcabil este ca asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta este nevasta lucratorului DIPI Dogaru Vasile care nu se poate sa nu stie ca nevasta-sa este un criminal notoriu, DIPI adica "securitatea" politiei de unde sunt evident de unde vin metodele tipic comunistoide utilizate de acesti criminali de a utiliza sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune ca pe vremea regimului Ceausescu, realitate de notorietate evidentiata de DNA recent prin prinderea a 24 de lucratori DIPI si punerea sub urmarire penala a asa-zisului ministru MAI Toba Petre la cateva zile dupa ce i-am intentat si publicat pe internet dosarul de punerea sa sub interdictie pentru schizofrenie, exact pentru cazul 2845/P/2016 privind inscenarea din 18.05.2016 si actele de procedura falsificate de asa-zisele organe judiciare printre care politisti fata de care fostul ministru MAI si fostul sef IGPR Toba Petre este responsabil pentru refuzul de a exercita actiunea disciplinara privind abuzurile acestora. Toba Petre mentionez ca este inculpat in alt dosar penal musamalizat de procurorul general al PCAB Ban Cristian Mihai, privind faptul ca asa-zisul politist Simiz George a stat la panda pe 27.10.2014 in timp ce interlopul Herghelegiu Danut lovea cu picioarele in usa mamei mele crezand ca sunt un animal de teapa lor si daca sunt provocat sar la bataie ca sa ma insceneze asa-zisul politist Simiz George penal sau contraventional. Aceasta ultima situatie este probata prin 4 (patru) martori vecini care au iesit alarmati pe scara blocului la scandalul facut de interlopul Herghelegiu Danut, plus proba materiala audio-video pe care am surprins pe interlopul Herghelegiu Danut si pe asa-zisul politist Simiz George care s-a ascuns in apartamentul interlopului Herghelegiu Danut de unde n-a mai vrut sa iasa. Aceiasi asa-zisi procurori de etnie rroma Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul care au falsficat cauza 2417/P/2014 si propunerea inadimisibila si nefondanta din 14277/231/2015, au sustras ilegal adica nemotivat dosarul 2222/P/2014 privind pe asa-zisul politist Simiz George deasemenea de etnie rroma, pe care l-au musamalizat in flagrant printr-o ordonanta falsificata de clasare pe data de 25.06.2015 anulata drept dovada in dosarul 14445/231/2015, la aceeasi data cand au falsificat o ordonanta identica privind asa-zisul politist Opincariu Stefan care in cardasie cu acelasi interlop Herghelegiu Danut a falsificat o amenda contraventionala pe numele mamei mele, anulata drept dovada din 2002/231/2015, la aceeasi data cand au falsificat ordonanta de continuarea urmaririi penale din 2417/P/2014 si ulterior au utilizat aceasta cauza falsificata pentru a savarsi impotriva mea infractiunile de Lipsirea de libertate in mod ilegal, Supunerea la rele tratamente, Represiunea nedreapta, Cercetarea abuziva, tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala (in forma continuata de trei ori), infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de serviciu, infractiunile contra libertatii persoanei, infractiunile contra infaptuirii justitiei, infractiunile de coruptie, Constituirea unui grup infractional organizat si alte infractiuni, precum explicitez in proba anexata intitulata “sesizare comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne si probe.pdf"

                In concluzie am obiectivat mobilul infractiunilor savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta, adica este vorba o operatiune a crimei organizate a asa-zisilor magistrati din circumscriptia Curtii de apel Galati de a musamaliza activitatea ilicita a grupului infractional organizat din care fac parte, utilizand sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune, sau instigand infractori ca interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala lovindu-ma in cap si aruncandu-ma in stare de inconstienta pe treptele scarii blocului pe data de 05.12.2014, dupa care au protejat acest infractor falsficand o ordonanta de clasare in cauza 246/P/2015 si mai multe hotarari judecatoresti in dosarele 79/91/2015, 593/91/2016, 944/91/2016 si altele intentate impotriva acestor hotarari falsificate

                In dovedirea existentei ordonantei de inceperea urmaririi penale falsificate de asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta invoc faptul ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a declarat precum citez din inregistrarea audio: "reprezentantul Ministerului Public declara ca incepe urmarirea penala", iar identitatea asa-zisului procuror Dogaru Luminita Georgeta poate fi constatata corelandu-se cu proba inscris incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015. Mentionez ca fac aceasta precizarea deoarece nu mi s-a acordat dreptul de a consulta dosarul 2845/P/2016 pana in prezent cf. art. 94 (2) din CPP "Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informatii din dosar, precum si de a obtine fotocopii pe cheltuiala clientului", neputand anexa ordonanta de inceperea urmaririi penale deoarece nu mi s-a comunicat in copie in mod abuziv urmarindu-se impiedicarea mea sa urmaresc tragerea la raspundere penala a falsificatorului

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, declarand ca "mai departe punerea in miscare si retinerea suspectului sau inculpatului nu se impune". In realitatea judiciara si in primul rand, punerea in miscare a actiunii penale se efectueaza obligatoriu fata de "faptuitor" precum a declarat initial asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian atunci cand este prins in flagrant, si-n al doilea rand nu este prerogativa reclamantului penal sa decida daca se pune sau nu in miscare actiunea penala, demonstrand ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian confunda calitatea de procuror cu aceea de judecator si cu aceea de reclamant, confuzia de idei din mintea putreda a asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian fiind obiectivata ca mai inainte de alienarea sa mintala adica faptul ca este schizofrenic. In al treilea rand retinerea suspectului sau inculpatului se dispune fata de suspect sau inculpat precum este evident, si nu fata de oricine este acuzat de oricine de aberatii - dat fiind ca asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta a declarat ca incepe urmarirea penala, aceasta inseamna emiterea unei ordonante falsificate de inceperea urmaririi penale in rem, adica prin care este stabilita existenta sau inexistenta faptei, sau alte situatii. Doar prin emiterea unei ordonante de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 (3) din CPP o persoana poate capata calitatea de suspect, adica pe 18.05.2016 nu aveam nici o calitate procesuala penala ca sa fiu insultat ca sunt suspect sau inculpat gratuit prin minciuna ca am savarsit Incalcarea solemnitatii sedintei cand evident asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian m-a deranjat in timp ce ascultam cuminte carti audio in spatele bancii avocatilor ceea ce demonstreaza ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian ma urmarea ce fac pentru a-mi face rau stiind cine sunt, dat fiind ca aproape jumatate din sala se juca pe telefonul mobil deci este vorba de o razbunare personala, pentru faptul ca in prealabil am intocmit asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian mai multe dosare penale, inclusiv pentru musamalizarea dosarului 555/P/2015 privind situatia din 27.10.2014 privind activitatea ilicita a grupului infractional organizat din care face parte, prin respingerea plangerii impotriva actelor procurorului in dosarul 8741/231/2015 printr-o hotarare falsificata

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, declarand sa se convinga singur ca "a vazut toata lumea ce s-a intamplat" si ca "nu-i admisibil un asemenea comportament in sala de judecata"

 

                Precum am declarat in plangerea penala prealabila, in continuare am solicitat verbal in sedinta de judecata asa-zisului procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta desi aceasta trebuia sa se sesizeze din oficiu, sa intocmeasca un proces verbal si sa sesizeze autoritatile penale adica Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati, cf. art. 61 si art. 291 din CPP in principal. Asa-zisul procuror de sedinta Dogaru Luminita Georgeta a refuzat si prin aceasta a savarsit infractiunea de Omisiunea sesizarii cf.art. 267 din CP si prin urmare complicitatea la infractiunile savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian precum a demonstrat savarsind infractiunile de falsurile in inscrisuri falsificand ordonanta de inceperea urmaririi penale din 2845/P/2016

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, tracasandu-ma in timpul pledoariei depuse cu titlul de concluzie la dosar, vorbind aberatii lipsite de relevanta taman in mijlocul declaratiei in fata organului judiciar ca ma tracaseaza

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, confundand concluzia cu plangerea precum reiese din declaratia sa "toate plangerile dumneavoastra impotriva mea le indreptati la unitatile de parchet", incalcandu-mi dreptul de a depune concluzii

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian ordona asa-zisilor jandarmi inculpati in prezenta in calitate de martori mincinosi sa intocmeasc un proces verbal in care sa consemneze ca i-am acuzat ca au savarsit Lipsirea de libertate in mod ilegal si ca aceasta constituie amenintare ceea ce am obiectivat mai sus ca nu poate constitui amenintare ci asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian cu rea-credinta urmareste sa-mi faca rau incriminandu-se penal singur deaorece este schizofrenic. Asa-zisii jandarmi au refuzat sa intocmeasca procesul verbal in prezenta mea incalcand prevederile art. 61 (3) din CPP si fortandu-ma sa depun o declaratie pe propria raspundere la IJJV pe care am anexat-o la prezenta drept proba 1. Pe data de 12.09.2016 dupa ce mi s-a acordat partial dreptul de a consulta dosarul fara dreptul de a primi copii cf. art. 94 (2) din CPP, am observat un proces verbal mincinos intocmit de asa-zisul jandarm Lepadatu Toni si nu de Butuc Paul-Manuel, precum am obiectivat la sectiunile din plangerea penala prealabila in care am demonstrat Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa savarsita de acesti asa-zisi jandarmi

                Asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel a mintit in dosarul 2845/P/2016 savarsind Marturia mincinoasa si Falsul in declaratii ca l-am acuzat de Lipsirea de libertate in mod ilegal pe 18.05.2016 in jurul orei 10:30 a.m. In realitate il acuz de aceasta prin prezenta. Prin aceasta retin proba faptului ca am fost Lipsit de libertate in mod ilegal deoarece in momentul in care asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca l-am amenintat ca savarseste Lipsirea de libertate in mod ilegal, s-a postat in fata usii de iesire din sala impiedicandu-ma sa parasesc sala, prin declaratia ca-l acuz de Lipsirea de libertate in mod ilegal recunoscand tacit ca m-a impiedicat sa parasesc sala, precum coroborez cu propriile declaratii audio prin care am adus la cunostinta asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian ca nu sunt in stare de retinere dupa ce acesta se da de gol ca ma retine ilegal prin propriile declaratii din inregistrarea audio, precum am obiectivat mai sus.

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, declarand "cine a verificat telefonul cu boxele". Mentionez in acest context faptul ca proba relevanta extrasa din acest citat este faptul ca am dat telefonul si castile asa-zisului jandarm Lepadatu Toni, iar asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri mintind in incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 ca am refuzat. In privinta acestui fapt exista si alte probe precizate pe parcursu plangerii penale prealabile

 

                In continuare asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian demonstreaza "productie verbala si comportamentala" tipic schizofrenica, contrazicandu-se ca "nu va tine nimeni cu forta aici", dupa ce am fost retinut in mod ilegal in sala de asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel, si am obiectivat cu privire la citatele prin care asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian s-a contrazis in flagrant in mai putin de un minut ca, precum citez: "aveti dosare si erati in sala si v-am rugat sa ramaneti in sala" dupa ce a declarat ca, citez: "ori parasiti sala ori inchideti telefonul, puneti-l in telefon, in buzunar", situatie in care s-a dat de gol ca a dat dispozitie sau a avut o intelegere prealabila ilicita cu asa-zisii jandarmi in aceasta inscenare. Deoarece sunt convins precum pot dovedi ca acesti asa-zisi jandarmi de fapt sunt in cardasie cu grupul infractional organizat local, precizez ca acelasi Lepadatu Toni a fost chemat sa astepte in sala 1 a Tribunalului Vrancea de la ora 8:30 p.m. pana la ora 12:30 p.m. pe data de 24.06.2016 sa asiste ca martor la inscenarea pusa la cale de asa-zisul judecator Popa Mariana in 14277/231/2015, care la aceasta data a falsificat nu unul ci doua dosare penale adica 3992/P/2016 si 4329/P/2016, acuzandu-ma ca pledoaria mea constituie infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei pentru ca am declarat si demonstrat ca asa-zisele organe judiciare au falsificat actele de procedura. La aceeasi data asa-zisul judecator Popa Mariana a falsificat deasemenea doua amenzi judiciare si a proferat clar mesajul sau scopul infractiunilor de Hartuirea, Amenintarea si Santajul, cum ca sa nu mai demonstrez ca asa-zisele organe judiciare au falsificat actele de procedura. Asa-zisul judecator Popa Mariana deasemenea a falsificat raspunsul de respingerea cererii de comunicarea inregistrarii audio din 24.06.2016, formulata identic cu cererea prin care mi s-a comunicat tardiv inregistrarea audio din 18.05.2016 ce face subiectul prezentei discutii. Deasemenea asa-zisul judecator Popa Mariana este cel care a plasat dosarul 2220/91/2015 la asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si in sens invers asa-zisul judecator Popa Mariana a sustras contestatia in anulare impotriva hotararii falsificate din 8741/231/2015 pe care a crezut ca o poate musamaliza printr-o alta hotarare falsificata

                Deasemenea despre Lepadatu Toni si alti asa-zisi jandarmi din anturajul sau sociopat declar pe propria raspundere ca a colaborat cu asa-zisul judecator Jelea Andreea de la Judecatoria Focsani care a incercat sa-mi dicteze ce sa raspund la propriul interogatoriu din 8585/231/2014 si apoi a falsificat hotararea cum ca "este imposibil sa ma interogheze" fiindca am refuzat sa raspund altceva decat ceea ce am vrut sa raspund la interogatoriu. Asa-zisul jandarm de etnie rroma Lepadatu Toni ca multi ceilalti din grupul sau infractional organizat din Vrancea si Galati m-a amenintat ca "o sa-ti dam amenda si o sa ti-o trimitem ca pe cealalta", adica refuzand sa intocmeasca amenda contraventionala de fata cu mine sa consemnez ca e falsificata, si a trimis-o la o adresa unde nu locuiesc crezand ca ma impiedica s-o contest astfel. Precizez ca "cealalta" amenda contraventionala este falsificata la instigarea asa-zisului decan al Baroului Vrancea Ioan Ioanovici, un corupt notoriu de pe vremea "nomenclaturii comuniste" adica a clasei corupte din regimul Ceausescu, care la fel nu mi-a fost comunicata si trimisa la o adresa unde nu locuiesc desi am solicitat-o sa mi se comunice expres. Toate acestea evidentiaza existenta acestui grup infractional organizat si a activitatii sale ilicite de delapidarea atributiilor de serviciu in scopul unor interese ilicite sau in scopul de a utiliza atributiile de serviciu ca arme de represiune impotriva victimelor infractiunilor lor

                Deasemenea precizez ca Lipsirea de libertate in mod ilegal este o practica ilicita comuna de hartuire, Amenintare si Santaj a asa-zisilor judecatori si procurori din Vrancea. In dosarul 14277/231/2015 in fond asa-zisul judecator Badiu Mandica a falsificat un mandat de aducere inainte sa ma citeze, ori mandatul de aducere se emite cu motivarea ca ma sustrag citarii, apoi asa-zisul judecator Badiu Mandica a ordonat unui jandarm Niculai Nicu dupa cum s-a recomandat, sa ma Lipseasca de libertate in mod ilegal o ora jumatate in incinta Judecatoriei Focsani. Prin dosarul 10547/231/2015 a fost falsificat un mandat de aducere cu patrundere cu care asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul mi-au spart casa arestandu-ma pe data de 17.09.2015 la ora 6 a.m. fara sa savarsesc nici o infractiune precum se proceda pe vremea regimului Ceausescu

                Am fost deasemea acuzat de asa-zisul jandarm Lepadatu Toni, unul din martorii mincinosi din 2845/P/2016 ca as fi amenintat ca voi face plangere penala prealabila in esenta "la toata lumea". Precum se aude in inregistrarea audio nu am formulat nici o amenintare ci am rugat sa fiu pus in libertate pentru a depune plangere penala la parchet prin care am motivat cererea verbala de punerea mea in libertate dupa ce asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel m-a impiedicat sa parasesc sala instituind starea de retinere in mod ilegal constituind infractiunea de Lipsirea de libertate in mod ilegal, despre care i-am atras atentia in mod civilizat asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel care bloca usa de iesire ca e pasibil de raspunderea penala pentru Lipsirea de libertate in mod ilegal in mod politicos la fel cum am solicitat punerea mea in libertate cand asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian juca teatru pentru martorii din sala si inregistrarea audio ca n-as fi fost Lipsit de libertate in mod ilegal precum s-a dat singur de gol cateva minute mai devreme in aceeasi inregistrare audio pe care grupul infractional organizat local a  refuzat sa o comunice aproape 3 (trei) luni la rand stiind ca constituie proba in dosarul penal al asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, adica din data de 25 iunie 2016 00:41 la care am depus la Judecatoria Focsani cererea prin emailul intitulat “FW: CERERE #7 DE COMUNICARE A INREGISTRARII AUDIO-VIDEO DIN SEDINTA DIN SALA 2 A JUDECATORIEI FOCSANI DIN 18.05.2016 UNDE AM AVUT TERMEN IN 2220/91/2015, 1560/231/2016 SI AM FOST ACUZAT NETEMEINIC DE INCALCAREA SOLEMNITATII SEDINTEI”

 

 

 

                I.K. Privind demonstratia infractiunilor asa-zisului procuror Tarlea Florin Cristinel prin falsificarea ordonantei din 25.07.2016 din 2845/P/2016 de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului fara sa aiba competenta sa se adreseze plangerii impotriva ordonantei falsificate de continuarea urmaririi penale

 

                In rezumat,

 

                1. asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel a fost prins in flagrant mintind ca plangerea impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 este netemeinica fara insa a motiva in fapt si de drept cum este netemeinica, si fara a contrazice argumentele mele sau a administra probele mele si fara a solutiona cererile si exceptiile mele, motiv pentru care ordonanta sa falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 este lovita de nulitate cf. art. 280 si art. 282 din CPP dar si fiindca nu are dreptul sa se adreseze dosarului 2845/P/2016 cf. art. 339 (1) din CPP deoarece se afla la alta instanta si prin urmare alti procurori de caz si supraveghere

                Se impune trimiterea in judecata a celui care a incalcat legea adica a inculpatului Tarlea Florin Cristinel deoarece:

                1.1. asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel nu are dreptul sa emite o astfel de ordonanta cf. art. 339 (1) din CPP “Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel ori de procurorul sef de sectie al parchetului.”. In fapt asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel este prim-procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea nu la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani. Daca am presupune ca principiul controlului ierarhic se intinde in tot arborele ierarhic atunci procurorul general al Romaniei ar trebui condamnat impreuna cu toti procurorii care au fost vreodata condamnati in timpul mandatului sau. Indiferent, legea specifica clar “prim-procurorul parchetului” si nu “prim-procurorul parchetului de pe langa instanta superioara”, si

                1.2. ordonanta din 25.07.2016 din 2845/P/2016 de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP anexata la prezenta drept proba 11 este falsificata, motiv pentru care nu se angajeaza obligatia mea de a achita acest debit cf. art. 275 (2)(5) din CPP “In cazul declararii apelului, recursului in casatie ori al introducerii unei contestatii sau oricarei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de catre persoana careia i s-a respins ori care si-a retras apelul, recursul in casatie, contestatia sau cererea.” respectiv “Dispozitiile alin. (1) pct. 1 si 2 si ale alin. (2) - (4) se aplica in mod corespunzator in cazul dispunerii in cursul urmaririi penale a unei solutii de clasare si in situatia respingerii unei plangeri formulate impotriva actelor si masurilor dispuse de organele de urmarire penala”, si

                1.3. cheltuielile judiciare sunt absolut nemotivate in fapt si prin urmare de drept

                1.4. ordonanta falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 este lovita de nulitate cf. art. 280 si art. 282 din CPP deoarece este tardiva

 

                Explicitat detaliat privind infractiunile savarsite de asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel in dosarul 2845/P/2016

 

                Asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea a emis ordonanta falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani.

 

                1. In primul rand asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel nu are dreptul sa emite o astfel de ordonanta cf. art. 339 (1) din CPP “Plangerea impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel ori de procurorul sef de sectie al parchetului.”. In fapt asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel este prim-procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea nu la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani. Daca am presupune ca principiul controlului ierarhic se intinde in tot arborele ierarhic atunci procurorul general al Romaniei ar trebui condamnat impreuna cu toti procurorii care au fost vreodata condamnati in timpul mandatului sau. Indiferent, legea specifica clar “prim-procurorul parchetului” si nu “prim-procurorul parchetului de pe langa instanta superioara”

                In dovedirea faptului ca asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel este prim procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea si nu la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani anexez proba 11

 

                2. In al doilea rand asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel a falsificat ordonanta falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati, mintind ca plangerea impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 este netemeinica fara insa a motiva in fapt si de drept cum este netemeinica, si fara a contrazice argumentele mele sau a administra probele mele si fara a solutiona cererile si exceptiile mele, motiv pentru care ordonanta sa falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 este lovita de nulitate cf. art. 280 si art. 282 din CPP dar si fiindca nu are dreptul sa se adreseze dosarului 2845/P/2016 cf. art. 339 (1) din CPP deoarece se afla la alta instanta si prin urmare alti procurori de caz si supraveghere,

                1. a refuzat sa intre in cercetarea cauzei conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP

                2. a refuzat sa administreze probele propuse si sa ma audieze cf. art. 5 si art. 97-103 din CPP,

                3. a refuzat sa efectueze orice act de procedura in conditiile legii cum ar fi sa solutioneze exceptiile invocate si sa-mi acorde dreptul de a studia dosarul si a efectua fotocopii dupa actele din dosar prin aceasta incalcandu-mi dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 10 (5) si art. 81 din CPP,

                4. a refuzat sa motiveze ordonanta falsificata de clasare in fapt si de drept cf. art. 286 d) si art. 306 din CPP in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica,

                ceea ce demonstreaza ca asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoane care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoane ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoane ca mint obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice,

                ceea ce in mod convers                 demonstreaza faptul ca INM si CSM sunt veritabile maison de sante – case de nebuni care includ evident in magistratura schizofrenici fiindca-s manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda deoarece sunt labili psihic, precum faptele ilicite ale inculpatilor demonstreaza in flagrant ca au fost admisi in magistratura prin relatii ilicite si fapte de coruptie deoarece habar nu au legea si prin urmare datoria de serviciu pe care dealtfel o incalca cu rea-credinta

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,

                precum si sectiunea I.B. in care obiectivez utilizand literatura de specialitate in psihologie si psihiatrie necesitatea condamnarii inculpatului pentru vadita alienare si debilitate mintala in scopul sigurantei publice

                In fapt asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel a incalcat legea sub toate aspectele posibile demonstrandu-si astfel disfunctia sociala si ocupationala sau schizofrenia precum si faptul ca reprezinta un pericol nu doar pentru societate ci si pentru sine deoarece s-a incriminat penal trimitandu-mi dovada inscris al schizofreniei sale prin care a demonstrat ca n-are discernamant nici in calitate de infractor deoarece evitand sa emita ordonanta fapta sa penala omisiva ar fi putut trece drept grava neglijenta nu si vadita alienare si debilitate mintala. Mai mult, emiterea acestei ordonante neintrand in atributiile sale asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel nu s-ar fi incriminat penal daca ar fi refuzat s-o emita

 

                3. Privind falsificarea cheltuielilor judiciare in fapt prin inventarea sumei de bani fara motivare adica suport real. Cheltuielile judiciare la fel ca si cheltuielile de judecata trebuie sa aiba suport real, adica sa constituie cheltuieli in primul rand sau achizitionarea unui bun sau serviciu, iar in al doilea rand aceste cheltuieli trebuie sa fie judiciare adica in legatura cu procesul si persoana care le solicita sau stabileste trebuie sa probeze existenta acestora mai presus de orice dubii rezonabile, adica procurorul trebuie sa probeze in fapt si de drept necesitatea achizitionarii  unui bun sau serviciu in interesul justitiei ceea ce in cazul de fata nu exista fiindca cheltuielile judiciare sunt nemotivate adica vadit inventate

                Procurorul este obligat sa motiveze ordonanta in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) din si art. 306 CPP in conditiile legii adica conform principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si conform principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea ordonantei poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste ordonante nu se pot retine ca fiind ordonante temeinice ci ordonante falsificate fiindca autoritatea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice ordonanta contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

 

                4. In dovedirea faptului ca ordonanta falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 este lovita de nulitate cf. art. 280 si art. 282 din CPP deoarece este tardiva invoc legea privind termenul legal de rezolvare a plangerii si de comunicare a ordonantei precum citez si articolele privind nulitatea actelor de procedura intocmite cu nerespectarea prevederilor legale

 

Art. 338 din CPP - Termenul de rezolvare
Procurorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 20 de zile de la primire si sa comunice de indata persoanei care a facut plangerea un exemplar al ordonantei.

 

                In fapt am depus plangerea impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP in dosarul 2845/P/2016 prin emailul din data de 20.06.2016 07:24 intitulat “PLANGERE IMPOTRIVA ACTELOR PROCURORULUI CF. ART. 336 SI ART. 339 DIN CPP PENTRU FALSIFICAREA ORDONANTEI DE INCEPEREA URMARIRII PENALE DIN 2845/P/2016”. In dovedire anexez proba 12 reprezentand transcrisul emailului prin care am depus plangerea impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP in dosarul 2845/P/2016

                Asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel a emis ordonanta ordonanta falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 pe data de 25.07.2016 adica la mai mult de o luna de la depunerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP in dosarul 2845/P/2016, si in fapt am depus deja plangerea in instanta cf. art. 21 din CR si Decizia CCR nr. 486/1997

                Nerespectarea prevederilor legale atrage nulitatea actului de procedura

 

Art. 280 din CPP - Efectele nulitatii
(1) Incalcarea dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal atrage nulitatea actului in conditiile prevazute expres de prezentul cod.

 

                In fapt deoarece prin ordonanta tardiva si falsificata mi-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil

 

                Privind motivarea falsificata a cheltuielilor judiciare

 

                Stabilirea cheltuielilor judiciare in materie penala cel putin, sunt o escrocherie la nivel national. Dovedesc aceasta prin infractiunile savarsite de asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel in dosarul 2845/P/2016 prin falsificarea cheltuielilor judiciare fara nici o motivare in fapt si de drept, desi procurorul se supune legii cf. art. 1 (5) si art. 132 din CR, fiind obligat sa motiveze toate ordonantele in fapt si de drept cf. art. 286 (2) d) din CPP

                Asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel a stabilit "din burta" ca sunt obligat sa platesc 20 de lei deoarece in realitate nu exista legea, hotararea, ordonanta, regulamentul care obliga instanta sau parchetul sa faca transcrisuri neconforme cu originalul pe hartie de pe inscrisurile electronice inlaturand semnatura si masurile de securitate electronice  pentru a inventa cheltuieli judiciare in sarcina petentului prin posta electronica pentru este logic conventional, presupunand ca aceasta ar putea fi motivarea cheltuielilor judiciare desi conform probei 1 nu exista asemenea motivare,

                si prin urmare n-am asemenea obligatie de a plati cheltuielile judiciare inventate de asa-zisele organe judiciare, instanta sau parchetul fiind obligate sa analizeze cererea in original, adica inscrisurile electronice semnate electronic si securizate electronic, avand aceasta posibilitate deopotriva de drept fiindca actele normative prevad aceasta si in fapt deoarece instantele si parchetele dispun de calculatoare precum si functionarii publici au beneficiat de programul ECDL de competenta in utilizarea calculatoarelor.

                Asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristine a stabilit "din burta" ca trebuie sa platesc 20 de lei deoarece nu exista nici o lege, ordonanta, hotarare, regulament, barem obligatoriu pentru procurori care demonstreaza ca trebuie sa platesc 20 de lei deoarece desi cheltuielile judiciare se pun in sarcina partii careia ii este respinsa cererea conform legii, cheltuielile judiciare daca nu sunt obiectivate in fapt sunt prin urmare nelegale

                Facand abstractie de faptul ca nu exista nici o lege care impune tiparirea pe hartie a petitiilor electronice si darea in debit a petentilor in mod netemeinic fie din acest motiv, fie fara motiv, coroborez cu faptul ca am facut o cerere de informare la care insasi asa-zisul judecator Matache Daniela, presedintele Tribunalului Vrancea a raspuns ca cheltuielile judiciare se hotarasc prin “deliberari” adica neintemeiat legal in alte cuvinte si prin urmare netemeinic

 

                In concluzie inculpatul a falsificat atat solutia asupra petitiei careia i s-a adresat fara a avea competenta materiala, precum nici n-a motivat cheltuielile judiciare pe care le-a inventat tocmai fiindca le-a inventat si este imposibil a demonstra ca acestea sunt temeinice precum atesta proba 11 anexata la prezenta prin care demonstrez existenta cheltuielilor judiciare si falsificarea acestora prin lipsa motivarii in fapt si prin urmare de drept

                In dovedirea raspunderii penale a inculaptului invoc Decizia CCR din 15.06.2016 prin care s-a stabilit ca infractiunea de Abuzul in serviciu consta in incalcarea legii si vatamarea drepturilor unei persoane, fapt pe care in concordanta cu demonstratia in fapt si de drept a incalcarii legii si falsificarea cheltuielilor judiciare il retin a implini conditia raspunderii delictuale “Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”,

                angajand raspunderea penala inculpatului in calitate de autor.

 

 

 

                L. Privind demonstratia infractiunilor asa-zisului procuror Nicolau Adrian prin falsificarea raspunsului la cererea de informare constituind incercarea de a musamaliza dosarul avand subiect aceasta plangere penala prealabila

 

                Asa-zisul procuror general Nicolau Adrian a fost prins in flagrant falsificand raspunsul la cererea de informare privind stadiul urmaririi penale mintind ca n-am facut dovada semnaturii electronice precum citez din proba 13 anexata: "Referitor la cererea dumneavoastra, trimisa acestui parchet militar, prin e-mail, la data de 15.09.2016 prin care solicitati comunicarea de date cu privire la existenta si stadiul unui dosar penal, va facem cunoscut ca aceasta nu indeplineste cerintele legale prevazute de dispozitiile Legii 455/2001 republicata, privind dovada semnaturii electronice

                In fapt

                1. am formulat cererea de informare privind stadiul urmaririi penale din dosarul penal avand drept subiect aceasta plangere penala prin emailul din data de 15.09.2016 03:01 intitulat “CERERE DE INFORMARE #1 PRIVIND NUMARUL DOSARULUI PENAL, NUMELE PROCURORULUI SI STADIUL URMARIRII PENALE”

                2. am primit raspunsul falsificat de asa-zisul procuror general Nicolau Adrian prin emailul din data de 27.09.2016 13:12 intitulat “Adresa PMCMA 151/VIII/1/2016”

                In dovedirea existentei raspunsului falsificat anexez drept proba 13 reprezentand raspunsul falsificat de asa-zisul procuror general Nicolau Adrian de la Parchetul militar de pe langa Curtea militara de apel Bucuresti, la cererea de informare privind stadiul urmaririi penale in dosarul penal avand subiect aceasta plangere penala prealabila deasemenea anexata la proba 13

                In dovedire privind faptul ca asa-zisul procuror general Nicolau Adrian a falsificat in flagrant  raspunsul la cererea de informare mintind ca n-am facut dovada existentei semnaturii electronice declar pe propria raspundere urmatoarele demonstrand ca

                1. am facut dovada existentei semnaturii electronice semnand petitia electronic in conditiile legii conform Legea 455/2001 privind semnatura electronica si DIRECTIVA 1999/93/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, si anexez la prezenta proba 14 reprezentand semnatura electronica utilizata in petitia electronica avand obiectul cererea de informare privind stadiul urmaririi penale din dosarul penal avand drept subiect aceasta plangere penala, in original arhivata intr-un fisier zip

                2. semnatura electronica anexata drept proba 14, indeplineste conditiile art. 4 pct. 8 din Legea 455/2001, insa cf. art. 11 (2) din Legea 455/2001 "Dispozitivul securizat de generare a semnaturii, omologat în sensul prezentei legi, este prezumat a îndeplini conditiile prevazute la art.4 pct.8.". In dovedire jurisprudentiala invoc sistemul informatizat ECRIS privind evidenta publica a dosarelor precizand prin declaratia pe propria raspundere ca toate dosarele pe numele meu din 2013 cu unul sau doua exceptii sunt formate din petitii electronice semnata electronic si digital recunoscute de instantele si parchetele din cel putin judetele Vrancea, Galati si municipiul Bucuresti. In realitate doar criminalii schizofrenici ca asa-zisul procuror general Ban Cristian Mihai de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Bucuresti s-a incriminat penal mintind la fel ca asa-zisul procuror general Nicolau Adrian in scopul musamalizarii unor dosare penale, apoi contrazicandu-se admitand o alta petitie electronica semnata electronic si digital drept dovada ca este schizofrenic - persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesioanala, sociala si juridica, la fel ca asa-zisul procuror general Nicolau Adrian

                3. conform directivelor europene nu se poate invoca faptul ca semnatura electronica nu e bazata pe certificat calificat eliberat sau nu de un furnizor acreditat, nu e creata printr-un sistem securizat de creare de semnaturi sau chiar faptul ca nu se prezinta in format electronic. In realitatea juridica precum e normal orice persoana fizica sau juridica isi poate crea propria semnatura electronica, deoarece orice persoana poate semna olograf o petitie ceea ce e acelasi lucru

                In dovedire invoc legislatia relevanta

 

                DIRECTIVA 1999/93/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN Ș􀀍 I A CONSILIULUI

din 13 decembrie 1999

privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice

 

Articolul 4

Principii ale pieței interne

(1) Fiecare stat membru aplică dispozițiile de drept intern pe care

le adoptă în conformitate cu prezenta directivă prestatorilor de

servicii de certificare stabiliți pe teritoriul săuș􀀍

i serviciilor pe care

le prestează. Statele membre nu pot impune restricții prestărilor

de servicii de certificare originare din alt stat membru în domeniile

reglementate de prezenta directivă.

(2) Statele membre se asigură că produsele de semnături electronice

care sunt în conformitate cu prezenta directivă pot circula

liber pe piața internă.

 

Articolul 5

Efectele juridice ale semnăturilor electronice

(2) Statele membre se asigură că unei semnături electronice nu i

se refuză eficiența juridicăș􀀍

i posibilitatea de a fi acceptată ca probă

în justiție din simplul motiv că:

— se prezintă în format electronic sau

nu se bazează pe un certificat calificat sau

nu se bazează pe un certificat calificat eliberat de un prestator

acreditat de servicii de acreditare sau

nu este creată printr-un dispozitiv securizat de creare de

semnături.

 

Constitutia Romaniei

ARTICOLUL 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului

 

 

 

 

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

 

Directivele europene sunt obligatorii

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/decisionmaking_process/l14527_ro.htm

“Articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE prevede că directiva are caracter obligatoriu. La fel ca regulamentul european şi decizia, ea este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar. Aceasta este obligatorie în toate elementele sale şi, prin urmare, nu poate să se aplice incomplet, selectiv sau parţial.“

 

“Directiva are efect direct vertical la expirarea termenului de transpunere. Aceasta înseamnă că persoanele fizice pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor, împotriva statelor membre. În schimb, directiva nu are efect direct orizontal (persoanele fizice nu pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor împotriva altor persoane fizice).

Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a stabilit mai multe condiţii astfel încât o persoană fizică să poată invoca o directivă în faţa tribunalelor:

 

http://www.grefieri.ro/Docs/20100211RELATIA%20DINTRE%20INSTANTELE%20EUROPENE2.pdf

Efectul direct nu este prevăzut în mod explicit în niciunul dintre Tratatele

CE, însă a fost consacrat de Curtea de Justiţie în cauza “Van Gend en Loos”

în cadrul căreia Curtea a decis că obligaţiile impuse statelor

membre prin intermediul tratatelor pot fi invocate de persoane, sub formă

de drepturi individuale, în faţa instanţelor naţionale. De asemenea, Curtea

a stabilit în alte cauze că „efectul direct” al unei prevederi din cadrul unui

tratat poate opera nu doar între persoanele de drept privat şi autorităţile

statului, adică aşa-numitul „efect vertical”, ci şi între persoanele de drept

privat, adică aşa-numitul „efect orizontal”

Totuşi, problema „efectului direct” al directivelor a fost abordată

şi soluţionată de către Curtea Europeană de Justiţie. Întrebarea

dacă persoanele de drept privat pot sau nu să invoce prevederi ale

directivelor, în absenţa măsurilor naţionale de implementare sau

cazurile când o astfel de implementare la nivel naţional este incorectă

sau incompletă a fost soluţionată de Curtea Europeană de Justiţie

în cauza “Van Duyn”1, în care a hotărât că persoanele de drept privat pot invoca principiul „efectului direct” (vertical) al directivelor.

 

 

Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE

 

Articolul 4

Principiul pieței interne

(1)   Nu există nicio restricție privind prestarea de servicii de încredere...

 

Articolul 25

Efectele juridice ale semnăturilor electronice

(1)   Unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic și posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnăturile electronice calificate.

(2)   O semnătură electronică calificată are efectul juridic echivalent al unei semnături olografe

 

            s.a.m.d.

 

                Nota: pentru ca legea privind semnatura electronica este o frauda prin care mafia de “stat” in cardasie cu clientela mafiei face profit ilicit inseland populatia despre obligativitatea unei semnaturi electronice contra cost, in realitate precum am indicat anterior si repet se poate obtine un certificat gratuit de la tert, sau se poate obtine un certificat gratuit personal printr-o functionalitate a unui program - https://www.google.com/search?q=free+electronic+signature (eu am avut gratuit de la comodo, cacert si prin functionalitatea Adobe Acrobat, insa am renuntat deoarece nu este legal necesar - poti semna digital adica printr-o poza a semnaturii tale). Mai mult de atat, nu este obligatorie semnatura prin tert precum nu poti fi obligat logic sa nu poti semna decat daca pui pe altul sa semneze in locul tau - toata lumea dispune de ea insasi si prin urmare de vointa sa si manifestarile sale de vointa, semnatura inclusiv evident. Complexitatea legislativa in privinta semnaturii electronice, repet, exista doar pentru a favoriza frauda, afaceri ilicite adica pentru bani din servicii impotriva interesului public, la fel ca inlocuirea bordurilor si alte idiotenii ale “baronilor” locali, capi de regim mafiot feudal judetean din Romania, protejat de sectorul mafiot al “magistratilor”, de aceea infractorul Marian Oprisan a dat mita locuinte sociale “judecatorilor” infractori din Vrancea de notorietate, si tot de aceea “judecatorii” infractori din DNA nu au condamnat pe nimeni pentru darea si luarea de mita, in realitate DNA ocupandu-se de politia politica cu dosare falsificate in cardasie cu securistii din SRI si restul eufemistic numitelor “servicii secrete”, precum DIICOT se ocupa cu musamalizarea cazurilor de crima organizata, dovedit logic prin faptul ca DNA si DIICOT nu pot fi separate deoarece coruptia este liantul crimei organizate in special cea care abuzeaza de functia publica

 

 

                4. raspunsul falsificat de asa-zisul procuror general Nicolau Adrian e irelevant deoarece petitia e semnata deopotriva electronic si olograf digital adica discutia semnaturii electronice este in realitate irelevanta

 

 

 

                In concluzie asa-zisul procuror Nicolau Adrian a fost prins in flagrant tainuind infractiunile asa-zisilor jandarmi inculpati in prezenta, in cardasie cu mafia magistratilor care a savarsit inscenarea din 18.05.2016 in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele sa renunt la dreptate in legatura cu cauza 2417/P/2014 in care aceeasi mafie a fost prinsa in flagrant savarsind de 3 (trei) ori tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea, dupa ce au instigat pe interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca a 4-a tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea pe 05.12.2014 lovindu-ma in cap si aruncandu-ma in stare de inconstienta pe treptele scarii blocului, interlop pe care drept dovada asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel, Castu Vasile si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea l-au protejat sustragand probele din dosar si mintind ca nu exista apoi falsificand ordonanta de clasare dupa ce au tegiversat dosarul un an, si au instigat complicii lor din tribunal sa minta ca probele nu exista adica pe Comanescu Carmen, Croitoru Sandina Mariana, Barsan Victoria si altii

                La aceasta activitate criminala au participat dealtfel alti asa-zisi jandarmi de la IJJV in sensul ca au refuzat sa sesizeze infractiunea flagranta organului de urmarire penala cf. art. 293 din CPP, au falsificat procesul verbal in sensul ca n-au retinut cele declarate de mine conform declaratiilor mele si apoi Olaru Mircea a fost prins in flagrant mintind ca interlopul Herghelegiu Danut este victima si a sunat la 112 si eu sunt agresorul ceea ce evident pot proba usor prin desfasuratorul telefonic la 112, motiv pentru care realizand ca mafia cuprinde intreaga jandarmerie romana ii voi inculpa in consecinta in dosarul penal drept complici pe autorii acestor falsuri dintre functionarii cu rol de conducere din jandarmeria romana

                Acestea demonstreaza ca asa-zisul procuror general Nicolau Adrian este schizofrenic – persoana care a pierdut total contactul cu realitatea profesionala, juridica si sociala, si sociopat – persoana care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor, cu aspect delirant – persoana ce nu poate fi convinsa pe cale logica sa adopte un comportament civilizat si sa-si impuna legea ca pe o comanda sociala interioara, cu caracter mitomaniac – persoana care minte obsesiv, simptoma mai multor tulburari psihologice

                In dovedire invoc manualul de diagnosticare international cu care trebuie sa corespunda toate diagnosticele psihiatrilor din care citez definitia schizofreniei. Conform DSM5 "Schizophrenia is characterized by delusions, hallucinations, disorganized speech and behavior, and other symptoms that cause social or occupational dysfunction.". In traducere: “Schizofrenia este caracterizata de iluzii, halucinatii, productie verbala si comportamentala dezorganizata, si alte simptome ce cauzeaza disfunctie sociala si ocupationala”,        

                precum in fapt a demonstrat asa-zisul procuror general Nicolau Adrian prin “productie verbala si comportamentala dezorganizata” adica prin falsificarea raspunsului la cererea de informare de natura a-l incrimina penal adica reprezentand un pericol nu doar pentru siguranta publica ci si pentru propria sa persoana, acesta fiind vadit lipsit de discernamant medical si juridic chiar si in calitate de infractor, precum calitatea de infractor sau de sociopat adica individ cu tulburare antisociala de personalitate care incalca in mod pervaziv legea si drepturile persoanelor evident constituie flagrantul necorespunderii profesionale a acestora sau “disfunctie sociala si ocupationala”,

                in realitate petitia fiind semnata deopotriva electronic si digital, facand dovada semnaturii electronice conform Legii 455/2001 ceea ce este irelevant deoarece petia este semnata si olograf, precum atesta dealtfel admiterea petitiilor mele semnate electronic de catre parchete si instante din anul 2013

 

                Cu mentiunea ca am sesizat PMCMA prin emailul din data de 25.06.2016 03:54 intitulat “FW: PLANGERE PENALA PREALABILA PAUN IONEL IULIAN PENTRU INFRACTIUNILE SAVARSITE PE DATA DE 18.05.2016 PRIN FALSIFICAREA UNEI INCHEIERI DE INCEPEREA URMARIRII PENALE IMPOTRIVA MEA NELEGAL SI NETEMEINIC” in legatura cu cauza 2845/P/2016

                Am actualizat plangerea penala prealabila cu care am sesizat PMCMA dupa ce am consultat dosarul 2845/P/2016 prin emailul din data de 14.09.2016 10:09 intitulat “FW: PLANGERE PENALA PREALABILA PAUN IONEL IULIAN PENTRU INFRACTIUNILE SAVARSITE PE DATA DE 18.05.2016 PRIN FALSIFICAREA UNEI INCHEIERI DE INCEPEREA URMARIRII PENALE IMPOTRIVA MEA NELEGAL SI NETEMEINIC” in legatura cu cauza 2845/P/2016

                Am actualizat plangerea penala prealabila cu care am sesizat PMCMA dupa ce am obtinut inregistrarea audio a sedintei din 18.05.2016 prin emailul din data de  22.09.2016 09:12 intitulat “FW: PLANGERE PENALA PREALABILA PAUN IONEL IULIAN PENTRU INFRACTIUNILE SAVARSITE PE DATA DE 18.05.2016 PRIN FALSIFICAREA UNEI INCHEIERI DE INCEPEREA URMARIRII PENALE IMPOTRIVA MEA NELEGAL SI NETEMEINIC” in legatura cu cauza 2845/P/2016

                Am formulat o cerere de schimbarea procurorului pentru tegiversare prin emailul din data de 15.09.2016 02:05 intitulat “CERERE DE SCHIMBAREA PROCURORULUI DE CAZ PENTRU TEGIVERSAREA CAUZEI” in legatura cu cauza 2845/P/2016. Aceasta a fost ignorata

                Am formulat o cerere de informare privind stadiul urmaririi penale prin emailul din data de 15.09.2016 03:01 intitulat “CERERE DE INFORMARE #1 PRIVIND NUMARUL DOSARULUI PENAL, NUMELE PROCURORULUI SI STADIUL URMARIRII PENALE” in legatura cu cauza 2845/P/2016. La aceasta cerere asa-zisul procuror Nicolau Adrian a emis un raspuns falsificat pentru care i-am deschis prezentul dosarul penal

                Am formulat o cerere de informare privind stadiul urmaririi penale prin emailul din data de 27.09.2016 20:06 intitulat “CERERE DE INFORMARE #1-2 PRIVIND NUMARUL DOSARULUI PENAL, NUMELE PROCURORULUI SI STADIUL URMARIRII PENALE PRECUM SI MOTIVUL FALSIFICARII RASPUNSULUI PRECEDENT LA CEREREA ANTERIOARA DE INFORMARE” in legatura cu cauza 2845/P/2016. Aceasta cerere a fost ignorata de asa-zisul procuror Nicolau Adrian

 

                Cu mentiunea ca am sesizat PMCMA prin emailul din data de 08.08.2016 09:01 intitulat “FW: PLANGERE PENALA PREALABILA POPA MARIANA PENTRU INFRACTIUNILE SAVARSITE PE DATA DE 24.06.2016 PRIN FALSIFICAREA INCHEIERII DIN 24.06.2016 SI MAI MULTOR SESIZARI PENALE SI AMENZI JUDICIARE” in legatura cu cauzele 3992/P/2016 si 4329/P/2016.

                In realitate cauzele 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 sunt falsificate in flagrant in scopul in scopul Hartuirii, Amenintarii, Santajului si posibil ca in cauza 2417/P/2014 pentru tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsita deja de acest grup infractional organizat de 3 (trei) ori, dovedit in flagrant prin proba pozitiv-negativa sau principiul tertului exclus la fel ca in cazul ICA neputandu-se retine grava neglijenta a asa-ziselor organe judiciare care evident premeditat au falsificat toate actele de procedura in scopul  punerii mele intr-o situatie de vulnerabilitate in scopul de a ma vatama grav sau ucide pentru a ma reduce la tacere, si fiindca nu ma cunosc din prealabil cu aceste asa-zise organe judiciare nu se poate retine motivul razbunarii, singurul motiv posibil ramas fiind incalcarea legii si falsificarea realitatii dosarelor cu rea-credinta din interes material si delapidarea atributiilor de serviciu in scopul favorizarii intereselor ilicite ale grupului infractional organizat in care s-au constituit, in caz contrar trebuind sa admitem ca toate aceste asa-zise organe judiciare au savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni din considerente telepatice sau prostie ceea ce este prezumat inadmisibil

 

 

 

                M. Privind demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena si asa-zisul procuror Mihalache Cristina

               

                In dovedirea declaratiilor de mai jos anexez proba 20 reprezentand hotararea falsificata din 14.10.2016 din 13124/231/2016

 

                Nicolau-Grosu Marilena, un asa-zis judecator de la Judecatoria Focsani a falsificat hotararea din 14.10.2016 din 13124/231/2016 prin faptul ca

 

                1. a refuzat sa intre in cercetarea cauzei conform principiului aflarii adevarului cf. art. 22 din CPC, respectiv cf. art. 237-248 din CPC in privinta activitatii judecatoresti.

                Spre exemplu si in dovedire instanta nici nu mi-a comunicat intampinarea ceea ce poate nu exista, insa nici n-a decazut partea adversa din sarcina probei cf. art. 208 din CPC “Nedepunerea intampinarii in termenul prevazut de lege atrage decaderea paratului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel.”,

 

                2. a refuzat sa administreze probele propuse cf. art. 16 din CPC.

                Spre exemplu si in dovedire invoc faptul ca asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena a refuzat sa admita sau sa respinga probele mele si nu a solutionat cererea de efectuarea unei expertize psihiatrice a paratilor anexate la dosar precum nu si-a indeplinit majoritatea celorlalte atributii de drept cf. art. 237 din CPC

                Spre exemplu si in dovedire nu mi s-a comunicat intampinarea paratilor ceea ce poate nu exista, motiv pentru care acestia au decazut din proba cu inscrisuri, insa nici zisului judecator Nicolau-Grosu Marilena nu a decazut paratii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii cf. art. 208 din CPC, si nu mi s-au comunicat probele in copie precum era obligatoriu pentru a-mi exercita dreptul la aparare cum ar fi "depozitiile acestora atasate la dosar", si

 

                3. a refuzat sa supuna cererea principala si exceptiile dezbaterilor in contradictoriu conform principiului contradictorialitatii derivat al dreptului la aparare, cf. art. 14 din CPC.

                Spre exemplu si in dovedire instanta a invocat exceptia de inadmisibilitate ori indiferent ca n-a motivat aceasta in fapt si de drept ceea ce atrage inadmisibilitatea exceptiei invocate precum atrage nulitatea intregii hotarari care este intemeiata pe aceasta, instanta era obligata a-mi comunica aceasta pentru a raspunde conform principiului contradictorialitatii la aceasta exceptie deasemenea in temeiul dreptului la aparare, cererea de judecare in lipsa nesemnificand privarea mea de drepturile procesuale si fundamentale in acest proces, si

 

                4. a refuzat sa motiveze hotararea falsificata in fapt si de drept cf. art. 425 (1) b) din CPC in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 7 din CPC si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 22 din CPC, neputandu-se retine ca falsificarea hotararii poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 7 din CPC si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 22 din CPC, precum aceste hotarari nu se pot retine ca fiind hotarari temeinice ci hotarari falsificate ceea ce nu poate avea autoritate de lucru judecat, fiindca autoritatea judecatii adica infaptuirea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice hotarare contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

                In dovedire se poate in hotararea falsificata din 14.10.2016 din 13124/231/2016 ca asa-zisul asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena n-a invocat nici un temei de drept in motivarea hotararii precum nu si-a probat declaratiile generice, neprobate si vadit netemeinice, si

 

                5. a falsificat hotararea din 13124/231/2016 prin faptul ca

                5.1. n-a retinut temeiurile mele reale in fapt de chemare in judecata, in dovedire precum le-am prezentat la sectiunea A^1.1. “Lepadatu Toni, Butuc Paul-Manuel, asa-zisi jandarmi de la IJJV utilizati de mafia magistratilor din instantele Judecatoria Focsani si Tribunalul Vrancea ca martori mincinosi...” din prezenta, premeditarea fiind evidenta deoarece putea pur si simplu sa citeze sectiunea “A^1. In rezumat” in hotararea judecatoreasca deoarece cererea principala a fost o petitie electronica ceea ce faciliteaza copierea de text care se poate executa in secunde, din textul retinut in hotararea judecatoreasca falsificata observandu-se cu usurinta ca asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena a urmarit musamalizarea realitatii dosarului

                5.2. a aberat ca punerea sub interdictie are ca scop imbunatatirea conditiilor de viata a unei persoane prin numirea unui tutore. In realitate numirea unui tutore nu imbunatateste cu nimic conditiile de viata a interzisului judecatoresc iar punerea sub interdictie a unei persoane este o masura judecatoreasca avand ca efect printre altele interdictia de a ocupa o functie publica ceea ce cu siguranta imbunatateste conditiile de viata ale tuturor celorlalti cetateni in urma punerii in imposibilitate a interzisului judecatoresc sa abuzeze si sa delapideze atributiile functiei publice in scopul de a obtine foloase necuvenite ceea ce in mod convers demonstreaza sociopatia si lipsa de discernamant juridic al interzisului judecatoresc si necesitatea punerii sale sub interdictie judecatoreasca datorita aspectului delirant al interzisului judecatoresc adica incapacitatii sale de a se abtine sa savarseasca infractiuni ceea ce demonstreaza lipsa discernamantului medical si incapacitatea de a se ingriji de interesele sale care in aceste circumstante sunt reprezentate de abilitatea de a indeplini atributiile de serviciu, in caz contrar uzurparea functiei constituind temei de expulzare din functie pentru necorespundere profesionala. In concluzie si in dovedirea alienarii mintale a asa-zisului judecator Nicolau-Grosu Marilena invoc faptul a fost incapabil pana sa defineasca macar care sunt interesele celor chemati in judecata in 13124/231/2016

                5.3. a aberat ca “alienatia mintala exclude capacitatea psihica a unei persoane, adica, capacitatea de a intelege”. In realitate debilitatea mintala reprezinta lipsa capacitatii de intelegere nu si alienarea mintala care reprezinta doar lipsa discernamantului adica deosebirea dintre bine si rau, si nu exclude inteligenta. Sociopatii si psihopatii sunt in realitate alienati mintal nu debili mintal, fiind adesea inteligenti deoarece nu sunt afectati de vicisitudinile psihice care afecteaza persoanele normale

                Asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena deasemenea a aberat ca “Ambele afectiuni mintale se caracterizeaza prin aceea ca bolnavii sunt incapabili sa duca o viata sociala normala si necesita supraveghere permanenta”. In realitate deoarece normalitatea este definita de comportamentul majoritatii care nu este neaparat un comportament moral si etic, si fiindca sociopatii se integreaza adesea in orice mediu social ceea ce nu implica si calitatea de societaet civilizata aceasta declaratie nu este adevarata. Sociopatii se pot integra si intr-o societate civilizata manipuland cu usurinta si in realitate fiind chiar aceia care par cei mai “normali” dintr-un grup, putand fi descoperiti doar datorita superficialitatii cu care mint obsesiv sau prin superficialitatea cu care incalca legea si drepturile persoanelor, acestia fiind pregatiti sa sacrifice viata oricui de regula pentru a-si atinge interesele ilicite si meschine

                Cu mentiunea ca asa-zisului judecator Nicolau-Grosu Marilena a refuzat sa solutioneze cererea de efectuarea unei expertize lasand aceste opinii macar pe seama unor “specialisti”, ceea ce retin drept proba a alienarii mintale a asa-zisului judecator Nicolau-Grosu Marilena si a faptului ca a falsificat hotararea judecatoreasca unde evident confunda debilitatea mintala cu alienarea mintala

                5.4. a mintit ca “petentul nu are deschisa o astfel de cale procesuala intrucat faptele invocate in sustinerea lipsei discernamantului nu reprezinta ipostaze reale pentru configurarea unei boli psihice a paratei care sa reclame luarea de masuri de ocrotire precum aceasta

                In dovedire asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena a refuzat sa administreze probele inscrisuri inainte sa profereze aceasta minciuna, precum a refuzat sa solutioneze cererea de efectuarea unei expertize crezandu-se si psihiatru pe langa uzurparea vadita a functiei judecator, si

                5.5. a mintit ca "petentul are calitatea de faptuitor in cadrul dosarului penal 2845/P/2016". Aceasta constituie infractiunile de falsurile in inscrisuri deoarece in realitate nu am calitatea de faptuitor in dosarul 2845/P/2016 ci calitatea falsificata de suspect prin ordonantele vadit falsificata de inceperea urmaririi penale si de continuarea urmaririi penale deoarece fapta penala este in esenta "tulburarea linistii in mod silentios", ceea ce demonstreaza ca asa-zisele organe judiciare vrancene sunt schizofrenice. Am facut public dosarul penal al acestora si de punerea sub interdictie pentru schizofrenie la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/47/ionel-iulian-ascultatul-casti-infractiune

 

 

 

                Asa-zisul procuror Mihalache Cristina de la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani

               

                1. a refuzat sa se conformeze legii cf. art. 938 (2) din CPC “Procurorul, direct sau prin organele politiei, va efectua cercetarile necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialisti, iar daca cel a carui punere sub interdictie judecatoreasca este ceruta se gaseste internat intr-o unitate sanitara, va lua si avizul acesteia.” Aceasta prevedere este obligatorie nu conditionata sau facultativa

 

                2. a savarsit infractiunile de Falsul in declaratii si instigarea la infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni mintind fara nici o demonstratie in fapt si de drept cum ca cererea mea ar fi inadmisibila.

                Remarc insa practica comuna asa-ziselor organe judiciare schizofrenice care dupa ce falsifica un act de procedura declara ca victima este "nemultumita" ceea ce inseamna in mintea acestora schizofrenica precum declara ca victima n-are dreptate in nici o circumstanta fiindca e doar "nemultumita" fiindca asa-ziselor organe judiciare au savarsit infractiuni impotriva sa, intalnirea termenului “nemultumit” desemnand fara exceptie pana in prezent un organ judiciar schizofrenic dat fiind si faptul ca aceasta formula nu are nici o relevanta judiciara, actul de justitie caracterizandu-se si prin inlaturarea oricarui aspect irelevant

 

                3. a savarsit infractiunile de Falsul in declaratii mintind in flagrant ca n-am depus probe la dosar precum citez: "...neexistand indicii care sa creeze dubii...". In realitate am depus probe la dosar precum atesta cererea principala si OPIS-ul din cererea principala, si am demonstrat mai presus de orice dubii rezonabile alienatia mintala a paratilor, motiv pentru care am publicat aceasta pe internet la adresa: http://militia.freeforums.net/board/3/inspectoratul-de-jandarmi-judetului-vrancea, fara sa fiu dat in judecata pentru calomnie deoarece este adevarat, precum am deschis dosar penal acestora fara sa fiu acuzat de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare ceea ce reprezinta proba veritatii declaratiile si probelor mele judiciare, iar acest gen de informatii daca ar fi secretizate ar ascunde infractiunile savarsite de functionari publici motiv pentru care denuntarea alienarii mintale a angajatilor Jandarmeriei Romane din Focsani care dealtfel recent au batut si retinut un activist PNL care impartea pliante la ordinul ilicit al mafiei PSD coroboreaza la faptul ca aceste animale degenerate cu vadite probleme psihice sunt utilizate de grupurile infractionale organizate locale sa bata, sa intimideze, sa hartuiasca, sa falsifice amenzi si procese verbale si sa depuna marturia mincinoasa

 

 

 

                I.N. Privind demonstratia infractiunilor savarsite de asa-zisul fost ministru al MAI si fost inspector general al IGPR Toba Petre

               

                Toba Petre, care in calitate de fost ministru MAI si fost sef al IGPR a refuzat sa exercite actiunea disciplinara impotriva asa-zisilor politisti si jandarmi inculpati in prezenta ceea ce determina necesitatea punerii sub interdictie a asa-zisul ministru Toba Petre pentru constituirea unui anturaj sociopat adica a Constituirii unui grup infractional organizat in cardasie cu alti alienati mintal, desi a fost sesizat ca inculpatii au savarsit abaterile disciplinare demonstrate la sectiunea I. In fapt, de drept constituind abaterile disciplinare cf. art. 57 a)d) din Legea 360/2002, precum obiectivez in continuare in rezumat in fapt si de drept prin

 

                B^1. faptul ca raspunderea paratului Toba Petre se angajeaza de drept cf. art. 4 din OUG 27/2002 “Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal.”,

                raportat la art. 2 din OUG 27/2002 “În sensul prezentei ordonanţe, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris sau prin e-mail, pe care un cetăţean ori o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.”,

                precum se angajeaza si in temeiul art. 2 (1) b)(2)(3)a) din Hotararea Guvernului nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului si art. 12 si art. 17 din Legea 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne

 

                B^2. demonstratia existentei abaterilor disciplinare savarsite de asa-zisii politisti parati numiti in prezenta impotriva carora asa-zisul ministru Toba Petre refuza tacit sa exercite actiunea disciplinara demonstrand ca s-a Constituit intr-un grup infractional organizat cu paratii numiti in prezenta

 

                In dovedirea in fapt a abaterilor disciplinare a asa-zisilor politisti parati in prezenta invoc legea

 

Articolul 55 din 360/2002

Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.

 

Articolul 57 din 360/2002

Constituie abateri disciplinare, daca nu au fost savârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni, urmatoarele fapte savârsite de politist, comise cu vinovatie:

a) comportarea necorespunzatoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitatii profesionale a politistului sau prestigiului institutiei;

d) depasirea atributiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relatiile cu cetatenii;

h) nerespectarea prevederilor jurământului de credinţa

k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţiile stabilite prin lege.

 

                iar in demosntratia in fapt a savarsirii abaterilor disciplinare invoc drept proba 2 plangerea penala prealabila anexata la prezenta cu titlul de proba inscris si declaratie pe propria raspundere data organelor de urmarire penala fara sa fiu acuzat de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, fapt prin care fac proba veritatii declaratiilor mele si probelor mele. In aceasta plangere am demonstrat si probat detaliat motivele in fapt si de drept pentru care se impune trimiterea in judecata si condamnarea inculpatilor, de care rog instanta sa ia act in prezenta deoarece se impune punerea paratilor sub interdictie pentru siguranta publica nu doar pentru siguranta mea personala asimilata notiunii de siguranta publica, cu mentiunea ca aceasta evident prezinta un OPIS al probelor inscrisuri care atesta cele declarate de mine si explicitarea semnificatiei acestor probe

 

                In dovedirea de drept a angajarii raspunderii pentru refuzul de a dispune cercetarea prealabila  invoc legea

 

Articolul 59 din din 360/2002

(2) Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoştinţă de săvârşirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:

a) persoana care are competenţa de numire în funcţie a poliţistului cercetat sau şeful unităţii ierarhic superioare;

 

Hotararea Guvernului nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului

Art. 2. - (1) In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

b) persoana in drept - persoana competenta sa acorde recompense, sa aplice atentionari fara parcurgerea procedurii disciplinare sau sa dispuna cercetarea prealabila;

(2) In sensul alin. (1) lit. b), prin persoana competenta sa acorde recompense ori sa aplice atentionari fara parcurgerea procedurii disciplinare se intelege persoana care are competenta de numire a politistului, seful ierarhic superior al acesteia care are competenta de gestiune a resurselor umane sau, dupa caz, seful care indeplineste functia similara celui care a aplicat sanctiunea disciplinara, identificata potrivit art. 54 alin. (1^1) si (1^2) din Statut.

(3) In sensul alin. (1) lit. b), prin persoana competenta sa dispuna cercetarea prealabila se intelege persoana identificata potrivit art. 59 alin. (2) din Statut, astfel:

a) persoana care are competenta de numire in functie a politistului cercetat, inclusiv de imputernicire pentru indeplinirea atributiilor unei functii de conducere;

 

ART. 12 din Legea 40/1990

Conducerea Ministerului de Interne se exercita de catre ministru. Pe linga ministru functioneaza colegiul ministerului ca organ consultativ.

 

ART. 17 din Legea 40/1990

Ministerul de Interne are urmatoarele atributii principale:

c) conduce si coordoneaza activitatea unitatilor de politie si a celor de jandarmi din subordine care, direct sau in cooperare cu alte forte legitime ale statului, participa la combaterea manifestarilor de violenta si la restabilirea ordinii publice;

 

                Mentionez faptul ca asa-zisul ministru Toba Petre dupa ce i-a fost musamalizat dosarul penal pentru refuzul tacit de a exercita actiunea disciplinara impotriva inspectorului sef al IPJV Popescu Ionel care a intervenit in scopul musamalizarii abaterilor disciplinare grave savarsite de asa-zisul politist Simiz George, a propus lui Klaus Iohannis si obtinut recompensarea inspectorului sef al IPJV Popescu Ionel cu ordinul barbatiei - pentru ca in Vrancea politistii fac orgii la sectie precum scrie si-n presa, si asta e o gluma de prost gust a mafiei taranoilor cel mai probabil

 

 

 

                I.O. Demonstratia falsificarii ordonantei de punerea in miscare a actiunii penale  de catre asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian in cardasie cu asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut

                                                                                                                 

                Deoarece ordonantele de inceperea si continuarea urmaririi penale sunt falsificate precum am demonstrat prezenta, si deoarece nu mi s-a comunicat nici o proba vreodata in copie si nici asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016 nu au administrat nici o proba in conditiile legii precum am observat in dosarul 2845/P/2016 ca nu exista nici un document care inventariaza si obiectiveaza existenta faptei, vinovatia, incadrarea legala s.a.m.d. desi asa-zisele organe judiciare falsificasera deja ordonantele de continuarea urmaririi penale adica pe motiv ca exista probe care demonstreaza ca fapta penala exista desi precum am demonstrat in prezenta nu exista,

                deduc ca ordonanta de punerea in miscare a actiunii penale este falsificata ca si ordonantele de inceperea si continuarea urmaririi penale urmand a completa plangerea penala prealabila anexata cu alte probe in masura in care le identific.

                Coroborez la aceasta proba de fapt discutand pe marginea conditiilor existentei ordonantei de punerea in miscare a actiunii penale cf. art. 309 din CPP adica “Actiunea penala se pune in miscare de procuror, prin ordonanta, in cursul urmaririi penale, cand acesta constata ca exista probe din care rezulta ca o persoana a savarsit o infractiune si nu exista vreunul dintre cazurile de impiedicare prevazute la art. 16 alin.(1). modif. OUG 3/2014

                Deoarece nu “exista probe din care rezulta ca o persoana a savarsit o infractiune” precum declar pe propria raspundere la fel ca la audierile in calitate de martor si de suspect si dovedesc prin faptul ca asa-zisele organe judiciare nu m-au acuzat de Falsul in declaratii sau Inducerea in eroare a organelor judiciare deoarece asa-zisele organe judiciare evident stiu ca au falsificat ordonantele invocand probe care nu exista motiv pentru care voi introduce un autodenunt pentru Falsul in declaratii sau Inducerea in eroare a organelor judiciare bazat pe declaratiile asa-ziselor organe judiciare proband insa evident faptul ca asa-zisele organe judiciare au falsificat cauza 2845/P/2016,

                ordonata de punerea in miscare a actiunii penale cf. art. 309 din CPP din 2845/P/2016 nu poate fi decat falsificata conform principiului tertului exclus adica ori eu am dreptate ori asa-zisele organe judiciare. Coroborat cu probele anexate la dosarul 2845/P/2016 care demonstraza ca nu am savarsit nici o infractiune deci actele de procedura ale asa-ziselor organe judiciare sunt falsificate si justifica inculparea acestora in legatura cu acest dosar penal pe care l-au inventat pentru a ma Hartui, Ameninta si Santaja si posibil ca in cauza 2417/P/2014 pentru tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala savarsita deja de acest grup infractional organizat de 3 (trei) ori, dovedit in flagrant prin proba pozitiv-negativa sau principiul tertului exclus la fel ca in cazul ICA neputandu-se retine grava neglijenta a asa-ziselor organe judiciare care evident premeditat au falsificat toate actele de procedura in scopul  punerii mele intr-o situatie de vulnerabilitate in scopul de a ma vatama grav sau ucide pentru a ma reduce la tacere, si fiindca nu ma cunosc din prealabil cu aceste asa-zise organe judiciare nu se poate retine motivul razbunarii, singurul motiv posibil ramas fiind incalcarea legii si falsificarea realitatii dosarelor cu rea-credinta din interes material si delapidarea atributiilor de serviciu in scopul favorizarii intereselor ilicite ale grupului infractional organizat in care s-au constituit, in caz contrar trebuind sa admitem ca toate aceste asa-zise organe judiciare au savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri si alte infractiuni din considerente telepatice sau prostie ceea ce este prezumat inadmisibil

                In dovedirea existentei ordonantei falsificate de punerea in miscare a actiunii penale anexez la prezenta drept proba 24 citatia in calitate de inculpat in dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 cu precizarea ca asa-zisul organ judiciar mi-a adus la cunostinta la cererea mea si nu din oficiu ca dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 au fost reunite si s-a pus in miscare actiunea penala in toate

 

 

 

                I.P. Demonstratia infractiunii de Falsul in declaratii savarsite de asa-zisii jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel in intampinarea depusa in apelul din 13124/231/2016

 

                Explicitez raspunsul la intampinarea intimatilor parati la apelul 13124/231/2016 prin discutia punctuala asupra declaratiilor judiciare false ale acestora, in dovedirea infractiunii de Falsul in declaratii savarsita de intimatii parati prin intampinarea la apelul 13124/231/2016 pe care o anexez la prezenta drept proba 27

 

                Cu privire la falsurile in declaratii proferate de intimatul parat Lepadatu Toni

 

                1. Privind paragraful 2 de la pagina 1 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Acesta solicitase ... mitomaniac”,

                precizez ca am demonstrat in chemarea in judecata ca asa-zisii jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul Manuel sunt schizofrenici si sociopati cu aspect delirant si caracter mitomaniac, aspectul delirant si caracterul mitomaniac fiind caracteristici ale tulburarii antisociale de personalitate sau sociopatiei acestora care se datoreaza schizofreniei acestora, de unde si ordinea in care le-am formulat

 

 

 

                2. Privind paragraful 3 de la pagina 1 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Mentionez ca eu sunt jandarm care execut zilnic serviciul de ordine interioara la Palatul de Justitie Vrancea si in data de 18.05.2016, impreuna cu colegul meu, Butuc Paul-Manuel si cu numitul Crintea Valerica, am fost martori la incidentul petrecut in sala de judecata intre numitul Raneti Tudor Andrei si presedintele completului de judecata, acesta avand in acel moment un comportament inadecvat, in urma caruia acestuia i-a fost intocmit dosar penal”,

                2.1. constat ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte la propriu si prin omisiune cu privire la “am fost martori la incidentul petrecut in sala de judecata intre numitul Raneti Tudor Andrei si presedintele completului de judecata, acesta avand in acel moment un comportament inadecvat, in urma caruia acestuia i-a fost intocmit dosar pena”. Minciunile la propriu ale asa-zisului jandarm Lepadatu Toni constituind infractiunea de Falsul in declaratii deoarece intampinarea este o declaratie judiciara, constau in faptul ca

                2.1.1. declar pe propria raspundere precum am demonstrat in fondul dosarului curent si al dosarului 2845/P/2016 fara sa fiu acuzat de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare prin declaratii si probe false ceea ce demonstreaza veridicitatea declaratiilor si probelor mele, ca nu a existat “incidentul petrecut in sala de judecata intre numitul Raneti Tudor Andrei si presedintele completului de judecata” deoarece la inscenarea din 18.05.2016 nu am fost actor adica participant activ ci participant pasiv adica victima infractiunilor pentru care am deschis dosar penal intimatilor prezentei si celorlalte asa-zise organe judiciare din cauza 2845/P/2016, pe care l-am publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/47/ionel-iulian-ascultatul-casti-infractiune de unde instanta poate preleva aceasta declaratie judiciara deoarece deasemenea am inaintat-o autoritatilor penale, cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale, si

                cu mentiunea ca plangerea penala prealabila de la baza dosarului penal impotriva asa-ziselor organe judiciare din cauza 2845/P/2016 si a intimatilor din prezenta am anexat-o drept proba 27 la cererea principala din fondul dosarului 13124/231/2016, cu titlul de proba inscris si declaratie pe propria raspundere data organelor de urmarire penala fara sa fiu acuzat de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, fapt prin care fac proba veritatii declaratiilor mele si probelor mele. In aceasta plangere am demonstrat si probat detaliat motivele in fapt si de drept pentru care se impune trimiterea in judecata si condamnarea inculpatilor, de care rog instanta sa ia act in prezenta deoarece se impune punerea paratilor sub interdictie pentru siguranta publica nu doar pentru siguranta mea personala asimilata notiunii de siguranta publica, cu mentiunea ca aceasta evident prezinta un OPIS al probelor inscrisuri care atesta cele declarate de mine si explicitarea semnificatiei acestor probe

                Asa-zisul jandarm Lepadatu Toni incearca superficial sa musamalizeze adica sa ascunda realitatea infractiunilor sau delictelor pe care le-a savarsit pe 18.05.2016 prin declaratii false si tipic mincinosilor neobiectivate precum aceste declaratii false nu demonstreaza relevant prezentei cauze cum asa-zisul jandarm Lepadatu Toni nu a savarsit delictele pe care am demonstrat ca le-a savarsit:

                2.1.1.a. Omisiunea sesizarii cf. art. 267 din CP prin faptul ca nu a intocmit proces verbal si nu a sesizat autoritatile penale cf. art. 61 si art. 291 si art. 293 din CPP adica obligatia organelor de ordine publica in acest sens, cu privire la infractiunile savarsite pe 18.05.2016 de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian implicit asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta, despre care precizez in mod relevant ca este nevasta lui Dogaru Vasile, functionar la DIPI adica serviciul de informatii al politiei cunoscut de notorietate ca facand parte din organizatia de represiune cunoscuta ca “Securitatea” pe vremea tiranului Ceausescu, despre nu se poate retine ca nu are la cunostinta crimele nevestesii complice la tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea fiind evidenta complicitatea posibil provenienta ordinului ilicit de a savarsi abuzuri grave impotriva mea. In realitate grupul infractional organizat din care fac parte cel putin intimatii acestui dosar, asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian un fost politist corupt din Piatra Neamt care falsifica hotarari la ordinul acestui grup infractional organizat si asa-zisele organe judiciare din dosarul 2845/P/2016 dintre care remarcabil majoritatea sunt tigani judecand dupa fizionomie si in mod relevant dupa versatilitatea de infractori inveterati, a incercat sa ma insceneze din nou precum am demonstrat in plangerea penala prealabila anexata la cererea principala din fondul dosarului 131241/231/2016 cu titlul de declaratie judiciara. Deoarece acest aspect este mai putin relevant cauzei indic instantei ca poate consulta discretionar dosarele penale ale membrilor acestui grup infractional organizat pe saitul http://militia.freeforums.net

                2.1.1.b. Falsul in declaratii, Marturia mincinoasa si alte infractiuni de falsurile in inscrisuri

                2.1.1.b.1. in procesul verbal pe care a refuzat explicit sa mi-l aduca la cunostinta sau sa-mi ia declaratiile precum stiam ca va proceda si precum am demonstrat in plangerea penala prealabila anexata la cererea principala din fondul dosarului 13124/231/2016

                2.1.1.b.2. in declaratia judiciara in calitate de martor in dosarul 2845/P/2016 care este totodata in contradictoriu cu procesul verbal mentionat mai sus precum am demonstrat in plangerea penala prealabila anexata la cererea principala din fondul dosarului 13124/231/2016, cu mentiunea ca am solicitat sa fie aduse inscrisurile din 2845/P/2016 in 13124/231/2016 cf. art. 292-300 din CPC deoarece asa-zisele organe judiciare refuza sa-mi acorde dreptul de a consulta dosarul in sensul comunicarii in copie scanata a acestui inscris procesul verbal, declaratia judiciara din 2845/P/2016 si alte inscrisuri relevante, cf. art. 78, art. 83  b) si art. 94 (2)(8) din CPP. In acest sens indic in mod relevant ca am actionat in judecata in contencios administrativ aceste asa-zise organe judiciare sub obligatia de a face, a-mi acorda dreptul de a consulta dosarul in sensul comunicarii in fotocopie a inscrisurilor din dosarul 2845/P/2016 cf. art. 94 (2) din CPP

                2.1.1.c.3. in declaratia judiciara in calitate de intimat, intampinarea la apelul din 13124/231/2016, precum demonstrez in prezenta

 

                2.1.2. declar pe propria raspundere ca pe data de 18.05.2016 nu am avut un “comportament inadecvat“ adica am declar pe propria raspundere avut un comportament conform normelor de ordine publica, precum este evidenta aberatia ca nici un dosar penal nu a fost vreodata deschis pentru “comportament inadecvat“ deoarece aceasta nu constituie o infractiune ceea ce retin drept proba suplimentara de schizofrenie a intimatului Lepadatu Toni adica productia sa verbala incoerenta

 

                2.2. Minciunile prin omisiune ale asa-zisului jandarm Lepadatu Toni constau in faptul ca nu declara adevarul cu privire la infractiunile savarsite pe data de 18.05.2016 de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian implicit asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta pe care le-a sesizat in calitate de martor si agent constatator fiind in exercitiul functiunii de organ de ordine publica, infractiuni pe care le-am demonstrat ca exista si ca au fost savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian implicit asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta pe data de 18.05.2016 in cardasie cu intimatii Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel si alti complici ca intimatul Crintea Valerica care a depus marturie mincinoasa si impotriva mea, si s-a si contrazis cu marturiile mincinoase ale intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel care la randul lor s-au contrazis intre ei, Lepadatu Toni reusind performanta sa se contrazica singur ceea ce-mi verifica concluzia faptului ca toti acestia sunt schizofrenici prin incoerenta in comportament si productie verbala reprezentand deopotriva un pericol public si pericol pentru ei insisi incriminandu-se penal in flagrant pentru infractiunile de Falsul in declaratii si Marturia mincinoasa in principal

 

 

 

                3. Privind paragraful 3 de la pagina 1 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni de unde citez: “Va rog sa analizati solicitarea petentului si sa o respingeti intrucat este nefondata”,

                constat ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca “solicitarea petentului ... este nefondata” precum am demonstrat la punctul precedent, la care coroborez precizand ca in conformitate cu ratiunea judiciara adica cu principiul si dictonul latin actor incubit probatio – cine spune trebuie sa dovedeasca sau conform logicii juridice si principiului ratiunii suficiente conform caruia pentru orice declaratie trebuie sa existe o demonstratie, ca declaratiile neobiectivate adica vadit generice si demonstrat mincinoase ale asa-zisului jandarm Lepadatu Toni nu sunt probe in sensul legii in apararea sa, ci probe in acuzarea sa deoarece asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte ca sa-si ascunda infractiunile insa este suficient de debil mintal sa nu inteleaga nu reuseste sa pacaleasca pe nimeni si se incrimineaza pentru alte infractiuni

 

 

 

                4. Privind paragraful 4 de la pagina 1 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Consider ca numitul Raneti Tudor Andrei ar trebui expertizat psihiatric intrucat prin actiunea sa ma jigneste fara temei si imi creaza un prejudiciu de imagine, eu avand 24 de ani de experienta profesionala si de-a lungul anilor am fost evaluat psihologic de mai multe ori, fara a avea probleme. Daca as fi avut probleme de natura psihologica, eram exclus automat din jandarmerie”,

                deoarece acest paragraf n-are nici o relevanta probatoare in cauza in sensul apararii asa-zisului jandarm Lepadatu Toni ci in sensul acuzarii asa-zisului jandarm Lepadatu Toni, fac vorbire doar superficial si utilizand proba de notorietate ca si in aceste declaratii asa-zisul jandarm Lepadatu Toni minte si demonstreaza ca este schizofrenic – persoana care a pierdut contactul cu realitatea profesionala, sociala si juridica.

                Retin declaratia “Consider ca numitul Raneti Tudor Andrei ar trebui expertizat psihiatric intrucat prin actiunea sa ma jigneste fara temei si imi creaza un prejudiciu de imagine” drept proba de productie verbala incoerenta si simptoma a schizofreniei asa-zisului jandarm Lepadatu Toni deoarece prejudicierea imaginii in mod justificat adica printr-o actiune judiciara nu este temei de expertizarea psihiatrica a unei parti participante la proces ceea ce demonstreaza ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni nu are la cunostinta nici macar intuitiv normele societatii civilizate pentru care pretinde ca a prestat 24 de ani “servicii” ceea ce in mod convers demonstreaza ca a uzurpat societatea civilizata 24 de ani. In dovedire invoc cu tilul de doctrina textul de lege al derogarii de la infractiunile de Calomnia si Insulta conform vechiului Cod Penal, adica cf. art. 207 din vechiul Cod penal “Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie”, respectiv nici macar faptul ca am publicat dosar penal si civil impotriva asa-zisului jandarm Lepadatu Toni nu poate fi retinuta ca prejudicierea nejustificata a imaginii deoarece cf. art. 13 din Legea 544/2001 “Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.

                Cu privire la declaratia “am fost evaluat psihologic de mai multe ori, fara a avea probleme” invoc demonstratia ce am facut-o in dosarul 14277/231/2015 utilizand inclusiv marturiile psihiatrilor ca psihiatria ca stiinta medicala e o sarlatanie, ceea ce reprezinta motivul pentru care asa-zisul jandarm schizofrenic  a “fost evaluat psihologic de mai multe ori, fara a avea probleme” si conform logicii juridice a principiului non-contradictiei si principiului tertului exclus se naste cel putin teoria faptului ca in jandarmerie la fel ca in magistratura sunt angajati schizofrenici fiindca  sunt labili psihic si manipulabili sa savarseasca infractiuni la comanda, teorie pe care am demonstrat-o reintroducand cererea de punerea sub interdictie a intimatilor parati impreuna cu asa-zisii magistrati Nicolau-Grosu Marilena de la Judecatoria Focsani si Mihalache Cristina de la Parchetul de pe langa Judeceatoria Focsani care au format dealtfel conform literaturii de specialitate un anturaj sociopat cu intimatii parati din 13124/231/2015 sau in termeni penali s-au Constituit intr-un grup infractional cu acestia precum am obiectivat si in plangerea penala prealabila anexata la cererea principala din fondul dosarului 13124/231/2015 cu titlul de declaratie judiciara si pledoarie in demonstratia semnificatiei probatoriului cu inscrisuri, martori si proba materiala audio. Deasemenea juxtapun acestei declaratii false adevarul de notorietate demonstrand ca rapoartele de expertiza in examinarea psihologica efectuata de medicina muncii din cadrul Jandarmeriei Romane nu au nici o valoare,

                citand probele de notorietate din presa scrisa de la adresa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/76304-disponibilizarile-au-mai-bagat-doi-jandarmi-la-psihiatrie.html

                “Cei doi subofiţeri jandarmi au urmat tratament de specialitate timp de aproape o lună la Spitalul Militar Focşani u la evaluarea ulterioară, au fost declaraţi apţi în a satisface serviciul pe timp de “război şi pace”

Recentul caz al jandarmului în vîrstă de 41 de ani, care a încercat să se automutileze, a readus în atenţie problemele de sănătate pe care le au unii dintre angajaţii Ministerului de Interne, fie că este vorba de jandarmi sau de poliţişti...”, si

                citand de la adresa: http://www.evz.ro/pedeapsa-simbolica-pentru-un-psihopat-sexual-in-uniforma-un-colonel-sef-in-jandarmerie-si-a-dat-nadragii-jos-si-a-fugarit-o-politista-prin-curtea-mitropoliei-iasilor.html

                “După ce s-a dezbrăcat de la brâu în jos, șeful jandamilor a alergat după o polițistă prin curtea Mitropoliei, chiar în timp ce zeci de mii de oameni stăteau la coadă ca să se închine la moaștele Sfi ntei Parascheva...”, si

                citand de la adresa: http://www.mediafax.ro/social/un-jandarm-din-bucuresti-a-fost-prins-in-timp-ce-se-masturba-in-fata-unei-fetite-de-12-ani-10557824

                “Un jandarm al Unităţii 0829 Pază ambasade şi alte obiective diplomatice a fost de poliţiştii Secţiei 7 din Capitală, marţi, în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani, lângă parcul Plumbuita din sectorul 2, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

                s.a.m.d.

               

                ceea ce face declaratia “Daca as fi avut probleme de natura psihologica, eram exclus automat din jandarmerie” irelevanta, precum indic faptul ca cele peste 3 (trei) certificate medico-legale eliberate de medicina muncii declarandu-ma apt de munca psihologic pe o functie cu studii superioare adica de profil intelectual, nu a impiedicat grupul infractional organizat local alcatuit din magistrati in principal sa falsifice dosarul 15730/231/2015 de punerea mea sub interdictie, dosarul 11224/231/2015 de internarea mea nevoluntara si dosarul 14277/231/2015 de obligarea mea la tratament medical provizoriu, toate aceste actiuni fiind anulate drept dovada ca nefondate si inadmisibile din alte motive precum se poate constata superficial din evidenta publica a dosarelor ECRIS, nici n-a impiedicat grupul infractional organizat din CSM sa ascunda dosarele cu profil psihiatric printr-un ordin discriminatoriu cu exceptia acestora de pe rolul instantelor locale, actiune initiata cu ocazia deconspirarii de catre mine a activitatilor ilicite intreprinse de mafia magistratilor ce utilizeaza sistemul judiciar si psihiatria ca arme de represiune nedreapta, si actiune inutila deoarece oricum am publicat pe internet dosarele de punerea sub interdictie ascunse in ECRIS

 

 

 

                Cu privire la falsurile in declaratii proferate de intimatul parat Butuc Paul-Manuel

               

                1. Privind paragraful 1 de la pagina 2 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “solicit ... sa respingeti actiunea ... sa obligati reclamantul la plata cheltuielilor de judecata”,

                precizez ca voi formula concluzia in contradictoriu la sfarsitul silogismului precum este natural, formuland mai intai premizele concluziei pe baza discutiei asupra intampinarii asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel

 

 

 

                2. Privind paragraful 2 de la pagina 2 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “invocarea exceptiei nulitatii absolute ... si ... nulitatii relative ... impotriva hotararii ... sunt nefondate”,

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca exceptiile “sunt nefondate” fiind indiferent ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel nu stie legea ceea ce oricum de drept nu se poate invoca in justificarea savarsirii unei infractiuni, fiindca apreciez ca daca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel are suficient discernamant sa minta chiar si superficial si generic in scopul de a-si musamaliza infractiunile, are suficient discernamant sa recunoasca un act falsificat care-i favorizeaza interesele ilicite si sa declare prin urmare ca actul falsificat este licit mintind.

                si coroborez in conformitate cu ratiunea judiciara adica cu principiul si dictonul latin actor incubit probatio – cine spune trebuie sa dovedeasca sau conform logicii juridice si principiului ratiunii suficiente conform caruia pentru orice declaratie trebuie sa existe o demonstratie, ca declaratiile neobiectivate adica vadit generice si demonstrat mincinoase ale asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel nu sunt probe in sensul legii in apararea sa, ci probe in acuzarea sa deoarece asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca sa-si ascunda infractiunile insa este suficient de debil mintal sa nu inteleaga nu reuseste sa pacaleasca pe nimeni si se incrimineaza pentru alte infractiuni

                Imi mentin demonstratia falsificarii hotararii din fondul dosarului 13124/231/2015 de care solicit instantei sa ia act din cererea principala, la care nu am nimic de adaugat deoarece intimatii parati nu au impotriva acestei demonstratii nici o critica argumentata juridic

 

 

 

                3. Privind paragraful 3 de la pagina 2 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Motivarea hotararii primei instante din dosar nu dovedeste o incalcare a dreptului...”,

                precizez ca nu dovedeste pentru ca hotararea din fondul dosarului 13124/231/2015 este falsificata inclusiv sub aspectul neadministrarii oricaror probe, fapt prin care asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena a falsificat silogismul motivarii in fapt si de drept a hotararii judecatoresti prin falsificarea premizelor adica neadministrarea probelor. Asa-zisul judecator Nicolau-Grosu Marilena a refuzat sa motiveze hotararea falsificata in fapt si de drept cf. art. 425 (1) b) din CPC in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 7 din CPC si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 22 din CPC, neputandu-se retine ca falsificarea hotararii poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 7 din CPC si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 22 din CPC, precum aceste hotarari nu se pot retine ca fiind hotarari temeinice ci hotarari falsificate ceea ce nu poate avea autoritate de lucru judecat, fiindca autoritatea judecatii adica infaptuirea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice hotarare contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

 

 

 

                4. Privind paragraful 4 de la pagina 2 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Acuzatia reclamantului de “marturie mincinoasa” este una calomnioasa

                deoarece acest paragraf n-are nici o relevanta probatoare in cauza in sensul apararii asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel ci in sensul acuzarii asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel, fac vorbire doar superficial si utilizand proba de notorietate ca si in aceste declaratii asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte si demonstreaza ca este schizofrenic – persoana care a pierdut contactul cu realitatea profesionala, sociala si juridica.

                Retin declaratia “Acuzatia reclamantului de “marturie mincinoasa” este una calomnioasa” drept proba de productie verbala incoerenta si simptoma a schizofreniei asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel deoarece prejudicierea imaginii printr-o actiune judiciara este justificata de principiul aflarii adevarului ceea ce demonstreaza ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel nu are la cunostinta nici macar intuitiv normele societatii civilizate. In dovedire invoc cu tilul de doctrina textul de lege al derogarii de la infractiunile de Calomnia si Insulta conform vechiului Cod Penal, adica cf. art. 207 din vechiul Cod penal “Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie”, respectiv nici macar faptul ca am publicat dosar penal si civil impotriva asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel nu poate fi retinuta ca prejudicierea nejustificata a imaginii deoarece cf. art. 13 din Legea 544/2001 “Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.

 

 

 

                5. Privind paragraful 5 de la pagina 2 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Tot ce am constatat si declarat in cauza reprezinta realitatea...

                deoarece acest paragraf n-are nici o relevanta probatoare in cauza in sensul apararii asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel deoarece veridicitatae unei declaratii proprii nu poate fi probata printr-o alta declaratie proprie care afirma ca prima declaratie este veridica, deoarece aceste declaratii de fapt sunt una si aceiasi proba care nu are valoare de adevar intrinseca cu exceptia prezumtiei de nevinovatie care exista pana la proba contrarie ceea ce am facut in fondul dosarului 13124/231/2016, demonstratie a vinovatiei asa-zisilor jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel pe care o mentin precum fac proba veritatii acestei demonstratii mai presus de orice dubii rezonabile prin faptul ca asa-zisele organe judiciare care au un interes ilicit sa-mi faca rau nu s-au sesizat din oficiu ca as fi savarsit infractiunile de Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare stiind ca nu realizeaza decat sa creeze premizele altui dosar penal impotriva lor, adica recunoscand ca am dreptate precum am demonstrat si nu declarat

 

 

 

                6. Privind paragraful 1 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Invocarea art. 488 din C.P.C. este ... irelevanta...”,

                evident asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel halucineaza demonstrand ca este schizofrenic deoarece art. 488 din CPC reprezinta normarea motivelor pentru care se poate cere casarea unei hotarari,

                si daca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel se refera la motivarea in fapt de la baza invocarii motivelor de casare raspund in conformitate cu ratiunea judiciara adica cu principiul si dictonul latin actor incubit probatio – ca cine spune trebuie sa dovedeasca sau conform logicii juridice si principiului ratiunii suficiente conform caruia pentru orice declaratie trebuie sa existe o demonstratie, ca declaratiile neobiectivate adica vadit generice si demonstrat mincinoase ale asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel nu sunt probe in sensul legii in apararea sa, ci probe in acuzarea sa deoarece asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca sa-si ascunda infractiunile insa este suficient de debil mintal sa nu inteleaga nu reuseste sa pacaleasca pe nimeni si se incrimineaza pentru alte infractiuni

                Imi mentin demonstratia falsificarii hotararii din fondul dosarului 13124/231/2015 de care solicit instantei sa ia act din cererea principala, la care nu am nimic de adaugat deoarece intimatii parati nu au impotriva acestei demonstratii nici o critica argumentata juridic

 

 

 

                7. Privind paragraful 2 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Proba veritatii invocate de reclamant in apararea sa nu are in spate un interes legitim, ci unul fictiv...”,

                evident asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel halucineaza demonstrand ca este schizofrenic deoarece reclamantul nu se apara ci acuza sau are pretentii nu aparari, iar proba veritatii este anticiparea contestarii veridicitatii probelor si declaratiilor cu privire la faptele ce constituie tulburarea ordinii de drept din care se naste interesul legitim al reclamantului de a se adresa sistemului judiciar despre care asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel demonstreaza ca este schizofrenic declarand ca dreptul la restaurarea ordinii de drept adica dreptul fundamental al accesului la justitie cf. art. 21 din CR este fictiv

 

 

 

                8. Privind paragraful 3 si paragraful 4 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “In apararea mea invoc exceptia autoritatii de lucru judecat potrivit art.430 alin.1 din N.C.P.C. ... Conform art. 431alin.1 din N.C.P.C. ... si conf. Art. 432 N.C.P.C. ...”,

                invoc de drept cf. art. 430 (4) din CPC “Cand hotararea este supusa apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie”,

                si in fapt invoc ca nu a fost judecat fondul precum am demonstrat in cererea principala din apelul 13124/231/2016, si prin urmare nu se poate invoca exceptia autoritatii de lucru judecat chiar daca autoritatea de lucru judecat n-ar fi fost provizorie prin lege - daca motivarea prin care prin care asa-zisul judecator a dispus inadmisibilitatea actiunii este inexistenta sau silogismul hotararii judecatoresti este eronat prin falsificarea premizelor in fapt si de drept, deoarece judecatorul este obligat sa motiveze hotararea in fapt si de drept cf. art. 403 (1) c)d) din CPP in conditiile legii adica conform principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si art. 5 din CPP, neputandu-se retine ca falsificarea hotararii poate constitui o motivare in fapt si de drept in conditiile legii adica cu respectarea principiului legalitatii cf. art. 2 din CPP si respectarea principiului aflarii adevarului cf. art. 5 din CPP, precum aceste hotarari nu se pot retine ca fiind hotarari judecatoresti ci hotarari falsificate care nu pot avea prin definitie autoritate de lucru judecat, fiindca autoritatea judecatii adica infaptuirea justitiei deriva din lege cf. art. 124 din CR “Justitia se infaptuieste in numele legii”, respectiv se desfasoara conform principiului legalitatii cf. art. 1 (5) din CR si principiului aflarii adevarului derivat al principiului legalitatii si al dreptului fundamental al accesului liber la justitie mai precis al dreptului la un proces echitabil, precum este asimilat notiunii de justitie sau restaurarea ordinii de drept, evident orice hotarare contrara ordinii de drept fiind nelegala sau nula de drept sau autoritate de drept, neechitabila, si prin urmare netemeinica

 

 

 

                9. Privind paragraful 5 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “in fapt ... cererea va cuprinde ... faptele din care rezulta alienatia mintala sau debilitatea mintala ... lucruri pe care reclamantul ... nu le stabileste”,

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca n-am demonstrat infractiunile sau delictele sale care obiectivat prin literatura de specialitate in psihiatrie si psihologie demonstreaza ca alienarea sa mintala

                Imi mentin demonstratia din fondul dosarului 13124/231/2015 de care solicit instantei sa ia act, la care nu am nimic de adaugat deoarece intimatii parati nu au impotriva acestei demonstratii nici o critica argumentata juridic ci doar minciuni

 

 

 

                10. Privind paragraful 6 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Solicit...”,

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca “inscrisurilor ... aflate la dosarul penal 2845/P/2016 ... aceleasi avute la indemana si de instanta de fond” deoarece am consultat dosarul 13124/231/2016 si nu am gasit un dosar aceste inscrisuri pe care sunt interesat sa le obtin precum demonstrez ca am chemat in judecata asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016 in contencios administrativ cu obligatia de a face, a-mi acorda dreptul de  a consulta dosarul 2845/P/2016 in sensul comunicarii in copie scanata a mai multor inscrisuri relevante cum ar fi procesul verbal falsificat de asa-zisul jandarm Lepadatu Toni, declaratiile mincinoase ale asa-zisilor jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel si alte inscrisuri relevante ca ordonanta de punerea in miscare a actiunii penale care explicit se comunica inculpatului cf. art. 309 (3) din CPP

 

 

 

                11. Privind paragraful 7 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “De asemenea...”,

                invoc cu tilul de doctrina textul de lege al derogarii de la infractiunile de Calomnia si Insulta conform vechiului Cod Penal, adica cf. art. 207 din vechiul Cod penal “Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie”, respectiv nici macar faptul ca am publicat dosar penal si civil impotriva asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel nu poate fi retinuta ca prejudicierea nejustificata a imaginii deoarece cf. art. 13 din Legea 544/2001 “Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.”,

                prin care demonstrez ca acestea nu au nici macar un caracter imoral.

 

 

 

                12. Privind paragraful 8 de la pagina 3 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Potrivit...”,

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca “... reclamantul incearca sa se apere acuzand si calomniind...” deoarece evident asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel halucineaza demonstrand ca este schizofrenic deoarece reclamantul nu se apara ci acuza sau are pretentii nu aparari, si

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca “...rechemarea in judecata nu se bazeaza decat pe supozitii pur subiective...”, precum demonstrez exemplificativ conform logicii juridice si principiului ratiunii suficiente ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel, citand din cererea principala din fondul actiunii 13124/231/2016:

...

                Asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel deasemenea a savarsit Marturia Mincinoasa si Falsul in declaratii in declaratia in calitate de martor din 2845/P/2016 precum am constatat la consultarea dosarului 2845/P/2016 in data de 12.09.2016 cel putin in privinta urmatoarelor situatii:

                1. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca “eram intr-o polemica” cu asa-zisul jandarm Lepadatu Toni cand a intrat in sala pe data de 18.05.2016. In dovedire nimeni altcineva nu confirma aceasta deci asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte inca de la inceputul declaratiei demonstrand ca este instigat de grupul infractional organizat al asa-ziselor organe judiciare care au falsificat dosarul 2845/P/2016, crezandu-se protejat de acestia cand in realitate plangerea sa penala este de competenta parchetului militar

                In realitate asa-zisii jandarmi Butuc Paul-Manuel si Lepadatu Toni au refuzat sa coopereze intocmind un proces verbal ceea ce nu era necesar sa le cer eu sa intocmeasca cf. art. 61, art. 291 si art. 293 din CPP. Reamintesc ca asa-zisul jandarm Lepadatu Toni a intocmit procesul verbal cu care s-a contrazis in declaratia de martor in secret deoarece le-a fost frica de faptul ca le voi consemna falsurile. Aceasta demonstreaza faptul ca eu am fost cel cooperant si jandarmii precum si asa-zisele organe judiciare au fost recalcitrante, urmarind sa ma provoace cel mai probabil

...

                Demonstratia e simpla:

                1. asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca “eram intr-o polemica” cu asa-zisul jandarm Lepadatu Toni

                2. proba materiala inregistrarea audio din sala 2 a Judecatoriei Focsani din 18.05.2016 atesta ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca “eram intr-o polemica” cu asa-zisul jandarm Lepadatu Toni, deoarece nu exita “o polemica” care nu se putea desfasura decat verbal conform DEX “POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Discuție în contradictoriu”

                3. in concluzie asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel minte ca “eram intr-o polemica” cu asa-zisul jandarm Lepadatu Toni, coroborat cu faptul ca nimeni altcineva nu coroboreazala aceasta minciuna, adica nici reclamantii din 2845/P/2016, nici eu inculpatul nedrept, nici ceilalti martori

                In fapt in declaratia de martor a asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel am identificat cel putin 5 (cinci) minciuni demonstrabile, si am demonstrat ca mitomania este una din caracteristicile tulburarii antisociale de personalitate sau sociopatia asa-zisului jandarm Butuc Paul-Manuel

 

 

 

                13. Privind paragraful 1 de la pagina 4 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “Reclamantul doreste...”,

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte ca “...reclamantul doreste sa-si asigure suport acuzatiilor ce i se aduc...” demonstrandu-si din nou schizofrenia prin productie verbala incoerenta deoarece declara ca doresc sa demonstrez ca acuzatiile ce mi se aduc sunt veridice

 

 

 

                14. Privind paragraful 2 de la pagina 4 din proba 27 anexata la prezenta adica intampinarea intimatilor Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel de unde citez: “In lipsa unor argumente...”,

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte din nou ca n-am prezentat dovezi ceea ce am indicat in mod necesar si suficient la punctul 12 de mai sus citand din cererea principala din fondul actiunii 13124/231/2016, si

                constat ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel in intampinarea la apelul din 13124/231/2016 minte evident ca “deduce de la sine” prin faptul ca inferez in baza probelor si literaturii de specialitate in psihiatrie si psihologie ca asa-zisul jandarm Butuc Paul-Manuel este schizofrenic si sociopat cu aspect delirant si caracter mitomaniac, precum acesta isi manifesta delirul prin obsesia de a minti in mod pervaziv si inutil ceea ce demonstreaza atat caracteristia de mitomaniac si faptul ca este sociopat, precum si ca este schizofrenic prin superficialitatea prin care se incrimineaza penal demonstrand ca este un pericol pentru sine si pentru public, motiv pentru care se impune punerea sa sub interdictie si expulzarea sa din serviciul public unde-si delapideaza atributiile de serviciu in schimbul obtinerii de foloase necuvenite

 

 

 

                I.Q. Demonstratia infractiunilor de falsurile in inscrisuri savarsite de asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian prin falsificarea ordonantei tardive din 01.02.2017 privind respingerea renuntarii unilaterale de catre mine la “serviciile” asa-zisului avocat infractor Dumbrava Cornel pentru a continua savarsirea infractiunii de Asistenta si reprezentarea neloiala in favoarea grupului infractional organizat care a falsificat dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016

 

                1. asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian este un infractor schizofrenic care a falsificat ordonanta tardiva din 01.02.2017 din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 mintind ca asa-zisul avocat Dumbrava Cornel prins in flagrant savarsind infractiunea de Asistenta si reprezentanta neloiala in 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 nu poate fi recuzat in sensul renuntarii unilaterale a clientului la deserviciile sale si delegatia sa nu poate fi revocata deoarece nu este organ judiciar, ceea ce demonstreaza ca asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian este schizofrenic deoarece a recuza nu este un termen exclusiv juridic din Codul de procedura penala ci uzual conform dictionarului explicativ al limbii romane din care citez: "RECUZÁ, recúz, vb. I. Tranz. A nu recunoaște competența sau autoritatea unui judecător, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoaște ceva sau calitatea cuiva. – Din fr. récuser. ".

                Mentionez ca in realitate cererea inregistrata pe data de 22.12.2016 precum atesta ordonanta falsificata si tardiva din 01.02.2017 din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, a fost depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani prin emailul din data de 20.11.2016 04:57 intitulat “CERERE DE RECUZAREA AVOCATULUI DIN OFICIU IN 2845/P/2016 3992/P/2016 SI 4329/P/2016 SI PROBE”, ceea ce constituie infractiunea de Abuzul in serviciu cf. art. 297 din CP savarsita in flagrant de asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut prin incalcarea dreptului la petitionare cf. art. 51 din CR, dreptului la aparare cf. art. 24 din CR si dreptului la un proces echitabil intr-un termen rezonabil cf. art. 21 (3) din CR si a actului normativ cf. art. 8 din OUG 27/2002 privind faptul ca petitiile se inregistreaza si solutioneaza in maxim 30 de zile cu o derogare de 15 zile cf. art. 9 din OUG 27/2002 prin care se poate prelungi acest termen in mod justificat ceea ce nu este cazul, deoarece cf. art. 4 si 2 din OUG 27/2002 asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut este direct responsabil de solutionarea legala si in termen rezonabil a petitiilor, precum si cf. art. 132 din CR privind principiul controlului ierarhic al Ministerului public

                In dovedirea faptului ca asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian a mintit ca cererea de recuzarea asa-zisului avocat Dumbrava Cornel si revocarea delegatiei sale este inadmisibila deoarece asa-zisului avocat Dumbrava Cornel nu este organ judiciar, citez din ordonanta falsificata de asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian din 01.02.2017 din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 pe care am anexat-o drept proba 28: “Recuzarea are caracterul unei exceptii de incompatibilitate si este prevazuta de dispozitiile procedurale ... art. 64-70 C.p.p. ... Recuzarea avocatului ... este inadmisibila asa cum rezulta  si din interpretarea disp. art. 67 C.p.p.”. In realitate nu am formulat “cererea” de drept cf. “art. 64-70 C.p.p.“  precum minte asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian pentru a falsifica ordonanta, ci am formulat-o cf. art. 28 (2) din Legea 51/1995 “Avocatul, precum si clientul au dreptul sa renunte la contractul de asistenta juridica sau sa il modifice de comun acord, in conditiile prevazute de statutul profesiei. Renuntarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit...” precum declar pe propria raspundere si demonstrez in continuare

                Formularea obiectului cererii de luare act de catre asa-zisele organe judiciare din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 ca am renuntat unilateral la deserviciile adica infractiunile savarsite de asa-zisul avocat Dumbrava Cornel impotriva mea la instigarea acestor asa-zise organe judiciare, este prerogativa petentului adica eu Raneti Tudor Andrei cf. art. 51 din CR si beneficiarul dreptului la aparare cf. art. 24 din CR, si

                recuzarea asa-zisului avocat Dumbrava Cornel si revocarea delegatiei sale nu este temeiul de drept al cererii mele pe care n-am formulat-o de drept cf. art. 64-70 din CPP asa cum halucineaza asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian in ordonanta tardiva si falsificata din 01.02.2017 din 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, ci am invocat temeiurile de drept ale cererii precum citez din cererea de recuzarea asa-zisului avocat Dumbrava Cornel si revocarea delegatiei sale:

"

...

                formulez

                cf. art. 28 (2) din Legea 51/1995 “Avocatul, precum si clientul au dreptul sa renunte la contractul de asistenta juridica sau sa il modifice de comun acord, in conditiile prevazute de statutul profesiei. Renuntarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum si pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat in interesul procesual al clientului.”, si

                cf. art. 44 (1) din Legea 51/1995 “Avocatul nu poate asista sau reprezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza sau in cauze conexe si nu poate pleda impotriva partii care l-a consultat mai inainte in legatura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.”, si

                cf. art. 147 din Statutul profesiei de avocat, actualizat prin Hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania nr. 64/2011, publicata in M.Of. 497 din 07-aug-2013 “

                (1) In afara cazurilor prevazute de lege sau de parti, contractul de asistenta juridica inceteaza prin renuntarea unilaterala a clientului sau, dupa caz, a avocatului.

                (2) Incetarea contractului prin renuntarea unilaterala a clientului sau a avocatului nu il exonereaza pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum si pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat in interesul sau.”, si

                conform literaturii  de specialitate in drept de la adresa: http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3843/Delegatie

Din punctul de vedere al dreptului civil, actul juridic prin care o persoana (delegant) insarcineaza o alta persoana (delegat) sa execute o anumita prestatie in favoarea unei terte persoane (delegatar), cu consimtamantul acesteia.”, si

                cf. art. 91 (2) din CPP “...In cursul judecatii, cand asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata, nu asigura substituirea sau refuza sa efectueze apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanta ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa il inlocuiasca, acordandu-i un termen de minimum 3 zile pentru pregatirea apararii.”, si

                cf. art. 134 din Statutul profesiei de avocat actualizat prin Hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania nr. 64/2011, publicata in M.Of. 497 din 07-aug-2013

“ (1) Avocatul isi va reprezenta clientul cu diligenta unui bun profesionist, in limitele legii.

(2) Avocatul se va abtine ca intentionat:

a)sa ignore obiectivele si scopurile reprezentarii stabilite de catre client, astfel incat sa esueze in atingerea lor prin mijloace rezonabile, permise de lege si de statutul profesiei;

(6) Neglijarea cauzelor clientului, absenta nejustificata in mod repetat, fara asigurarea unei substituiri legale si competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinara.”

 

                prezenta,

...

"

 

                In concluzie asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian a falsificat premizele in fapt si de drept ale motivarii ordonantei pentru a falsifica inferenta sau silogismul concluziei ordonantei din 01.02.2017 din 2845/P/2016, in scopul de a mentine in dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 asa-zisul avocat tigan Dumbrava Cornel care sa-mi uzurpe drepturile in favoarea grupului infractional organizat alcatuit din asa-zisele organe judiciare care au falsificat dosarele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 pentru care sunt urmarite penal si legal previzibil condamnate, unicul motiv pentru care nu sunt condamnati inca fiind faptul ca acest grup infractional organizat inglobeaza membrii institutiilor ierarhic superioare, precum demonstrez in continuare

                Precizez ca scopul ilicit precis al asa-ziselor organe judiciare este de a-l folosi pe asa-zisul avocat tigan Dumbrava Cornel pentru a folosi psihiatria ca arma de represiune impotriva mea precum au procedat in cauza 2417/P/2014 deasemenea falsificata impotriva mea precum am demonstrat in jurnalul public al crimelor acestui grup infractional organizat de tortionari facut public la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie, si precum au pierdut in cauzele 11224/231/2016 si 14277/231/2016 de internarea mea nevoluntara si obligarea mea la tratament medical ceea ce demonstreaza ca actiunile parchetului sunt falsificate mai presus de orice dubii rezonabile deoarece pana si complicii lor din instantele locale nu indraznesc sa fie partasi la aceasta activitate criminala degenerata la subcultura tiganeasca a acestui clan interlop,

                adica in concret au nevoie de un avocat pentru a falsifica actele de procedura cu profil psihiatric pentru a ma discredita si totodata a ma pune intr-o situatie de vulnerabilitate pentru a ma vatama grav sau ucide prin injectarea cu substante toxice sau lovire asa cum au procedat in prealabil in noaptea de 05-06.12.2014 prin instigarea interlopului Herghelegiu Danut sa ma loveasca in cap si sa ma arunce in stare de inconstienta pe treptele scarii blocului pentru a musamaliza crima sub aspectul unui accident asa cum a fost prins ulterior mintind in contradictie cu proba audio-video de pe telefonul meu mobil, proba musamalizata de alti tigani adica Castu Vasile, Barsan Victoria si Comanescu Carmen din acest grup infractional organizat, si ulterior dupa ce am fost transportat de urgenta la Spitalul “Sf. Pantelimon” Focsani am fost injectat cu o substanta necunoscuta in cotul mainii drepte de catre o persoana necunoscuta crezand ca n-am sa simt, despre care deasemenea imi aduc aminte ca era tigan, infractiuni grave de vatamare corporala in urma carora am capatat infirmitati permanente de tulburarea vederii si ale sistemului endocrin pentru care necesit peste 90 de zile de ingrijiri medicale

                In dovedirea motivului ilicit pentru care asa-zisele organe judiciare care au falsificat cauzele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 au numit un tigan pe care-l controleaza drept avocatul meu invoc sectiunea E.6. sau “Demonstratia falsificarii actelor de procedura de catre asa-zisele organe de cercetare penala Popescu Lacramioara si Diaconescu Cristinel” din prezenta unde am demonstrat falsificarea tuturor actelor de procedura din cauzele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, inclusiv un referat cu propunerea de expertizarea mea psihiatrica anticipand refuzul meu motivat de faptul ca asa-zisii membri ai Comisiei de expertiza medico-legala psihiatrica din SML Vrancea fac parte din acest grup infractional organizat si falsifica actele de procedura precum am demonstrat in aceste dosare:

                1. http://militia.freeforums.net/thread/41/dosar-penal-mihaila-paul-14277, pentru complicitatea la si tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala si alte infractiuni relevate in special prin cauza 14277/231/2015 de obligarea mea la tratament medical in mod ilegal, fara acte medicale si fara sa fi savarsit o infractiune ceea ce demonstreaza mai presus de orice dubii rezonabile obsesia criminala a clanului interlop de tigani care au falsificat cauzele 2417/P/2014, 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 impotriva mea pentru a ma reduce la tacere

                2. http://militia.freeforums.net/thread/42/sesizare-comisia-malpraxis-cadrul-vrancea pentru abuzul din 17.09.2015 cu ocazia aducerii mele cu mascatii la Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica si pentru recomandarea de internarea mea voluntara si biletul de internare falsificate precum sunt absolut nemotivate

                3. http://militia.freeforums.net/thread/43/sesizare-comisia-malpraxis-cadrul-vrancea pentru raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 970/A1-P/232 falsificat fara sa fiu expertizat psihiatric

                 Comisia de malpraxis a falsificat un raspuns refuzand sa-si faca datoria motiv pentru care am deschis si acestora dosar penal pe care l-am publicat la adresa:

                http://militia.freeforums.net/thread/120/dosar-penal-maiorov-marina-2417

 

                si invoc legea conform careia este obligatorie prezenta unui avocat, motiv pentru care asa-zisele organe judiciare care au falsificat cauzele 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016, adica cf. art. 184 (3) din CPP “Expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza dupa obtinerea consimtamantului scris al persoanei ce urmeaza a fi supusa expertizei, exprimat, in prezenta unui avocat ales sau din oficiu, in fata organului judiciar, iar in cazul minorului, si in prezenta ocrotitorului legal.”, si cf. art. 11 din Legea 487/2002 “Evaluarea sanatatii mintale se face cu consimtamantul liber, informat si documentat al persoanei, cu exceptia situatiilor specifice, stabilite de lege, cand persoana evaluata are dificultati in a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei insesi, situatii in care persoana evaluata trebuie sa beneficieze de asistenta reprezentantului legal sau conventional.“, lipsa unui avocat determinand nulitatea actelor de procedura falsificate din start, cu mentiunea ca sunt acuzat de acest grup infractional organizat precum citez sintetizat fara a denatura sensul din actele de procedura falsificate ca sunt ~“(cel mai probabil) paranoic” fiindca ~“am studii superioare, gandire rapida, cultura generala si sunt lipsit de discernamant” ceea ce este evident o contradictie, ca sunt violent fara a exista nici macar un inceput de dovada, si ca am “istoric judiciar” adica cazier penal ceea ce este o minciuna

 

 

 

                2. asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian este un infractor schizofrenic care s-a Constituit intr-un grup infractional organizat cu un clan interlop local de tigani care uzurpa activitatea institutiilor de drept public din Vrancea, Galati, Braila si Bucuresti, care au falsificat cel putin aceste 3 (trei) dosare penale 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 impotriva mea cu intentii criminale precum in dovedire invoc dosarele penale pe care i le-am deschis acestora in care le-am demonstrat activitattea criminala si pe care le-am publicat la adresele:

1. (2845/P/2016) http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

2. (3992/P/2016 si 4329/P/2016) http://militia.freeforums.net/thread/143/dosar-penal-popa-mariana-3992

                cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

 

 

 

                3. dovada faptului ca asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian este un infractor schizofrenic este faptul ca in cardasie cu alti membri ai grupului infractional organizat din care face parte au cooptat alt tigan Dumbrava Cornel, un asa-zis avocat sa savarseasca infractiunea de Asistenta si reprezentanta neloiala in cele 3 (trei) dosare penale 2845/P/2016, 3992/P/2016 si 4329/P/2016 falsificate de asa-zisul procuror Lupu Mihai Cristian in cardasie cu alte asa-zise organe judiciare complice, precum demonstrez in dosarul penal deschis asa-zis avocat Dumbrava Cornel dar si altor asa-zisi avocati deasemenea prinsi in flagrant savarsind infractiuni pentru acest clan interlop local de tigani in dosarul 2417/P/2014 deasemenea falsificat de asa-zisii procurori tigani Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul pentrua savarsi de 3 (trei) ori tentativa de Omor califiat si Vatamarea corporala impotriva mea pentru a ma impiedica sa continui urmarirea penala a asa-zisului judecator Dita Mirela care a instigat pe interlopul Herghelegiu Danut sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea pentru a ma impiedica sa continui urmarirea penala impotriva grupului infractiona organizat din care face parte pentru infractiunile savarsite impotriva mea in prealabil, precum in dovedire invoc dosarul penal pe care l-am deschis asa-zisului avocat Dumbrava Cornel in care i-am demonstrat activitatea ilicita si publicat la adresa: http://militia.freeforums.net/thread/239/dosar-penal-dumbrava-daniel-cornel

                respectiv acest jurnal public in care am sintetizat si demonstrat activitatea criminala a acestui clan interlop de tigani impotriva mea:

                http://militia.freeforums.net/thread/28/procuror-mihaila-urmarit-pentru-coruptie

                cu mentiunea ca forumul unde am facut publice documentele este securizat iar pe saitul scribd. com documentul integral cu probe este deopotriva securizat prin semnatura mea electronica protejat si impotriva modificarilor, mentionand acestea in mod relevant autenticitatii acestor inscrisuri pe care le-am facut publice fiind deopotriva declaratii judiciare deoarece le-am inaintat autoritatilor penale

 

 

 

II. De drept,

 

pentru Infractiuni impotriva umanitatii cf. art. 439 Cod Penal, constituite incidental din Tortura cf. art. 282 Cod Penal, Vatamare corporala cf. art. 194 Cod Penal in scopul savarsirii infractiunii de Omor calificat cf. art. 189 Cod Penal, si alte infractiuni,

 

precum si

               

pentru INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI,

Art. 205 Lipsirea de libertate in mod ilegal

Art. 206 Ameninţarea

Art. 207 Şantajul

Art. 208 Hărţuirea

 

pentru INFRACTIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGATURA CU SERVICIUL, in special:

Art. 295 Delapidarea *

Art. 297 Abuzul în serviciu

Art. 298 Neglijenţa în serviciu

Art. 300 Uzurparea functiei

 

si pentru FALSURI IN INSCRISURI, in special:

Art. 321 Falsul intelectual

Art. 322 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

Art. 323 Uzul de fals

Art. 326 Falsul în declaraţii

 

si pentru fapte penale de coruptie:

Art. 289 Luarea de mită

Art. 290 Darea de mită

Art. 291 Traficul de influenta

Art. 292 Cumpararea de influenta           

 

si pentru:
Art. 244 Inselaciunea **

Art. 267 Omisiunea sesizarii

Art. 268 Inducerea în eroare a organelor judiciare

Art. 367 Constituirea unui grup infracţional organizat

Art. 274 Razbunarea pentru ajutorul dat justitiei

Art. 280 Cercetarea abuziva

Art. 283 Represiunea nedreapta

 

* Delapidarea efectelor serviciului pentru ascunderea infractiunilor savarsite de alte asa-zise organe judiciare care delapideaza serviciile justitiei in schimbul mitei ce o primesc de la raufacatori pentru solutionarea favorabila a dosarelor in care acestia sunt trasi la raspundere de persoanele vatamate, si pentru protectia reciproca ceea ce constituite trocul de favoritisme in fapt si infractiunile de coruptie de drept.

                Delapidarea prin Uzurparea functiei sau folosirea atributiilor de serviciu in alte scopuri decat cele prevazute de lege, pentru promovarea intereselor ilicite ale grupului infractional organizat local dovedit mai presus de orice dubii prin faptul ca nu se poate retine ca inculpatii sunt nebuni sa urmareasca sa faca inchisoare degeaba, fiindca au fost declarat apti de munca si sanatosi psihic de medicina muncii si necunoasterea legii este inadmisibila de drept, in special unor magistrati si in special unor magistrati carora le-am citit legea neputandu-se retine neglijenta acestora sub nici o forma, fiind astfel dovedit mai presus de orice dubii rezonabile prin eliminare ca singurul mobil al infractiunilor savarsite de acestia sunt infractiunile de coruptie sau promovarea interesului ilicit al grupului infractional organizat local din care fac parte, pentru obtinerea de foloase necuvenite.

** incalcarea contractului administrativ cu cetatenii constituit moral prin juramantul depus si material prin contractul individual de munca

*** sub forma de complicitate la infractiunile contra libertatii persoanei, Supunerea la rele tratamente, Cercetarea abuziva si Represiunea nedreapta si alte infractiuni savarsite de grupul infractional organizat local, flagrant probat in mai multe moduri, prin inscrisuri, prin martori si prin probe materiale

 

                <Cu rezerva de a completa prezenta sectiune cu individualizarea infractiunilor cf. art. 74 (1) a)c)d) din CP

 

 

 

                A. In dovedire privind infractiunea de Abuzul in serviciu, Falsul intelectual, Falsul in inscrisuri sub semnatura privata, Uzul de fals invoc legea si explicitez in fapt legatura cu faptele inculpatilor

 

Codul Penal

Articolul 321: Falsul intelectual
(1) Falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar public aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepseste.

 

Codul Penal

Articolul 322: Falsul in inscrisuri sub semnatura privata
(1) Falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin vreunul dintre modurile prevazute in art. 320 sau art. 321, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza altei persoane spre folosire, in vederea producerii unei consecinte juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Tentativa se pedepseste.

 

Codul Penal

Articolul 323: Uzul de fals
Folosirea unui inscris oficial ori sub semnatura privata, cunoscand ca este fals, in vederea producerii unei consecinte juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, cand inscrisul este oficial, si cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, cand inscrisul este sub semnatura privata.

 

Codul Penal

Articolul 326: Falsul in declaratii
Declararea necorespunzatoare a adevarului, facuta unei persoane dintre cele prevazute in art. 175 sau unei unitati in care aceasta isi desfasoara activitatea in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste la producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

 

Codul Penal

Articolul 297: Abuzul in serviciu
(1) Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, ingradeste exercitarea unui drept al unei persoane ori creeaza pentru aceasta o situatie de inferioritate pe temei de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, orientare sexuala, apartenenta politica, avere, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA.

 

                In fapt prin textul subliniat indic incadrarea faptelor inculpatilor in textul de lege. Unde nu subliniez in cadrul unui intreg articol, intreg articolul e relevant

                Asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a falsificat incheierea din 18.05.2016 prin care a pus in miscare nelegal si netemeinic urmarirea penala impotriva mea precum am demonstrat la sectiunea I. In fapt

                Dat fiind ca interesul asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian nu poate fi personal precum demonstrez la sectiunea II. B privind individualizarea infractiunilor de coruptie si de Constituirea unui grup infractional organizat, ce constituie mobilul infractiunilor asa-zisului judecator Paun Ionel Iulian, este dovedit mai presus de orice dubii rezonabile prin eliminare, ca instigatorii si complicii infractiunilor savarsite de asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian sunt asa-zisele organe judiciare din dosarul penal 2417/P/2014 din care am intentat actiunea 2220/91/2015 si actiunea 1560/231/2016, ambele avand obiectul plangerii impotriva actelor procurorului

 

 

 

                B. In dovedire privind infractiunea de Luarea de mită, Darea de mită, Traficul de influenta, Cumpararea de influenta si Constituirea unui grup infractional organizat invoc legea si explicitez in fapt legatura cu faptele inculpatilor

 

Codul Penal

Articolul 289: Luarea de mita
(1) Fapta functionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta.
Incepand cu 01-feb-2014 Art. 289, alin. (1) din partea II, titlul V, capitolul I modificat de Art. 245, punctul 25. din titlul III, capitolul II din Legea 187/2012
(2) Fapta prevazuta in alin. (1), savarsita de una dintre persoanele prevazute in art. 175 alin. (2), constituie infractiune numai cand este comisa in legatura cu neindeplinirea, intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale legale sau in legatura cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

 

Codul Penal

Articolul 290: Darea de mita
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in conditiile aratate in art. 289, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevazuta in alin. (1) nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, daca acestea au fost date in cazul prevazut in alin. (2) sau date dupa denuntul prevazut in alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

 

Codul Penal

Articolul 291: Traficul de influenta
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public si care promite ca il va determina pe acesta sa indeplineasca, sa nu indeplineasca, sa urgenteze ori sa intarzie indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

 

Codul Penal

Articolul 292: Cumpararea de influenta
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar public, pentru a-l determina pe acesta sa indeplineasca, sa nu indeplineasca, sa urgenteze ori sa intarzie indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau sa indeplineasca un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Incepand cu 01-feb-2014 Art. 292, alin. (1) din partea II, titlul V, capitolul I modificat de Art. 245, punctul 26. din titlul III, capitolul II din Legea 187/2012
(2) Faptuitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, daca au fost date dupa denuntul prevazut in alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscarii, iar daca acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

 

Codul Penal

Articolul 367: Constituirea unui grup infractional organizat
Incepand cu 08-iul-2014 Art. 367 din partea II, titlul VIII, capitolul I a fost in legatura cu Decizia 12/2014
(1) Initierea sau constituirea unui grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice forma, a unui astfel de grup se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(2) Cand infractiunea care intra in scopul grupului infractional organizat este sanctionata de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
(3) Daca faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2) au fost urmate de savarsirea unei infractiuni, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevazute in alin. (1) si alin. (2), daca denunta autoritatilor grupul infractional organizat, inainte ca acesta sa fi fost descoperit si sa se fi inceput savarsirea vreuneia dintre infractiunile care intra in scopul grupului.
(5) Daca persoana care a savarsit una dintre faptele prevazute in alin. (1)-(3) inlesneste, in cursul urmaririi penale, aflarea adevarului si tragerea la raspundere penala a unuia sau mai multor membri ai unui grup infractional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumatate.
(6) Prin grup infractional organizai se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni.

 

                In fapt prin textul subliniat indic incadrarea faptelor inculpatilor in textul de lege.             

                Privind mobilul infractiunilor savarsit de inculpati, constituind infractiunile de coruptie, precizez urmatoarele in dovedire:

                deoarece un functionar public poate sa incalce legea din trei motive posibile:

1. rea-credinta,

2. grava neglijenta,

3. alienare mintala

 

                si fiindca din alienarea mintala rezulta rea-credinta si din debilitatea mintala rezulta grava neglijenta acestea sunt asimilate relei-credinte sau gravei neglijenta, alienarea sau debilitatea mintala este irelevanta.

                Fiindca nu se poate retine neglijenta magistratului care a incalcat legea, deoarece mai presus de faptul ca necunoasterea legii este inadmisibila de drept, este cu atat mai mult inadmisibila unui magistrat care a absolvit facultatea de drept prin examen, a fost admis in magistratura prin examen, probabil a luat grade prin examen si fiecare dosar este un veritabil examen cu justitia si justitiabilii la care i-am picat pe asa-zisii magistrati corupti deoarece i-am prins in flagrant intocmind urmatorul flagrant: le-am indicat si citat legea pe care au incalcat-o, acestia dovedind astfel ca au incalcat-o cu rea-credinta sau premeditat,

                este dovedit mai presus de orice dubii ca asa-zisii magistrati inculpati au ca mobil al infractiunilor savarsite, rea-credinta

                In privinta restului functionarilor publici, retin rea-credinta acestora tot in baza faptului ca au incalcat legea in flagrant urmarind vatamarea mea, coroborat cu faptul ca infractiunile de falsurile in inscrisuri nu se pot savarsi decat in mod premeditat

 

Deoarece singurele doua motive pentru a incalca legea cu rea-credinta sau premeditare sunt:

1. razbunarea (a face rau premeditat fara interes material)               

2. coruptia (a face rau premeditat cu interes material)

 

                si fiindca nu i-am cunoscut personal pe acesti asa-zisi magistrati inculpati, nici acestia pe mine in prealabil, nu se poate retine motivul razbunarii, fiind prin urmare dovedit mai presus de orice dubii rezonabile prin eliminare ca interesul ilicit al acestora de a incalca legea cu rea-credinta, sunt faptele de coruptie sau din interesul material al asa-zisilor magistrati inculpati de a se Constitui intr-un grup infractional organizat pentru protectie reciproca, in scopul extragerii de foloase necuvenite de la justitiabili in schimbul favorizarii justitiabililor, sau in scopul atingerii unor interese ilicite personale, ori,

 

                se verifica in coroborare faptul ca interesul ilicit punct terminal, si beneficiarul final al interesului ilicit fiind reclamantul dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea caruia i-am deschis dosar penal pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, si caruia i-am deschis dosar penal pentru sustragerea consecutiva a 11 (unsprezece) dosare civile pentru musamalizarea delictelor mai multor asa-zisi judecatori locali si a interlopului Herghelegiu Danut pe care l-a instigat sa savarseasca tentativa de Omor calificat si Vatamarea corporala impotriva mea pe data de 05.12.2014, exista, si

               

                interesul ilicit al asa-zisilor magistrati inculpati fiind identic cu interesul ilicit al reclamantului dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea inculpat pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, si anume eludarea justitiei si savarsirea de abuzuri pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse si pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni,

                pentru care asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul Constituiti intr-un grup infractional oganizat cu alte organe judiciare locale au falsificat:

                - toate actele de procedura din dosarul 2417/P/2014 (autori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea), cum ar fi

                - o ordonanta de inceperea urmaririi penale pe data de 30.01.2015 invocand de drept art. 305 (1)(2) din CPP si stabilind obiectul dosarului de drept cf. art. 279 (1)(2) din CPP, ceea ce este aberant d.p.d.v. juridic deoarece Ultrajul judiciar nu este o infractiune autonoma nici o infractiune complexa conform legii penale coroborate cu literatura de specialitate infatisand opinia juridica a d-nei procuror Alexandra Șinc, Consilier al Procurorului General PICCJ pe care am prelevat-o de la adresa:

http://www.juridice.ro/333850/probleme-controversate-privind-dispozitiile-art-279-din-codul-penal.html

                “chiar dacă denumirea marginală ”Ultrajul judiciar” sugerează că este vorba despre o infracțiune autonomă, acest fapt nu este suficient pentru a înlătura argumentele în sens contrar;

c. Explicațiile din Expunerea de motive a Codului penal, care se referă la ultrajul judiciar ca la o formă agravată a unei alte infracțiuni, iar nu ca la o infracțiune distinctă.”, in concluzie neputand fi urmarit penal pentru Ultrajul judiciar fara sa fi savarsit o infractiune pentru care Ultrajul judiciar constituie circumstanta agravanta, si,

                - o ordonanta de continuarea urmaririi penale pe data de 25.06.2015 invocand de drept art. 305 (3) din CPP “Cand din datele si probele existente in cauza rezulta indicii rezonabile ca o anumita persoana a savarsit fapta pentru care s-a inceput urmarirea penala, procurorul dispune ca urmarirea penala sa se efectueze in continuare fata de aceasta, care dobandeste calitatea de suspect”,

                - subiectul dosarului 2220/91/2015, mandatul de aducere din 17.09.2015 10:16 A.M. din 2417/P/2014, pentru a ma duce cu forta cu politia judiciara si cu mascatii la Comisia de expertiza medico legala psihiatrica din cadrul Serviciului de Medicina Legala Vrancea, nelegal si fara motiv just cf. art. 184 (1) din CPP conform caruia doar acuzatii de omor sau pruncucidere pot fi expertizati medico-legal, precum si fara consimtamantul meu scris cf. art. 184 (3) din CPP si art. 11 din Legea 487/2002, desi nu refuzasem programarea la care m-as fi deplasat de buna voie chiar daca doar sa anunt ca nu-mi dau consimtamantul meu scris si ca asa-zisul procuror Mihaila Paul a falsificat dosarul 2417/P/2014 in cardasie cu superiorul sau ierarhic Tarlea Florin Cristinel, si cu reclamantul dosarului, asa-zisul judecator Dita Mirela, toti care sunt sub urmarire penala si care fac parte din acelasi grup infractional organizat. Evident am fost Lipsit ilegal de libertate si Supus la rele tratamente 7 (sapte) ore, pentru a fi destabilizat psihic inaintea ducerii cu forta la expertizarea psihiatrica, deoarece precum am declarat pe propria raspundere, asa-zisul procuror Mihaila Paul nu a efectuat nici un act de procedura in conditiile legii in acest rastimp pentru a justifica mandatele de patrundere si de aducere si asa falsificate

                - subiectul dosarului 1560/231/2015, o ordonanta falsificata de renuntarea la urmarirea penala cf. art. 314 (1) b) si art. 318 (1-2) din CPP, mintind in mod aberant ca am savarsit Ultrajul judiciar deoarece Ultrajul judiciar nu este o infractiune autonoma sau o infractiune complexa ci o circumstanta agravanta a altei fapte penale care nu exista material in dosarul 2417/P/2014, impotriva careia am cerut preschimbarea in ordonanta de clasare cf. art. 16 (1) a) din CPP deoarece fapta nu exista, invocand Decizia nr. 33/2015 a ICCJ in dezlegarea unor chestiuni de drept. Mai mult art. 318 din CPP a fost neconstitutional, precum am invocat contradictia art. 318 (2) din CPP cu prezumtia de nevinovatie cf. art. 23 (11) din CR, precum a declarat CCR neconstitutionalitatea art. 318 din CPP in contradictie cu art. 1 (5), art. 124 (1) si art. 126 (1) din CR prin Decizia nr. 23 din 20.01.2016

                - referatul cu propunerea de obligarea la tratament medical provizoriu din 2417/P/2014 prin care au intentat actiunea 14277/231/2015 declarata inadmisibila de instanta (autori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea),

                precum au falsificat in prealabil referatul cu propunerea de internarea nevoluntara la psihiatrie din 2417/P/2014 prin care au intentat actiunea 11224/231/2015 declarata nefondata de instanta judecatoreasca a Tribunalului Vrancea in faza de contestatie dupa ce asa-zisul judecator Craciun Constantin Catalin, un fost politist corupt din Vaslui a falsificat hotararea din fond la ordinele ilicite ale grupului infractional organizat local (autori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea),

                pentru care asa-zisele organe judiciare locale au falsificat hotararile din alte dosare cum ar fi incheierea din 28.12.2015 din 14277/231/2015, 14277/231/2015/a1, 295/91/2016, 479/91/2016, 603/91/2016, 623/91/2016, 795/91/2016, 871/91/2016, incheierea din 22.04.2016 din 14277/231/2015 in faza de contestatie precum si hotararea din 13761/231/2015 de catre acelasi asa-zis judecator Paun Ionel Iulian,

 

                este dovedita mai presus de orice dubii infractiunea de Constituirea intr-un grup infractional organizat intre asa-zisii magistrati inculpati, si reclamantul dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea inculpat pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, precum este evidenta si protectia reciproca pe care acestia si-o ofera in cadrul aceluiasi grup infractional prin falsificarea hotararilor judecatoresti in scopul musamalizarii cazului

 

                Fiindca asa-zisii magistrati inculpati au fost prinsi in flagrant falsificand incheierea din 18.05.2016 prin care au dispus nelegal si netemeinic urmarirea penala impotriva mea, si

                fiindca am dovedit mai presus de orice dubii rezonabile ca asa-zisii magistrati inculpati au savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri avand ca mobil al infractiunilor interesul ilicit comun cu al reclamantul dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea inculpat pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, sunt prin urmare dovedite mai presus de orice dubii Constituirea intr-un grup infractional organizat si infractiunile de coruptie savarsite de asa-zisii magistrati inculpati si reclamantul dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea inculpat pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare,

                conform textului de lege al Luarii de mita: “Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri...”,

                respectiv conform textului de lege al Traficului de influenta: “acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri”,

                prin alte foloase evident incadrandu-se si cooperarea sau Constituirea intr-un grup infractional organizat pentru protectie reciproca si atingerea unor interese ilicite comune prin trocul de favoritisme, precum chiar si intretinerea relatiilor amiabile de serviciu, sau pe taraneasca mafiotilor, “sa n-aiba nimeni probleme” si “o mana spala pe alta”, subcultura gainarilor din Vrancea care nu demult faceau troc de tacamuri furate de la Avicola persistand si agravandu-se sub obladuirea asa-ziselor “autoritati” din Galati...

 

                Mai mult, Luarea de mita si Traficul de influenta savarsite de inculpati este flagrant conform jurisprudentei cu titlul principiului aplicarii unitare a legii cf. art. 124 din CR ca in cazul ICA din care citez mai intai, apoi adaptez logica judiciara din dosarul ICA analogic dosarului prezent pentru a demonstra savarsirea infractiunilor de coruptie in flagrant utilizand proba pozitiva-negativa prin aceeasi ratiune judiciara a probei negative complementare probei pozitive prezentata prin sectiunea I.In fapt, drept mobil al savarsirii infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de serviciu si alte infractiuni

                “invinuitul si-a folosit influenta politica pentru a controla prin interpusi intregul proces de privatizare a societatii in conditii care sa-i faciliteze achizitia pachetului de actiuni la un pret derizoriu - o versiune contrara insemnand sa admitem ca toti cei implicati si-au incalcat atributiile de serviciu sau au actionat in interesul SC Grivco SA Bucuresti din considerente telepatice ori din necunoastere sau prostie”,

                adaptat la prezenta, rechizitoriul va fi legal si previzibil argumentat ca-n dosarul ICA prin faptul ca “asa-zisii magistrati inculpati au savarsit infractiunile de falsurile in inscrisuri si infractiunile de coruptie pentru a controla intregul proces de justitie si sa obtina o solutie favorabila reclamantului  dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea inculpat pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare, contrarie legii si probatoriului dosarelor penale 2417/P/2014, 1560/231/2016 si 2220/91/2015 – o versiune contrara insemnand sa admitem ca toti cei implicati in dosarele penale 2417/P/2014, 1560/231/2016 si 2220/91/2015, care au avut interesul sa savarseasca in flagrant (!) infractiunile de falsurile in inscrisuri, infractiunile de serviciu,  infractiunile de coruptie si alte infractiuni in scopul favorizarii reclamantului dosarului 2417/P/2014 Dita Mirela de la Tribunalul Vrancea inculpat pentru Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare au actionat din considerente telepatice ori din necunoastere sau prostie

 

 

 

                III. In dovedire solicit administrarea probei cu martori si proba materiala audio-video cf. art 97-103 din CPP, pentru care deasemenea solicit analiza dosarelor mentionate de care sa dispuneti in copie cf. art. 100 (2-4) si art. 103 (1) din CPP privind situatia de fapt prezentata, si pentru care:

 

                A. Anexez si indic probele (pe care le combin intr-un singur fisier cu prezenta pentru a asigura

ordinea acestora la tiparire, cu mentiunea ca in cuprinsul fisierului pdf – accesibil cu ajutorul

butonului “Bookmarks” situat in programul Adobe Reader in bara utilitara verticala din stanga - isi

mentin denumirea) - probe care sunt deja in posesia institutiilor sesizate de la prima depunere a dosarului sau probei respective deci nu mai trebuie sa le adaug la dosar la fiecare actualizare:

1.       fisierul “declaratie privind gravul abuz din 18.05.2016 optimized.pdf” reprezentand declaratia depusa la Inspectoratul de jandarmerie a judetului Vrancea, impreuna cu numarul de inregistrare si stampila unitatii

2.       fisierul “Inch. 2220.91.2015.18.05.2016.pdf” reprezentand incheierea din 18.05.2016 din 2220/91/2015 ce constituie proba savarsirii infractiunilor in flagrant de catre asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian si asa-zisul procuror Dogaru Luminita Georgeta

3.       fisierul “sesizare comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne si probe.pdf” reprezentand sesizarea comisiei europarlamentare din care face parte d-na Monica Macovei privind activitatea ilicita a grupului infractional organizat local vrancean, deasemenea comunicata d-lui procuror sef de directie a DIICOT Horodniceanu Daniel-Constantin, d-nei procuror sef de directie a DNA Kovesi Laura Codruta, Comisiei de cercetarea abuzurilor si pentru petitii, ministrului justitiei Pruna Raluca, corpul de control al guvernului si primului ministru Ciolos Dacian, presedintele Romaniei Klaus Iohannis, Avocatul poporului si Ombudsman-ul European

4.       fisierul “proba incalcarea prezumtiei de nevinovatie optimized.pdf” reprezentand citatia in care sunt numit faptuitor desi nu am savarsit nici o infractiune, calitate ce o poate constata doar instanta judecatoreasca fiindca cf. art. 4 si art. 99 din CPP precum si art. 23 (11) din CR orice persoana este considerata nevinovata de organele judiciare pana la emiterea unei hotarari definitive

5.       fisierul “proba falsificarea ordonantei de continuarea urmaririi penale.pdf” reprezentand citatia in care sunt chemat sa fiu audiat abuziv in calitate de suspect desi fapta nu exista precum am demonstrat in prezenta deci ordonanta de continuarea urmaririi penale cf. art. 305 din CPP si referatul cu propunerea de continuarea urmaririi penale sunt falsificate evident deoarece fapta nu exista si ordonanta de inceperea urmaririi penale in rem este falsificata deoarece se impunea clasarea plangerii sau denuntului cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP deoarece nu indeplineste conditiile de forma adica descrierea faptelor penale

6.       fisierul “comunicare.pdf” reprezentand ordonanta falsificata de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016

7.       fisierul “137_2016 com.pdf” reprezentand ordonanta falsificata din 08.09.2016 din 137/II/2/2016

8.       fisierul “cerere de comunicarea inregistrarii audio video din 18.05.2016 din sala 2 a judecatoriei focsani 2220 91 2015.pdf” reprezentand refuzul tacit al asa-ziselor organe judiciare de a-mi comunica la cerere inregistrarea audio, deoarece declar pe propria raspundere ca nu am la cunostinta un raspuns la aceasta precum am verificat arhiva proprie a emailurilor. Deoarece am primit alte raspunsuri aberante cum ca n-am dreptul desi evident prin lege am dreptul sa mi se comunice inregistrarile audio din alte dosare, refuzul poate fi considerat deopotriva tacit si explicit

9.       fisierul “cerere de comunicare a inscrisurilor scanate din dosar.pdf” reprezentand reprezentand memoriul inaintat asa-zisului procuror Petrescu Auras Ionut prin emailul din data de 13.09.2016 06:44 intitulat “MEMORIU DESCHIS PUBLICULUI ADRESAT D-LUI PETRESCU AURAS IONUT PRIVIND REFUZUL DE A SOLUTIONA CEREREA DE COMUNICAREA INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN FOTOCOPIE SCANATA”, impreuna cu cererea de consultarea dosarului depusa prin emailul din data de 20 iunie 2016 08:39 intitulat “FW: CERERE DE CONSULTAREA DOSARULUI 2845/P/2016 SI COMUNICARE SCANATA A INSCRISURILOR DIN 2845/P/2016 IN TEMEIUL DREPTULUI DE CONSULTAREA DOSARULUI”

10.   la prezenta anexez la email ca fisier separat inregistrarea audio din 18.05.2016 din 2220/91/2015 care mi s-a comunicat pe data de 19.09.2016 tardiv adica dupa doua luni de cand am facut cerere, si demonstrez infractiunile inculpatilor prin discutie asupra acestei probe la sectiunea I.J.

11.   fisierul “comunic_155.pdf” reprezentand ordonanta falsificata de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP din 2845/P/2016 de la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati

12.   fisierul “Memo Style.pdf”reprezentand transcrisul emailului prin care am depus plangerea impotriva actelor procurorului cf. art. 339 din CPP in dosarul 2845/P/2016

13.   fisierul “2016-09-27 131021.PDF” reprezentand raspunsul falsificat de asa-zisul procuror general Nicolau Adrian de la Parchetul militar de pe langa Curtea militara de apel Bucuresti, la cererea de informare privind stadiul urmaririi penale in dosarul penal avand subiect aceasta plangere penala prealabila

14.   fisierul “smime.zip” reprezentand semnatura electronica in original arhivata intr-un fisier zip, utilizata utilizata in petitia electronica avand obiectul cererea de informare privind stadiul urmaririi penale din dosarul penal avand drept subiect aceasta plangere penala, despre care asa-zisul procuror Nicolau Adriana mintit ca nu exista adica petitia “nu indeplineste cerintele legale prevazute de dispozitiile Legii 455/2001 republicata, privind dovada semnaturii electronice

15.   fisierul “11093-2016.pdf” reprezentand comunicatul asa-zisului procuror sef Bradisteanu Simona al Sectiei documentare si resurse umane a PICCJ ca a deturnat ilegal prezenta plangere penala la Parchetul de pe langa Curtea de apel Galati care n-are nici competenta materiala nici competenta teritoriala

16.   fisierul “Memo Style (3).pdf” reprezentand memoriul inaintat asa-zisului procuror Augustin Lazar prin emailul din data de 09.09.2016 19:58 intitulat “MEMORIU PUBLIC ADRESAT D-LUI AUGUSTIN LAZAR”

17.   fisierul “511_2016 plangere.pdf” reprezentand ordonanta falsificata de clasare din 27.09.2016 din 1565/VIII/1/2016 cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP cu motivul fals ca “nu este descrisa fapta

18.   fisierul “511_2016 com.pdf” reprezentand ordonanta falsificata de clasare din 05.10.2016 din 511/VIII/1/2016 cf. art. 314 (1) a) si art. 315 (1) a) din CPP cu motivul fals ca “nu este descrisa fapta

19.   fisierul “27612-2016.pdf” reprezentand incheierea falsificata din 24.10.2016 din 27612/301/2016

20.   fisierul “Scanned-image-30 optimized.pdf” reprezentand hotararea falsificata din 14.10.2016 din 13124/231/2016

21.   fisierul “7170 IJ 1621 DIP 2016.pdf” reprezentand rezolutia falsificata cu acelasi numar ca titlul, de catre asa-zisul inspector judiciar Cornel Ioana in cardasie cu asa-zisul inspector sef Netejoru Lucian care este responsabil de legalitatea solutiilor Inspectiei Judiciare cf. art. 4 din OUG 27/2002

22.   fisierul “articleId=20553308.pdf” reprezentand jurisprudenta care atesta faptul ca Inspectia Judiciara a exercitat actiunea disciplinara exact pentru hotararea si modul cum au luat hotararea asa-zisii magistrati Risantea Gagescu si Damian Dolache de la Curtea de apel Bucuresti, prin care au achitat pe doamna Mariana Rarinca in cazul cunoscut de notorietate care demonstreaza ca asa-zisul judecator Stanciu Livia membru CSM a savarsit Falsul in declaratii si Inducerea in eroare a organelor judiciare,

        si prin urmare constituie alta dovada flagranta ca adesea asa-zisii inspectori judiciar mint ca impotriva magistratilor nu se poate exercita actiunea disciplinara pentru modul in care au luat hotararile, precum au procedat asa-zisi inspectori judiciari Cornel Ioana si Netejoru Lucian

23.    fisierul “cerere de informare #6 si raspuns.pdf” reprezentand raspunsul falsificat al asa-zisului politist Popescu Ionel prin care abereaza ca fisa postului politistului este secreta

24.   fisierul “Scan.pdf” reprezentand citatia in calitate de inculpat ce demonstreaza existenta ordonantei falsificate de punerea in miscare a actiunii penale

25.   fisierul “Scan raspuns falsificat la adresa MAI.pdf” reprezentand un raspuns falsificat al asa-zisului sefului politiei din Vrancea Popescu Ionel, prin care desi MAI i-a facut adresa deoarece este competent a exercita actiunea disciplinara impotriva subordonatilor sai, minte ca nu este competent fiind evident ca daca MAI nu se considera competent isi declina competenta in favoarea Ministerului Public

26.   fisierul “Pages from 3097-8-1-2016.pdf” reprezentand ordonanta falsificata din nedatat.12.2016 din 3097/VIII-1/2016, comunicata prin emailul din data de 28.12.2016 14:32 intitulat “3097-8-1-2016”, prin care asa-zisul procuror Ban Cristian Mihai a mintit ca a mintit in flagrant ca prezenta, citez: “nu contine ... descrierea faptei si mijloacele de proba

27.   fisierul “20170105141059450.pdf” reprezentand intampinarea falsificata la apelul 13124/231/2016, de catre asa-zisii jandarmi Lepadatu Toni si Butuc Paul-Manuel

28.   fisierul “2845 optimized.pdf” reprezentand ordonanta falsificata si tardiva din 01.02.2017 de asa-zisul procuror schizofrenic Lupu Mihai Cristian in cardasie cu superiorul sau ierarhic asa-zisul procuror Petrescu Auras Ionut

29.   fisierul “mandat falsificat 05.04.2017.pdf” reprezentand mandatul falsificat de aducere din 05.04.2017 din 4791/231/2017

 

 

 

                B. Declar pe propria raspundere, cunoscand dispozitiile

                - art. 326 Cod penal cu privire la Falsul in declaratii

                - art. 322 Cod penal privind Falsul în înscrisuri sub semnătură privata

                - art. 268 Inducerea în eroare a organelor judiciare

ca cele declarate in prezenta reprezinta adevarul poze semnaturi_Page_2_Image_00011

 

 

 

                C. Fac proba veritatii prin faptul ca:

                - nu s-a efectuat sesizarea din oficiu privind falsurile in declaratii, adica proba veritatii declaratiilor mele este facuta

                - nu s-a efectuat sesizarea din oficiu privind inducerea in eroare a organelor judiciare, adica proba veritatii probelor mele este facuta

 

 

 

D. Numesc martori:

1.       grefierul de sedinta necunoscut, pe care-l voi numi dupa ce obtin incheierile din 18.05.2016

2.       avocatii cauzelor ce au urmat dupa situatia descrisa la sectiunea I. In fapt, care pot fi identificati utilizand incheierile din respectivele dosare strigate dupa 10:30 a.m. in sala 2 in incinta Judecatoriei Focsani pe data de 18.05.2016 la care n-am acces deoarece nu sunt parte

3.       partile din cauzelor ce au urmat dupa situatia descrisa la sectiunea I. In fapt, care pot fi identificati utilizand incheierile din respectivele dosare strigate dupa 10:30 a.m. in sala 2 in incinta Judecatoriei Focsani pe data de 18.05.2016 la care n-am acces deoarece nu sunt parte

4.       alti jandarmi care se aflau in sala cu detinutii

5.       fiindca mai multi asa-zisi judecatori din Vrancea nu au inceput urmarirea mea penala pentru savarsirea infractiunii de Incalcarea solemnitatii sedintei cf. art. 278 din CP prin ascultarea unei carti audio cu casti de pe telefonul mobil in mod silentios, retin aceasta drept alta proba flagranta prin situatii identice de fapt ca infractiunea nu exista material cu toate ca este fapt de notorietate ca ascultatul la casti de pe telefonul mobil nu este o infractiune, contraventie sau fapt imoral, si numesc drept martori presedintii completelor din dosarele 14277/231/2015, 1053/231/2016, 3081/231/2016, 2711/231/2016, 2151/231/2016 si altele, adica Popa Mariana de la Tribunalul Vrancea, Badiu Mandica de la Judecatoria Focsani, Miron Doina de la Judecatoria Focsani, precum si judecatorii de la Judecatoria Braila si Tribunalul Bucuresti unde am ascultat la casti in sala de judecata fara sa fiu acuzat de infractiunea de Incalcarea solemnitatii sedintei

 

 

 

                E. invoc proba materiala audio-video, inregistrarea sedintei din data de 18.05.2016 din sala 2 de la Judecatoria Focsani, in preajma orei de 10:30 a.m. cu aproximatie, dar si inainte si dupa demonstrand ca nu exista fapta material. Solicit a mi se comunica aceasta proba in copie pentru a ma pronunta cu privire la autenticitatea sa, existand suspiciunea legitima a manipularii acestei probe in scopuri ilicite de grupul infractional organizat din Vrancea alcatuit din asa-zisele organe judiciare si alti functionari din Vrancea deoarece asa-zisul procuror de sedinta Barsan Victoria s-a plans pe 13.05.2016 in dosarul 14277/231/2015 ca prin plangerile penale si cererile de recuzare savarsesc Ultrajul judiciar, plangerea penala si cererea de recuzare nefiind un drept in opinia asa-zisului procuror de sedinta Barsan Victoria, si ca “au pierdut” o ora de jumatate de inregistrari pe data de 09.05.2016 cand am pledat in dosarul 806/91/2016, existand suspiciunea legitima ca au sters inregistrarea deoarece nu le convine ceea ce-am pledat deoarece incrimineaza activitatea ilicita a asa-zisului procuror Barsan Victoria si asa-zisului judecator Neagu Rodica in dosar, si prin urmare existand suspiciunea legitima ca aceasta practica a manipularii inregistrarilor de sedinta in scopul musamalizarii infractiunilor savarsite exista.

 

 

 

                IV. Ma constitui parte civila pentru:

 

                suma de 24,205,095,285.71 dolari, pe care criminalii reclamati in prezenta o vor plati in solidar cu restul, Romania ca “stat” mafiot inclusiv. Vezi sectiunea III din documentul publicat la adresa indicata in sectiunea III.2 pentru obiectivizare

                In principiu daunele pentru anchetarea cauzei de catre mine exclusiv, e

                - remuneratia pe ora a celor mai buni avocati de talie internationala, pentru fiecare doua pagini de demonstratie din acest dosar facuta de mine, inclusiv evaluarea probelor, dovedit fiind ca sunt in realitate mult mai bun ca oricare avocat din lume pentru simplul motiv ca sunt onest, si dovedit mai bun decat orice magistrat din Romania

                - deoarece aceasta remuneratie pe ora o constituie contravaloarea rezonabila a timpului meu, aceasta sta la baza calculului despagubirii pentru timpul pierdut datorita persecutiei mafiei de “stat” la adresa mea, in cuantum mininm dublu datorita faptului ca nu am fost victima voluntara a mafiei, insemnand timpul petrecut in arest ilegal sau incarcerare ilegala, sau ca “persoana dislocata intern”, sau in recuperare dupa ce am fost Torturat si Vatamat corporal mortal,sau ca refugiat politic

                - 2.2 miliarde de dolari pentru fiecare instanta de Crime impotriva umanitatii

                - 15207.5 dolari pe luna pentru distrugerea carierelor mele in Informatica si drept. Total pana in Septembrie 2020: 1710843.75 dolari

                - 653,965 dolari pentru expulzarea mea din tara sub amenintarea cu moartea, pentru a-mi achizitiona o casa

                - 653,965 dolari + 15207.5 dolari pe luna pentru punerea in imposibilitatea de a-mi ridica o familie proprie prin persecutie. Total pana in Septembrie 2020: 2544321.49 dolari

                - alte cheltuieli pricinuite de persecutia mafiei 6642.73 dolari

 

                (urmatoarele cheltuieli sunt depasite si subevaluate, datand din 2016 inaintea celei de-a 7-a si a 8-a Infractiuni impotriva umanitatii savarsite impotriva mea de mafia de “stat")

                1. cheltuielile judiciare falsificate de asa-zisele organe judiciare precum exemplific prin cele falsificate de asa-zisul procuror Galca Ionel deopotriva prin falsificarea ordonantei de clasare din 22.08.2016 din 367/P/2016 si prin falsificarea propriu-zisa a cheltuielilor judiciare prin faptul ca nu a motivat in fapt si de drept modul de constituire a acestor cheltuieli judiciare cf. art. 286 (2) d) si art. 306 din CPP,

                precum si cele falsificate de asa-zisul procuror Tarlea Florin Cristinel care a falsificat o ordonanta de respingerea plangerii impotriva actelor procurorului deopotriva impotriva plangerii impotriva ordonantei de inceperea urmaririi penale si plangerii impotriva ordonantei de continuarea urmaririi penale

 

 

 

                2. daune morale in suma de 400.000 lei, conform jurisprudentei Ion Cristoiu vs Gabriela Adamesteanu, in care Ion Cristoiu a platit suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru insulta, in fapt d-l Ion Cristoiu adresandu-se cu "fa" d-nei Gabriela Adamesteanu. Fiindca infractiunile savarsite de inculpati sunt mult mai grave decat o adresare nepoliticoasa, apreciez a fi corect justificate daunele morale la ordinul de magnitudine imediat superior, si de drept conform principiului fundamental al egalitatii in drepturi cf. art. 16 (1) din CR “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” si conform principiului aplicarii unitare a legii cf. art. 124 (2) din CR “Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi

                In motivare, prin inceperea urmaririi penale sau punerea in miscare actiunea penala impotriva mea cf. art. 360 din CPP mi s-a adus un prejudiciu moral prin grava afectare a imaginii mele personale in sedinta publica,

                precum mi s-a adus un prejudiciu fizic prin stresul pe care mi l-au creat asa-zisii magistrati inducandu-mi o stare de temere in scopul Hartuirii, Amenintarii si Santajarii mele sa renunt la dreptate si pentru a ma hartui si destabiliza inainte de a-mi expune pledoaria in sedinta publica – si in dovedire nu doar ca nu mi s-a dat cuvantul in dosarul 2220/91/2015, in dosarul 1560/231/2016 am fost indus in eroare temporar ca n-am depus inscrisul reprezentand cererea de recuzare individualizata cf. art. 64 (3)(5) din CPP fiind in consecinta fortat sa expun pledoaria verbal, cu mentiunea ca asa-zisul judecator Paun Ionel Iulian a ignorat deliberat in ambele dosare cererea de recuzare individualizata cf. art. 64 (3)(5) din CPP stiind ca este incompatibil, deoarece urmareste falsificarea hotararilor din aceste dosare precum i s-a ordonat de catre grupul infractional organizat din Vrancea si precizat precum am demonstrat ca instigatorii sunt asa-zisul judecator Dita Mirela, reclamantul din dosarul 2417/P/2014, si asa-zisii procurori Tarlea Florin Cristinel si Mihaila Paul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea deoarece acestia au motivul sau interesul si oportunitatea instigarii precum au si determinat existenta dosarelor 2417/P/2014, 1560/231/2016 si 2220/91/2015,

                precum prin nedreptatea ce au savarsit-o acesti asa-zisi magistrati impotriva mea mi-au provocat si un sentiment de frustrare echivalent atingerii imaginii personale interioare afectata prin acuzarea mea nedreapta

 

                                                                                                                                                                                

 

                3. despagubiri de 2285,6 euro pentru timpul si energia pierdute prin anchetarea cazului si redactarea prezentei precum si studiul legii, timpul meu nefiind mai putin pretios ca al unui avocat, cu mentiunea ca Baroul Vrancea a refuzat sa-mi acorde asistenta extrajudiciara prin avocat incalcand in flagrant legea, deoarece decanul Ioan Ioanovici, un “comunist” notoriu, face parte din grupul infractional organizat local.

                In motivarea acestei pagube invoc faptul ca imi evaluez timpul si energia intelectuala la valoarea cu care le-am vandut angajatorului SC ROMANIA HYPERMARCHE SA la 2230 de lei pe luna,

                raportat la valoarea remuneratiei care mi se cuvenea de drept cf. art. 41 din CR privind remuneratia egala intre barbati si femei de 3000 de euro pe luna precum demonstrez mai jos aceasta, si

                fiindca anchetarea cazului, redactarea prezentei si studiul legii este timp si energie pe care nu am dorit sa le pierd, fiind obligat sa-mi apara interesele legitime vatamate de inculpati ceea ce este un dreptu fundamental garantat prin art. 1 din Constitutia Romaniei, aceasta pierdere de timp si energie  constituie o paguba pe care o apreciez la contravaloarea zilei mele de munca de 142,85 euro sau 3000 de euro impartit la 21 de zile lucratoare, fiind indiferent ca vand ziua de munca in baza unui contract de munca, o cheltui obligat sa-mi exercit dreptul accesului la justitie pentru restaurarea sau realizarea drepturilor mele, sau ma bucur de acest timp personal

                In dovedirea faptului ca remuneratia reala a timpului si energiei mele intelectuale conform legii, art. 41 din CR este de 3000 de euro pe luna, invoc faptul ca in dosarul 31155/3/2011 avand obiectul pretentii impotriva paratei SC ROMANIA HYPERMARCHE SA, fostul meu angajator, am demonstrat statistic cf. art. 27 din OUG 137/2000, si cf. art. art. 174-175 din vechiul Cod de procedura civila, ca suma de 3000 de euro lunar este salariul ce mi se cuvine, fiindca SC ROMANIA HYPERMARCHE SA a refuzat nejustificat sa aduca proba remuneratiei omologilor mei in functia de Programator IT (conform COR) angajati ai SC ROMANIA HYPERMARCHE SA. Discriminarea salariala este ceea ce am invocat in temeiul prevederilor art. 27 din OUG 137/2000, si castigand proba de drept am dovedit statistic pretentia salariala. Remuneratia mea actuala la SC ROMANIA HYPERMARCHE SA era de ~2230 lei

 

                In concluzie evaluez aceasta paguba la contracostul de 2285,6 euro pentru anchetarea cazului, redactarea prezentei si studiul legii, apreciind cu aproximatie ca fiecare 10 pagini ale petitiei echivaleaza cu o zi de munca,

                cu rezerva de a completa aceasta dauna in functie de evolutia dosarului, deoarece introducerea unei plangeri penale prealabile presupune si introducerea de cereri, exceptii si plangeri in functie de activitatea asa-ziselor organe judiciare de la parchetul competent material local, ceea ce in lipsa unui avocat desemnat din oficiu ceea ce este culpa organelor judiciare locale si ale decanilor barourilor locale, cu mentiunea ca nu am venit pentru a-mi angaja un avocat ales, inseamna ca va trebui sa fac acest efort personal consumandu-ma nervos si consumandu-mi timpul si energia

                Un proces penal inseamna nu doar redactarea plangerii penale prealabile, ci si urmarirea procesului penal ceea ce este o paguba in timp si energie si creaza deasemenea stres psihic sau consum nervos in urma situarii mele intr-un statut social defavorizat de pagubit fortat intr-o situatie litigioasa nedorita pentru restaurarea drepturilor. Precizez si faptul ca sunt licentiat in matematica informatica specializarea informatica nu drept, acest demers reprezentand o paguba in experienta profesionala prin activarea mea in alt domeniu decat cel ales.

 

 

 

Ultima data actualizat la data de 27.02.2020. Dosarul exista din 2016 fara ca mafia de “stat” roman sa efectueze un singur act de procedura in acesta

Microsoft Office Signature Line...

Conform Legea 455/2001 privind semnatura electronica si DIRECTIVA 1999/93/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice